Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Și în psalmul 50 sunt destule versuri reușite:

Fie-Ț[i] milă, Doamne, de mă iartă,
Cu milostivirea cea bogată,
Și pentru a Ta ieftinătate
Să mă curățești de răutate.

Și mai cu de-adins de rău mă spală
Și mă limpezește de greșeală.
Că eu îm[i] știu a mea fărălege
Și răul mieu nainte-mi ce merge.

Ție Ț[i]-am greșitu-Ț[i], Doamne Svinte,
De-am făcut răutăț[i] denainte.
Cuvintele Tale Te-ndireaptă
La Giudeț să-nvinci[1], când vei da plată.

Iacă-s zămislit în strâmbătate,
Aplecat de maică-mea-n păcate.
Ce Tu, Doamne, iubești dereptatea,
De-Ț[i] arăț[i] pre mine bunătatea.

Și cu taine ce nu să pot spune
Mi-ai atătat a Ta-nțălepciune.
Cu izopul[2] Tu mă ocropește [mă stropește]
Și mă scaldă de mă curățește,

Să hiu spălat și alb ca omeții,
Să mă bucur și eu cu direpții
De vești bune și preacuvioase,
Și să-mi bucuri mișelele oase.

Doamne, nu-Ț[i] întoarce svânta față
De greșele ce-am făcut, cu greață,
Și de câte-am lucrat fără lege,
Cu milostivirea Ta le șterge.

Inemă curată Tu-m[i] zidește
Și duh dirept în zgău [pântece] îm[i] noiește.
Nu mă urni din svânta Ta față,
Și Duhul Tău cel Svânt, ce mă-nvață,

Să nu-L depărtez[i] de cătră mine,
Ce să-mi dai bucurie cu bine,
Cu svânta Ta, Doamne, mântuință.
Și să-m[i] dai și duh de biruință. [etc.]
(Ps. 50, 1-36)

„Milostivirea cea bogată”: epitetul pentru substantivul la singular este ales bine de Dosoftei, oferind imaginea unui tezaur de milă sau a unei vistierii a milostivirilor lui Dumnezeu.

Ieftinătatea lui Dumnezeu înseamnă ușurința cu care iartă, puțina certare cu care plătește păcatele oamenilor, dacă ei se pocăiesc.

Dumnezeu are milostivire bogată, dar și ieftinătate a iertării…iar Dosoftei a subliniat în mod intenționat această opoziție.

În Psaltirea coresiană de la 1577 este: „Miluiaște-mă, Doamne, după mare mila Ta și după multe eftenșugurile Tale”[3].

O frumoasă metaforă – chiar o metaforă revelatorie, în termenii lui Blaga – este: „mă limpezește de greșeală”. De data, aceasta, limpezirea de greșeli/ păcate este o expresie care îi aparține întru totul lui Dosoftei, orice altă traducere utilizând verbul a curăți.

Sufletul spălat de păcate este nu numai curat, ci și limpede. Aici Dosoftei a fost magistral, sugerând o comparație cu apa limpede  a sufletului care s-a pocăit.

Omul limpezit de greșeli înseamnă mai mult decât spălat (verb repetat de câteva ori în acest psalm: „Și mai cu de-adins de rău mă spală /…/ Mă scaldă de mă curățește,/ Să hiu spălat”), înseamnă cu totul curățit de orice urmă de pată a păcatului.

Înseamnă a nu mai recunoaște nicio urmă de murdărie în sufletul său, a fi cu totul înnoit de iertarea și milostivirea lui Dumnezeu.

Aceasta este spălarea și limpezirea sufletului „cu milostivirea cea bogată” a lui Dumnezeu și cu iertarea Sa care vine repede, dacă și căința este rapidă.

Iertarea Lui e ca un râu repede de munte, care „limpezește de greșeală”.

În urma lui rămâne un suflet limpezit, limpede, care este cum trebuie să fie sufletul uman: curat, translucid, prin care să răzbată razele luminii dumnezeiești, care să se reflecte în el și să-i anime reflecția, nu opac și plin de noroi.

De aceea adaugă puțin mai jos: „să hiu spălat și alb ca omeții”.

Comparația cu zăpada (de data aceasta) este specifică originalului și apare în toate traducerile.

Din rațiuni prozodice, Dosoftei a optat pentru forma „omeții”, care este însă foarte fericită: un plural pentru omăt care nu există decât în această formă poetică.

Cred că Budai-Deleanu a fost foarte mult inspirat de această licență a lui Dosoftei de a crea forme libere ale cuvintelor, pentru că și el, în epopeea sa, a apelat de multe ori la această tehnică, modificând forma receptă a cuvântului și creând termeni poetici aproape totdeauna foarte expresivi.

Ea dovedește elasticitatea vocabularului și a gramaticii în utilizarea lor literară, desființând ideea de rigiditate și strictețe și dovedind că în utilizarea literară, dezinvoltă și creativă, nu are ce căuta aprecierea rigurozității gramaticale.

Expresia plastică determină…plasticizarea cuvintelor, care capătă forma unor realități libere și organice, fizice dar mai ales spirituale.

Revenind la psalmul nostru, imaginea omătului e complementară celei a limpezimii.

Chiar și sonoritatea omătului conține mai multe sugestii ale reflecției decât ar putea realiza funcția conotativă a zăpezii.

Dar albul pur al omătului/ zăpezii și limpezirea de orice impurități sunt caracteristicile sufletului uman, așa cum este el creat de Dumnezeu (comparațiile nefiind niciodată ideale, ci doar relative, atunci când privesc realități spirituale, mai presus de putința de exprimare în cuvinte).

Insistența acestui psalm asupra portretului spiritului uman a fost corect intuită și tradusă poetic de Dosoftei.

Înrudirea sufletului cu Dumnezeu se vede din aceea că, așa cum explică Antim Ivireanul, și schimbarea la față a Domnului pe Tabor implică o strălucire comparată cu soarele și cu zăpada: „obrazul Lui străluciia ca soarele şi veşmintele Lui era albe ca zăpada. Iar asămânarea aceasta o obrazului cu soarele şi a veşmintelor cu zăpada, nu doară pentru aceia să asămânează cum că nu ar fi strălucit obrazul Lui decât soarele, sau veşmintele Lui nu ar fi fost mai albe decât zăpada, ci pentru că aici, în lume, nu avem noi alt nimic mai strălucitor şi mai luminat decât soarele sau mai alb decât zăpada[4].

De aceea, și psalmul 50 spune: „spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”.

Așa încât sufletul limpezit de păcate, „spălat și alb ca omeții” arată faptul că iertarea lui Dumnezeu înseamnă restaurea omului în asemănarea lui primordială cu Dumnezeu și Creatorul lui.


[1] Formă verbală mai apropiată de etimon: vinco, vincere, vici, victus = a învinge.

[2] Isop = ulei aromat extras din frunzele unui arbust exotic.

[3] Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în comparație cu Psaltirile coresiene din 1570 și din 1589, text stabilit, introducere și indice de Stela Toma, Ed. Academiei RSR, București, 1976, p. 221.

Aceeași exprimare și în Coresi, Carte cu învățătură [Cazania a II-a] (1581), op. cit., p. 157: „Nu spre dereptatea noastră nădăjduimŭ, ce spre mila Ta și eftenșugului Tău” (o parafrazare, de altfel, a psalmului 50, într-o rugăciune inserată într-o predică și care conține multe astfel de parafraze psalmice).

[4] Antim Ivireanul, Opere, ed. cit., p. 10.

Did you like this? Share it: