Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [13]

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

„Stoicii credeau că primul instinct al animalului este autoconservarea, deoarece natura i l-a dat de la început”, cf. Crysippos, Despre scopuri/ De asemenea, ei credeau că este falsă afirmația că primul instinct al animalelor este plăcerea/ Plăcerea este un proces derivat/ p. 237.

Zenon, în Despre natura omului, susține că scopul ființei umane trebuie să fie „viața în acord cu natura”, adică viața virtuoasă, „virtutea fiind scopul către care ne mână natura”. Acest lucru îl susțin și alți autori stoici/

A trăi în acord cu natura înseamnă și „în acord cu propria noastră natură umană, ca și cu aceea a universului, o viață în care ne abținem de la orice acțiune oprită de legea comună pentru toate lucrurile, adică dreapta rațiune ce străbate toate lucrurile și este identică cu acel Zeus conducător care orânduiește tot ce există”/ Ibidem.

În vedenia Sfântului Macarie cel Mare, Dumnezeu i-a arătat că o bună parte dintre creștini sunt mai jos decât păgânii…

„Fericirea constă în virtute”, iar „impulsurile date de natură ființei umane nu sunt niciodată perverse”/ Virtuțile, ca și viciile, sunt împărțite de stoici în primare și secundare/ „Viciile sunt forme ale necunoașterii”/ p. 238.

„Binele este virtutea însăși”/ p. 239.

„Numai frumosul moral este bun”/ „Frumosul e virtutea și tot ce participă la virtute”/ p. 240.

„Pasiunea [patima], așa cum o definește Zenon, este o mișcare nerațională și contra firii a sufletului, sau un impuls ce crește în mod exagerat”/ p. 242.

„Înțeleptul e lipsit de pasiuni [patimi], din cauză că nu cade în asemena slăbiciuni”/ „Apatia” [a-pathos = fără patimă] caracterizează așadar omul înțelept, dar poate să fie atribuită „în alt sens [și] omului rău”, însemnând „că acesta e aspru și neînduplecat”/ p. 243.

Filosofia stoică a fost destul de mult apreciată inclusiv în Evul Mediu creștin, în care se alcătuiau florilegii de sentințe ale înțelepților, unde filosofii antici erau citați alături de Sfinții din Vechiul Testament și de Sfinții Părinți.

Rolul lor era acela de a arăta că iubirea pentru înțelepciune a fost neîntreruptă în toată istoria umanității.

O anumită preferință pentru stoici, dintre filosofii antici, denotă și Divanul lui Cantemir.

Din cauza confuziei care se poate face ușor cu perspectiva creștin-ortodoxă, astfel de atitudini morale decelabile în literatura noastră, erau puse adesea în perioada comunistă exclusiv pe seama influenței filosofiei stoice. Numai la Eminescu, spre exemplu, comentariile literare interpretau tot timpul versurile poetului în sensul dorului după apatia sau ataraxia stoică.

Astfel, multe opere din literatura română apăreau drept o ilustrare a platonismului sau a stoicismului…