Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a și a 3-a.

***

Capitolul IV

7. Toți pe care am putut să-i citesc, care înaintea mea au scris despre Sfânta Treime, că este Dumnezeu, interpreți catolici/ universali/ sobornicești ai Dumnezeieștilor Scripturi, atât a celei vechi cât și a celei noi[1], aceasta s-au străduit să învețe, după Scripturi: că Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt au una și aceeași fire și formează o unitate [insinuent unitatem], fiind nedespărțiți și egali în dumnezeire.

Și că nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu: întrucât Tatăl naște pe Fiul [Pater Filium genuerit], [și] pentru aceea Fiul nu este ceea ce este Tatăl.

Și Fiul fiind născut de Tatăl, prin urmare Tatăl nu este ceea ce este Fiul. Și Duhul Sfânt nu este nici Tatăl și nici Fiul, ci este atât Duhul Tatălui [cât] și al Fiului [tantum Patris et Filii Spiritus], fiind Însuși deopotrivă egal [coaequalis] cu Tatăl și cu Fiul și făcând parte din unitatea Treimii.

Nu această aceeași[2] Treime S-a născut din Fecioara Maria și a fost răstignită și îngropată sub Ponțiu Pilat și a treia zi a înviat și S-a suit în ceruri, ci numai Fiul.

Nici aceeași Treime nu s-a pogorât în chip de porumbiță [in specie columbae] peste Iisus botezat (Mt. 3, 16), sau în ziua Cinzecimii, după Înălțarea Domnului, făcându-se sunet mare din cer, ca un vânt puternic, n-a stat [Treimea] peste fiecare dintre ei[3] ca niște limbi de foc dumnezeiești (Fapt. 2, 2-4) ci numai Duhul Sfânt.

Nici aceeași Treime nu a zis din cer „Tu ești Fiul Meu”, fie când [Iisus] a fost botezat de Ioan (Marc. 1, 11), fie în munte, când împreună cu El erau trei ucenici (Mt. 17, 5), ori când a auzit glas, zicând „Și L-am slăvit și din nou Îl voi slăvi” (In. 12, 28), ci numai glasul Tatălui s-a făcut/ a fost către Fiul.

Totuși Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, așa cum sunt nedespărțiți, tot așa lucrează în mod nedespărțit.

Aceasta este și credința mea, care este credința universală [a Bisericii].

*

Capitolul V

8. Dar în aceasta unii se tulbură, [atunci] când aud că este Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt și că această Treime nu sunt trei dumnezei ci un singur Dumnezeu.

Și întreabă în ce fel să înțeleagă, mai ales când se spune că Sfânta Treime lucrează nedespărțit în orice lucru pe care îl lucrează Dumnezeu, și totuși într-un anumit fel a vorbit glasul Tatălui, care nu este glasul Fiului.

Și singur Fiul S-a născut în trup și a murit și a înviat și S-a înălțat la cer.

Și numai Duhul Sfânt a venit în chip de porumbiță.

Vor [deci] să înțeleagă în ce fel a lucrat Treimea și acel glas care a fost numai al Tatălui.

Și cum aceeași Treime a creat și acel trup în care numai Fiul a fost născut de către Fecioară.

Și cum a fost lucrat [operata sit[4]] de către însăși această Treime acel chip de porumbiță [illam columbae speciem], în care numai Duhul Sfânt a apărut.

Altfel, dacă Treimea nu lucrează în mod nedespărțit, atunci altele face Tatăl, altele Fiul, altele Duhul Sfânt.

Sau dacă fac [Persoanele dumnezeiești] unele lucruri împreună și altele separat [invicem][5], atunci Treimea nu mai este nedespărțită.

Îi tulbură și modul cum este Duhul Sfânt în Treime, pe Care nici Tatăl, nici Fiul, nici Amândoi[6] nu L-au născut, cum este și Duhul Tatălui și al Fiului.

Acești oameni întreabă deci astfel de lucruri și sunt îngrijorarea noastră.

Dacă prin darul lui Dumnezeu știe ceva slăbiciunea noastră [despre aceste subiecte], le vom explica lor după cum putem și nu vom purcede în călătoria noastră cu pizma care roade (Înțel. 6, 23).

Dacă am spune că nu stă în obiceiul nostru să gândim astfel de lucruri, am minți.

Pe de altă parte, dacă recunoaștem că ele locuiesc în cugetările noastre, pentru că suntem purtați/ răpiți de iubirea de a căuta adevărul, atunci ei ne obligă prin legea iubirii [flagitant jure charitatis] ca să le arătăm ce am putut să cugetăm [excogitare potuerimus], fără să le fi primit încă [pe toate] și fără să fi ajuns desăvârșit.

Căci dacă Apostolul Pavel nu credea [a fi desăvârșit], cu cât mai mult eu, care zac/ mă prostern cu mult sub picioarele lui, nu mă cred a fi stăpân pe învățătură/ cunoaștere.

Dar, după puterile mele, uit pe cele dinapoi și tânjesc spre cele dinainte și după aceasta caut și încununarea [palmam[7]] chemării de sus (Filip. 3, 12-14).

Cerându-mi-se ca să arăt cât de mult din călătorie am parcurs și unde am ajuns și cât de mult încă mai rămâne înainte de a atinge capătul, atunci iubirea mă determină ca, de bună voie, să îi mulțumesc pe cei care mă întreabă.

Se cuvine, pe de altă parte, și prin darul lui Dumnezeu, ca slujind celor ce citesc, să mă desăvârșesc și pe mine însumi și în dorința de a răspunde celor ce caută, să găsesc și eu însumi ceea ce căutam.

Deci am început aceasta, cu porunca [dar] și cu ajutorul [jubente atque adjuvante] Domnului Dumnezeului nostru, nu de dragul de a vorbi cu autoritate [cum auctoritate], ci de a cunoaște explicându-le pe acestea cu evlavie [cum pietate].

 *

Capitolul VI

9.  Cei care au spus că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu sau că nu este Dumnezeu adevărat sau că nu este [împreună] cu Tatăl unul și singur Dumnezeu, sau că nu este cu adevărat fără de moarte [immortalem], fiindcă este schimbător [mutabilem], sunt găsiți vinovați/ osândiți [convicti sunt] prin mărturiile dumnezeiești cât se poate de clare [manifestissima] și unanime [consona voce].

De unde sunt acestea: „În început era Cuvântul [In principio erat Verbum] și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”.

Este clar, așadar, că pe Cuvântul lui Dumnezeu Îl primim/ Îl considerăm singurul Fiul al lui Dumnezeu, despre Care zice după aceea, „Și Cuvântul trup S-a făcut și a locuit între noi”, [vorbind astfel] despre nașterea Celui ce S-a întrupat, care a fost în timp/ sub vremi, din Fecioară.

Prin acestea, de altfel, afirmă nu numai că este Dumnezeu, dar și că este de aceeași fire/ natură cu Tatăl, atunci când zice „Și Dumnezeu era Cuvântul”: „Acesta era”, zice, „întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut” (In. 1, 1-3,14).

Și nu spune, prin urmare toate, fără a spune că s-au făcut, adică: toate creaturile/ făpturile.

De unde apare limpede [liquido] că El Însuși nu este făcut, [El] prin Care toate s-au făcut.

Și dacă [El/ Cuvântul] nu este făcut, înseamnă că nu este creatură [si factus non est, creatura non est].

Și, mai departe, dacă nu este creatură, este de aceeași fire cu Tatăl.

De altfel, orice fire/ natură [omnis substantia] care nu este Dumnezeu, este creatură; și ceea ce nu este creatură, este Dumnezeu.

Și dacă Fiul nu este de aceeași natură cu Tatăl, atunci este fire creată, și dacă este fire creată, atunci nu toate prin El s-au făcut.

Dar [este scris]: „Toate prin El s-au făcut”.

Așadar [Fiul] este Unul de aceeași fire cu Tatăl.

Și de aceea, nu numai Dumnezeu [este], ci și Dumnezeu adevărat.

Despre Care același Ioan spune foarte clar în Epistola sa: „Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat nouă înțelegere [intellectum] ca să cunoaștem pe adevăratul Dumnezeu și suntem în adevăratul Fiul Lui, Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu și viața veșnică” (I In. 5, 20).


[1] Vechiul și Noul Testament.

[2] Despre Care am vorbit.

[3] Dintre Apostoli.

[4] Verbul operor, operari, operatus sum implică și o anumită nuanță, care indică lucrarea cu atenție, cu dedicație, cu minuție, o lucrare laborioasă și, în același timp, plină de dragoste și de concentrare.

[5] Una dintre Persoanele dumnezeiești fără celelalte două Persoane.

[6] Tatăl și Fiul.

[7] Literal: laurul/ laurii, cununa de laur/ palmier.

Did you like this? Share it: