Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 26 martie 2013

Istorie III. 6

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

***

20. La 1906 în București

Din Anuarul Bucureștilor pe 1906[1] aflăm că existau 17 anticariate de cărți în București[2]. Și toate aveau patroni evrei…

4 magazine de antichități[3].

Și numai de pe strada Victoriei se puteau cumpăra „aparate de gimnastică”. De la numerele 31, 69 și 76[4].

Existau 16 magazine care vindeau arme[5]. Dintre care 5 erau pe Lipscani. La numerele 5, 61, 79, 80 și 84[6].

55 de ateliere mecanice[7]. Din 10 locuri din București puteai să îți cumperi o mașină[8].

Pe strada Moșilor, nr. 47, exista un băcan cu numele Aristotel P. Dumitru[9].

Existau 4 magazine care vindeau băi de teracotă[10].

Pe strada Carol, nr. 72, de la magazinul La curcubeu, se puteau cumpăra „blănării și căciuli de tot felul” + „pălării de fetru [pâslă] și paie pentru bărbați și copii” + „șepci pentru uniforme școlare, de voiagiu, de lucru, etc. etc.”[11]. Patron: Leopold Schwartz[12].

18 boiangerii [vopsitorii de lână][13]. 17 magazine de brânzeturi, 7 dintre ele fiind pe bulevardul Maria[14].

16 ateliere de broderie[15]. Cafea pisată puteai să cumperi din 33 de locuri, unul dintre comercianți numindu-se Baeram Sally, și vindea pe strada Văcărești, nr. 36 iar un altul, S. Ohanesian, vânzător pe strada Carol, nr. 91[16].

10 căldărari. Unul dintre ei fiind Ionescu Savu, de pe strada Mihai Bravu, nr. 53[17].

Existau 4 cârciumari cu numele Athanasiu[18]. Cârciumarul Filip Sotir își avea locația pe strada Doamnei, nr. 1[19]. Trei cârciumari cu numele Iliescu[20]. 4 cu numele Lăzărescu[21]. Cârciumarul Ghiță Manolescu își avea afacerea în strada Griviței, nr. 150[22].

8 magazine vindeau…case de bani[23]. Existau 33 de case de schimb valutar[24]. Iar cei care dețineau casele de schimb valutar aveau nume de familie precum Aftalion, Fermo, Finkels, Samuil, Staehli etc.[25].

Pe strada Colței, nr. 31, era o ceasornicărie[26]. Paul Campion, pe Victoriei, nr. 184, avea un coafor[27]. Nicola Dinescu, pe strada Romană, nr. 179, avea o cofetărie[28].

Din 4 locuri puteai să cumperi coniac[29]. Existau 26 de cojocării[30]. 32 de magazine cu confecții pentru dame[31]. Majoritatea pe Lipscani și Victoriei[32]. Și tot 32 de locuri de unde puteai să cumperi…corsete[33].

Însă doar din 3 prăvălii puteai cumpăra costume naționale[34].

12 magazine cu covoare[35]. 14 din care îți puteai cumpăra un cufăr[36].

Pe Calea Moșilor, nr. 81, A. Hilber Sinzer vindea „decorațiuni de pompe funebre”. Însă își avea depozitul pe șoseaua Mavrogheni, lângă spital[37]

Ghiță Foteanu era dulgher[38]. Panait Arghiropol fabrica bomboane, pe strada Șepcari, nr. 9[39]. Pe Colentinei, nr. 84, era o fabrică de bumbăcărie[40].

Aveam și „fabrică de cojit orez” la 1906. Pe strada Lipscani, nr. 8, a lui Blank Marmoroș & Comp.[41].

4 fabrici de conserve, dintre care una era a principelui Barbu Știrbei. Pe strada Victoriei, nr. 121[42].

O fabrică de făcut copci. Pe str. Radu Vodă, nr. 11[43]. 18 fabrici de făcut cravate[44]. Două fabrici de cuie[45] și două fabrici de făcut muștar[46].

4 fabrici făceau nasturi[47]. O fabrică de oglinzi[48]. 8 fabrici de oțet[49]. Două fabrici de…pile[50].

14 fabricanți de umbrele[51]. 36 de farmacii[52]. 39 de fotografi[53]. 22 de franzelari[54]. 8 comercianți de geamuri[55].

Existau 9 magazine care vindeau…gramofoane[56]. Adică aparate la care se asculta muzică și care arătau cam așa: (imagine).

Bucureștiul avea 42 de hoteluri, care purtau numele: Avram, Carol, Central, Dacia, Gabroveni, Paris, Splendid, Victoria etc.[57].

Din 11 locuri puteai cumpăra instrumente muzicale[58].

Existau 5 lânării[59], 13 lăptării[60], 49 de legătorii de cărți[61], 78 de librării[62],  12 magazine care vindeau mânuși[63], 14 magazine pentru „odăjdii [veșminte] bisericești”[64].

Veșmintele bisericești se vindeau pe strada Lipscani, nr. 26, 74-76, 90, 94, pe strada Carol, la nr. 59, 72, 78, la nr. 4 pe Gabroveni, la nr. 45 pe Smârdan, pe Bărăției, la nr. 2, pe Moșilor, nr. 1 și 14-16, pe Șerban Vodă, nr. 23 și pe Pânzari, la nr. 9.

V. N. Orghidan era patron la Pânzari 9, pe când pe strada Smârdan magazinul era al fraților Bloch[65].

Din 20 de locuri din București puteai cumpăra oale[66]. 15 pescării[67], 8 pictori de case și Biserici[68], de pe strada Viilor, de la nr. 50, se cumpărau războaie de țesut[69], 18 restaurante[70]…existând la acea dată restaurantul Capșa de pe strada Edgard Quinet[71].

4 sculptori în piatră[72], 4 turnători de clopote[73], 5 xilografi[74], 5 zincografi[75]. Într-un cuvânt: este uluitoare baza de date cuprinsă în acest anuar, care ne oferă sute de nume și de adrese.

*

21. Prin ochii lui Petre Pandrea

Petre Pandrea[76] ni-l prezintă pe Brâncuși ca pe „omul mare” al unei Valahii mici, pe care l-a frecventat „deseori”[77].

O întâlnire providențială[78].

Și consideră că „arta lui Brâncuși s-a încheiat [odată] cu ansamblul măreț de la Târgu-Jiu (1938-1939)”[79].

L-a cunoscut în anii 1927 și 1939, la Paris și București, Brâncuși fiind cu 28 de ani mai bătrân decât Pandrea, care avea 23 de ani pe atunci[80].

Între 5 și 7 ani Brâncuși a trăit la o stână de la munte. De la 7 ani a studiat la Hobița, Craiova, București și Paris. A rămas orfan la 11 ani. Avea 22 de ani când și-a vândut la rude moștenirea, pentru că avea nevoie de bani ca să facă studii superioare de sculptură[81].

A studiat și în München și Elveția. A primit o bursă Titulescu de 500 de lei aur, apoi de o mie de lei anual[82].

A ajuns la vârsta de 28 de ani la Paris, unde a trăit sobru, muncind ca spălător de vase într-un restaurant, fiind, în același timp, student la Bele-Arte[83].

Autorul l-a revăzut pe Constantin Brâncuși în anii 1933, 1934, 1937-1938 și 1939[84]. Și Pandrea a fost prieten și cu Dan Botta[85].

Sculptorul nostru genial semna: C. Brâncuși[86].

Și pe statui, când le semna (însă nu le semna adesea), scria C. B. într-un cerc[87].

Porecla de familie: de-al Bejuicanilor.

S-a născut în Hobița, un cătun al comunei Peștișani, aproape de Mănăstirea Tismana.

Brâncuși e numele său și nu un pseudonim…și vine de la braț, brânci, brâncă[88].

Tatăl lui Constantin: Radu Brâncuși, cu o avere moștenită de 6-7 hectare și care a avut 7 copii[89]. S-a căsătorit de două ori, pe a doua soție chemând-o Maria Diaconescu[90], aceasta fiind mama sculptorului[91].

Constantin își vinde partea de pământ moștenită în data de 22 octombrie 1898, după cum spuneam anterior: la vârsta de 22 de ani. A vândut-o fratelui său, Grigore (presupun că mai în vârstă decât el), fiind vorba de două livezi și pământ arabil. Pe ce a vândut a primit 320 de lei aur[92].

Iar din actul de căsătorie al părinților săi autorul a aflat că s-au căsătorit pe 27 ianuarie 1872 și că tatăl său, Radu Brâncuși, avea 39 de ani când s-a recăsătorit[93].

Din spusele sculptorului, la 10 ani a devenit „băiat de prăvălie” în Craiova, la restaurantul Spirtaru din fața gării[94]. A muncit 6 ani aici, câte 18 ore pe zi[95].

Se trezea la 3 dimineața…

A făcut școala de meserii din Craiova, apoi școala de bele-arte la București. Și banii pe moștenire i-au trebuit ca să învețe în București. Când a ajuns la München avea doar un pol în buzunar…[96].

La Paris a fost prieten cu Matisse[97], cu Modigliani[98] și cu Guillaume Apollinaire[99]. Și considera statuia lui Haret, de la Universitate, drept „o oroare arhitectonică și plastică”, fapt pentru care de atunci „a terminat cu România”[100].

Brâncuși a fost în India, la Amsterdam, în Philadelphia[101]…Și ca orice artist adevărat, subliniază autorul, Brâncuși avea „nevoi puține”, neintrând în clasa celor care „sunt titanozauri și…bugetivori costisitori[102].

„Nu și-a trădat idealurile pentru un blid de pâine[103], a descifrat realitatea cu proprii ochi[104], a fost un om „al cumpătării”[105].

Vorbea cu tâlc, avea o ospitalitate homerică, ctitorea în materie de artă[106]. Nu-i discrimina pe oameni în funcție de rasa, credința sau statutul lor social[107].

Autorităților timpului de la Târgu-Jiu nu le-a plăcut proiectul sculptural al lui Brâncuși[108].

La 16 ani, la Craiova, a construit o vioară, la care a cântat multă vreme un lăutar[109]. Și a construit vioara „din scândurelele unei lădițe cu portocale aduse din Italia la Craiova”[110].

În munți, cât a stat la stână, a învățat să cânte la fluier și caval.

A cântat în corul Bisericii Ortodoxe Române din Paris, ca tenor[111].

Iubea muzica profundă și pe Bach, Beethoven, Mozart, Chopin. Iubea folclorul[112]. „Avea un patefon și o colecție de două mii de discuri cu muzică populară din lumea întreagă. Le-a cumpărat de la un muzicolog aflat la strâmtoare”[113].

Îi plăceau lăutarii țigani[114]. Mânca de obicei acasă[115]. Și „nu s-a căsătorit pentru a-și păstra libertatea de creație”[116]. Era lacto-vegetarian, își gătea singur și nu bea alcool decât atunci când avea musafiri[117].

„Recomanda căsătoria timpurie[118]. Îi plăcea să pună întrebări încuietoare[119]. Pleda pentru vin dar nu și pentru bere. Însă nu a mai băut vin și n-a mai mâncat carne spre bătrânețe[120].

Constantin nu iubea călătoria în sine[121], de dragul plăcerii de a colinda, „fiindcă era un țăran organic[122]. El călătorea pentru studiu[123].

A peregrinat prin Ungaria, Austria, sudul Germaniei și Elveția, pe jos, pentru a studia locurile[124]. A ajuns la Zürich, și-a amanetat ceasul de aur la Basel și a ajuns cu trenul la Lunéville. Pentru că la Lunéville „studiase în tinerețe Mihail Kogălniceanu”[125].

„A stat 53 de ani la Paris”[126]. A fost prieten cu Tudor Arghezi, a făcut câteva vacanțe în Munții Pirinei…și „a fost un artist internațional[127].

Brâncuși a practicat „dăltuirea directă” în diverse materiale[128]. Alături de „polisarea [polizarea] bronzului până când capătă strălucirea aurului și a azurului în lumina solară”[129].

Avea ideea Porții Sărutului înainte de 1922 și considera că pentru a o sculpta are nevoie de „două vagoane de piatră”[130].

La Paris a avut relații cu irlandezi, americani, israelieni, japonezi, sud-americani. L-a cunoscut pe James Joyce[131] dar și pe Eillen Lane[132], pe care o vedem în fotografia infra[133].

(fotografie)

Însă atât Petre Pandrea[134] cât și Peter Neagoe[135] au minimalizat credința ortodoxă a lui Constantin Brâncuși.

Domnișoara Pogany a fost pictoriță (1908-1916)[136]…și ea a fost „iubirea simplă și nemuritoare a lui Brâncuși”[137].

(fotografie)

Margit Pogany și Domnișoara Pogany

Din p. 68 aflăm că Petre Țuțea era fiu de preot. Și pofta de vorbă a lui Brâncuși rivaliza cu pofta de vorbă a lui Sorin Pavel și Petre Țuțea[138].

Constantin a dus „o viață de țăran cuminte”, fiind un om sociabil în amicițiile sale[139].

Își multiplica o operă[140]. Și i-a lăsat Franței, prin testament, atelierul[141].

Peter Neagoe l-a cunoscut în 1898 pe Constantin și…a murit în 1957, pe 16 martie[142], vegheat de el și de soția sa, Ana, care au venit de la New York la Paris pentru a-i fi aproape[143]. Neagoe a murit peste 3 ani, în 1960[144].

Amedeo Modigliani a fost ucenicul lui Brâncuși[145]. Constantin a fost prieten, la început, cu Picasso, datorită lui Apollinaire…dar s-a certat cu Picasso „o viață întreagă, cam din 1912 [și] până în 1957”[146].

Și Modigliani l-a cunoscut la 23 de ani pe Brâncuși[147], care i-a spus că el așteaptă și săptămâni întregi până câd piatra îi vorbește. Până are o imagine interioară asupra a ceea ce trebuie să facă cu o piatră pe care dorește să o sculpteze[148].

Brâncuși a cântat de la 26 până la 81 de ani la strana Bisericii Ortodoxe din Paris, din Place-Bouvais, știind muzică psaltică[149].

A avut o relație intimă cu Maria Tănase[150], pe care a întâlnit-o la Paris[151].

Când a fost prima dată în USA, la vamă, americanii l-au acuzat pe Brâncuși de „contrabandă cu obiecte de bronz lustruit”, considerând păsările măiastre drept „produse industriale[152].

La moartea lui Brâncuși, „Maria Tănase l-a plâns cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate[153].

Matisse, de la Paris, a avut „un schimb epistolar intens” cu Theodor Pallady, care se afla la București[154].

Pasărea măiastră are 29 de variante sau după V. G. Paleolog: 33 și 4 replici ale lui Brâncuși[155]. În p. 144, Petre Pandrea afirmă că „Brâncuși era un mare poet scăldat în apele și tematica simbolismului și a lui Eminescu”.

În carte avem o imagine din timpul montării Coloanei la Târgu-Jiu, în 1937[156]. Pe când, în pagina următoare, avem un portret al lui James Joyce făcut de Brâncuși.

N-a dorit să primească niciun ban pentru complexul sculptural de la Târgu-Jiu[157]. „Și-a construit singur mobilierul rustic de la Paris”[158].

A început să facă Oul în 1915[159]. Și l-a inclus „în opt medalioane din Poarta Sărutului[160].

Din 1912 a început să creeze Măiastra[161]. Domnișoara Pogany a început odată cu studiul în peniță din 1921[162]. Și a dăltuit-o în marmură în mod „plenitudinar abia după 19 ani de încercări și căutări[163].

Cocoșul l-a stilizat în 1924, din lemn de jugastru și arțar[164]. Peștele în 1922, în marmură albă[165].

Îi ura „pe snobi și pe milionari, pe negustorii de tablouri și de statui, pe colecționarii particulari harpagonici, dornici de a-i achiziționa operele pe prețuri de nimic[166].

„Prima versiune a Sărutului datează din 1908”[167].

Eugen Jebeleanu a avut o convorbire cu el la Paris, în 1956, publicată în Contemporanul, în iulie 1966[168].

Ne-au rămas de la Brâncuși „circa 720 de opere de statuar, de desenator și de pictor”, create între 1902-1957[169]. Iar în 1902, la Craiova, a început cu capul împăratului roman Vitellius și a sfârșit cu broaștele țestoase și cu Foca[170].

Brâncuși era cu 6 ani mai în vârstă decât Joyce. El se născuse la Hobița, în 1876 iar Joyce la Dublin, pe 2 februarie 1882[171].


[1] Anuarul Bucureștilor, pe anul 1906, ed. a XVI-a, Ed. Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1906, 468 p.

[2] Idem, p. 221.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 222.

[5] Idem, p. 223.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 225.

[8] Idem, p. 226.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 230.

[11] Idem, p. 241.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 242.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 244.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 245.

[19] Idem, p. 246.

[20] Idem, p. 247.

[21] Idem, p. 248.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 251.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 253.

[27] Idem, p. 262.

[28] Idem, p. 263.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 264.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 264-265.

[34] Idem, p. 265.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 271.

[37] Idem, p. 272.

[38] Idem, p. 275.

[39] Idem, p. 276.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 277.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 278.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 279.

[51] Idem, p. 279-280.

[52] Idem, p. 280.

[53] Idem, p. 282.

[54] Idem, p. 282-283.

[55] Idem, p. 283.

[56] Idem, p. 284.

[57] Idem, p. 285-286.

[58] Idem, p. 288.

[59] Idem, p. 289.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 289-290.

[62] Idem, p. 290-291.

[63] Idem, p. 298.

[64] Idem, p. 302.

[65] Ibidem.

[66] Ibidem.

[67] Idem, p. 303.

[68] Idem, p. 304.

[69] Idem, p. 307.

[70] Ibidem.

[71] Ibidem.

[72] Idem, p. 309.

[73] Idem, p. 317.

[74] Idem, p. 319.

[75] Idem, p. 320.

[77] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, Ed. Minerva, București, 1967, p. 7. Cartea are 261 p.

[78] Idem, p. 8.

[79] Ibidem.

[80] Ibidem.

[81] Idem, p. 10.

[82] Ibidem.

[83] Idem, p. 11.

[84] Ibidem.

[85] Idem, p. 12.

[86] Idem, p. 18.

[87] Idem, p. 18-19.

[88] Idem, p. 19.

[89] Ibidem.

[90] Ibidem.

[91] Idem, p. 20.

[92] Idem, p. 21.

[93] Ibidem.

[94] Idem, p. 24.

[95] Ibidem.

[96] Ibidem.

[99] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Apollinaire.

Cf. Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 25.

[100] Idem, p. 26.

[101] Ibidem.

[102] Idem, p. 32.

[103] Ibidem.

[104] Ibidem.

[105] Idem, p. 33.

[106] Ibidem.

[107] Idem, p. 34.

[108] Idem, p. 35.

[109] Idem, p. 37.

[110] Ibidem.

[111] Ibidem.

[112] Ibidem.

[113] Ibidem.

[114] Idem, p. 39.

[115] Idem, p. 42.

[116] Ibidem.

[117] Ibidem.

[118] Ibidem.

[119] Idem, p. 43.

[120] Idem, p. 45.

[121] Idem, p. 48.

[122] Idem, p. 49.

[123] Ibidem.

[124] Idem, p. 51.

[125] Ibidem.

[126] Idem, p. 52.

[127] Ibidem.

[128] Idem, p. 54.

[129] Idem, p. 55.

[130] Idem, p. 59.

[132] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 61.

[133] Fotografiile care pun în paralel modelele și operele lui Brâncuși sunt preluate din locația: http://www.codrosu.ro/muzele-lui-constantin-brancusi-%E2%80%93-femeia-sursa-de-inspiratie-a-lui-brancusi/.

[134] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 62.

[135] Care a scris un roman despre viața lui Brâncuși. A se vedea: Peter Neagoe, Sfântul din Montparnasse, trad. în rom. [din engl.] de Sever Trifu, pref. de Ioan A. Popa, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, 286 p.

[136] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 65.

[137] Ibidem.

[138] Idem, p. 68.

[139] Idem, p. 70.

[140] Idem, p. 71-72.

[141] Idem, p. 72.

[143] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 74.

[144] Ibidem.

[145] Idem, p. 80.

[146] Ibidem.

[147] Idem, p. 85.

[148] Idem, p. 86.

[149] Idem, p. 94.

[150] Idem, p. 102.

[151] Idem, p. 103.

[152] Idem, p. 105.

[153] Idem, p. 107.

[154] Idem, p. 113.

[155] Idem, p. 141.

[156] Idem, a 3-a imagine de după p. 144.

[157] Idem, p. 151.

[158] Idem, p. 159.

[159] Idem, p. 162.

[160] Ibidem.

[161] Idem, p. 164.

[162] Idem, p. 165.

[163] Ibidem.

[164] Ibidem.

[165] Idem, p. 168.

[166] Idem, p. 175.

[167] Idem, p. 177.

[168] Idem, p. 193.

[169] Idem, p. 203.

[170] Ibidem.

[171] Ibidem.

Perspectiva holistă a Bisericii

Dragă domnule Claudiu,

poziția teologică a Părintelui Alexander Schmemann vizavi de interpenetrarea teologiei, a pocăinței și a dorinței împărtășirii continue cu Domnul e poziția holistă/ totală a Bisericii!

De aceea nu e o noutate și nicio uimire.

Un om plin de dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu e în același timp plin de dorința de a fi propriu lui Dumnezeu și a de a fi cu El continuu.

Avem probleme false în materie de pocăință când nu cunoaștem în ce constă pocăința la nivel teologico-ontologic și avem din nou o problemă falsă, când ne întrebăm asupra ritmului împărtășirii…când el trebuie să fie ritmul iubirii noastre și al conștientizării legăturii noastre cu Domnul.

Căci nimeni, cu adevărat, nu se va apropia de Domnul, dacă nu e chemat de El la acest lucru. Și nimeni nu-L poate iubi pe El fără să vrea să fie cu El. Așa că nivelul nostru de dorință pentru teologie, pocăință, rugăciune, împărtășire, milostivire…e nivelul nostru de intimitate cu Dumnezeu.

Și cine nu e intim cu Dumnezeu…nu cam dorește nimic: nici să audă despre El, nici să-L vadă, nici să se împărtășească euharistic cu Sine, nici să-L vadă în alții…

Pentru că teologia și asceza noastră sunt cele care ne potențează dorul de curățire și de împărtășire cu El. Și pe măsură ce suntem tot mai plini de pocăință și de împărtășirea cu El suntem tot mai plini de atenție teologică, de nevoia de detaliu teologic și experiențial.

Împărtășirea deasă, de una singură, nu rezolvă problema patimilor și nici nu te învață conținutul cărților de teologie pe care tu nu le traduci și nici nu le citești.

După cum spovedania deasă nu te face, automat, propriu împărtășirii euharistice, atâta timp cât Puterile cerești, care stau lângă Domnul, nu se consideră vrednice de privirea Lui…

Însă nici asceza și citirile teologice sau continua rugăciune nu înlocuie mărturisirea păcatelor și împărtășirea cu Domnul, după cum nu înlocuie participarea la întreaga viață a Bisericii.

Ci toate la un loc, în ființa noastră, ne dau măsura noastră.

Și trebuie să le îmbinăm pe toate în noi…și, în același timp, să se observe o sporire în cunoaștere, în iubire, în atenție, în frumusețe interioară în ființa noastră.

Dacă nu există nicio înfrumusețare în noi e semn că citirile, posturile, împărtășirile și spovedaniile noastre n-au fost făcute cu minte și inimă permeabile, proprii schimbării duhovnicești.

Așa că problema adevărată nu e de câte ori mă spovedesc, de câte ori mă împărtășesc, dacă sunt mirean sau monah, dacă citesc o carte sau 14 într-o lună…ci dacă se văd în mine schimbări mistice/ frumoase/ sfinte.

Dacă nu se văd…scuzele nu contează.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno