Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [5]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a și a 4-a.

***

10. Așadar, urmează de asemenea a se înțelege că Apostolul Pavel nu a zis numai despre Tatăl [aceste cuvinte]: „Care singur are nemurire” [Qui solus habet immortalitatem] (I Tim. 6, 16), ci despre unul și singurul Dumnezeu, Care este Treimea Însăși [de uno et solo Deo, Quod est ipsa Trinitas].

Căci [ceea ce este] însăși viața veșnică [ipsa vita aeterna] nu este asemenea a ceva ce suferă schimbare, în genul celor muritoare.

Și, de aceea, pentru Fiul lui Dumnezeu, Care este „viața veșnică” [vita aeterna est] (I In. 5, 20), așadar trebuie înțeles  [că este] El Însuși cu Tatăl, acolo unde s-a zis: „Care singur are nemurire”.

Care ne-a făcut cu adevărat și pe noi părtași vieții veșnice, după cum putem fi noi nemuritori, pe măsura noastră.

Dar altceva este ea însăși[1], cea la care noi am fost făcuți părtași, și altceva suntem noi, cei care, prin participarea la ea, trăim în veșnicie.

Dacă a zis astfel: „Pe Care, la timpul potrivit, o va descoperi” Tatăl[2], „Cel fericit și singur puternic [Pater beatus et solus potens], Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Care singur are nemurire” (I Tim. 6, 15-16), din aceasta nu se înțelege că trebuie despărțit Fiul [de Tatăl].

Nici nu S-a despărțit pe Sine de Tatăl, pentru că [atunci când] Fiul Însuși, vorbind în altă parte cu glasul Înțelepciunii [voce Sapientiae] (căci El Însuși cu adevărat este Înțelepciunea lui Dumnezeu ([Dei Sapientia] [I. Cor. 1, 24]), a zis: „Singură am încercuit cercul cerului” [Gyrum coeli circuivi sola] (Is. Sir., 24, 5)[3].

Cu atât mai mult, deci, nu este cu necesitate să se înțeleagă numaidecât că Fiul este deosebit de Tatăl, pentru că s-a zis: „Care singur are nemurire”; de vreme ce s-a zis așa: „Să păzești” – s-a spus – „porunca [mandatum] fără pată, ireproșabil/ fără vină, până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul cuvenit/ potrivit, o va descoperi Cel fericit și singur puternic [beatus et solus potens], Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Care singur are nemurire, și locuiește în lumină neapropiată [lucem habitat inaccesibilem]; pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să Îl vadă [nec videre potest]; a Căruia este cinstea și slava în vecii vecilor. Amin” (I Tim, 6, 14-16).

În aceste cuvinte, nici Tatăl nu este numit propriu-zis, nici Fiul, nici Duhul Sfânt, ci doar „Cel fericit și singur puternic, Împăratul împăraților și Domnul domnilor”[4], Care este unul și singurul și adevăratul Dumnezeu, [adică] Treimea însăși.

11. Dacă nu cumva cuvintele care urmează vor alunga îndoiala asupra acestei interpretări, pentru că s-a zis: „pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să Îl vadă”.

De vreme ce aceste cuvinte pot fi înțelese ca referindu-se la Hristos în dumnezeirea Sa, pe care evreii n-au văzut-o, dar care, totuși, au văzut și au răstignit trupul [Său] [carnem viderunt et crucifixerunt].

Altfel, a vedea dumnezeirea [divinitas] cu vederea umană nu este cu putință cu niciun chip[5], dar ea este văzută de către vederea [aceea], întru care cei ce văd nu mai sunt oameni, ci mai mult decât oameni [non homines, sed ultra homines sunt][6].

Adică, prin urmare, Însuși Dumnezeul treimic [Deus trinitatis], Care se înțelege [ca fiind] „Cel fericit și singur puternic”, descoperă „venirea Domnului nostru Iisus Hristos la timpul cuvenit/ potrivit”.

Dacă deci s-a zis: „Singur are nemurire”, tot la fel s-a zis și: „Care singurul face minuni” (Ps. 71, 19).

Ceea ce vrem este să știm despre Cine trebuie să înțelegem că s-a zis. Dacă totuși despre Tatăl, în ce fel este adevărat [ce s-a zis].

Întrucât Însuși Fiul a zis: „Cu adevărat, toate cele pe care le face Tatăl, pe acelea și Fiul le face asemenea [similiter]” (In. 5, 19).

Și ce este mai minunat între minuni decât a învia și a da viață celor morți?

A zis deci, același Fiu: „După cum Tatăl scoală [suscitat] pe cei morți și îi înviază/ îi face vii [vivificat], așa și Fiul înviază/ face viu pe cine dorește” (In. 5, 21).

În ce fel deci numai Tatăl face minuni, când aceste cuvinte nu ne lasă să înțelegem nici numai pe Tatăl[7], nici numai pe Fiul, ci, cu certitudine, pe unul, adevăratul și singurul Dumnezeu, adică pe Tată, pe Fiul și pe Duhul Sfânt?

12. De asemenea, când zice la fel Apostolul: „[Există] pentru noi unul Dumnezeu Tatăl [unus Deus Pater], din Care [sunt] toate și noi întru El [ex Quo omnia, et nos in Ipso]; și unul Domn Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate, și noi prin El [per Quem omnia, et nos per Ipsum]” (I Cor. 6, 6).

Cine se îndoiește a zice că toate care sunt create, după [cum spune] Ioan, „toate prin El s-au făcut” [facta sunt] (In. 1, 3)?

Întreb așadar despre Cine zice și în alt loc: „Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate [ex Ipso, et per Ipsum, et in Ipso sunt omnia]: a Lui [fie] slava în vecii vecilor. Amin” (Rom. 11, 36).

Dacă deci [zice] despre Tatăl și despre Fiul și despre Duhul Sfânt, atunci se atribuie fiecărei persoane cele proprii: de la El, [adică] de la Tatăl; prin El, prin Fiul; întru El, întru Duhul Sfânt.

Este evident că Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu [unus Deus est], când adaugă, la singular: „a Lui [fie] slava în vecii vecilor”.

Căci nu a zis[8] aceste sensuri la început[ul acestui pasaj]: „O, adâncimea bogăției înțelepciunii și a științei” a Tatălui sau a Fiului sau a Duhului Sfânt; ci a „înțelepciunii și a științei lui Dumnezeu! Cât de nevăzute [inscrutabilia] sunt judecățile Lui și de necunoscute [investigabiles] căile Lui!

Căci cine a cunoscut mintea Domnului [mentem Domini]? Sau cine a fost sfătuitorul Lui [consiliarius Ejus]? Sau cine mai înainte i-a dat Lui și va lua înapoi de la El?

Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate: a Lui [fie] slava în vecii vecilor. Amin” (Rom. 11, 33-36).

Dacă deci vor să înțeleagă aceasta [ca fiind spusă] numai despre Tatăl, în ce fel atunci toate sunt prin Tatăl, după cum zice acesta[9]; și toate prin Fiul, după cum zice acolo, către corinteni: „și unul Domn Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate”; și după [cum se spune și] în Evanghelia lui Ioan, „Toate prin El s-au făcut”.

Dacă deci [s-au făcut] altele prin Tatăl și altele prin Fiul, [atunci] nu toate prin Tatăl, și nici toate prin Fiul [s-au făcut].

Dacă, însă, toate prin Tatăl și toate prin Fiul, [atunci] aceleași [sunt] prin Tatăl, care [sunt făcute] și prin Fiul.

Deci Fiul este egalul Tatălui [aegalis est ergo Patri Filius] și nedespărțită este lucrarea Tatălui și a Fiului [inseparabilis operatio est Patris et Filii].