Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 17 martie 2013

Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [5]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a.

***

32. Astfel, după ce Recchiarius a fost ucis și mulți dintre cei care au supraviețuit bătăliei anterioare s-au predat și, cu toate acestea, unii dintre ei au fost uciși, regatul suevilor a fost aproape distrus în întregime.

Însă rămânând suevii, care locuiau în cea mai mare parte a Galliei, s-a ridicat fiul lui Massila, care se numea Masdra[1], ca rege al lor.

Și astfel a restaurat regatul suevilor.

După uciderea lui Recchiarius, Theudericus a plecat ca învingător din Gallaecia[2] spre Lusitania[3]. Și pregătindu-se să jefuiască orașul Emeritensem [Mérida[4]] a fost îngrozit de minunile Sfintei Mucenițe Eulalia[5]. [Fapt pentru care] el a plecat imediat împreună cu întreaga armată și s-a întors în Gallia.

33. Însă, foarte curând, el și-a trimis o parte din armată, condusă de Ceurila, în provincia Baetica, și o altă parte, condusă de Singericus și Nepotianus, în Gallaecia. Ei i-au hărțuit pe suevi la Lucum  [Lugo[6]] cu violente jafuri.

În Gallia, Agrippinus, conte [comes] și cetățean roman, și un rival al contelui roman Aegidius, a renunțat la [cetatea] Narbona [în favoarea lui] Theudericus, în sensul de a câștiga ajutorul goților.

După câțiva trimiși/ ambasadori [legati] către Remismundus, fiul lui Masdra și regele suevilor, [aceștia][7] au venit la Theudericus cerând pacea și prietenie. În același fel  Theudericus i-a trimis pe ei[8] înapoi, la Remismundus, cu arme și daruri și, de asemenea, i-a trimis o soție, pe care Remismundus o putea avea.

De asemenea, Theudericus l-a trimis pe Sallanes ca un alt ambasador către Remismundus. Însă atunci când el[9] s-a reîntors în Gallia a aflat că Theudericus fusese ucis de fratele lui, Euricus[10].

34. În anul 504 [466] [d. Hr.], în al 8-lea an al domniei lui Leo[11], Euricus a succedat la domnie printr-o crimă identică cu a fratelui său. Și a domnit 17 ani.

Și după ce a ajuns să domnească printr-o astfel de crimă, el a trimis ambasadori la împăratul Leo și, fără amânare, a devastat regiunile Lusitaniei printr-un mare atac.

Apoi a trimis o altă armată și a luat Pampilona [Pamplona[12]] și Caesaraugusta [Zaragoza[13]] și a adus Hispaniam Superioară  sub puterea sa.

De asemenea, el a distrus printr-o invazie a armatei sale regiunea nobiliară a Tarraconensis-ului [a Aragonului[14]], care i s-a opus lui.

Și după reîntoarcerea sa în Gallia a dobândit, prin luptă, cetățile Arelatus [Arles] și Massilia [Marseille[15]] și le-a adăugat pe amândouă la regatul său.

35. Într-o zi [însă], când goții erau adunați să convorbească [in colloquio], au găsit [de cuviință] ca partea din fier sau marginea armelor lor, pe care ei le purtau în mâinile lor, să fie [de culoare] verde, roz, galben sau neagră, înfățișarea fierului fiind schimbată nu pentru puțin timp.

Sub acest rege[16], goții au început să aibă hotărâri de legi în scris[17], căci înainte de acestea ei se foloseau doar de obiceiuri [moribus] și obișnuință [consuetudine].

Regele Euricus a murit în Arelatus de moarte naturală.

36. În anul 521 [483] [d. Hr.], în al 10-lea an al domniei lui Zenon[18], după moartea lui Euricus, Alaricus[19], fiul său, a fost numit conducător al goților în cetatea Tolosana [Toulouse[20]]. El a domnit 23 de ani.

Împotriva lui, Fludujus [Clovis[21]], conducătorul francilor, care aspira la regatul Galliei, a purtat război [cu el] cu ajutorul burgundionilor [burgunzilor[22]].

Și după ce au pus pe fugă[23] forțele goților, în cele din urmă le-au distrus și au ucis pe însuși regele [got] la Pictavium [Poitiers[24]].

Însă Theudericus, regele Italiei, auzind de moartea ginerelui său[25], imediat a părăsit Italia și i-a zdrobit pe franci, recuperând o parte din regatul pe care forțele vrăjmașe îl ocupaseră, și restaurând astfel autoritatea goților [în Gallia].

37. În anul 544 [506] [d. Hr.], în al 17-lea an al domniei lui Anastasius[26], Gisaleicus[27], fiul regelui anterior și al unei concubine, a devenit stăpânitor la Narbona[28].

El a domnit pentru 4 ani. Și pentru că a fost de origine joasă, el a avut parte de neplăceri și indolență.

Astfel, când această cetate[29] a fost jefuită de Gundebadus, regele burgundionilor, acest bărbat[30], foarte disprețuit de ai lui și cu o mare pierdere din oamenii lui, a venit spre Barcinona [Barcelona].

Și a stat acolo până ce a fost dat afară de puterea regală a lui Theudericus, pe motiv că a dezonorat locul său de refugiu.

38. Apoi el[31] a plecat spre Africa și a cerut ajutorul vandalilor în restaurarea regatului său.

Iar când nu a obținut ajutorul lor, el s-a întors repede din Africa și de teama lui Theudericus a mers în Aquitania.

După ce s-a ascuns acolo pentru un an, s-a întors în Hispania, unde, după ce a avut loc bătălia de la cele 12 mile de Barcinona, el a fost pus pe fugă [de Ebba, generalul regelui Theudericus][32].

El a fost capturat de cealaltă parte a râului Druentius [Durance[33]], în Gallia, și a pierit, fiind astfel dezonorat și după moartea sa.

39. În anul 549 [511] [d. Hr.], în al 21-lea an al domniei lui Anastasius, Theudericus cel Tânăr, care a fost făcut consul și rege în Roma de împăratul Zenon, și după uciderea lui Odoacru[34], regele ostrogoților, învingându-l pe fratele lui, Honoulf, și punându-l pe el să lupte dincolo de hotarele Danubiului [Dunării], a domnit în Italia pentru 18 ani.

Apoi a luat domnia Hispaniei pentru 15 ani, după moartea lui Gisaleicus, regele goților.

Și pe când trăia, acesta l-a lăsat [rege] pe nepotul lui, Amalaricus[35].

Apoi el s-a întors în Italia și a domnit pentru ceva vreme în mod prosper. Datorită lui cea mai mare parte a Romei a fost restaurată. Pentru că el a restaurat zidurile și din această cauză a dobândit o statuie aurită [inauratam statuam] din partea senatului [roman].


[1] În textul latin era Maldra. Și pentru că în pasajul 33 cât și în ediția engleză avem Masdra, am corectat aici numele acestuia.

[7] Ambasadorii au venit cu răspuns pozitiv de la Remismundus.

[8] Pe ambasadori.

[9] Sallanes, ambasadorul.

[10] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Euric.

[16] Sub regele Euricus.

[17] Au început să aibă legi scrise.

[23] Francii și burgunzii.

[25] A lui Alaricus, regele goților.

[29] Narbona.

[30] Gisaleicus.

[31] Același Gisaleicus.

[32] Fragmentul din paranteze se regăsește numai în ediția engleză.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [30]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este „sufletul înfrânt”, „inema zdrobită și frântă” (Ps. 50, 52-53).

De la omul cu astfel de inimă și suflet primește Dumnezeu și celelalte jertfe.

Și aici Dosoftei adaugă, pe lângă „viței pe oltari [altare], care provine din original și era jertfa specifică Vechiului Testament, și alte „jărtve direpte”: „colaci și prinoase /…/ Vin și pâine, unt[delemn] și cu grâu dulce [colivă](Ps. 50, 61-63).

Pentru Dosoftei, nu era o traducere infidelă, pentru că, în primul rând, nu era o traducere propriu-zisă, ci o adaptare a psalmilor, nu numai pentru a deveni proprii poeziei cu ritm și rimă, ci și conștiinței creștine.

Prelucrarea în sensul poetizării i-a oferit mitropolitului Moldovei și posibilitatea și soluția pentru o prelucrare în sensul de a fi oferiți publicului ortodox spre o receptare în spiritul în care oricum psalmii sunt înțeleși și apreciați în Biserica Ortodoxă.

Psalmului 51 îi adaugă un motto care nu există în original, pe care îl concepe el însuși: „Direptul să va cruța ca un măslin,/ Iar strâmbul să va tăia ca un spin”.

Însă face aceasta pornind de la conținutul psalmului, căruia mottoul îi surprinde mesajul fundamental.

Psalmul este construit tocmai pe această antiteză, între păcătosul care este ca un pom uscat și dreptul ca un pom roditor:

Ce te lauz[i], cela ce ești tare [1],
Cu mânia ce sloboz[i] din nare [2],
De faci toată zua răutate
Și-n limba ta scornești strâmbătate?

Ca dintr-un brici ascuțât pre cute,
Faci vicleșug și-nșelăciuni multe.
Toată strâmbătatea ț[i]-este dragă,
Și de cuvânt dirept tu prinz[i] tagă [tăgăduire].

Iubești a-mpresura cu cuvântul
Și cu limba să-nșeli tot pământul.
Ce [ci] Dumnezău te-a strica cu totul
Și te-a rupe de unde ți-i locul.

te-a săpa de la rădăcină,
De nu țî s-a mái ști de trupină./…/
Iar eu îț[i] dvoresc înainte,
Ca un măslin rodit, Doamne Svinte…
(Ps. 51, 1-14, 25-26)

Limba ascuțită ca un brici care taie este o imagine proprie psalmului.

Pentru că psalmul vorbește despre cel tare/ puternic, Dosoftei i-a adăugat atributul de a sufla „din nare”/ pe nări, întrucât și în altă parte avem această comparație a celor păcătoși și ucigași ai aproapelui cu niște fiare sălbatice: „tauri mă-mpresoară/ Cu căscate guri, să mă omoară/ Ca leii ce apucă și zbiară” (Ps. 21, 43-45).

Comparația sfinților cu pomii din grădina Raiului se face chiar din Ps. 1: „Ferice de omul ce n-a merge/ În sfatul celór fără de lege /…/ Ce voia lui va fi tot cu Domnul /…/ Și va fi ca pomul lângă apă [apa vieții, Hristos],/ Carele de roadă nu să scapă./ Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,/ Ce pre toată vremea va sta verde”.

Cantemir recapitulează: „Lumea dară ca o grădină, într-însa oamenii ca niște flori, precum mărturiséște [prorocul]: „Izrail va răzsări ca crinul” (Osie gv. 14, sh. 6), „Toată carnea [tot trupul] fân și toată slava ei ca floarea câmpului” (Isaiia gv. 40, sh. 7, 8), sau: „Ca pomul iaste omul și ca roada, adică ca poamele faptele lui; din pomul bun va ieși roadă bună” [cf. Mt. 7, 16-17]. Cătră aceasta urmeadză unde dzice pentru omul bun: „Și va fi ca lemnul lângă izvoarăle apelor și la vrémea sa va da roada sa și frundza lui nu va cădea” (Psalm 1, sh. 3 și Ierem. gv. 17, sh. 8)”[3].

În Noul Testament se continuă aceeași simbolistică: „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Mt. 3, 10; 7, 19).

Hristos, pe drumul spre răstignire, spune femeilor ce plângeau: „dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” (Lc. 23, 31).

Hristos este lemnul verde, de aceea Sfântul Augustin oferă o interpretare mesianică psalmului 1.

Cei care fac roade sunt cei altoiți, prin urmare, pe Hristos, Pomul Vieții, sau sunt acei pomi plantați lângă izvoarele apelor Vieții.

De aceea se face această comparație, și în Ps. 51, a credinciosului cu pomul care rodește: „Iar eu /…/ ca un măslin rodit”.


[1] Păcătosul care se crede tare în lume.

[2] Care sufli pe nări ca un taur sau ca un animal sălbatic = imagine metaforică a mâniei și a sălbăticiei firii.

[3] Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, text stabilit, traducerea versiunii grecești, comentarii și glosar de Virgil Cândea, postfață și bibliografie de Alexandru Duțu, Ed. Minerva, București, 1990, p. 64.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno