Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este „sufletul înfrânt”, „inema zdrobită și frântă” (Ps. 50, 52-53).

De la omul cu astfel de inimă și suflet primește Dumnezeu și celelalte jertfe.

Și aici Dosoftei adaugă, pe lângă „viței pe oltari [altare], care provine din original și era jertfa specifică Vechiului Testament, și alte „jărtve direpte”: „colaci și prinoase /…/ Vin și pâine, unt[delemn] și cu grâu dulce [colivă](Ps. 50, 61-63).

Pentru Dosoftei, nu era o traducere infidelă, pentru că, în primul rând, nu era o traducere propriu-zisă, ci o adaptare a psalmilor, nu numai pentru a deveni proprii poeziei cu ritm și rimă, ci și conștiinței creștine.

Prelucrarea în sensul poetizării i-a oferit mitropolitului Moldovei și posibilitatea și soluția pentru o prelucrare în sensul de a fi oferiți publicului ortodox spre o receptare în spiritul în care oricum psalmii sunt înțeleși și apreciați în Biserica Ortodoxă.

Psalmului 51 îi adaugă un motto care nu există în original, pe care îl concepe el însuși: „Direptul să va cruța ca un măslin,/ Iar strâmbul să va tăia ca un spin”.

Însă face aceasta pornind de la conținutul psalmului, căruia mottoul îi surprinde mesajul fundamental.

Psalmul este construit tocmai pe această antiteză, între păcătosul care este ca un pom uscat și dreptul ca un pom roditor:

Ce te lauz[i], cela ce ești tare [1],
Cu mânia ce sloboz[i] din nare [2],
De faci toată zua răutate
Și-n limba ta scornești strâmbătate?

Ca dintr-un brici ascuțât pre cute,
Faci vicleșug și-nșelăciuni multe.
Toată strâmbătatea ț[i]-este dragă,
Și de cuvânt dirept tu prinz[i] tagă [tăgăduire].

Iubești a-mpresura cu cuvântul
Și cu limba să-nșeli tot pământul.
Ce [ci] Dumnezău te-a strica cu totul
Și te-a rupe de unde ți-i locul.

te-a săpa de la rădăcină,
De nu țî s-a mái ști de trupină./…/
Iar eu îț[i] dvoresc înainte,
Ca un măslin rodit, Doamne Svinte…
(Ps. 51, 1-14, 25-26)

Limba ascuțită ca un brici care taie este o imagine proprie psalmului.

Pentru că psalmul vorbește despre cel tare/ puternic, Dosoftei i-a adăugat atributul de a sufla „din nare”/ pe nări, întrucât și în altă parte avem această comparație a celor păcătoși și ucigași ai aproapelui cu niște fiare sălbatice: „tauri mă-mpresoară/ Cu căscate guri, să mă omoară/ Ca leii ce apucă și zbiară” (Ps. 21, 43-45).

Comparația sfinților cu pomii din grădina Raiului se face chiar din Ps. 1: „Ferice de omul ce n-a merge/ În sfatul celór fără de lege /…/ Ce voia lui va fi tot cu Domnul /…/ Și va fi ca pomul lângă apă [apa vieții, Hristos],/ Carele de roadă nu să scapă./ Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,/ Ce pre toată vremea va sta verde”.

Cantemir recapitulează: „Lumea dară ca o grădină, într-însa oamenii ca niște flori, precum mărturiséște [prorocul]: „Izrail va răzsări ca crinul” (Osie gv. 14, sh. 6), „Toată carnea [tot trupul] fân și toată slava ei ca floarea câmpului” (Isaiia gv. 40, sh. 7, 8), sau: „Ca pomul iaste omul și ca roada, adică ca poamele faptele lui; din pomul bun va ieși roadă bună” [cf. Mt. 7, 16-17]. Cătră aceasta urmeadză unde dzice pentru omul bun: „Și va fi ca lemnul lângă izvoarăle apelor și la vrémea sa va da roada sa și frundza lui nu va cădea” (Psalm 1, sh. 3 și Ierem. gv. 17, sh. 8)”[3].

În Noul Testament se continuă aceeași simbolistică: „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Mt. 3, 10; 7, 19).

Hristos, pe drumul spre răstignire, spune femeilor ce plângeau: „dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” (Lc. 23, 31).

Hristos este lemnul verde, de aceea Sfântul Augustin oferă o interpretare mesianică psalmului 1.

Cei care fac roade sunt cei altoiți, prin urmare, pe Hristos, Pomul Vieții, sau sunt acei pomi plantați lângă izvoarele apelor Vieții.

De aceea se face această comparație, și în Ps. 51, a credinciosului cu pomul care rodește: „Iar eu /…/ ca un măslin rodit”.


[1] Păcătosul care se crede tare în lume.

[2] Care sufli pe nări ca un taur sau ca un animal sălbatic = imagine metaforică a mâniei și a sălbăticiei firii.

[3] Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, text stabilit, traducerea versiunii grecești, comentarii și glosar de Virgil Cândea, postfață și bibliografie de Alexandru Duțu, Ed. Minerva, București, 1990, p. 64.

Did you like this? Share it: