Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 14 martie 2013

Istorie III. 1

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

 

1. Componența divanului lui Vasile Lupu

Divanul lui Vasile Lupu, în anul 1652, era format din 8 greci și 3 români[1].

Grecii erau: Gheorghe Ghica (vornicul Țării de jos), Toma Cantacuzino (vornicul Țării de sus), Stamate postelnicul, Alexandru paharnicul, Iordache Cantacuzino vistiernicul, Gheorghe hatmanul și Enache comisul…fără ca autorul să ne dea și al 8-lea nume.

Cei 3 români: Gheorghe Ștefan logofătul, Constantin Ciogolea spătarul și fratele acestuia, Pătrașcu Ciogolea stolnicul.

Toți grecii erau la Iași iar românii în provincie[2].

*

2. Semnătura regelui Carol I

În Monitorul oficial din ziua de vineri, 8 aprilie 1888, toate legile lui Carol I sunt semnate astfel: „Carol I, din grația luĭ Dumneḑeŭ și voința națională, Rege al Românieĭ”[3].

*

3. Despre viața Arhimandritului Eufrosin Poteca

Numele[4] său de mirean a fost Dimitrie Poteca. Și s-a născut în anul 1786, în satul Nucșoara, plasa Teleajen, în județul Prahova[5].

A primit primele cunoștințe la Biserica din satul natal, apoi a venit și a studiat la București[6].

Devine monah, sub numele de Eufrosin, la vârsta de 26 de ani. Începe să studieze limbile greacă și latină, alături de teologie, fiind coleg cu Petru Poenaru[7].

Între anii 1812-1816 studiază cu profesorii Constantin Vardalah, Chiriac și Atanasie Vogoride.

Între 1816-1818, împreună cu Poenaru, Eufrosin Poteca a tradus cărți din greacă în română[8].

În școala lui Neofit Duca, Eufrosin preda Dogmatică[9]. La Sfântul Sava, în București, a predat Geografia în română[10].

Pleacă în Italia și studiază la Pisa[11]. După un an și câteva luni merge la Paris. Și aici studiază până la începutul anului 1825[12]. Și în Occident el a făcut studii de teologie, filosofie și istorie[13].

Ca ieromonah, la 39 de ani, Părintele Eufrosin se întoarce în București de la studii și devine profesor[14]. Și de la 1 octombrie 1825, la „scóla [școala] națională” Sfântul Sava din București, el predă filosofie[15].

Predă 3 ani filosofie.

În 1828 armata rusă transformă școala de la Sfântul Sava în spital militar și pentru doi ani de zile cursurile școlii au încetat[16].

În cei doi ani de stagnare, Eufrosin merge la Pesta [Budapesta] pentru a-și tipări o carte pe care o tradusese. În septembrie 1828 a ajuns în Pesta și în  30 (?) februarie 1829 își semna prefața la carte[17].

Și astfel tipărea prima carte de filosofie tradusă în limba română[18].

Spre sfârșitul lui 1829, când revine în țară, ieromonahul Eufrosin e hirotesit arhimandrit. Apoi, cu recomandarea generalului Pavel Kisselef, devine egumen al Mănăstirii Motru, de lângă satul Gura Motrului, jud. Dolj, depinzând astfel de Episcopia Argeșului[19].

Restaurează Mănăstirea pe propria-i cheltuială și o extinde[20]. Și de la 45 de ani se dedică studiului și rugăciunii[21].

Era respectat și iubit pentru sinceritatea, demnitatea, independența sa de caracter și curajul opiniei. Căci era un om energic și hotărât[22].

În 1854, Arhimandritul Eufrosin dăruie suma de 38. 400 lei vechi sau 1.200 de galbeni pentru tinerii silitori care nu aveau bani ca să studieze[23].

Căci între 1840-1854 ajutase continuu diferiți tineri din școlile începătoare[24].

A fost 29 de ani egumen la Motru[25].

Și autorul trece în revistă 18 lucrări scrise sau traduse de Părintele Eufrosin[26].

Testamentul său: p. 46-48. E semnat la 10 decembrie 1856[27]. Avea peste 70 de ani când își întocmea testamentul[28].

A lăsat moștenire 4.000 de galbeni și cărțile sale catalogate Colegiului Național din București[29], adică pentru Sfântul Sava[30]. Din ei trebuiau să se întrețină 8 băieți la studii, 5 în București și 3 în Craiova[31].

Cărțile sale vor merge la Sfântul Sava, hainele se vor împărți, un portret și cărți pentru secretarul său, Radu Popescu, veșmintele sale bune și crucea împodobită cu pietre roșii vor rămâne Mănăstirii[32].

100 de galbeni i-a lăsat școlii satului Gura Motrului și alți 100 de galbeni școlii natale, din Nucșoara[33].

Și totalul donațiilor sale a fost acela de 341. 342 de galbeni[34].


[1] Alexandru D.[imitrie] Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. a III-a, revăzută de autor și îngrijită de I. Vlădescu, vol. VII, De la Matei Basarab și Vasile Lupu până la Brancovanu (1633-1689), Ed. Cartea Românească, București, f. a., p. 19.

Despre autor: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_D._Xenopol.

[2] Ibidem.

[3] Regatul României. Monitorul oficial, nr. 7, vineri, 8 (20) aprilie 1888, p. 1. Numărul de față are 16 pagini.

[5] G. Dem. Teodorescu, Viéța și operile luĭ Eufrosinŭ Poteca (cu câte-va din scrierile’i inedite), Ed. Tipografiei Academieĭ Române, Bucuresci,  1883, p. 6. Cartea are 84 p.

[6] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 8.

[10] Idem, p. 11.

[11] Idem, p. 11-12.

[12] Idem, p. 12.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 13.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 14.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 15.

[22] Idem, p. 16.

[23] Idem, p. 17.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 18.

[26] Idem, p. 19-25.

[27] Idem, p. 48.

[28] Idem, p. 46.

[29] Idem, p. 47.

[30] Idem, p. 48.

[31] Idem, p. 47.

[32] Idem, p. 48.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 49.

 

Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [13]

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

„Stoicii credeau că primul instinct al animalului este autoconservarea, deoarece natura i l-a dat de la început”, cf. Crysippos, Despre scopuri/ De asemenea, ei credeau că este falsă afirmația că primul instinct al animalelor este plăcerea/ Plăcerea este un proces derivat/ p. 237.

Zenon, în Despre natura omului, susține că scopul ființei umane trebuie să fie „viața în acord cu natura”, adică viața virtuoasă, „virtutea fiind scopul către care ne mână natura”. Acest lucru îl susțin și alți autori stoici/

A trăi în acord cu natura înseamnă și „în acord cu propria noastră natură umană, ca și cu aceea a universului, o viață în care ne abținem de la orice acțiune oprită de legea comună pentru toate lucrurile, adică dreapta rațiune ce străbate toate lucrurile și este identică cu acel Zeus conducător care orânduiește tot ce există”/ Ibidem.

În vedenia Sfântului Macarie cel Mare, Dumnezeu i-a arătat că o bună parte dintre creștini sunt mai jos decât păgânii

„Fericirea constă în virtute”, iar „impulsurile date de natură ființei umane nu sunt niciodată perverse”/ Virtuțile, ca și viciile, sunt împărțite de stoici în primare și secundare/ „Viciile sunt forme ale necunoașterii”/ p. 238.

Binele este virtutea însăși”/ p. 239.

„Numai frumosul moral este bun”/ „Frumosul e virtutea și tot ce participă la virtute”/ p. 240.

„Pasiunea [patima], așa cum o definește Zenon, este o mișcare nerațională și contra firii a sufletului, sau un impuls ce crește în mod exagerat”/ p. 242.

Înțeleptul e lipsit de pasiuni [patimi], din cauză că nu cade în asemena slăbiciuni”/ „Apatia” [a-pathos = fără patimă] caracterizează așadar omul înțelept, dar poate să fie atribuită „în alt sens [și] omului rău”, însemnând „că acesta e aspru și neînduplecat”/ p. 243.

Filosofia stoică a fost destul de mult apreciată inclusiv în Evul Mediu creștin, în care se alcătuiau florilegii de sentințe ale înțelepților, unde filosofii antici erau citați alături de Sfinții din Vechiul Testament și de Sfinții Părinți.

Rolul lor era acela de a arăta că iubirea pentru înțelepciune a fost neîntreruptă în toată istoria umanității.

O anumită preferință pentru stoici, dintre filosofii antici, denotă și Divanul lui Cantemir.

Din cauza confuziei care se poate face ușor cu perspectiva creștin-ortodoxă, astfel de atitudini morale decelabile în literatura noastră, erau puse adesea în perioada comunistă exclusiv pe seama influenței filosofiei stoice. Numai la Eminescu, spre exemplu, comentariile literare interpretau tot timpul versurile poetului în sensul dorului după apatia sau ataraxia stoică.

Astfel, multe opere din literatura română apăreau drept o ilustrare a platonismului sau a stoicismului

Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai [2013]

crearea, caderea si izgonirea oamenilor din Rai

Iubiții mei,

Postul Mare începe cu amintirea căderii Sfinților noștri Protopărinți Adam și Eva.

Cu amintirea căderii și a plânsului lor. A pocăinței lor…

Căci „scos a fost Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta și șezând în preajma lui, plângea tânguindu-se” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 100].

Cu ei începem, cu Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva…și tot împreună cu ei ajungem la Paști…și îi vedem în Icoana Învierii Lui…care este icoana scoaterii lor din Iad.

Pentru că postul nostru, care începe mâine, trebuie să ne scoată și pe noi din Iad…

Iar Iadul e necredință, e răutate, e nesimțire, e indiferență, e mojicie, e libertinaj, e alergare după iluzii.

Iar noi, cu toții și fiecare în parte, trebuie să ieșim din Iadul nostru dacă vrem să ne umplem de slava Celui răstignit și înviat, a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care a luat trupul nostru tocmai pentru ca să arate că umanitatea e pentru a fi umplută de slava lui Dumnezeu și nu de urât.

Pentru că lumea s-a umplut de urât prin…neînfrânare.

Am păcătuit prin aceea că am dorit lucruri…nedorite de Dumnezeu.

De aceea „o poruncă am călcat, a Stăpânului meu și de tot binele m-am lipsit” [Ibidem]. Pentru că binele e comuniunea cu Dumnezeu iar în comuniune cu El stau prin ascultarea Lui.

Și prima rugăciune de dezlegare de la Înmormântare ne amintește faptul că tot binele nostru, al oamenilor, consta în faptul că eram împodobiți „cu înfățișare și frumusețe” dumnezeiască, asemenea unei „cinstite făpturi cerești” [Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 233].

Pentru că binele nostru era acela că eram plini de slava Lui.

Însă pentru a rămâne în slava Lui, în iubirea Lui, în frumusețea Lui e nevoie de…efort continuu. De întărirea în bine. De exercitarea noastră în tot binele, în toată virtutea.

Pentru că binele interior se ține din bine…din faptele făcute în harul lui Dumnezeu.

Și de aici…nevoia de a liturghisi, de a posti, de a ne ruga, de a face metanii, de a munci, de a studia, de a scrie, de a traduce, de a clădi lucruri bune.

Pentru că binele ne ține în bine.

Și nu ne mai putem lăuda cu faptele noastre bune, dacă le privim ca pe aerul care ne ține în existență, pentru că ele nu sunt un surplus al nostru, ceva care facem peste termen…ci o necesitate.

O necesitate personală…care e pe măsura dorinței omului.

Și dacă unii se nevoiesc mai mult e pentru că simt că au nevoie de mai mult…și mai multul lor nu e un moft ci o necesitate ontologică.

De aceea postul, rugăciunea, citirea, slujba sunt pe măsura inimii omului.

Și dacă încercăm să turnăm cu toptanul cunoaștere și sentimente și responsabilitate în ființa cuiva vom realiza că va socoti binele un lucru nenecesar. Chiar rău

Pentru că fiecare are măsura lui…deschiderea lui…capacitatea lui de a înțelege lucrurile și de a primi pe Dumnezeu și pe oameni în inima lui.

Însă nu trebuie să rămânem la stadiul în care suntem…ci trebuie să fim avizi de mult…de și mai mult în materie de înțelegere și de iubire a lui Dumnezeu și a oamenilor.

Trebuie să fim avizi de adevărul Lui, de curăția Lui, de frumusețea Lui…care ne face să ne rușinăm de întunericul nostru, de iadul nostru interior…

De goliciunea noastră…care înseamnă scoaterea din „desfătare și din bucuria cea neîncetată” [Triodul, ed. cit., p. 101].

Căci dacă nu trăim mereu în simțirea și în vederea Lui, în recunoașterea Lui, în dorirea Lui, în simțirea continuă a nevoii de El…nu avem desfătare duhovnicească. Nu suntem în bucuria Lui cea negrăită.

Iar toate slujbele acestui mare și zdrobitor post, epuizant…ne vor aminti mereu că fericirea noastră e înăuntrul nostru și nu în afara noastră.

De aceea, de la Matei 25, de duminica trecută, de la Judecata Lui…Biserica ne întoarce azi la Matei 6.

Și în Mat. 6, 14-21, în Evanghelia de azi, Domnul ne vorbește despre iertare, despre post și despre milostenie.

Adică despre faptele care ne țin în harul lui Dumnezeu…care ne întrețin sănătatea interioară, duhovnicească.

Pentru că lucrurile pe care noi le cerem cu toată inima lui Dumnezeu sunt iertarea, miluirea, umplerea noastră de har.

Iar prin iertare, prin post, prin rugăciune, prin milostenie…aducem lumina Lui în sufletele oamenilor, aducem ușurarea Lui, aducem eliberarea Lui de teamă, de singurătate, de neștiință, de egoism.

Căci atunci când oamenii simt că Dumnezeu lucrează prin noi…și se deschid lui Dumnezeu datorită nouă, ei simt că Dumnezeu e viu și prezent în Biserica Sa, că e mereu cu noi…și că acest a fi cu noi al lui Dumnezeu e o realitate și nu o poveste.

Iar dacă slava Lui ne inundă, dacă adevărurile Lui înfrățesc în noi și dau rod, dacă frumusețea Lui e îmbrăcămintea sufletelor noastre…atunci suntem niște ridicați din Iad, din moarte, din păcatele noastre de către Dumnezeu și ne veselim dumnezeiește în Biserica Sa.

Despre cine suntem noi...împreună cu El e vorba în toată iconomia mântuirii!

Despre ce face Dumnezeu din noi.

Și ce vrea El să facă din noi e să ne reîmbrace în veșmântul nestricăciunii, adică în slava Sa…așa cum l-a făcut El pe om dintru început.

Dar pentru a ne umple de nestricăciunea slavei Sale trebuie să lepădăm de la noi…în mod dureros, prin asceză, prin renunțarea la plăceri și fapte vătămătoare…rănile păcatelor.

Iar a accepta durerea care aduce vindecare înseamnă a scăpa de consecințele păcatelor noastre care înseamnă Iadul nostru.

Durerea tămăduitoare, durerea și oboseala care ne umplu de har…ne umplu de Raiul nostru, de Raiul nostru de taină/ mistic…pentru care suntem foarte mulțumitori în fața lui Dumnezeu…pentru că știm cum arată Iadul…cum arată depărtarea de El…

De aceea, Biserica ne cheamă să urcăm de la moarte la viață cu Hristos Dumnezeu, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, cu Treimea cea preasfântă și preadumnezeiască, pentru că Dumnezeu e Raiul nostru.

Pentru că Raiul nostru e comuniunea veșnică cu Cel veșnic, frumusețea veșnică cu Frumusețea întreit-ipostatică, viața desăvârșită cu Cel ce este Viața lumii.

Și El, Cel ce ne-a creat pe noi spre viață și nu spre moarte, ne va da nouă, tuturor, să gândim ce e propriu Lui și să facem faptele voii Lui, dacă Îl punem pe El început, cuprins și împlinire a toată dorința și fapta noastră.

Dumnezeu să binecuvinteze eforturile noastre, ale tuturor, din acest preafrumos post al mântuirii, pentru ca prin toate să ne umplem de slava Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno