Facerea

*

Traducere și note de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Traducerea noastră s-a făcut din limba greacă veche, conform: Septuaginta (LXX), ed. Alfred Rahlfs, Ed. Württembergische Bibelanstalt/ Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 7.

***

Cap. 1, 2, 3, 4, 5, 6.

***

Capitolul 7

1. Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Intră tu și toată casa ta întru arcă, căci pe tine te-am văzut drept înaintea Mea în neamul acesta.

2. Şi din[1] animalele curate adu înăuntru [isagaghe], către tine, [câte] șapte. Șapte de parte bărbătească și de parte femeiască. Și din animalele necurate [câte] două. Două de parte bărbătească și de parte femeiască.

3. Şi din[2] păsările cerului [care sunt] curate [să iei câte] şapte. Șapte de parte bărbătească și de parte femeiască. Și din păsările necurate câte două. Două de parte bărbătească și de parte femeiască. [Ca astfel] să le păstrezi sămânţa[3] [lor] pe tot pământul.

4. Căci [mai sunt] încă șapte zile [și] Eu voi aduce ploaie pe pământ 40 de zile şi 40 de nopţi și voi șterge/ nimici [exalipso] toată învierea [pasan tin exanastasin][4] pe care am făcut-o de la fața pământului”.

5. Și a făcut Noe toate după cum i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu.

6. Și Noe era de 600 de ani. Și potopul [o cataclismos] a făcut [să fie] apă pe pământ[5].

7. Şi a intrat Noe și fiii lui și femeia lui și femeile fiilor lui cu el întru chivot/ arcă, din cauza apei potopului.

8. Și din păsări şi din animalele curate şi din animalele necurate și din toate reptilele/ târâtoarele de pe pământ

9. [au intrat câte] două. [Câte] două au intrat către Noe întru chivot/ arcă, parte bărbătească și parte femeiască, după cum i-a poruncit lui Dumnezeu.

10. Și [potopul] a venit după 7 zile. Și apa potopului a venit pe pământ,

11. în al 600-lea an în viaţa lui Noe, în luna a 2-a, în a 27-a [zi] a lunii. [În] ziua aceea s-au desfăcut/ au izbucnit [erraghisan] toate izvoarele abisului [e pighe tis abissu] şi cataractele [i catarracte][6] cerului s-au deschis.

12. Și a fost ploaie pe pământ 40 de zile şi 40 de nopți.

13. În ziua aceea a intrat Noe, [cât și] Sim, Ham [și] Iafet, fiii lui Noe şi femeia lui Noe și cele trei femei ale fiilor lui, cu el, întru chivot/ arcă.

14. Și toate fiarele sălbatice după felul lor şi toate animalele după felul lor și tot șarpele care se mişcă pe pământ după felul lui și tot [ce] e pasăre după felul ei[7].

15. [Toate] au intrat către Noe întru chivot/ arcă, două [câte] două, din tot trupul în care este duhul vieții [pnevma zois].

16. Şi [cele care] au intrat înăuntru, parte bărbătească și parte femeiască, din tot trupul au intrat, după porunca lui Dumnezeu către Noe şi Domnul Dumnezeu a închis [eclisen] pe dinafară chivotul/ arca lui.

17. Și a fost potop 40 de zile şi 40 de nopți pe pământ și s-a înmulțit apa și chivotul/ arca s-a ridicat și s-a înălțat de la pământ.

18. Și apa s-a înstăpânit [epecrati][8] și s-a înmulțit foarte pe pământ şi chivotul/ arca se purta [epefereto] pe deasupra apei[9].

19. Iar apa s-a înstăpânit foarte, foarte [mult] pe pământ și a acoperit toți munții înalți care erau sub cer.

20. [Și] apa s-a înălțat [cu] 15 coţi deasupra [munților] și acoperea toți munții înalți.

21. Și a murit tot trupul care se mișca pe pământ, al păsărilor și al animalelor și al fiarelor sălbatice și a tot târâtorul care se mișca pe pământ și a tot omul[10].

22. Și toate câte au suflarea vieții [pnoin zois] și tot cel care era pe uscat au murit.

23. Și a șters/ a nimicit toată înălțarea/ ridicarea [to anastima], care era pe fața a tot pământul, de la om până la animal și reptile/ târâtoare și păsările cerului. Și s-au șters [toate] de pe pământ și a rămas numai Noe și cei care erau cu el în chivot/ arcă.

24. Și s-a înălțat [ipsoti] apa pe pământ 150 de zile.


[1] Cu sensul de: dintre.

[2] Ibidem.

[3]  Se referă la posibilitatea de perpetuare, de înmulţire. Sămânța desemnează tot genul unei specii sau neamul ei. Sămânţa e înmulţirea în potență dar trebuie sămânță atât de la mascul cât şi de la femelă pentru reproducere, pentru continuitatea speciei ca atare.

Vorbirea Sfintei Scripturi e una concentrată dar ea poate fi observată până în ultimele ei consecinţe. Animalul provine din copulaţia celor două sexe distincte dar el e văzut atât ca formă seminală, cât şi ca rezultatul final, în speţă animalul matur. Dar cu toate că animalul nu mai poate să se reîntoarcă la starea primară, de făt sau de oocit, totuşi Dumnezeu ne aminteşte că el nu e decât sămânţă şi că nu trebuie să uităm acest amănunt.

[4] Ed. BOR 1988: „toate făpturile”. Ed. BOR 2001: „toate fiinţele”. Dar textul Septuagintei se referă la învierea vieţii pe pământ, la apariţia forfotei vieţii pe pământ. Omenirea e o mare de persoane, de fiinţe pline de viaţă raţională. Dar şi animalele şi plantele au într-un anume fel, specific fiecăruia, un anume fel de viaţă. Murmurul existenţei pământeşti e un murmur al vieţii.

Naşterea e o venire la viaţă. Dar naşterea e şi o „înviere”. Pentru că apare cineva care nu a mai fost şi care începe să devină, să fie de la un moment dat.

Este ștearsă departe de viață această omenire plină de viaţă rea, de o bucurie păcătoasă pentru viaţă, care și-a negat bucuria frumoasă de Dumnezeu.

De fapt, Dumnezeu nu distruge viaţa – căci ar fi un non-sens să lupte împotriva Sa – ci Se dispensează de acei oameni care nu mai vor să trăiască plenar viaţa, ci au eliminat din viaţa lor tocmai ce era cel mai frumos: o viaţă curată, sfântă. Pentru că își creaseră un mod de viaţă care amăra fiinţa lor, care o îmbolnăvea continuu. Căci ei erau de fapt morţi interior.

Nu potopul a omorât omenirea! Potopul nu a făcut decât să spele pământul de o lume deja moartă, dar care încă mai bântuia pe faţa lui. Din acest unghi,  dacă e privit potopul, el este o icoană a lumii ce va veni, unde lumea va avea o altă faţă, îndumnezeită şi unde prefacerea lumii va însemna o spiritualizare a ei şi nu o distrugere.

[5] Trebuie să vedem aici o indicare discretă a totalităţii pământului şi nu numai a unei anumite părţi afectate de diluviu.

[6] Cascadele.

[7] În ceea ce priveşte amintirea şerpilor şi a păsărilor ediţiile româneşti folosesc pluralul şi nu singularul ca în LXX. Însă singularul de aici conţine dimensiunea pluralului, pentru că se referă la soiurile de târâtoare şi  de păsări care au intrat în corabie.

[8] Ed. BOR 2001 a fost cea mai aproape de LXX în această situație, de unde am preluat verbul folosit.

[9] Aceeași purtare pe deasupra apei ca la Fac. 1, 2. Acolo Sfântul Duh Se purta pe deasupra apei iar aici chivotul, arca, corabia lui Noe, tip al Bisericii, se poartă pe deasupra apelor, izbăvind de moarte pe cei care se află în ea. Pentru că Biserica este plină de harul Prea Sfintei Treimi și ne poartă spre limanul mântuirii.

[10] Și prin această enumerare, în care omul e în finalul expunerii, Domnul ne arată că omul a murit pentru că s-a comportat mai prejos de demnitatea lui. S-a făcut ceea ce nu a fost: pătimaș.

Did you like this? Share it: