Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Cartea a 2-a a lui Samuil se referă la Israil ca la „poporul Domnului” [ton laon tu Chiriu] [1, 12, cf. MGK]. Sintagma nu apare în LXX dar apare în VUL: populum Domini și în WTT: om Iehov(a)h.

David a întrebat pe Domnul și El l-a trimis să locuiască în Hebron [2, 1]. Și el se roagă ca Domnul să îi binecuvinteze pe cei care l-au îngropat pe Saul și pe Ionatan [2, 5].  Căci El face milă și adevăr cu cei care fac fapte bune [2, 6].

Abennir se jură pe Dumnezeu după cum David s-a jurat pe Domnul [3, 9]. Iar David mărturisește că domnia lui e de la Domnul [3, 28] și cere ca Domnul să-i răsplătească celui care face rele după răutatea [tin cachian] lui [3, 39].

Cei care i-au adus lui David capul lui Memfiboste consideră că Domnul l-a răzbunat [ecdichisin] pe David [4, 8]. Și în 4, 9 David Îl mărturisește, pentru prima dată în II Samuil, ca viu pe Domnul. Și El, Cel viu, a răscumpărat [elitrosato] sufletul lui David „din toată strâmtorarea/ nenorocirea”[1] [4, 9].

Iar aici trebuie să remarcăm faptul că expresia „elitrosato tin psihin mu” [a răscumpărat sufletul meu], cu referire la Domnul, e unică în II Samuil[2]. Și totodată că verbul a răscumpăra e fundamental în teologia mântuirii.

David a făcut legământ cu presbiterii lui Israil înaintea Domnului și aceștia „l-au uns pe David întru rege peste tot Israilul” [5, 3].

Sintagma „icon Chiriu” [casa Domnului] e regăsibilă la 5, 8. Iar Domnul Pantocratorul era cu David [5, 10]; sintagma Chirios Pantocrator fiind regăsibilă de 4 ori în II Sam: 5, 10; 7, 9; 7, 25; 7, 27.

Însă II Sam. 5, 10 e primul loc din LXX în care apare sintagma Domnul Pantocratorul [Atotțiitorul/ Atotputernicul]. Iar acest atribut al lui Dumnezeu, de Pantocrator, va deveni unul fundamental în hristologia ortodoxă.

Corelativul LXX din VUL este Dominus Deus, pe când în WTT avem sintagma: Ihovah Elohei Țavaot, pe care o regăsim în ed. BOR 1988: Domnul Dumnezeu Savaot.  În ed. BOR 2001 se traduce LXX și avem Domnul Atotțiitorul.

David înțelege că Domnul l-a pregătit [itimasen] pe el pentru a domni peste Israil [5, 12]. Și Domnul îi răspunde lui David și îl trimite împotriva străinilor [5, 19]. Și el are conștiința că Domnul l-a ajutat să învingă [5, 20].

Domnul îi răspunde din nou lui David și îl trimite să lupte [5, 23]. Iar semnul de la Domnul e acela că trebuie să atace când va auzi „sunetul încercuirii” [tin fonin tu singclismu]  [5, 24]. Pentru că atunci Domnul va ieși înaintea lui [Ibidem]. Iar David Îl ascultă pe Domnul și iese victorios [5, 25].

La II Sam. 6, 2 găsim, pentru prima dată în LXX, sintagma: „Chiriu ton Dinameon catimenu epi ton Heruvim” [Domnul Puterilor, Cel care șade pe Heruvimi”], sintagmă care arată legătura de mare intimitate dintre Domnul și Puterile cerești[3].

David și fiii lui Israil cântă înaintea Domnului [6, 5]. Iar tot ceea ce se face înaintea Lui e plăcut de El.

Domnul se mânie pe Oza și îl lovește [6, 7], potrivit LXX. La care MGK adaugă: el moare „dia tin propetian aftu” [din cauza îndrăznelii lui] [6, 7] de a se atinge de chivotul Domnului. Și asta îl face pe David, de aici încolo, să se teamă de Domnul [6, 9].

Domnul binecuvintează casa în care e chivotul Său [6, 11]. Iar David a dansat [ehorefen] înaintea Domnului din toate puterile sale [6, 14], potrivit MGK, variantă preluată de ed. BOR 1988 sau el „cânta [anecrueto] în organele care erau adunate înaintea Domnului” [6, 14], potrivit LXX, variantă textuală preluată parțial în ed. BOR 2001.

Tot David binecuvintează poporul „în numele Domnului Puterilor [en onomati Chiriu ton Dinameon]” [2, 18] cerești. Iar în discuția cu Melhol, David îi spune acesteia că va dansa/ va juca înaintea Domnului și Îl binecuvintează pe El, pentru că Domnul l-a ales pe el. El va cânta și va dansa/ juca înaintea Domnului [6, 21].

De la Domnul e moștenirea lui David [7, 1, cf. LXX], pentru că Domnul l-a odihnit [anepafsen] pe el  [7, 1, cf. MGK]. Și Natan îl încredințează pe David că Domnul este cu el [7, 3].

Însă cuvântul Domnului a fost către Natan [7, 4] și Domnul îl recunoaște pe David ca slujitorul Lui [7, 5, 8] și ca igumen [igumenon]/ conducător[4] peste Israil [7, 8]. Domnul a fost cu David, i-a distrus vrăjmașii și a făcut numele lui ca numele celor mari de pe pământ [7, 9]. Astfel Domnul subliniind cu putere prezența Lui continuă cu David și faptul că adevăratul renume e un dar de la Dumnezeu.

El Își asumă poporul lui Israil ca popor al Său și îi va da loc. Pentru că El îl va sădi/ îl va înrădăcina pe Israil [7, 10]. Și Domnul îi vestește lui David că urmașul lui [7, 12] va zidi casă numelui Său și că El va întări tronul aceluia în veac [7, 13].

Domnul va fi Părintele [Patera] urmașului lui David și El îl va pedepsi dacă va fi nedrept [7, 14]. Dar El nu-și va îndepărta mila Lui de la el [7, 15].

Și prin faptul că Domnul Se revelează pe Sine ca Părinte milos ne arată că mila Sa se trăiește în cadrul relației Sale cu cel credincios. Că pedeapsa e din milă, e pentru întoarcerea la relație și nu este excludere din relația cu Sine.

II Sam. 7, 16 e o profeție mesianică pentru că vorbește despre veșnicia împărăției Sfântului David.

Căci Domnul spune despre casa lui David: „și se va încredința [pistotisete] casa lui și împărăția lui până în veac înaintea Mea și tronul lui va fi întărit întru veac” [7, 16, cf. LXX]. Pentru că împărăția lui David e Biserica Lui iar toți Sfinții Lui se încredințează continuu de viața și de lucrările lui Dumnezeu.

Spunându-i Sfântul Natan toate cuvintele [pantas tus logus] și toată vedenia [pasan tin orasin][5] Sfântului David [7, 17], David a venit și a stat înaintea Domnului și L-a întrebat pe Domnul Dumnezeul lui cine este el și casa lui, de îl iubește[6] așa de mult [7, 18]?

Pentru că a înțeles imediat faptul că e o dovadă de mare iubire din partea lui Dumnezeu o așa de mare atenție față de sine și de neamul său.

Sintagma Domnul Dumnezeul meu [Chirie mu Chirie] din 7, 18 reapare în rugăciunea sa și în 7, 19**; 7, 20; 7, 22; 7, 28 și 7, 29. Ea exprimă încrederea lui în Dumnezeu sau termenii intimității sale cu Dumnezeu. Și toată rugăciunea sa e plină de bucuria că Domnul i-a vorbit și că vrea ca el să-L slujească.

David e slujitorul Domnului [7, 19] și Îl întreabă pe El de legea omului [o nomos tu antropu] [Ibidem].

Căci el nu poate să adauge nimic la cele pe care Domnul le-a spus către sine, pentru că El îl cunoaște pe David [7, 20]. Și sublinierea aceasta, din partea Sfântului David, înseamnă că el se bucura de faptul că Dumnezeu știe viața lui și ceea ce îl împlinește pe el.

Dumnezeu îl cunoaște la modul prezent dar și în tot ceea ce înseamnă viitorul lui. Iar dacă David nu a mai putut adăuga nimic la cele spuse lui de Domnul e tocmai pentru că el era încredințat de adevărul celor revelate, care îl împlinea.

În 7, 21, David vorbește despre lucrările lui Dumnezeu care sunt conforme cu cuvintele revelate de El: „după cuvântul Tău faci și după inima Ta faci toată măreția aceasta făcută cunoscută [gnorise] slujitorului Tău” [cf. LXX]. Iar infinitivul aorist activ gnorise are aici singura prezență în II Sam., el având sensul de făcut cunoscut/ revelat.

Pentru că Domnul lucrează potrivit cuvintelor Lui și inimii/ dragostei Lui față de creația Sa. Iar ceea ne revelează nouă din măreția faptelor Sale e o lecție de bunătate.

La 7, 22 David vorbește despre Domnul ca despre Cel mare. Pentru că nimeni nu este ca El și nu este Dumnezeu în afară de El [Ibidem]. Și astfel mare de aici înseamnă unic și incomparabil. Pentru că doar El e Dumnezeu și nimeni nu se poate compara cu El, pentru că tot ceea ce există în afara Lui e creația Sa.

Israilul e poporul Domnului. Pentru că Dumnezeu îl conduce/ îl îndreaptă/ îl învață [odighisen] [7, 23]. De unde înțelegem că funcția de conducere e una pedagogică, care încearcă să îndrepteze spre bine pe cei conduși și nu una dictatorială. Iar Dumnezeu conduce Israilul pentru că îl face să treacă prin toate acele lucruri care îl îndreptează spre bine.

Însă la 7, 23, Dumnezeu e prezentat de David și ca răscumpărător al poporului Său, ca Cel care pune nume, ca Cel care face măreție [megalosinin] și epifanie [epifanian] și Care-i scoate, se subînțelege, pe dușmani din fața poporului Său.

El Se descoperă poporului Său întru măreția Lui și îl ajută. Căci Domnul Și-a răscumpărat poporul scoțându-l din Egipt [7, 23].

El Și-a pregătit poporul, pe Israil, „ca popor până în veac”, pentru că Domnul S-a făcut lor întru Dumnezeu [7, 24]. El li S-a revelat lor ca Dumnezeul lor. Și pentru că se vorbește despre pregătirea lui Israil pentru revelarea lui Dumnezeu, înțelegem că Israil va fi popor în veac al lui Dumnezeu în măsura în care va rămâne în ambianța revelării Lui. Căci tocmai acest lucru l-a făcut popor al Lui: faptul că a acceptat revelarea lui Dumnezeu în mijlocul lui.

David cere „încredințarea până în veac” a cuvântului Său [7, 25]. Pentru că El este, în rugăciunea lui David, „Domnul Atotțiitorul, Dumnezeule al lui Israil” [Chirie Pantocrator Tee tu Israil] [7, 25]. Iar numele Lui trebuie să se mărească până în veac [7, 26, cf. LXX].

În MGK, II Sam. 7, 26 e mult mai vast decât în LXX, de aceea în MGK avem faptul că Domnul Puterilor [o Chirios ton Dinameon] este Dumnezeu peste Israil iar casa lui David va fi întărită [estereomenos] înaintea Lui.

În LXX, la 7, 27, avem din nou sintagma „Domnul Atotțiitorul, Dumnezeul lui Israil” [Chirie Pantocrator Teos Israil]. Și David numește cuvintele sale către El rugăciune [7, 27].

Pentru că el Îl recunoaște ca Dumnezeu al lui și crede că cuvintele Lui vor fi adevărate [alitini], se vor împlini, pentru că ceea ce El i-a vestit sunt bunuri [ta agata] [7, 28]. Sunt lucruri bune.

De aceea Îi cere ca să binecuvinteze casa lui, pentru ca ea să fie întru veac înaintea Lui [7, 29]. Căci prin binecuvântarea Sa se va binecuvânta întru veac casa lui David [Ibidem].

Și aici David leagă binecuvântarea lui Dumnezeu de moștenirea Împărăției Lui. Pentru că a fi înaintea Lui întru veac/ pentru toți vecii înseamnă a moșteni Împărăția Lui cea veșnică. Iar fără binecuvântarea Lui, fără voia și ajutorul Lui, nu poți moșteni Împărăția Lui.


[1] Expresie folosită anterior la I Sam. 26, 24.

[2] Ea apare în I Reg. 1, 29.

[3] La I Sam. 4, 4 apăruse doar Cel care șade pe Heruvimi.

[4] În ed. BOR 1988: povățuitor. În ed. BOR 2001: îndrumător.

[5] Forma tin orasin [vedenia] e unică în II Samuil.

[6] La fel forma igapicas e unică în II Sam. și apare doar de două ori în LXX: Jud. 14, 16 și II Sam. 7, 18.

Did you like this? Share it: