Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [29]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Teologia Dogmatică Ortodoxă
O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe
în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi
*
vol. 1
***
Domnul trimite săgeți, împrăștie fulger și îi uimește pe oameni [22, 15]. Și s-au văzut ieșirile mării și s-au descoperit temeliile lumii atunci când Domnul a certat. Pentru că toate acestea s-au produs din cauza „suflării duhului mâniei Lui” [22, 16]. Iar mânia Lui tulbură creația Sa.
Însă Domnul „a trimis dintru înălțime” și l-a luat pe David și l-a scos din „ape multe” [22, 17]. L-a salvat de vrăjmașul lui cel puternic, de cei care îl urau și erau mai puternici decât el [22, 18].
Domnul a fost sprijinul [epistirigma] lui David [22, 19]. El l-a scos întru loc larg [is platismon]. L-a izbăvit pentru că a binevoit [efdochisen] în el [22, 20]. Domnul l-a răsplătit după dreptatea sa și după curăția mâinilor lui [22, 21, 25].
Căile Domnului trebuie păzite [22, 22]. Căci El are judecățile și dreptățile Lui [22, 23]. Și El cu cel Sfânt Se sfințește și cu bărbatul desăvârșit Se desăvârșește [22, 26]. Pentru că Domnul este cu ei pururea iar sfințenia nu are limite.
În 22, 27, LXX afirmă că Domnul este ales pentru cel ales și strâmb/ îndărătnic pentru cel strâmb/ îndărătnic. Pentru că starea noastră interioară decăzută ne deformează concepția despre Dumnezeu.
MGK nu vorbește despre omul ales ci despre cel curat. VUL confirmă varianta LXX vorbind despre electo [ales] și perverso [strâmb/ îndărătnic/ stricat/ pervertit].
Domnul mântuiește poporul sărman/ umil [ton laon ton ptohon] [22, 28] și smerește ochii ridicați [22, 28], insolenți. În ed. Biblia 1688: „ochii mândrilor”, meteoron de la 22, 28 fiind tradus în sensul său metaforic.
Domnul este luminătorul [o lihnos] nostru și El face să strălucească/ să lumineze întunericul nostru [22, 29][1].
Iar David, în Domnul, aleargă ușor înarmat și în Dumnezeul lui sare zidul [22, 30]. Căci El este tare și calea Lui e fără pată. Cuvântul Domnului e puternic și el arde. Pentru că Domnul e apărătorul tuturor celor care se încredințează întru El [22, 31].
Și în 22, 32 și 22, 33, Domnul e numit Cel tare.
Nimeni nu e tare ca El. Căci Dumnezeul nostru este Creatorul/ Făcătorul [Ctistis] lumii [22, 32]. Și astfel tăria Domnului e creatoare și proniatoare în același timp, pentru că Dumnezeu ține în existență ceea ce a creat.
Cel tare și puternic este puterea/ tăria lui David și Cel care a scos fără pată calea lui [22, 33]. El pune picioarele lui David ca ale cerbilor, căci îl pune peste cele înalte [22, 34].
Domnul îl învață să lupte [22, 35]. Pentru că El i-a dat scutul mântuirii și înmulțire [22, 36] tăriei sale. Îi lărgește pașii și nu-l lasă să se clatine [22, 37]. Pentru că Domnul îl ajută să-și învingă vrăjmașii [22, 38-41; 22, 49].
El îl mântuiește de la moarte și îl pune „întru capul neamurilor” [22, 44]. Pentru că Domnul e viu și e Păzitorul lui David, pe Care el Îl binecuvintează [22, 47].
Însă atributul lui Dumnezeu de Păzitor [filax] e prezent în LXX numai în II Samuil și are 4 ocurențe. Prima dată în II Sam. 22, 3, de două ori în 22, 47 și ultima: în 23, 3.
Dar în cultul ortodox, Dumnezeu e numit adesea ca Păzitor al nostru. De aici și Îngerii și Sfinții sunt numiți păzitori ai noștri, pentru că ne apără, cu harul lui Dumnezeu, de păcate și de vătămările din partea demonilor.
Dumnezeu Se va înălța și El este Păzitorul mântuirii noastre [22, 47]. El e tare și îl răzbună pe David și învață poporul aflat sub conducerea lui [22, 48]. De aceea El se va mărturisi Domnului și va cânta numele Lui și va mări mântuirile și mila Lui [22, 50-51].
În 23, 2, Sfântul David mărturisește, în mod deschis, harisma sa profetică: „Duhul Domnului a vorbit în mine [Pnevma Chiriu elalisen en emi] și cuvântul Lui este pe limba mea [o logos Aftu epi glossis mu]”.
Dumnezeu i-a vorbit lui David și i-a spus despre necesitatea de a se întări frica de Dumnezeu în oameni [23, 3]. „În Dumnezeu e lumina dimineții” [23, 4], pentru că lumina stă în puterea Lui. Căci El e tare [23, 5] și dă „mântuire mare” [sotirian megalin] [23, 10] oamenilor.
Însă urgia Domnului [orghi Chiriu] se și aprinde [eccaine] [24, 1] în Israil. Pentru ca să pedepsească neascultarea de Dumnezeu.
Înmulțirea poporului e de la Domnul [24, 3]. Iar când Domnul lovește inima lui David, în timpul numărării poporului, atunci el recunoaște că a păcătuit foarte, făcând numărătoarea aceasta pe care n-o ceruse Domnul [24, 10]. Și Îi cere Domnului să lase la o parte nelegiurea aceasta, căci s-a făcut nebun foarte datorită ei [24, 10].
Și cuvântul Domnului a fost către Profetul Gad, văzătorul de Dumnezeu [24, 11] și îl trimite la David să își aleagă o pedeapsă din trei [24, 12].
În 24, 13, Sfântul Gad îl numește pe Domnul: [Cel care] mi-a trimis mie cuvânt. Iar Sfântul David alege să cadă în mâna Domnului, căci foarte mari sunt îndurările [i ictirmi] Lui [24, 14]. Și forma aceasta de plural, îndurările [i ictirmi], cu referire la Dumnezeu, apare pentru prima dată aici, la II Sam. 24, 14, în LXX și de 8 ori cu totul.
Iar David preferă să cadă în mâna lui Dumnezeu decât în mâna oamenilor [24, 14]. De aceea alege pedeapsa morții [24, 14] și Domnul dă moarte în Israel [24, 15]. Însă când Îngerul Domnului a întins mâna lui întru Ierusalim spre a-l strica, „S-a mângâiat [parecliti] Domnul peste răutate” și l-a oprit pe Înger [22, 16].
Și când David Îl vede pe Îngerul Domnului, care lovea în popor, Îi cere Domnului să lovească în el și în casa tatălui său [22, 17]. Iar Gad îi cere lui David să ridice jertfelnic Domnului [22, 18]. Și David îl ascultă pe Gad, pentru că știa că aceasta este porunca Domnului [22, 19].
Când a vorbit cu Orna, David i-a spus acestuia care e scopul ridicării jertfelnicului: încetarea nimicirii poporului [22, 21]. Și cu toate că Orna vrea să îi dea boi în dar [22, 22-23], el îi cumpără și îi aduce ardere de tot [22, 24]. Și după ce David a adus jertfe, „Domnul a auzit/ a ascultat pământul și a oprit nimicirea de deasupra lui Israil” [22, 25].
Pentru că Domnul ascultă poporul credincios când poporul ascultă de Domnul și împlinește poruncile Sale.
[1] Și astfel ne aducem aminte de rugăciunea Sfântului Grigorie Palama, care are tocmai conținutul lui II Sam. 22, 29: „Luminează-mi întunericul! [Fotison mu to scotos·]”, cf. PG 151, col. 566 C. Luminează-mi întunericul interior, adică umple-mă de lumina Ta cea veșnică!