Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime[1]

*

Cartea I

 Capitolul I

1. Cititorul acestui tratat despre Sfânta Treime trebuie să știe mai înainte [de toate] că scrierea/ condeiul nostru urmărește sofismele celor care cred că este dincolo de demnitatea lor să înceapă cu credința, și care astfel sunt duși în eroare de iubirea lor copilărească și decăzută pentru rațiune.

Unii dintre ei încearcă să transfere ideile lucrurilor corporale, pe care le-au cunoscut prin simțurile trupești, sau pe care le-au prins prin inteligența umană nativă și prin observații stăruitoare, sau prin ajutorul artei, pe seama lucrurilor netrupești și spirituale, așa încât să le măsoare și să le explice pe cele din urmă prin cele dintâi.

Sunt și alții, de asemenea, care după firea și trăsăturile umane gândesc despre Dumnezeu, dacă într-adevăr gândesc [vreun pic]; și din această greșeală, când vorbesc despre Dumnezeu, în discursul lor ei stabilesc principii [regulas] stricate și viclene.

Mai există, de asemenea, și un alt gen de oameni, și anume cei care se străduiesc într-adevăr să transceandă în întregime [cu totul] dincolo de orice creatură, care se caracterizează ca fiind schimbătoare [mutabilis], pentru a-și îndrepta atenția asupra firii neschimbătoare [incommutabilem substantiam] care este Dumnezeu.

Dar îngreunați de povara firii lor muritoare, părându-li-se că știu ceea ce nu știu și neputând să cunoască ceea ce doresc să cunoască, susținând cu multă îndrăzneală părerile lor fanteziste, se îndepărtează astfel pe ei înșiși de la calea înțelegerii și preferă, mai degrabă, să țină la opinia lor, chiar dacă este falsă, decât să schimbe ceea ce odinioară au apărat.

Și aceasta este într-adevăr boala [morbus] a toate trei genurile [de oameni și de erori] de care am vorbit, și anume, cei care gândesc despre Dumnezeu trupește, cei care Îl concep ca pe o ființă spirituală asemenea sufletului și cei care cred că Dumnezeu nu este nici asemenea trupului, nici asemenea creaturii spirituale și cu toate acestea cred lucruri greșite despre El, ei fiind foarte departe de adevăr, în aceea că nimic din ceea ce știu [susțin] ei, nu găsim nici în trup, nici în sufletul făcut și conceput/ compus [facto et condito spiritu], nici în Creatorul însuși.

De exemplu, acela care își dă cu părerea despre Dumnezeu, prin cuvânt, ca fiind alb sau roșu [candidum vel rutilum] greșește, dar aceste lucruri se găsesc în trup.

Pe de altă parte, cel care crede că puterea lui Dumnezeu este astfel încât El Însuși S-a născut pe Sine greșește cu atât mai mult, căci nu numai Dumnezeu nu este astfel, dar nicio creatură spirituală sau trupească nu este astfel, căci cu adevărat nu este niciunul dintre toate lucrurile câte există care să se nască/ zămislească pe sine însuși și să fie.

2. Prin urmare, pentru ca mintea umană să fie curățită de greșeli de asemenea fel, Sfânta Scriptură, potrivindu-se celor mici, a folosit cuvinte din toate clasele de obiecte/ lucruri, pentru ca înțelegerea noastră, învățată cu putere de ele, să se înalțe treptat către lucrurile dumnezeiești și minunate.

Când a vorbit despre Dumnezeu, a folosit chiar cuvinte din clasa lucrurilor materiale, ca atunci când a spus: „Întru acoperământul aripilor Tale păzește-mă”[2] (Ps. 16, 8).

Și a împrumutat multe lucruri de la creaturile spirituale, pentru ca prin aceasta să descrie nu ceea ce este într-adevăr așa, ci ceea ce trebuia spus ca și cum ar fi fost astfel, ca spre exemplu, când zice: „Eu sunt Dumnezeu zelos” (Ieș. 20, 5) și „Mă căiesc/ îmi pare rău pentru că i-am făcut pe oameni” (Fac. 6, 7).

Dar nu a scos niciunul din aceste cuvinte din lucruri [realități] care să nu aibă niciun fel de existență, nici pentru a vorbi în sens figurat, nici pentru a alcătui parabole [aenigmata].

De aici, s-au mândrit într-un mod dăunător și fără rost, care i-a îndepărtat pe ei înșiși de la adevăr, prin acel al treilea fel de eroare [expus mai sus], în felul lor de a predica despre Dumnezeu cele ce nu pot fi găsite nici în El și nici în vreun fel de creatură.

Căci, din lucrurile care sunt în creație, Sfânta Scriptură are obiceiul de a pregăti lucruri desfătătoare [oblectamenta], ca pentru copii. Scopul este de a trezi dragostea celor slabi, ca prin mijlocul lor, ca pe niște trepte, să urce către lucruri mai înalte, după puterea lor mai mică, și să părăsească cele de jos.

Dar Sfânta Scriptură menționează rar pe cele ce sunt cu adevărat ale lui Dumnezeu [vero proprie de Dio] și care nu pot fi găsite niciodată în nicio creatură. Ca spre exemplu, ceea ce s-a spus lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt” și „Cel ce este m-a trimis la voi” (Ieș. 3, 14).

Pentru că, din moment ce a fi este de asemenea folosit într-un anumit sens cu referire la trup și la suflet, ea [Scriptura] cu siguranță n-ar spune acestea dacă nu ar vrea ca aceste cuvinte să fie înțelese ca având o semnificație aparte.

Și este adevărat și ceea ce au spus Apostolii: „Cel ce singur are nemurire” (I Tim. 6, 16) [Qui solut habet immortalitatem].

Căci, deoarece sufletul este numit nemuritor și este astfel într-un anume sens[3], el [Apostolul] nu ar spune „singur are” dacă nu ar avea în vedere adevărata nemurire care este neschimbabilă [vera immortalitas incommutabilitas], pe care nicio creatură nu o poate avea, fiindcă este proprie numai Creatorului.

Aceasta și Iacov zice: „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor la Care nu este schimbare sau umbră de mișcare” (Iac. 1, 17) [apud quem non este commutatio, nec momenti obumbratio].

Și David la fel: „Tu le vei schimba și schimbate sunt; [dar] Tu cu adevărat Același ești” (Ps. 101, 27-28) [Mutabis ea et mutabantur; Tu vero Idem ipse es].

3. Pentru acest motiv, este greu a contempla și a înțelege pe deplin firea lui Dumnezeu [substantiam Dei intueri et plene nosse difficile est], care face lucruri schimbabile fără nicio schimbare a Sa și creează lucruri temporale fără nicio schimbare temporală a Sa însuși.

De aceea, este necesară curățirea minții noastre [purgatio mentis nostrae] pentru ca să poată vedea acel inefabil într-un mod inefabil [illud ineffabile ineffabiliter videri possit][4].

Nefiind încă dăruiți cu aceasta[5], ne hrănim/ căutăm prin credință [fide nutrimur] și suntem purtați [de Dumnezeu] pe căi [pe căile înțelegerii] prin cele mai ușoare/ accesibile [tolerabiliora], cu scopul de a deveni capabili să prindem acestea [illud capiendur apti] și în stare a săvârși[6] [habiles efficiamur].

De unde Apostolii spun că în Hristos, cu adevărat, sunt ascunse toate comorile/ vistieriile înțelepciunii și ale cunoașterii (Colos. 2, 3).

Cu toate acestea, El [Hristos] L-a lăudat pe El [Dumnezeu Tatăl] acelora [Apostolilor] – care, cu toate că fuseseră născuți din nou prin harul Său, erau încă trupești și instinctivi [carnalibus et animalibus], căci încă erau copii în Hristos[7] [parvulis in Christo] –, nu prin puterea dumnezeiască în care El este egal cu Tatăl, ci prin slăbiciunea umană întru care El a fost răstignit.


[1] Text tradus de Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș. Traducerea s-a făcut conform edițiilor:

1. Sancti Aurelii Augustini, Hipponensis Episcopi, De Trinitate, PL, vol. 42, col. 819-1098.

2. Saint Augustine, The Trinity, translated by Stephen McKenna, in col. The Fathers of the Church [FC], The Catholic University of America Press, Washinton, 1963, p. 3-525.

[2] „Cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă”, cf. Biblia 1988.

[3] Sufletul este nemuritor pentru că nu mai are moarte din momentul în care este creat de Dumnezeu, dar nu este nemuritor în sensul de a exista din veșnicie, ceea ce Îi este caracteristic doar lui Dumnezeu.

[4] Sfântul Augustin vorbește, prin urmare, de o vedere inefabilă a lui Dumnezeu inefabil și nu de o vedere cu ochii trupești, așa cum susține teologia catolică, și nici de vreo identificare a naturii/ firii dumnezeiești cu natura/ firea umană sau altă natură creată, ci dimpotrivă, de o totală diferență între natura necreată a lui Dumnezeu și cea creată a făpturilor Sale.

Așadar, vederea lui Dumnezeu nu poate fi în niciun caz naturală, așa cum susține Achindin și Varlaam de Calabria și toată teologia catolică, ci inefabilă, adică mai presus de fire, de rațiunea obișnuită și de posibilitatea de a descrie în cuvinte, așa cum va spune și Sfântul Grigorie Palama și teologia ortodoxă din toate secolele.

Sfântul Augustin afirmă ceea ce susține toată tradiția ortodoxă: mintea curată vede pe Dumnezeu, în mod duhovnicesc.

[5] În sensul: când încă nu am primit darul vederii lui Dumnezeu. Când încă suntem copii [cf. I Cor. 13, 11] în cele duhovnicești.

[6] În stare de faptele ascetice și duhovnicești care conduc la vederea lui Dumnezeu.

[7] Este vorba de gradul de înțelegere al Sfinților Apostoli înainte de pogorârea Duhului Sfânt.

Did you like this? Share it: