Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a și a 4-a.

***

10. Așadar, urmează de asemenea a se înțelege că Apostolul Pavel nu a zis numai despre Tatăl [aceste cuvinte]: „Care singur are nemurire” [Qui solus habet immortalitatem] (I Tim. 6, 16), ci despre unul și singurul Dumnezeu, Care este Treimea Însăși [de uno et solo Deo, Quod est ipsa Trinitas].

Căci [ceea ce este] însăși viața veșnică [ipsa vita aeterna] nu este asemenea a ceva ce suferă schimbare, în genul celor muritoare.

Și, de aceea, pentru Fiul lui Dumnezeu, Care este „viața veșnică” [vita aeterna est] (I In. 5, 20), așadar trebuie înțeles  [că este] El Însuși cu Tatăl, acolo unde s-a zis: „Care singur are nemurire”.

Care ne-a făcut cu adevărat și pe noi părtași vieții veșnice, după cum putem fi noi nemuritori, pe măsura noastră.

Dar altceva este ea însăși[1], cea la care noi am fost făcuți părtași, și altceva suntem noi, cei care, prin participarea la ea, trăim în veșnicie.

Dacă a zis astfel: „Pe Care, la timpul potrivit, o va descoperi” Tatăl[2], „Cel fericit și singur puternic [Pater beatus et solus potens], Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Care singur are nemurire” (I Tim. 6, 15-16), din aceasta nu se înțelege că trebuie despărțit Fiul [de Tatăl].

Nici nu S-a despărțit pe Sine de Tatăl, pentru că [atunci când] Fiul Însuși, vorbind în altă parte cu glasul Înțelepciunii [voce Sapientiae] (căci El Însuși cu adevărat este Înțelepciunea lui Dumnezeu ([Dei Sapientia] [I. Cor. 1, 24]), a zis: „Singură am încercuit cercul cerului” [Gyrum coeli circuivi sola] (Is. Sir., 24, 5)[3].

Cu atât mai mult, deci, nu este cu necesitate să se înțeleagă numaidecât că Fiul este deosebit de Tatăl, pentru că s-a zis: „Care singur are nemurire”; de vreme ce s-a zis așa: „Să păzești” – s-a spus – „porunca [mandatum] fără pată, ireproșabil/ fără vină, până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul cuvenit/ potrivit, o va descoperi Cel fericit și singur puternic [beatus et solus potens], Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Care singur are nemurire, și locuiește în lumină neapropiată [lucem habitat inaccesibilem]; pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să Îl vadă [nec videre potest]; a Căruia este cinstea și slava în vecii vecilor. Amin” (I Tim, 6, 14-16).

În aceste cuvinte, nici Tatăl nu este numit propriu-zis, nici Fiul, nici Duhul Sfânt, ci doar „Cel fericit și singur puternic, Împăratul împăraților și Domnul domnilor”[4], Care este unul și singurul și adevăratul Dumnezeu, [adică] Treimea însăși.

11. Dacă nu cumva cuvintele care urmează vor alunga îndoiala asupra acestei interpretări, pentru că s-a zis: „pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să Îl vadă”.

De vreme ce aceste cuvinte pot fi înțelese ca referindu-se la Hristos în dumnezeirea Sa, pe care evreii n-au văzut-o, dar care, totuși, au văzut și au răstignit trupul [Său] [carnem viderunt et crucifixerunt].

Altfel, a vedea dumnezeirea [divinitas] cu vederea umană nu este cu putință cu niciun chip[5], dar ea este văzută de către vederea [aceea], întru care cei ce văd nu mai sunt oameni, ci mai mult decât oameni [non homines, sed ultra homines sunt][6].

Adică, prin urmare, Însuși Dumnezeul treimic [Deus trinitatis], Care se înțelege [ca fiind] „Cel fericit și singur puternic”, descoperă „venirea Domnului nostru Iisus Hristos la timpul cuvenit/ potrivit”.

Dacă deci s-a zis: „Singur are nemurire”, tot la fel s-a zis și: „Care singurul face minuni” (Ps. 71, 19).

Ceea ce vrem este să știm despre Cine trebuie să înțelegem că s-a zis. Dacă totuși despre Tatăl, în ce fel este adevărat [ce s-a zis].

Întrucât Însuși Fiul a zis: „Cu adevărat, toate cele pe care le face Tatăl, pe acelea și Fiul le face asemenea [similiter]” (In. 5, 19).

Și ce este mai minunat între minuni decât a învia și a da viață celor morți?

A zis deci, același Fiu: „După cum Tatăl scoală [suscitat] pe cei morți și îi înviază/ îi face vii [vivificat], așa și Fiul înviază/ face viu pe cine dorește” (In. 5, 21).

În ce fel deci numai Tatăl face minuni, când aceste cuvinte nu ne lasă să înțelegem nici numai pe Tatăl[7], nici numai pe Fiul, ci, cu certitudine, pe unul, adevăratul și singurul Dumnezeu, adică pe Tată, pe Fiul și pe Duhul Sfânt?

12. De asemenea, când zice la fel Apostolul: „[Există] pentru noi unul Dumnezeu Tatăl [unus Deus Pater], din Care [sunt] toate și noi întru El [ex Quo omnia, et nos in Ipso]; și unul Domn Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate, și noi prin El [per Quem omnia, et nos per Ipsum]” (I Cor. 6, 6).

Cine se îndoiește a zice că toate care sunt create, după [cum spune] Ioan, „toate prin El s-au făcut” [facta sunt] (In. 1, 3)?

Întreb așadar despre Cine zice și în alt loc: „Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate [ex Ipso, et per Ipsum, et in Ipso sunt omnia]: a Lui [fie] slava în vecii vecilor. Amin” (Rom. 11, 36).

Dacă deci [zice] despre Tatăl și despre Fiul și despre Duhul Sfânt, atunci se atribuie fiecărei persoane cele proprii: de la El, [adică] de la Tatăl; prin El, prin Fiul; întru El, întru Duhul Sfânt.

Este evident că Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu [unus Deus est], când adaugă, la singular: „a Lui [fie] slava în vecii vecilor”.

Căci nu a zis[8] aceste sensuri la început[ul acestui pasaj]: „O, adâncimea bogăției înțelepciunii și a științei” a Tatălui sau a Fiului sau a Duhului Sfânt; ci a „înțelepciunii și a științei lui Dumnezeu! Cât de nevăzute [inscrutabilia] sunt judecățile Lui și de necunoscute [investigabiles] căile Lui!

Căci cine a cunoscut mintea Domnului [mentem Domini]? Sau cine a fost sfătuitorul Lui [consiliarius Ejus]? Sau cine mai înainte i-a dat Lui și va lua înapoi de la El?

Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate: a Lui [fie] slava în vecii vecilor. Amin” (Rom. 11, 33-36).

Dacă deci vor să înțeleagă aceasta [ca fiind spusă] numai despre Tatăl, în ce fel atunci toate sunt prin Tatăl, după cum zice acesta[9]; și toate prin Fiul, după cum zice acolo, către corinteni: „și unul Domn Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate”; și după [cum se spune și] în Evanghelia lui Ioan, „Toate prin El s-au făcut”.

Dacă deci [s-au făcut] altele prin Tatăl și altele prin Fiul, [atunci] nu toate prin Tatăl, și nici toate prin Fiul [s-au făcut].

Dacă, însă, toate prin Tatăl și toate prin Fiul, [atunci] aceleași [sunt] prin Tatăl, care [sunt făcute] și prin Fiul.

Deci Fiul este egalul Tatălui [aegalis est ergo Patri Filius] și nedespărțită este lucrarea Tatălui și a Fiului [inseparabilis operatio est Patris et Filii].


[1] Viața veșnică.

[2] Acest text, deși nu este reprodus ca citat, este de fapt un citat aproape integral și de aceea am pus ghilimelele de rigoare. Singurul cuvânt care nu face parte din citat, ci este un adaos al Sfântului Augustin, este acesta: Tatăl. Autorul va reproduce din nou, mai jos, acest pasaj, fără adaosul menționat.

[3] De aceea a fost iconizat Hristos în această ipostază: (Icoană).

[4] Se înțelege că dacă, mai sus, Sfântul Augustin a adăugat (explicativ), pe Tatăl, a făcut aceasta imitând/ invocând o decriptare imediată a sensului. Pe când aici revine asupra semnificației și explică limpede că nu trebuie înțeles „Care singur are nemurire” ca fiind numai Tatăl, ci că Sfântul Apostol Pavel s-a referit la Sfânta Treime.

[5] Sfântul Augustin contrazice din nou teologia catolică, care consideră că dumnezeirea/ firea dumnezeiască/ esența lui Dumnezeu poate fi văzută cu ochii fizici/ trupești.

[6] Este vorba despre cei care s-au curățit de păcate, care s-au despătimit, fiecare pe măsura sa, și au primit astfel darul vederii luminii dumnezeiești, devenind dumnezei după har. Ei se ridică astfel mai presus de condiția omul căzut, a omului pătimaș, care e mai aproape astfel de animale decât de firile raționale: „alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps. 48, 21).

Ceea ce spune aici Sfântul Augustin nu justifică deloc inovația dogmatică romano-catolică referitoare la „grația supra-adăudată”. Pentru că aici Sfântul Augustin nu discută în mod amănunțit despre natura umană așa cum a fost ea creată de Dumnezeu, ci se referă strict la depășirea condiției actuale, decăzute, a omului.

[7] Ca autor al minunilor.

[8] Nu a pus.

[9] Cel ce susține acest lucru.

Did you like this? Share it: