Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Mâncarea de carne cu sânge e un păcat înaintea Domnului [14, 33]. Iar Domnul nu răspunde rugăciunii lui Saul [14, 37].

În 14, 39, Domnul e recunoscut ca fiind viu [zi] de către Saul. El e viu și l-a mântuit [sosas] pe Israil întotdeauna [Ibidem].

Saul, în rugăciunea sa de la 14, 41, folosește de două ori expresia „Domnul Dumnezeul lui Israil” [Chirie o Teos Israil]. Și așteaptă de la El răspuns [Ibidem].

Și Dumnezeu îi răspunde prin sorți, indicându-l pe Ionatan [14, 42]. Iar poporul Îl recunoaște și el pe Domnul ca fiind viu și era conștient de faptul că Dumnezeu a lucrat prin Ionatan [14, 45].

Domnul Savaot îl trimite pe Saul să se lupte cu Amalic [15, 2-3]. Și trebuie să-l distrugă și să-l anatematizeze [15, 3].

Și pentru că Saul a păcătuit din nou, „cuvântul Domnului a fost către Samuil” [15, 10] și i-a vestit păcatul lui Saul [15, 11].

Potrivit VUL, 15, 11 începe cu „paenitet Me” [Îmi pare rău]. Îmi pare rău pentru că L-am pus rege pe Saul. Așa cum apare în ed. BOR 1988 și 2001, NAB, LND [Io Mi pento], KJV [It repenteth Me].

Însă în LXX, la 15, 11, avem: „Îți cer stăruitor [paracheclime] ca împărăția lui Saul întru împărăție…”, după care i se vestește păcatul.

Iar Samuil „s-a descurajat” auzind cele revelate lui de Domnul și „a strigat cu glas tare către Domnul toată noaptea” [15, 11].

A doua zi îi vestește lui Saul că a făcut rău înaintea Domnului [15, 19] și că ascultarea glasului Domnului e mai importantă decât jertfele [15, 22]. Căci disprețuirea cuvântului Domnului duce la disprețuirea ta de către El [15, 23].

Saul vrea să se închine Domnului Dumnezeului lui Samuil [15, 25] dar Samuil îi profețește din nou faptul că regalitatea i-a fost dată de Dumnezeu unuia mai bun decât el [15, 28].

I Sam.15, 29, în LXX, are următorul conținut: „și [Dumnezeu] va împărți [dieretisete] Israilul în două, și nu se va întoarce, și nu-I va părea rău, căci nu este ca omul ca să Îi pară Lui rău”. Profeție care s-a împlinit în istoria lui Israil, pentru că poporul s-a divizat. Iar textul LXX e regăsibil în ed. BOR 2001.

VUL ne oferă varianta: „Astfel El va fi învingător în Israil [Triumphator in Israhel] [și] nu Se va reține și nici nu Se va întoarce spre căință, căci nu este om ca să aibă nevoie de pocăință”.

În ed. BOR 1988 însă avem textul: „Și nu va spune neadevăr Cel ce este tăria lui Israel și nu Se va căi, căci El nu este om ca să Se căiască”. Iar ediția sinodală din 1988 e varianta WTT: „Astfel tăria/ slava lui Israel [nețah Israil] nu va minți și nu Se va căi, căci nu este om ca să Se căiască”.

Varianta WTT e preluată în NAS, NEG [Celui qui est la force d’Israël], NLT [And He who is the Glory of Israel], MGK [unde avem sintagma o Ishiros tu Israil/ Cel tare al lui Israil].

În concluzie, voia lui Dumnezeu se va împlini cu Israil, pentru că El este ferm în deciziile Sale.

Samuil îl ucide pe Agag înaintea Domnului [15, 33] și a plâns pentru că Domnul S-a căit pentru alegerea lui Saul [15, 34].

Însă Domnul îi vorbește lui Samuil și îl trimite în casa lui Iesse/ Iesei[1] din Vitleem [16, 1] pentru ca să îl ungă pe viitorul rege [16, 3].

Dumnezeu privește în inima omului și nu la fața lui [16, 7]. De aceea Domnul îl găsește pe David ca fiind bun [16, 12] pentru regalitate.

Și Samuil l-a uns pe David în mijlocul fraților lui și atunci „a sărit Duhul Domnului peste David” [efilato Pnevma Chiriu  epi David] [16, 13]. S-a umplut David de harul lui Dumnezeu.

Însă când David s-a umplut de har în urma ungerii lui ca rege al lui Israil, „Pnevma Chiriu apesti apo Saul” [Duhul Domnului s-a retras/ s-a îndepărtat de la Saul] [16, 14].

Și dacă s-a retras harul dumnezeiesc din ființa lui, a început să-l înăbușe pe el „pnevma poniron para Chiriu” [un duh rău de la Domnul] [Ibidem]. Nu trimis de Domnul ci căruia Domnul i-a îngăduit, datorită păcatelor lui, să îl chinuie pe Saul.

Slujitorii lui Saul erau conștienți de faptul că Domnul este cu David [16, 18]. De aceea, când David cânta din liră [tin chiniran][2], duhul cel rău se îndepărta de la Saul [16, 23].

Sfântul David folosește sintagma „ta stratefmata tu Teu tu zontos” [oștirile/ armatele Dumnezeului Celui viu] în I Sam. 17, 26, cf. MGK[3]. Ea repare, în aceeași ediție scripturală, și în 17, 36. În LXX, la 17, 36, avem sintagma la singular: „parataxin Teu zontos”, așa după cum au preluat-o și ed. BOR 1988 și 2001. Și credem că sintagma, în acest context, se referă la Puterile cerești și nu la oștirea lui Israil. Pentru că ea e pusă în relație directă cu Dumnezeul cel viu și nu cu perspectiva tranzitorie a lui Israil.

Domnul l-a scos pe David din mâna leului și a ursului [17, 37]. Și el luptă împotriva lui Goliat „în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oștirii lui Israil” [17, 45].

Și din cuvintele lui David reiese perspectiva dublă și, în același timp, concomitentă asupra relației lui Dumnezeu cu creația Sa. Pentru că El e, în același timp, Dumnezeul Oștirilor cerești dar și Dumnezeul armatei lui Israil. Căci El are o relație cu Îngerii dar și cu oamenii și cele două relații ale lui Dumnezeu nu sunt separate ci concomitente.

Iar David îi profețește lui Goliat că Domnul îl va da în mâna lui și-l va ucide [17, 46]. Și această biruință anunțată se va constitui într-o nouă dovadă a faptului că „Dumnezeu este în Israil” [estin Teos en Israil] [Ibidem]. Că Dumnezeu e viu și lucrează în mijlocul acestui popor.

Astfel, adunarea [i ecclisia[4]] lui Israil va cunoaște că Domnul nu mântuiește/ salvează cu ajutorul armelor ci El Însuși a dus acest război [17, 47].

În cele din urmă și Saul înțelege că Domnul e cu David [18, 12, cf. MGK și 18, 14, 28 cf. LXX]. Iar în jurământul de la 19, 6, el Îl mărturisește pe Domnul ca fiind viu.

Însă „duhul cel rău al lui Dumnezeu” [pnevma Teu poniron] (căci și demonii sunt creaturile Sale) a venit peste Saul [19, 9] și l-a instigat la ucidere. Dar și Duhul lui Dumnezeu [Pnevma Teu] a venit peste trimișii lui Saul și i-a făcut să profețească [19, 20].

Alte două rânduri de trimiși ai lui Saul încep să profețească [19, 21]. Și cu toate că era chinuit de demoni, peste Saul a venit Duhul lui Dumnezeu și a început să profețească [19, 23]. Iar Saul a profețit, dezbrăcat de hainele lui, o zi și-o noapte [19, 24]. Și toate acestea s-au petrecut pentru că Domnul este viu [20, 3; 20, 21].

Ionatan folosește sintagma „Domnul Dumnezeul lui Israil” [20, 12]. Iar Domnul e Cel care îi trimite pe oameni [20, 22]. Și Domnul e luat martor până în veac [20, 23], pentru că David și Ionatan fac jurământ „în numele Domnului” [20, 42].

David așteaptă să cunoască ce va face Dumnezeu cu el [22, 3]. Iar slujitorii lui Saul nu îndrăznesc să-i omoare pe preoții Domnului [22, 17].

Și Domnul îi vorbește lui David, care aștepta să cunoască voia Lui cu el, și Acesta îl trimite să lupte împotriva străinilor [23, 2]. Pentru că El îi va da pe străini în mâinile sale [23, 4].

Domnul răspunde rugăciunii lui David [23, 11, 12] și îl apără [23, 14].

Iar Ionatan a venit la David și „i-a întărit [ecrateosen] mâinile lui în Domnul” [23, 16]. Pentru că Dumnezeu lucrează prin oamenii duhovnicești la întărirea/ la dinamizarea noastră.

Legământul se face înaintea Domnului [23, 18]. Și El este Cel care binecuvintează [23, 21]. Iar David îl respectă pe Saul ca pe unsul/ hristosul Domnului [24, 7].

Domnul e Cel care judecă între oameni [24, 13, 16] și decide asupra noastră [24, 9]. Și El răsplătește cu bine celor care fac bine [24, 20].

Saul înțelege că David e viitorul rege al lui Israil [24, 21]. Abigea [5] Îl declară viu pe Domnul [25, 26] și recunoaște că David face războiul Domnului [25, 28]. Aceeași femeie, la 25, 29, folosește expresia „în legătura vieții către Domnul Dumnezeu”, arătând că viața adevărată e viața cu Dumnezeu.

Dacă Ionatan folosise sintagma la 20, 12, David o folosește la 25, 32: „Domnul Dumnezeul lui Israil”. Și David Îl binecuvintează pe Dumnezeu pentru că a trimis-o pe Abigea înaintea sa [Ibidem].

Aceeași sintagmă și la 25, 34, David declarându-L pe Dumnezeu ca viu. Și El îl lovește pe Nabal și acesta moare [25, 38]. Iar David Îl binecuvintează pe Domnul pentru că l-a judecat pe Nabal [25, 39].

David afirmă că Dumnezeu e viu și la 26, 10; 26, 16. Și numai Domnul poate să-l lovească pe Saul [26, 10], pentru că acesta e unsul Lui [26, 9; 26, 16].

Domnul face să cadă uimire peste oamenii care dorm [26, 12]. Iar David îi blestemă pe fiii oamenilor înaintea Domnului [26, 19]. Căci aceștia vor să-l scoată din „moștenirea Domnului” [clironomia Chiriu][6] [Ibidem], îndemnându-l să slujească „altor dumnezei” [Ibidem].

În 26, 20 David folosește expresia „prosopu Chiriu” [feței Domnului].

Și el a înțeles că Domnul l-a dat în mâinile lui pe Saul [26, 23] și mărturisește că Îl așteaptă pe Domnul ca să îl scoată din toată strâmtorarea/ nenorocirea [ec pasis tlipseos] [26, 24].

Domnul nu îi răspunde lui Saul [28, 6] și din acest motiv el apelează la o ventrilocă [28, 7]. Dar când se jură, Saul îl declară pe Dumnezeu ca viu în fața femeii [28, 10]. Iar demonul, care e văzut de ea ca „ieșind din pământ” [28, 14], se dă drept Sfântul Samuil [28, 16][7].

Și din îngăduința Domnului, demonul îi spune lui Saul că Domnul S-a îndepărtat de el [28, 16] și că domnia i-o va da lui David [28, 17]. Și aceasta se va petrece pentru că Saul nu a ascultat „glasul Domnului” și nu a împlinit „urgia mâniei Lui în Amalic” [28, 18].  De aceea Domnul îl va da străinilor pe Israil [28, 19].

Iar din faptul că Domnul i-a vorbit lui Saul prin demoni înțelegem cât decăzuse acesta. Cât se satanizase.

Și Aghus[8] Îl declară pe Dumnezeu ca viu [29, 6]. Iar potrivit MGK, David era pentru Aghus un om bun, „ca Îngerul lui Dumnezeu [os Anghelos Teu]” [29, 9].

Tot în MGK, la 30, 6, găsim amănuntul că David „s-a întărit [ecrateoti] în Domnul Dumnezeul lui”. Amănunt existent și în VUL: „confortatus est…in Domino Deo suo” dar inexistent în LXX.

David întreabă pe Domnul și El îi răspunde [30, 8]. Iar David se jură pe Dumnezeu la cererea egipteanului găsit pe câmp [30, 11, 15-16] și are conștiința că Dumnezeu i-a ajutat să-i biruie pe amaliciți [30, 23].


[1] În ed. BOR 1988 și 2001.

[3] Pentru că nu există I Sam. 17, 12-31 în LXX, ediția Alfred Rahlfs.

[4] Singura apariție textuală în I Sam, cf. LXX.

[5] Care apare ca Abigail în ed. BOR 1988 și 2001, formă pe care o găsim în VUL. Aceeași formă a numelui, ca în LXX, avem și în MGK: Abigea.

[6] Sintagma clironomia Chiriu, de la I Sam. 26, 19, e unică în această carte.

[7] Iar LXX păstrează dialogul dintre Saul și demon, ca dialogul dintre Saul și Samuil.

[8] În ed. BOR 1988 și 2001: Achiș. Preluare din VUL, unde găsim forma Achis. În WTT: Akiș.

Did you like this? Share it: