Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

 

1. Componența divanului lui Vasile Lupu

Divanul lui Vasile Lupu, în anul 1652, era format din 8 greci și 3 români[1].

Grecii erau: Gheorghe Ghica (vornicul Țării de jos), Toma Cantacuzino (vornicul Țării de sus), Stamate postelnicul, Alexandru paharnicul, Iordache Cantacuzino vistiernicul, Gheorghe hatmanul și Enache comisul…fără ca autorul să ne dea și al 8-lea nume.

Cei 3 români: Gheorghe Ștefan logofătul, Constantin Ciogolea spătarul și fratele acestuia, Pătrașcu Ciogolea stolnicul.

Toți grecii erau la Iași iar românii în provincie[2].

*

2. Semnătura regelui Carol I

În Monitorul oficial din ziua de vineri, 8 aprilie 1888, toate legile lui Carol I sunt semnate astfel: „Carol I, din grația luĭ Dumneḑeŭ și voința națională, Rege al Românieĭ”[3].

*

3. Despre viața Arhimandritului Eufrosin Poteca

Numele[4] său de mirean a fost Dimitrie Poteca. Și s-a născut în anul 1786, în satul Nucșoara, plasa Teleajen, în județul Prahova[5].

A primit primele cunoștințe la Biserica din satul natal, apoi a venit și a studiat la București[6].

Devine monah, sub numele de Eufrosin, la vârsta de 26 de ani. Începe să studieze limbile greacă și latină, alături de teologie, fiind coleg cu Petru Poenaru[7].

Între anii 1812-1816 studiază cu profesorii Constantin Vardalah, Chiriac și Atanasie Vogoride.

Între 1816-1818, împreună cu Poenaru, Eufrosin Poteca a tradus cărți din greacă în română[8].

În școala lui Neofit Duca, Eufrosin preda Dogmatică[9]. La Sfântul Sava, în București, a predat Geografia în română[10].

Pleacă în Italia și studiază la Pisa[11]. După un an și câteva luni merge la Paris. Și aici studiază până la începutul anului 1825[12]. Și în Occident el a făcut studii de teologie, filosofie și istorie[13].

Ca ieromonah, la 39 de ani, Părintele Eufrosin se întoarce în București de la studii și devine profesor[14]. Și de la 1 octombrie 1825, la „scóla [școala] națională” Sfântul Sava din București, el predă filosofie[15].

Predă 3 ani filosofie.

În 1828 armata rusă transformă școala de la Sfântul Sava în spital militar și pentru doi ani de zile cursurile școlii au încetat[16].

În cei doi ani de stagnare, Eufrosin merge la Pesta [Budapesta] pentru a-și tipări o carte pe care o tradusese. În septembrie 1828 a ajuns în Pesta și în  30 (?) februarie 1829 își semna prefața la carte[17].

Și astfel tipărea prima carte de filosofie tradusă în limba română[18].

Spre sfârșitul lui 1829, când revine în țară, ieromonahul Eufrosin e hirotesit arhimandrit. Apoi, cu recomandarea generalului Pavel Kisselef, devine egumen al Mănăstirii Motru, de lângă satul Gura Motrului, jud. Dolj, depinzând astfel de Episcopia Argeșului[19].

Restaurează Mănăstirea pe propria-i cheltuială și o extinde[20]. Și de la 45 de ani se dedică studiului și rugăciunii[21].

Era respectat și iubit pentru sinceritatea, demnitatea, independența sa de caracter și curajul opiniei. Căci era un om energic și hotărât[22].

În 1854, Arhimandritul Eufrosin dăruie suma de 38. 400 lei vechi sau 1.200 de galbeni pentru tinerii silitori care nu aveau bani ca să studieze[23].

Căci între 1840-1854 ajutase continuu diferiți tineri din școlile începătoare[24].

A fost 29 de ani egumen la Motru[25].

Și autorul trece în revistă 18 lucrări scrise sau traduse de Părintele Eufrosin[26].

Testamentul său: p. 46-48. E semnat la 10 decembrie 1856[27]. Avea peste 70 de ani când își întocmea testamentul[28].

A lăsat moștenire 4.000 de galbeni și cărțile sale catalogate Colegiului Național din București[29], adică pentru Sfântul Sava[30]. Din ei trebuiau să se întrețină 8 băieți la studii, 5 în București și 3 în Craiova[31].

Cărțile sale vor merge la Sfântul Sava, hainele se vor împărți, un portret și cărți pentru secretarul său, Radu Popescu, veșmintele sale bune și crucea împodobită cu pietre roșii vor rămâne Mănăstirii[32].

100 de galbeni i-a lăsat școlii satului Gura Motrului și alți 100 de galbeni școlii natale, din Nucșoara[33].

Și totalul donațiilor sale a fost acela de 341. 342 de galbeni[34].


[1] Alexandru D.[imitrie] Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. a III-a, revăzută de autor și îngrijită de I. Vlădescu, vol. VII, De la Matei Basarab și Vasile Lupu până la Brancovanu (1633-1689), Ed. Cartea Românească, București, f. a., p. 19.

Despre autor: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_D._Xenopol.

[2] Ibidem.

[3] Regatul României. Monitorul oficial, nr. 7, vineri, 8 (20) aprilie 1888, p. 1. Numărul de față are 16 pagini.

[5] G. Dem. Teodorescu, Viéța și operile luĭ Eufrosinŭ Poteca (cu câte-va din scrierile’i inedite), Ed. Tipografiei Academieĭ Române, Bucuresci,  1883, p. 6. Cartea are 84 p.

[6] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 8.

[10] Idem, p. 11.

[11] Idem, p. 11-12.

[12] Idem, p. 12.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 13.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 14.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 15.

[22] Idem, p. 16.

[23] Idem, p. 17.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 18.

[26] Idem, p. 19-25.

[27] Idem, p. 48.

[28] Idem, p. 46.

[29] Idem, p. 47.

[30] Idem, p. 48.

[31] Idem, p. 47.

[32] Idem, p. 48.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 49.

 

Did you like this? Share it: