Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte.

*

4. O ciocnire între două trenuri

În ziarul Opinia, de duminică, 5 ianuarie 1914, sub titlul Teribilă ciocnire de trenuri, ni se prezintă evenimentul nefericit în următorii termeni tabloizi:

„Aseară a avut loc, între stațiile Crivina și Periș, o teribilă ciocnire între expresul de Galați, care sosește în Capitală la 7 și 5 minute și trenul de marfă 693.

Ciocnirea a fost extrem de violentă – așa că toate geamurile de la ultimele trei vagoane ale expresului s’au făcut țănduri [țăndări].

S’a iscat o panică teribilă – dar din nefericire nu este de cît un singur mort, frînarul Vasile Dima, care aruncat între vagoane, a fost oribil mutilat.

Sunt 12 vagoane complect sfărâmate – și, din cauza aceasta toate trenurile din și spre București, au avut mari întîrzieri”[1].

Adică nu numai azi se expediază în trei fraze un întreg eveniment, ci tabloidizarea are un trecut deloc recent în ziaristica românească.

*

5. Hașdeu și boierii

Pe 11 februarie 1869, Hașdeu își semna Oda la boiari. Un poem social în 19 strofe[2].

În care boierii sunt asemănați omizilor lacome, care au supt „sucul și sângele din vine”[3]. Din vinele românilor.

Jupânul [boierul] râde ca un gâde[4]. Suspinul poporului are ecou[5]. Și boierul a nesocotit „suspinul Românieĭ”[6].

În strofa a 8-a citează din Sfânta Scriptură despre învierea morților[7]. În strofa a 11-a, boierii au „hoĭturĭ învechite”[8].

Despre trupul mortului blestemat[9]. Și despre mitul că strigoiul se dezmorțește și iese din mormânt în timpul furtunii[10].

Fudulia boierului e datorată neamului său[11]. Deși el arată, prin tot ceea ce face, că suferă de goliciune de inimă și minte, e lacom, disprețuiește cele sfinte și e lipsit de rușine[12].

Boierii trag după ei „invasia [invazia] străină”, chemându-i astfel pe străini și unguri ca să danseze pe mormintele românilor[13].

Și se observă faptul că ungurii nu sunt niște „străini oarecare” ci o entitate aparte, care ne dorește răul mai mult decât oricare alt neam străin.

Ultima strofă îndeamnă la luptă, pentru ca să îngropăm „lăcustele”, adică pe cotropitori[14].

Numai că ultimul vers e disonant cu tot poemul: „Seĭ bațĭ prin libertate!…”[15].

Însă cum să îi bați prin libertate…dacă îi îngropi ca pe lăcuste?

 *

6. Umorul la 1900

Dumitru Teleor (1858-1920) își edita la 1900 cartea: Ultimele schițe umoristice[16]. Schițele fiind în număr de 10[17]

În Cavaler servant, domnul D. I. Ștefănescu-Buzău se plimba pe bulevard cu amicul său, Ghiță B. Buleandră[18].

Doamna Ceprăzeanu[19] are ceva de spus, pe când „d-șoara Lelia Păstrăveanu” cântă romanțe[20].

Zizica[21], doamna Ciuciulescu a valsat[22], domnii Zemulescu și Bobițescu[23]…spun totul despre ei prin numele lor. Ei sunt caricaturali precum numele pe care le-au primit de la autor.

În Schiță vieneză (începe în p. 23), Betty apare alături de Tudorel[24].

În a 3-a, numită, În vizită, femeile au, de asemenea, nume bătătoare la ochi: Zoica, Mița, Săftica, madam Potgorăscu[25], Marița[26], madam Căldăreanu, Elenuța[27], Frosa, Ghița, Salomia, Bălașa[28]. La fel și singurul bărbat: Mihalache Pîngelescu[29]. Cel care pingelește pantofi.

În La biurou îi găsim, alături de domnul V. Popescu[30], și pe domnii Gion, Patriciu, Pangrati și Speranță[31].

„O damă bătrână” băgă capul pe ușă și întrebă: „Măiculiță, unde se dă bileturile de tren?”[32].

Niculcea Ionescu se recomandă. Îi răspunde Vasile Popescu[33].

Domnul și doamna Gândăceanu nu „șed” nicăieri altundeva decât „în jurul meseĭ din grădină”[34].

Doamna Gândăceanu citește, cu voce tare, romanul Viața la țară de Duiliu Zamfirescu. Gândăceanu ascultă…și lectura e la p. 84[35].

Însă domnul Gândăceanu „cască să i se rupă fălcile” de atâta lectură[36].

În La telefon se sună la Ministerul cultelor[37]. Domnul Licăescu[38] vorbește cu domnișoara secretară Ninetta, cu nume „de Botez” Elena, care locuiește „în fundătura Minotaurului”[39].

După care se descrie[40]: (imagine text).

Însă surpriza lui Licăescu a fost de proporții.

Nu exista nicio domnișoară Ninetta, ci un bărbat se dăduse drept domnișoară, imitând vocea unei fete[41].

Costică și Năică în Un ștrengar[42]. Și boierul îl alinta pe Anton Pann cu apelativul Antonică[43].

Năică apare și în O întîlnire[44]. Alături de Bibica[45]. În Tușa Joița, funcționarul ministerial se numește Zamfirache Păpurescu[46].

*

7.  Raziile polițienești

În Viața Capitalei din 1 ianuarie 1912[47] citim despre „o deciziune…lăudabilă”[48] a Poliției române. Căci „autoritățile polițienești” s-au hotărât să facă „un cât mai riguros control al femeilor ușoare clandestine”[49].

Și dacă atunci se hotărâseră să controleze…înseamnă că până atunci lăsaseră ca…să se prolifereze.

Cine sunt ușoarele clandestine? „Adică al femeilor acelora care fără nici o observație medicală, își practică meseria lor lamentabilă, și devin totdeauna adevărate pepiniere de maladii periculoase”[50].

Mai pe scurt: prostituția = focar de infecție.

Iar poliția a luat „măsuri autoritare în contra cărora nu se poate ridica nimeni”[51].

Însă autorul acestor rânduri nu era indignat că prostituția era o realitate degradantă în spațiul românesc…ci că femeile care se prostituau nu erau sigure din punct de vedere sexual, pentru că nu aveau control medical.

*

8. Teatrele de varietăți din țară

În același număr din Viața Capitalei, în p. 4, aflăm numele teatrelor de varietăți din țară (adică fără București), numele orașelor în care funcționează și numele directorilor lor.  Date de la 1912…

La Brăila, la Trocadero, director era S. Grinberg. Iar la Modern, tot în Brăila, director era I. Dumitriu.

La Bârlad, teatrul se numea Gabor iar directorul lui era I. Gabor.

În Bacău erau două teatre de varietăți: Splendid, condus de D. Popescu și Schmmetter condus de I. Schmmetter.

Filip, de la Buzău, era condus de Filip Dumitrescu. În Botoșani era Francez, condus de E. Paplicher.

La Craiova erau două: Böhm, al lui E. Böhm și Cocor, condus de Ștefan Forai.

Constanța era campioană în materie de teatre de varietăți: avea 7 teatre. Splendid era al lui Mișu Georgescu, Europa al lui G. Stavridi, Princiar al lui Miloși, Principesa Maria al lui Z. Ambrozi, Regal era condus de frații Gheorghiu, Șmolenski era al lui D. Vartolomeu, pe când Carmen Sylva al lui M. Nascalagiu.

În Câmpina era Braun, al lui Braun, în Focșani erau două: Regal, al lui D. Steiner și Terasa Napoleon a lui Napoleon, în Giurgiu era High Life al lui L. Lebenzan, în Galați două: London, condus de A. Drucker și Sofia, al lui Filip Iancu.

În Huși, teatrul Iacob era al lui Iacob Schwartz. În Iași, Coleseul Bragadiru era condus de Leibovici și Grinberg.

La Tecuci era Regal, condus de Segal, tot Regal se numea și cel din Târgu Ocna, condus de Rubinștein, la Ploiești era Grivița, al lui Adolf Venigher, la Roman teatrul se numea ca cel de la Giurgiu, High Life, și era al lui Ioan Nicolescu.

La Piatra Neamț era alt Regal, al lui Dumitru Leventis și ultimul de pe listă, cel de la Caracal, se numea Modern, condus de C. Pârvulescu.


[1] Ziarul Opinia (ziar conservator-democrat), anul XL, nr. 2.073, duminică, 5 ianuarie 1914, p. 3.

Ziarul are 4 pagini, apărea la Iași, și abonamentul lui, pe un an, costa 20 de lei.

[2] B. Petriceicu-Hâjdeu, Oda la boeri (1848-1869), Ed. Tipografia C. A. Rosetti, Bucuresci, 1869, 14 p.

[3] Idem, p. 5.

[4] Idem, p. 6.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 7.

[7] Idem, p. 8.

[8] Idem, p. 10.

[9] Idem, p. 11.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 13.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 14.

[15] Ibidem.

[16] D.[umitru] Teleor, Ultimele schițe umoristice, Ed. Tipografia G. A. Lazareanu, Bucuresci, 1900, 93 p.

[17] Idem, p. 94.

[18] Idem, p. 11.

[19] Idem, p. 13.

[20] Idem, p. 14.

[21] Idem, p. 16.

[22] Idem, p. 17.

[23] Idem, p. 18.

[24] Idem, p. 27.

[25] Idem, p. 32.

[26] Idem, p. 34.

[27] Idem, p. 35.

[28] Idem, p. 36.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 39.

[31] Idem, p. 40.

[32] Idem, p. 41.

[33] Idem, p. 43.

[34] Idem, p. 47.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 49.

[37] Idem, p. 55.

[38] Idem, p. 56.

[39] Idem, p. 58.

[40] Idem, p. 59.

[41] Idem, p. 60.

[42] Idem, p. 64.

[43] Idem, p. 73.

[44] Idem, p. 84.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 89.

[47] Viața Capitalei (revistă de spectacole teatrale, de artiști români și străini, de informații din țară și străinătate), nr. 2,  1 ianuarie 1912, Ed. Tipografia Cooperativa, Bucureșt, 1912, 8 p.

[48] Idem, p. 3.

[49] Ibidem.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

Did you like this? Share it: