Istorie III. 6
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde
o privești
*
Vol. 3
*
***
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.
***
20. La 1906 în București
Din Anuarul Bucureștilor pe 1906[1] aflăm că existau 17 anticariate de cărți în București[2]. Și toate aveau patroni evrei…
4 magazine de antichități[3].
Și numai de pe strada Victoriei se puteau cumpăra „aparate de gimnastică”. De la numerele 31, 69 și 76[4].
Existau 16 magazine care vindeau arme[5]. Dintre care 5 erau pe Lipscani. La numerele 5, 61, 79, 80 și 84[6].
55 de ateliere mecanice[7]. Din 10 locuri din București puteai să îți cumperi o mașină[8].
Pe strada Moșilor, nr. 47, exista un băcan cu numele Aristotel P. Dumitru[9].
Existau 4 magazine care vindeau băi de teracotă[10].
Pe strada Carol, nr. 72, de la magazinul La curcubeu, se puteau cumpăra „blănării și căciuli de tot felul” + „pălării de fetru [pâslă] și paie pentru bărbați și copii” + „șepci pentru uniforme școlare, de voiagiu, de lucru, etc. etc.”[11]. Patron: Leopold Schwartz[12].
18 boiangerii [vopsitorii de lână][13]. 17 magazine de brânzeturi, 7 dintre ele fiind pe bulevardul Maria[14].
16 ateliere de broderie[15]. Cafea pisată puteai să cumperi din 33 de locuri, unul dintre comercianți numindu-se Baeram Sally, și vindea pe strada Văcărești, nr. 36 iar un altul, S. Ohanesian, vânzător pe strada Carol, nr. 91[16].
10 căldărari. Unul dintre ei fiind Ionescu Savu, de pe strada Mihai Bravu, nr. 53[17].
Existau 4 cârciumari cu numele Athanasiu[18]. Cârciumarul Filip Sotir își avea locația pe strada Doamnei, nr. 1[19]. Trei cârciumari cu numele Iliescu[20]. 4 cu numele Lăzărescu[21]. Cârciumarul Ghiță Manolescu își avea afacerea în strada Griviței, nr. 150[22].
8 magazine vindeau…case de bani[23]. Existau 33 de case de schimb valutar[24]. Iar cei care dețineau casele de schimb valutar aveau nume de familie precum Aftalion, Fermo, Finkels, Samuil, Staehli etc.[25].
Pe strada Colței, nr. 31, era o ceasornicărie[26]. Paul Campion, pe Victoriei, nr. 184, avea un coafor[27]. Nicola Dinescu, pe strada Romană, nr. 179, avea o cofetărie[28].
Din 4 locuri puteai să cumperi coniac[29]. Existau 26 de cojocării[30]. 32 de magazine cu confecții pentru dame[31]. Majoritatea pe Lipscani și Victoriei[32]. Și tot 32 de locuri de unde puteai să cumperi…corsete[33].
Însă doar din 3 prăvălii puteai cumpăra costume naționale[34].
12 magazine cu covoare[35]. 14 din care îți puteai cumpăra un cufăr[36].
Pe Calea Moșilor, nr. 81, A. Hilber Sinzer vindea „decorațiuni de pompe funebre”. Însă își avea depozitul pe șoseaua Mavrogheni, lângă spital[37]…
Ghiță Foteanu era dulgher[38]. Panait Arghiropol fabrica bomboane, pe strada Șepcari, nr. 9[39]. Pe Colentinei, nr. 84, era o fabrică de bumbăcărie[40].
Aveam și „fabrică de cojit orez” la 1906. Pe strada Lipscani, nr. 8, a lui Blank Marmoroș & Comp.[41].
4 fabrici de conserve, dintre care una era a principelui Barbu Știrbei. Pe strada Victoriei, nr. 121[42].
O fabrică de făcut copci. Pe str. Radu Vodă, nr. 11[43]. 18 fabrici de făcut cravate[44]. Două fabrici de cuie[45] și două fabrici de făcut muștar[46].
4 fabrici făceau nasturi[47]. O fabrică de oglinzi[48]. 8 fabrici de oțet[49]. Două fabrici de…pile[50].
14 fabricanți de umbrele[51]. 36 de farmacii[52]. 39 de fotografi[53]. 22 de franzelari[54]. 8 comercianți de geamuri[55].
Existau 9 magazine care vindeau…gramofoane[56]. Adică aparate la care se asculta muzică și care arătau cam așa: (imagine).
Bucureștiul avea 42 de hoteluri, care purtau numele: Avram, Carol, Central, Dacia, Gabroveni, Paris, Splendid, Victoria etc.[57].
Din 11 locuri puteai cumpăra instrumente muzicale[58].
Existau 5 lânării[59], 13 lăptării[60], 49 de legătorii de cărți[61], 78 de librării[62], 12 magazine care vindeau mânuși[63], 14 magazine pentru „odăjdii [veșminte] bisericești”[64].
Veșmintele bisericești se vindeau pe strada Lipscani, nr. 26, 74-76, 90, 94, pe strada Carol, la nr. 59, 72, 78, la nr. 4 pe Gabroveni, la nr. 45 pe Smârdan, pe Bărăției, la nr. 2, pe Moșilor, nr. 1 și 14-16, pe Șerban Vodă, nr. 23 și pe Pânzari, la nr. 9.
V. N. Orghidan era patron la Pânzari 9, pe când pe strada Smârdan magazinul era al fraților Bloch[65].
Din 20 de locuri din București puteai cumpăra oale[66]. 15 pescării[67], 8 pictori de case și Biserici[68], de pe strada Viilor, de la nr. 50, se cumpărau războaie de țesut[69], 18 restaurante[70]…existând la acea dată restaurantul Capșa de pe strada Edgard Quinet[71].
4 sculptori în piatră[72], 4 turnători de clopote[73], 5 xilografi[74], 5 zincografi[75]. Într-un cuvânt: este uluitoare baza de date cuprinsă în acest anuar, care ne oferă sute de nume și de adrese.
*
21. Prin ochii lui Petre Pandrea
Petre Pandrea[76] ni-l prezintă pe Brâncuși ca pe „omul mare” al unei Valahii mici, pe care l-a frecventat „deseori”[77].
O întâlnire providențială[78].
Și consideră că „arta lui Brâncuși s-a încheiat [odată] cu ansamblul măreț de la Târgu-Jiu (1938-1939)”[79].
L-a cunoscut în anii 1927 și 1939, la Paris și București, Brâncuși fiind cu 28 de ani mai bătrân decât Pandrea, care avea 23 de ani pe atunci[80].
Între 5 și 7 ani Brâncuși a trăit la o stână de la munte. De la 7 ani a studiat la Hobița, Craiova, București și Paris. A rămas orfan la 11 ani. Avea 22 de ani când și-a vândut la rude moștenirea, pentru că avea nevoie de bani ca să facă studii superioare de sculptură[81].
A studiat și în München și Elveția. A primit o bursă Titulescu de 500 de lei aur, apoi de o mie de lei anual[82].
A ajuns la vârsta de 28 de ani la Paris, unde a trăit sobru, muncind ca spălător de vase într-un restaurant, fiind, în același timp, student la Bele-Arte[83].
Autorul l-a revăzut pe Constantin Brâncuși în anii 1933, 1934, 1937-1938 și 1939[84]. Și Pandrea a fost prieten și cu Dan Botta[85].
Sculptorul nostru genial semna: C. Brâncuși[86].
Și pe statui, când le semna (însă nu le semna adesea), scria C. B. într-un cerc[87].
Porecla de familie: de-al Bejuicanilor.
S-a născut în Hobița, un cătun al comunei Peștișani, aproape de Mănăstirea Tismana.
Brâncuși e numele său și nu un pseudonim…și vine de la braț, brânci, brâncă[88].
Tatăl lui Constantin: Radu Brâncuși, cu o avere moștenită de 6-7 hectare și care a avut 7 copii[89]. S-a căsătorit de două ori, pe a doua soție chemând-o Maria Diaconescu[90], aceasta fiind mama sculptorului[91].
Constantin își vinde partea de pământ moștenită în data de 22 octombrie 1898, după cum spuneam anterior: la vârsta de 22 de ani. A vândut-o fratelui său, Grigore (presupun că mai în vârstă decât el), fiind vorba de două livezi și pământ arabil. Pe ce a vândut a primit 320 de lei aur[92].
Iar din actul de căsătorie al părinților săi autorul a aflat că s-au căsătorit pe 27 ianuarie 1872 și că tatăl său, Radu Brâncuși, avea 39 de ani când s-a recăsătorit[93].
Din spusele sculptorului, la 10 ani a devenit „băiat de prăvălie” în Craiova, la restaurantul Spirtaru din fața gării[94]. A muncit 6 ani aici, câte 18 ore pe zi[95].
Se trezea la 3 dimineața…
A făcut școala de meserii din Craiova, apoi școala de bele-arte la București. Și banii pe moștenire i-au trebuit ca să învețe în București. Când a ajuns la München avea doar un pol în buzunar…[96].
La Paris a fost prieten cu Matisse[97], cu Modigliani[98] și cu Guillaume Apollinaire[99]. Și considera statuia lui Haret, de la Universitate, drept „o oroare arhitectonică și plastică”, fapt pentru care de atunci „a terminat cu România”[100].
Brâncuși a fost în India, la Amsterdam, în Philadelphia[101]…Și ca orice artist adevărat, subliniază autorul, Brâncuși avea „nevoi puține”, neintrând în clasa celor care „sunt titanozauri și…bugetivori costisitori”[102].
„Nu și-a trădat idealurile pentru un blid de pâine”[103], a descifrat realitatea cu proprii ochi[104], a fost un om „al cumpătării”[105].
Vorbea cu tâlc, avea o ospitalitate homerică, ctitorea în materie de artă[106]. Nu-i discrimina pe oameni în funcție de rasa, credința sau statutul lor social[107].
Autorităților timpului de la Târgu-Jiu nu le-a plăcut proiectul sculptural al lui Brâncuși[108].
La 16 ani, la Craiova, a construit o vioară, la care a cântat multă vreme un lăutar[109]. Și a construit vioara „din scândurelele unei lădițe cu portocale aduse din Italia la Craiova”[110].
În munți, cât a stat la stână, a învățat să cânte la fluier și caval.
A cântat în corul Bisericii Ortodoxe Române din Paris, ca tenor[111].
Iubea muzica profundă și pe Bach, Beethoven, Mozart, Chopin. Iubea folclorul[112]. „Avea un patefon și o colecție de două mii de discuri cu muzică populară din lumea întreagă. Le-a cumpărat de la un muzicolog aflat la strâmtoare”[113].
Îi plăceau lăutarii țigani[114]. Mânca de obicei acasă[115]. Și „nu s-a căsătorit pentru a-și păstra libertatea de creație”[116]. Era lacto-vegetarian, își gătea singur și nu bea alcool decât atunci când avea musafiri[117].
„Recomanda căsătoria timpurie”[118]. Îi plăcea să pună întrebări încuietoare[119]. Pleda pentru vin dar nu și pentru bere. Însă nu a mai băut vin și n-a mai mâncat carne spre bătrânețe[120].
Constantin nu iubea călătoria în sine[121], de dragul plăcerii de a colinda, „fiindcă era un țăran organic”[122]. El călătorea pentru studiu[123].
A peregrinat prin Ungaria, Austria, sudul Germaniei și Elveția, pe jos, pentru a studia locurile[124]. A ajuns la Zürich, și-a amanetat ceasul de aur la Basel și a ajuns cu trenul la Lunéville. Pentru că la Lunéville „studiase în tinerețe Mihail Kogălniceanu”[125].
„A stat 53 de ani la Paris”[126]. A fost prieten cu Tudor Arghezi, a făcut câteva vacanțe în Munții Pirinei…și „a fost un artist internațional”[127].
Brâncuși a practicat „dăltuirea directă” în diverse materiale[128]. Alături de „polisarea [polizarea] bronzului până când capătă strălucirea aurului și a azurului în lumina solară”[129].
Avea ideea Porții Sărutului înainte de 1922 și considera că pentru a o sculpta are nevoie de „două vagoane de piatră”[130].
La Paris a avut relații cu irlandezi, americani, israelieni, japonezi, sud-americani. L-a cunoscut pe James Joyce[131] dar și pe Eillen Lane[132], pe care o vedem în fotografia infra[133].
(fotografie)
Însă atât Petre Pandrea[134] cât și Peter Neagoe[135] au minimalizat credința ortodoxă a lui Constantin Brâncuși.
Domnișoara Pogany a fost pictoriță (1908-1916)[136]…și ea a fost „iubirea simplă și nemuritoare a lui Brâncuși”[137].
(fotografie)
Margit Pogany și Domnișoara Pogany
Din p. 68 aflăm că Petre Țuțea era fiu de preot. Și pofta de vorbă a lui Brâncuși rivaliza cu pofta de vorbă a lui Sorin Pavel și Petre Țuțea[138].
Constantin a dus „o viață de țăran cuminte”, fiind un om sociabil în amicițiile sale[139].
Își multiplica o operă[140]. Și i-a lăsat Franței, prin testament, atelierul[141].
Peter Neagoe l-a cunoscut în 1898 pe Constantin și…a murit în 1957, pe 16 martie[142], vegheat de el și de soția sa, Ana, care au venit de la New York la Paris pentru a-i fi aproape[143]. Neagoe a murit peste 3 ani, în 1960[144].
Amedeo Modigliani a fost ucenicul lui Brâncuși[145]. Constantin a fost prieten, la început, cu Picasso, datorită lui Apollinaire…dar s-a certat cu Picasso „o viață întreagă, cam din 1912 [și] până în 1957”[146].
Și Modigliani l-a cunoscut la 23 de ani pe Brâncuși[147], care i-a spus că el așteaptă și săptămâni întregi până câd piatra îi vorbește. Până are o imagine interioară asupra a ceea ce trebuie să facă cu o piatră pe care dorește să o sculpteze[148].
Brâncuși a cântat de la 26 până la 81 de ani la strana Bisericii Ortodoxe din Paris, din Place-Bouvais, știind muzică psaltică[149].
A avut o relație intimă cu Maria Tănase[150], pe care a întâlnit-o la Paris[151].
Când a fost prima dată în USA, la vamă, americanii l-au acuzat pe Brâncuși de „contrabandă cu obiecte de bronz lustruit”, considerând păsările măiastre drept „produse industriale”[152].
La moartea lui Brâncuși, „Maria Tănase l-a plâns cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate”[153].
Matisse, de la Paris, a avut „un schimb epistolar intens” cu Theodor Pallady, care se afla la București[154].
Pasărea măiastră are 29 de variante sau după V. G. Paleolog: 33 și 4 replici ale lui Brâncuși[155]. În p. 144, Petre Pandrea afirmă că „Brâncuși era un mare poet scăldat în apele și tematica simbolismului și a lui Eminescu”.
În carte avem o imagine din timpul montării Coloanei la Târgu-Jiu, în 1937[156]. Pe când, în pagina următoare, avem un portret al lui James Joyce făcut de Brâncuși.
N-a dorit să primească niciun ban pentru complexul sculptural de la Târgu-Jiu[157]. „Și-a construit singur mobilierul rustic de la Paris”[158].
A început să facă Oul în 1915[159]. Și l-a inclus „în opt medalioane din Poarta Sărutului”[160].
Din 1912 a început să creeze Măiastra[161]. Domnișoara Pogany a început odată cu studiul în peniță din 1921[162]. Și a dăltuit-o în marmură în mod „plenitudinar abia după 19 ani de încercări și căutări”[163].
Cocoșul l-a stilizat în 1924, din lemn de jugastru și arțar[164]. Peștele în 1922, în marmură albă[165].
Îi ura „pe snobi și pe milionari, pe negustorii de tablouri și de statui, pe colecționarii particulari harpagonici, dornici de a-i achiziționa operele pe prețuri de nimic”[166].
„Prima versiune a Sărutului datează din 1908”[167].
Eugen Jebeleanu a avut o convorbire cu el la Paris, în 1956, publicată în Contemporanul, în iulie 1966[168].
Ne-au rămas de la Brâncuși „circa 720 de opere de statuar, de desenator și de pictor”, create între 1902-1957[169]. Iar în 1902, la Craiova, a început cu capul împăratului roman Vitellius și a sfârșit cu broaștele țestoase și cu Foca[170].
Brâncuși era cu 6 ani mai în vârstă decât Joyce. El se născuse la Hobița, în 1876 iar Joyce la Dublin, pe 2 februarie 1882[171].
[1] Anuarul Bucureștilor, pe anul 1906, ed. a XVI-a, Ed. Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1906, 468 p.
[2] Idem, p. 221.
[3] Ibidem.
[4] Idem, p. 222.
[5] Idem, p. 223.
[6] Ibidem.
[7] Idem, p. 225.
[8] Idem, p. 226.
[9] Ibidem.
[10] Idem, p. 230.
[11] Idem, p. 241.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Idem, p. 242.
[15] Ibidem.
[16] Idem, p. 244.
[17] Ibidem.
[18] Idem, p. 245.
[19] Idem, p. 246.
[20] Idem, p. 247.
[21] Idem, p. 248.
[22] Ibidem.
[23] Idem, p. 251.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Idem, p. 253.
[27] Idem, p. 262.
[28] Idem, p. 263.
[29] Ibidem.
[30] Ibidem.
[31] Idem, p. 264.
[32] Ibidem.
[33] Idem, p. 264-265.
[34] Idem, p. 265.
[35] Ibidem.
[36] Idem, p. 271.
[37] Idem, p. 272.
[38] Idem, p. 275.
[39] Idem, p. 276.
[40] Ibidem.
[41] Idem, p. 277.
[42] Ibidem.
[43] Ibidem.
[44] Ibidem.
[45] Ibidem.
[46] Idem, p. 278.
[47] Ibidem.
[48] Ibidem.
[49] Ibidem.
[50] Idem, p. 279.
[51] Idem, p. 279-280.
[52] Idem, p. 280.
[53] Idem, p. 282.
[54] Idem, p. 282-283.
[55] Idem, p. 283.
[56] Idem, p. 284.
[57] Idem, p. 285-286.
[58] Idem, p. 288.
[59] Idem, p. 289.
[60] Ibidem.
[61] Idem, p. 289-290.
[62] Idem, p. 290-291.
[63] Idem, p. 298.
[64] Idem, p. 302.
[65] Ibidem.
[66] Ibidem.
[67] Idem, p. 303.
[68] Idem, p. 304.
[69] Idem, p. 307.
[70] Ibidem.
[71] Ibidem.
[72] Idem, p. 309.
[73] Idem, p. 317.
[74] Idem, p. 319.
[75] Idem, p. 320.
[76] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea.
[77] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, Ed. Minerva, București, 1967, p. 7. Cartea are 261 p.
[78] Idem, p. 8.
[79] Ibidem.
[80] Ibidem.
[81] Idem, p. 10.
[82] Ibidem.
[83] Idem, p. 11.
[84] Ibidem.
[85] Idem, p. 12.
[86] Idem, p. 18.
[87] Idem, p. 18-19.
[88] Idem, p. 19.
[89] Ibidem.
[90] Ibidem.
[91] Idem, p. 20.
[92] Idem, p. 21.
[93] Ibidem.
[94] Idem, p. 24.
[95] Ibidem.
[96] Ibidem.
[97] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Henri_Matisse.
[99] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Apollinaire.
Cf. Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 25.
[100] Idem, p. 26.
[101] Ibidem.
[102] Idem, p. 32.
[103] Ibidem.
[104] Ibidem.
[105] Idem, p. 33.
[106] Ibidem.
[107] Idem, p. 34.
[108] Idem, p. 35.
[109] Idem, p. 37.
[110] Ibidem.
[111] Ibidem.
[112] Ibidem.
[113] Ibidem.
[114] Idem, p. 39.
[115] Idem, p. 42.
[116] Ibidem.
[117] Ibidem.
[118] Ibidem.
[119] Idem, p. 43.
[120] Idem, p. 45.
[121] Idem, p. 48.
[122] Idem, p. 49.
[123] Ibidem.
[124] Idem, p. 51.
[125] Ibidem.
[126] Idem, p. 52.
[127] Ibidem.
[128] Idem, p. 54.
[129] Idem, p. 55.
[130] Idem, p. 59.
[131] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/James_Joyce.
[132] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 61.
[133] Fotografiile care pun în paralel modelele și operele lui Brâncuși sunt preluate din locația: http://www.codrosu.ro/muzele-lui-constantin-brancusi-%E2%80%93-femeia-sursa-de-inspiratie-a-lui-brancusi/.
[134] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 62.
[135] Care a scris un roman despre viața lui Brâncuși. A se vedea: Peter Neagoe, Sfântul din Montparnasse, trad. în rom. [din engl.] de Sever Trifu, pref. de Ioan A. Popa, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, 286 p.
[136] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 65.
[137] Ibidem.
[138] Idem, p. 68.
[139] Idem, p. 70.
[140] Idem, p. 71-72.
[141] Idem, p. 72.
[143] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 74.
[144] Ibidem.
[145] Idem, p. 80.
[146] Ibidem.
[147] Idem, p. 85.
[148] Idem, p. 86.
[149] Idem, p. 94.
[150] Idem, p. 102.
[151] Idem, p. 103.
[152] Idem, p. 105.
[153] Idem, p. 107.
[154] Idem, p. 113.
[155] Idem, p. 141.
[156] Idem, a 3-a imagine de după p. 144.
[157] Idem, p. 151.
[158] Idem, p. 159.
[159] Idem, p. 162.
[160] Ibidem.
[161] Idem, p. 164.
[162] Idem, p. 165.
[163] Ibidem.
[164] Ibidem.
[165] Idem, p. 168.
[166] Idem, p. 175.
[167] Idem, p. 177.
[168] Idem, p. 193.
[169] Idem, p. 203.
[170] Ibidem.
[171] Ibidem.