Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Nadab face rău înaintea Domnului [15, 25-25]. La fel face și Baasa [15, 33-34]. Și cuvântul Domnului a fost „în mâna” lui Iu [16, 1] și a anunțat moarte în casa lui Baasa [16, 4]. Și cuvântul Domnului s-a împlinit [16, 12]. Iar Domnul i-a pedepsit, tocmai pentru că L-au mâniat [tu parorghise] „în deșertăciunile lor” [16, 13].

Zamvri a murit pentru păcatele lui. Pentru răul pe care l-a făcut înaintea Domnului [16, 18-19]. La fel a făcut rău înaintea Lui și Amvri [16, 25] și Ahaab [16, 30]. Și se tot subliniază răul făcut înaintea Domnului, pentru ca el să nu fie urmat.

Căci cuvântul Domnului se împlinește, după cum s-a împlinit cuvântul spus „în mâna” lui Iisus al lui Navi [16, 34].

Profetul Iliu din Tesvitis Îl mărturisește pe Domnul Dumnezeu ca viu [17, 1], pentru că a stat înaintea Lui [17, 1]. Și după ce Iliu anunță că rouă și ploaie va fi numai prin cuvântul gurii lui [17, 1], cuvântul Domnului este către El [17, 2] și îl trimite la pârâul Horrat [17, 3]. Iar Iliu, din porunca Domnului, a fost hrănit de către corbi [17, 4, 6].

Când pârâul a secat, Domnul l-a trimis în Sarepta Sidoniasului, căci El a poruncit unei femei văduve să îl hrănească [17, 7-9]. Pentru că toate în viața lui Iliu se fac la porunca Lui și el ascultă de Domnul.

Și femeia văduvă Îl mărturisește ca viu pe Domnul [17, 12]. Iar Iliu îi profețește faptul că va avea făină și ulei pe tot timpul secetei, pentru că aceasta e voia Domnului [17, 14]. Și lucrurile s-au petrecut întocmai, după cuvântul Domnului [17, 16].

Iliu a cerut Domnului Dumnezeu ca sufletul copilului să se întoarcă [epistrafito] întru el [17, 21]. „Și s-a făcut astfel și copilul a strigat” [17, 22, LXX], revenind la viață. În MGK textul e mai extins: „Și a ascultat Domnul glasul lui Ilia! Și s-a întors sufletul copilului întru el și a înviat [anezise]”.

Astfel aflăm că învierea omului înseamnă întoarcerea sufletului în trupul său. De unde rezultă că sufletul nu moare și nici nu-și pierde personalitatea. Pentru că nu a venit alt suflet în copil ci s-a întors sufletul lui în trupul său.

Și când Iliu i l-a arătat viu pe fiul ei [17, 23], aceasta a înțeles că Iliu e omul lui Dumnezeu și că în gura lui, cu adevărat, e cuvântul Domnului [17, 24]. Adică a înțeles faptul că Iliu e Profet și un intim al lui Dumnezeu. Pentru că numai un om al lui Dumnezeu poate să învieze pe cineva din morți prin rugăciune. Sau numai cineva intim cu Dumnezeu e ascultat de El.

Domnul îl trimite pe Iliu la Ahaab după 3 ani de secetă, pentru că El vrea să dea ploaie pe fața pământului [18, 1]. Și Iliu ascultă de Domnul [18, 3].

Iar Avdiu era „temător foarte de Domnul” [18, 3], fapt pentru care ascunsese 100 de Profeți de mânia Iezabelei [18, 4]. Și el Îl mărturisește ca viu pe Domnul Dumnezeu [18, 10].

La 18, 12, Avdiu vorbește, pentru prima dată în I Regi, de viața înduhovnicită a lui Iliu. Pentru că îi spune că știe faptul că Duhul Domnului îl va ridica de la pământ.

Și Iliu Îl mărturisește drept viu pe Domnul Puterilor [Chirios ton Dinameon] cerești, pentru că stă înaintea Lui [18, 15].

Astfel, la I Reg. 17, 1 și la 18, 15, Iliu folosește sintagma „o parestin enopion Aftu [care stau înaintea Lui]”. Sintagmă pe care nu o mai folosise nimeni până la el în LXX.

Și a sta înaintea Domnului, a Celui viu, înseamnă a cunoaște viața Lui, cum arată slava Lui. De aceea și Avdiu a vorbit despre Duhul Domnului, Care îl va ridica pe Iliu, pentru că adevărata existență e cea duhovnicească, cea plină de viața lui Dumnezeu. Și Iliu va fi ridicat de Dumnezeu la El, la El Cel viu.

Stricarea lui Israil e o consecință a părăsirii Domnului Dumnezeu și a mergerii după Baalimi [18, 18]. De aceea Iliu îndeamnă la mergerea după Domnul Dumnezeu [18, 21].

La 18, 24, Iliu arată semnul adevăratului Dumnezeu: Cel care „va asculta în foc [epacusi en piri]”. Cel care va asculta rugăciunea trimițând foc pe pământ.

Și Iliu „strigă întru cer” și Îl cheamă pe Domnul Dumnezeul lui Avraam și Isaac și Israil [Chirie o Teos Avraam che Isaac che Israil] [18, 36], aceasta fiind prima și singura dată în I Regi când Dumnezeu e numit cu această titulatură.

Iar el cere să fie auzit în foc, pentru ca poporul să cunoască cine este Domnul Dumnezeul lui Israil și că Iliu este slujitorul Său [18, 36]. Pentru că Domnul întoarce inima poporului înapoi [18, 37]. Adică la El.

Rugăciunea lui Iliu e ascultată, pentru că „a căzut [epesen] foc de la Domnul, din cer și a mistuit arderea de tot și lemnele și apa care era în șanț și pietrele și praful” [18, 38]. Toate, spune LXX, „au fost linse de foc [exelipsen to pir]” [18, 38].

În fața unei asemenea minuni, poporul a căzut pe fața lor și au mărturisit că Domnul este Dumnezeu cu adevărat [18, 39].

Sintagma „mâna Domnului [hir Chiriu]” are singura ocurență în I Regi la 18, 46. Căci mâna Domnului era peste Iliu [18, 46].

În 19, 4, Iliu cere ca sufletul lui să moară. Însă, în cererea propriu-zisă, Iliu nu cere moartea sufletului, adică desființarea lui ci aceea ca Domnul să ia sufletul lui de la el. Adică să despartă sufletul de trup [19, 4]. Și astfel moartea, din punctul de vedere al Sfântului Iliu, înseamnă acțiunea lui Dumnezeu de a despărți sufletul de trup, adică de a despărți ceea ce El a unit.

Domnul însă nu ascultă această rugăciune ci îi trimite pâine și apă [19, 6]. Îi trimite hrană prin cineva, spune LXX la 19, 5. Dar din afirmația de la 19, 7: „și s-a întors Îngerul Domnului a doua oară”, înțelegem că acel cineva de la 19, 5 era Îngerul Domnului.

În muntele Horib [19, 8], cuvântul Domnului a fost către Iliu [19, 9]. Și la 19, 10 și 19, 14 Iliu folosește sintagma „râvnind am râvnit Domnului Pantocratorul [zilon eziloca to Chirio Pantocratori], acestea fiind singurele ocurențe ale ei în LXX.

Vederea extatică a lui Iliu de pe Horib e denumită în 19, 11 drept faptul de a sta înaintea Domnului. Iar vederea Lui înseamnă să vezi cum El trece [19, 11] prin fața sufletului tău curățit de slava Lui.

În 19, 11-12 se descrie conținutul vederii extatice a lui Iliu. Căci slava Lui s-a arătat ca „vânt mare [pnevma mega], puternic, [care] împrăștie munții și sparge pietrele înaintea Domnului”, ca cutremur [19, 11], ca foc și ca adiere de vânt lin/ subțire [19, 12].

Iar Domnul este în adierea de vânt, deși El e prezent în toate manifestările slavei Sale, pentru că „Domnul este simțit, în totala Sa bunătate și iubire, când slava Sa este experiată ca liniște, ca încântare, ca fragilitate abisală. Tocmai de aceea El este „numai” în avras leptis, pentru că aceasta este cea mai apropiată și suportabilă prezență a Sa”[1] pentru noi.

Domnul îl trimite pe Iliu în Damascos ca să îl ungă rege în Siria pe Azail [18, 15], să-l ungă pe Iu al lui Namessi rege peste Israil și pe Elisee al lui Safat să-l ungă întru Profet în locul său [18, 16]. Și totodată îi spune lui Iliu că sunt 7.000 de bărbați în Israil care n-au slujit lui Baal [18, 18].

Cuvântul Domnului a fost din nou către Iliu [20, 17] și îl trimite la Ahaab să îi vestească moartea [20, 19]. Pentru că Ahaab a făcut rău înaintea Domnului și L-a mâniat [20, 20]. De asemenea Domnul îi vestește moartea și Iezabelei [20, 23].

Și pentru că Ahaab s-a străpuns [catenighi] la inimă în fața Domnului, El nu a mai adus răul asupra lui ci asupra fiului său [20, 27, 29].

Profetul care vine la Ahaab îi spune cuvânt de la Domnul. Și îi spune că victoria e de la El pentru ca să cunoască că El este Domnul [21, 13]. Iar slujitorii regelui Siriei spun și ei ceva semnificativ: „Dumnezeul lui Israil e Dumnezeul munților și nu Dumnezeul văilor” [21, 23, 28].

Un om din fiii Profeților i-a spus aproapelui său, în cuvântul Domnului, ca să îl lovească [21, 35]. Și pentru că nu a ascultat de glasul Domnului, el a fost lovit de un leu [21, 36]. La fel, Ahaab va fi omorât pentru că a lăsat să scape pe un om care trebuia omorât [21, 42].

Profetul Miheas Îl mărturisește ca viu pe Domnul [22, 14]. Iar el vestește cele pe care i le spune Domnul [22, 14]. Și Domnul îi dă să vadă lui Miheas pe Israil împrăștiat prin munți, „ca o turmă care nu are păstor” [22, 17]. De aceea voia Domnului e ca fiecare să se întoarcă întru casa lui în pace [22, 17].

În 22, 19-23 Sfântul Miheas mărturisește o mare vedere extatică, în care a văzut „pe Domnul Dumnezeul lui Israil șezând pe tronul Lui și toată Oștirea cerului stătea împrejurul Lui, la dreapta Lui și la stânga Lui [ton Chirion Teon Israil catimenon epi tronu Aftu che pasa i Stratia tu uranu istichi peri Afton ec dexion Aftu che ex evonimon Aftu]” [22, 19].

Pentru că Domnul e împreună cu Îngerii Lui, pe care El i-a creat și El e Stăpânul lor și al oamenilor.

Iar duhul care a stat înaintea Domnului [22, 21], s-a făcut duh mincinos în gura falșilor profeți [22, 22]. Miheas e întemnițat pentru profeția sa [22, 27], însă îi spune regelui că Domnul nu i-a spus că se va întoarce în pace [22, 28]. Și Ahaab moare, împlinindu-se astfel cuvântul Domnului [22, 38].

Iosafat a făcut însă ce e drept în ochii Domnului [22, 43], pe când Ohozias a făcut rău înaintea Domnului [22, 52] și  L-a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israil [22, 53].


[1] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia vederii lui Dumnezeu. Studii și traduceri, Teologie pentru azi, București, 2009, p. 25.

Cartea poate fi downloadată de aici:

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/teologia-vederii-lui-dumnezeu/.

Did you like this? Share it: