Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

2. 5. Cărțile I și II ale Regilor

În I Regi, Dumnezeu e mărturisit ca viu [1, 29; 2, 24] și ca Cel care răscumpără/ mântuiește [elitrosato] sufletul din necazuri [1, 29].

Domnul Dumnezeu e Cel care încredințează [pistose] [1, 36] și Care mărește domnia unui rege [1, 37].

Iar regele David Îl binecuvintează pe Domnul Dumnezeul lui Israil, Care la pus rege pe fiul său, Salomon [1, 48].

Acesta trebuie să păzească paza [tin filachin] Domnului Dumnezeu și să meargă în căile Lui. Să păzească poruncile și dreptățile și judecățile și scrierile[1] din Legea lui Moise [2, 3].

Domnul e Cel care dă domnia unui rege [2, 15]. Iar Salomon îl îndepărtează pe Abiatar de la preoție pentru ca să se împlinească cuvântul Domnului [2, 27].

Lucru care atestă faptul că cuvintele Domnului, care exprimă voia Lui, se împlinesc prin oameni. Și că trebuie să acceptăm voia Lui cu noi, dacă vrem să fim plăcuți Lui.

Ioab a fugit către Domnul [2, 29]. Iar pacea unui regat e de la Domnul [2, 33].

Și lui Salomon, Domnul i-a dat gândire/ înțelegere/ pricepere [fronisin] și foarte multă înțelepciune [sofian pollin sfodra] și lărgime a inimii [platos cardias] ca nisipul de lângă mare [2, 35].

Pentru că priceperea, înțelepciunea și mărinimia sunt darurile lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le folosim spre mântuirea noastră și spre slava Sa.

Salomon Îl iubea pe Domnul [3, 3]. De aceea, Domnul i Se arată în vis lui Salomon și îl întreabă ce vrea să-i dea [3, 5].

Înaintea Domnului trebuie să stai în adevăr [en alitia] și în dreptate [en dicheosini] și în curăția inimii [en eftiti cardias] [3, 6]. Și astfel Domnul ne păzește nouă milă mare [to eleos to mega] [3, 6]. Pentru că mila Lui cu noi ține de curăția vieții noastre.

Salomon cere de la Domnul inimă pentru a auzi [cardian acuin] și pentru a judeca [diacrinin] poporul Său întru dreptate și pentru a înțelege [siniin] între bine și rău [3, 9]. Pentru că inima e rădăcina minții omului și din inimă se nasc înțelegerile și simțirile sufletului.

Și cererea aceasta a lui Salomon a fost plăcută [iresen] înaintea Domnului [3, 10]. Iar El a făcut după cuvântul lui Salomon, și i-a dat „inimă cugetătoare și înțeleaptă [cardian fronimin che sofin] [3, 12]. Însă nu i-a dat un dar oarecare, ci unul unic în întreaga istorie, pentru că îl va avea ca nimeni altul până la el și după el [3, 12].

Și pentru că nu a cerut lucruri materiale, Domnul îi va da lui Salomon și bogăție și slavă [3, 13]. Iar dacă va păzi poruncile Sale, Domnul îi va înmulți și zilele vieții [3, 14]. Astfel Domnul subliniază faptul că viața noastră ține de împlinirea poruncilor Lui sau că adevărata viață este viața cuvioasă, dreaptă înaintea Lui.

Poporul se teme de rege pentru că a văzut „înțelepciunea lui Dumnezeu în el făcând dreptate [fronisis Teu en aftu tu piin dicheoma]” [3, 28].  Pentru că Dumnezeu îi umple de darurile Sale pe cei prin care lucrează și modul în care Dumnezeu lucrează prin ei este unul evident.

În LXX, cap. 4 are 19 versete, însă în VUL și MGK același capitol are 34 de versete.

Iar în 4, 29, cf. MGK, se vorbește iarăși despre darurile lui Dumnezeu date lui Salomon: lui i-a dat Dumnezeu înțelepciune și înțelegere/ pricepere foarte multă și lărgime duhovnicească [ectasin pnevmatos].

În ed. Biblia de la 1688 se vorbește despre „revărsare inemii” [revărsarea inimii]. În VUL avem sintagma: „latitudinem cordis” [lărgimea inimii] la 4, 29.

Odihna e dată de Domnul Dumnezeu [5, 4, cf. MGK]. Și întru odihna Lui, Salomon dorește să zidească casă întru numele Domnului Dumnezeu [5, 5, cf. MGK].

În LXX, 5, 9 are conținutul lui 4, 29 din MGK: Domnul i-a dat lui Salomon  „înțelegere/ pricepere și înțelepciune foarte mare și revărsarea inimii [hima cardias]”. Astfel am aflat de unde a luat ed. Biblia de la 1688 expresia „revărsare inemii” din 4, 29.

Cuvântul Domnului a fost către Salomon [6, 11, cf. MGK] și i-a spus că dacă va împlini poruncile Lui [6, 12, cf. MGK], El va locui în mijlocul fiilor lui Israil și nu-i va părăsi [6, 13, cf. MGK].

Templul lui Salomon, în MGK, e numit ton icon to Chiriu [casa Domnului] la 7, 51. Iar când preoții au ieșit din Sfântul [din templu], norul a umplut casa [i nefeli eplisen ton icon] [8, 10, cf. LXX]. Prin nor desemnându-se slava dumnezeiască. Pentru că sfințirea templului s-a produs atunci când Domnul l-a umplut de slava Lui.

Și faptul că norul e slava Domnului o spune lămurit 8, 11, cf. LXX: „și preoții nu au putut să stea la liturghisire [liturghin] din cauza feței norului, căci a umplut slava Domnului [doxa Chiriu] casa”.

Și locul de la I Regi 8, 11 reprezintă prima și ultima dată când apare în această carte, în ediția LXX, sintagma: „slava Domnului”.

În MGK, la 8, 12, Salomon spune despre Domnul că a zis că vrea să locuiască în întuneric [teli catichi en gnofo]. VUL vorbește despre locuirea lui Dumnezeu în negură [habitaret in nebula]. Întuneric sau negură care sunt sinonime ale transcendenței Sale. Pentru că El depășește orice înțelegere a creației Sale.

Salomon consideră templul zidit de el drept casă de locuire [icon catichiseos] a lui Dumnezeu, loc al Său de locuire veșnică [catichis eonios] [8, 13, cf. MGK].

Și Îl binecuvintează pe Domnul Dumnezeul lui Israil, Care a împlinit în mâinile Lui [en tes hersin Aftu eplirosen] templul [8, 15, cf. LXX].

Iar aici, în cap. 8, este singurul loc în I Regi unde se vorbește despre mâinile lui Dumnezeu. Sfântul Salomon vorbește despre mâinile lui Dumnezeu la 8, 15 și la 8, 24.

Și acest lucru e capital pentru revelația dumnezeiască, pentru că până acum s-a vorbit numai despre mâna lui Dumnezeu.

Însă după ce a văzut slava Domnului inundând templul, Sfântul Salomon vorbește despre mâinile Lui, așa după cum vor vorbi și Sfinții Părinți ai Bisericii, mâinile Tatălui fiind Fiul și Duhul Sfânt.

Dar Salomon vorbește despre mâinile Lui fără ca Dumnezeu să fi folosit acest plural mai înainte. Ceea ce înseamnă că revelația dumnezeiască nu e formată doar din revelații directe ale lui Dumnezeu în Sfinții Săi ci și din iluminări dumnezeiești pe măsura curățirii personale a Sfinților.

Domnul Dumnezeu a ales în Ierusalim [en Ierusalim] pentru a fi numele Lui acolo [8, 16, cf. LXX]. În VUL, WTT, MGK nu apare numele Ierusalimului.

Însă, pe când El a ales în Ierusalim și nu Ierusalimul, tot El l-a ales pe David pentru a fi peste poporul Lui, Israil [8, 16].

Peste inima lui David [epi tis cardias David] a fost gândul de a zidi casă numelui Domnului Dumnezeului lui Israil [to onomati Chiriu Teu Israil] [8, 17]. Însă Domnul i-a spus lui David că fiul lui Îi va zidi casă [8, 19].

Și ajutând la construcția templului și sfințindu-l, Domnul a ridicat [anestisen] cuvântul Lui [8, 20].

Salomon „și-a întins mâinile lui întru cer” [diepetasen tas hiras aftu is ton uranon] [8, 22] și s-a rugat Domnului Dumnezeului lui Israil [8, 23]. Și în rugăciunea sa, Salomon spune despre Domnul că nu este dumnezeu ca El în cer și pe pământ [8, 23]. Căci El păzește făgăduința și mila față de cei care umblă înaintea Lui în toată inima [en oli ti cardia] lor [8, 23].

Domnul încredințează oamenilor cuvântul Său [8, 26]. Iar dacă e adevărat, spune Salomon, atunci „va locui Dumnezeu cu oamenii pe pământ” [catichisi o Teos meta antropon epi tis ghis] [8, 27]. Cuvinte care sunt o evidențiere a faptului că Dumnezeu locuiește în casa Lui prin slava Sa și, în același timp, sunt o profeție mesianică, pentru că Dumnezeu S-a întrupat și a locuit cu oamenii pe pământ.

De aceea, Salomon are conștiința că nu sunt destule pentru Dumnezeu nici cerul și cerul cerului, darămite casa zidită Lui [8, 27].


[1] Mărturiile în ed. Biblia de la 1688.

Did you like this? Share it: