Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.

***

20. La 1906 în București

Din Anuarul Bucureștilor pe 1906[1] aflăm că existau 17 anticariate de cărți în București[2]. Și toate aveau patroni evrei…

4 magazine de antichități[3].

Și numai de pe strada Victoriei se puteau cumpăra „aparate de gimnastică”. De la numerele 31, 69 și 76[4].

Existau 16 magazine care vindeau arme[5]. Dintre care 5 erau pe Lipscani. La numerele 5, 61, 79, 80 și 84[6].

55 de ateliere mecanice[7]. Din 10 locuri din București puteai să îți cumperi o mașină[8].

Pe strada Moșilor, nr. 47, exista un băcan cu numele Aristotel P. Dumitru[9].

Existau 4 magazine care vindeau băi de teracotă[10].

Pe strada Carol, nr. 72, de la magazinul La curcubeu, se puteau cumpăra „blănării și căciuli de tot felul” + „pălării de fetru [pâslă] și paie pentru bărbați și copii” + „șepci pentru uniforme școlare, de voiagiu, de lucru, etc. etc.”[11]. Patron: Leopold Schwartz[12].

18 boiangerii [vopsitorii de lână][13]. 17 magazine de brânzeturi, 7 dintre ele fiind pe bulevardul Maria[14].

16 ateliere de broderie[15]. Cafea pisată puteai să cumperi din 33 de locuri, unul dintre comercianți numindu-se Baeram Sally, și vindea pe strada Văcărești, nr. 36 iar un altul, S. Ohanesian, vânzător pe strada Carol, nr. 91[16].

10 căldărari. Unul dintre ei fiind Ionescu Savu, de pe strada Mihai Bravu, nr. 53[17].

Existau 4 cârciumari cu numele Athanasiu[18]. Cârciumarul Filip Sotir își avea locația pe strada Doamnei, nr. 1[19]. Trei cârciumari cu numele Iliescu[20]. 4 cu numele Lăzărescu[21]. Cârciumarul Ghiță Manolescu își avea afacerea în strada Griviței, nr. 150[22].

8 magazine vindeau…case de bani[23]. Existau 33 de case de schimb valutar[24]. Iar cei care dețineau casele de schimb valutar aveau nume de familie precum Aftalion, Fermo, Finkels, Samuil, Staehli etc.[25].

Pe strada Colței, nr. 31, era o ceasornicărie[26]. Paul Campion, pe Victoriei, nr. 184, avea un coafor[27]. Nicola Dinescu, pe strada Romană, nr. 179, avea o cofetărie[28].

Din 4 locuri puteai să cumperi coniac[29]. Existau 26 de cojocării[30]. 32 de magazine cu confecții pentru dame[31]. Majoritatea pe Lipscani și Victoriei[32]. Și tot 32 de locuri de unde puteai să cumperi…corsete[33].

Însă doar din 3 prăvălii puteai cumpăra costume naționale[34].

12 magazine cu covoare[35]. 14 din care îți puteai cumpăra un cufăr[36].

Pe Calea Moșilor, nr. 81, A. Hilber Sinzer vindea „decorațiuni de pompe funebre”. Însă își avea depozitul pe șoseaua Mavrogheni, lângă spital[37]

Ghiță Foteanu era dulgher[38]. Panait Arghiropol fabrica bomboane, pe strada Șepcari, nr. 9[39]. Pe Colentinei, nr. 84, era o fabrică de bumbăcărie[40].

Aveam și „fabrică de cojit orez” la 1906. Pe strada Lipscani, nr. 8, a lui Blank Marmoroș & Comp.[41].

4 fabrici de conserve, dintre care una era a principelui Barbu Știrbei. Pe strada Victoriei, nr. 121[42].

O fabrică de făcut copci. Pe str. Radu Vodă, nr. 11[43]. 18 fabrici de făcut cravate[44]. Două fabrici de cuie[45] și două fabrici de făcut muștar[46].

4 fabrici făceau nasturi[47]. O fabrică de oglinzi[48]. 8 fabrici de oțet[49]. Două fabrici de…pile[50].

14 fabricanți de umbrele[51]. 36 de farmacii[52]. 39 de fotografi[53]. 22 de franzelari[54]. 8 comercianți de geamuri[55].

Existau 9 magazine care vindeau…gramofoane[56]. Adică aparate la care se asculta muzică și care arătau cam așa: (imagine).

Bucureștiul avea 42 de hoteluri, care purtau numele: Avram, Carol, Central, Dacia, Gabroveni, Paris, Splendid, Victoria etc.[57].

Din 11 locuri puteai cumpăra instrumente muzicale[58].

Existau 5 lânării[59], 13 lăptării[60], 49 de legătorii de cărți[61], 78 de librării[62],  12 magazine care vindeau mânuși[63], 14 magazine pentru „odăjdii [veșminte] bisericești”[64].

Veșmintele bisericești se vindeau pe strada Lipscani, nr. 26, 74-76, 90, 94, pe strada Carol, la nr. 59, 72, 78, la nr. 4 pe Gabroveni, la nr. 45 pe Smârdan, pe Bărăției, la nr. 2, pe Moșilor, nr. 1 și 14-16, pe Șerban Vodă, nr. 23 și pe Pânzari, la nr. 9.

V. N. Orghidan era patron la Pânzari 9, pe când pe strada Smârdan magazinul era al fraților Bloch[65].

Din 20 de locuri din București puteai cumpăra oale[66]. 15 pescării[67], 8 pictori de case și Biserici[68], de pe strada Viilor, de la nr. 50, se cumpărau războaie de țesut[69], 18 restaurante[70]…existând la acea dată restaurantul Capșa de pe strada Edgard Quinet[71].

4 sculptori în piatră[72], 4 turnători de clopote[73], 5 xilografi[74], 5 zincografi[75]. Într-un cuvânt: este uluitoare baza de date cuprinsă în acest anuar, care ne oferă sute de nume și de adrese.

*

21. Prin ochii lui Petre Pandrea

Petre Pandrea[76] ni-l prezintă pe Brâncuși ca pe „omul mare” al unei Valahii mici, pe care l-a frecventat „deseori”[77].

O întâlnire providențială[78].

Și consideră că „arta lui Brâncuși s-a încheiat [odată] cu ansamblul măreț de la Târgu-Jiu (1938-1939)”[79].

L-a cunoscut în anii 1927 și 1939, la Paris și București, Brâncuși fiind cu 28 de ani mai bătrân decât Pandrea, care avea 23 de ani pe atunci[80].

Între 5 și 7 ani Brâncuși a trăit la o stână de la munte. De la 7 ani a studiat la Hobița, Craiova, București și Paris. A rămas orfan la 11 ani. Avea 22 de ani când și-a vândut la rude moștenirea, pentru că avea nevoie de bani ca să facă studii superioare de sculptură[81].

A studiat și în München și Elveția. A primit o bursă Titulescu de 500 de lei aur, apoi de o mie de lei anual[82].

A ajuns la vârsta de 28 de ani la Paris, unde a trăit sobru, muncind ca spălător de vase într-un restaurant, fiind, în același timp, student la Bele-Arte[83].

Autorul l-a revăzut pe Constantin Brâncuși în anii 1933, 1934, 1937-1938 și 1939[84]. Și Pandrea a fost prieten și cu Dan Botta[85].

Sculptorul nostru genial semna: C. Brâncuși[86].

Și pe statui, când le semna (însă nu le semna adesea), scria C. B. într-un cerc[87].

Porecla de familie: de-al Bejuicanilor.

S-a născut în Hobița, un cătun al comunei Peștișani, aproape de Mănăstirea Tismana.

Brâncuși e numele său și nu un pseudonim…și vine de la braț, brânci, brâncă[88].

Tatăl lui Constantin: Radu Brâncuși, cu o avere moștenită de 6-7 hectare și care a avut 7 copii[89]. S-a căsătorit de două ori, pe a doua soție chemând-o Maria Diaconescu[90], aceasta fiind mama sculptorului[91].

Constantin își vinde partea de pământ moștenită în data de 22 octombrie 1898, după cum spuneam anterior: la vârsta de 22 de ani. A vândut-o fratelui său, Grigore (presupun că mai în vârstă decât el), fiind vorba de două livezi și pământ arabil. Pe ce a vândut a primit 320 de lei aur[92].

Iar din actul de căsătorie al părinților săi autorul a aflat că s-au căsătorit pe 27 ianuarie 1872 și că tatăl său, Radu Brâncuși, avea 39 de ani când s-a recăsătorit[93].

Din spusele sculptorului, la 10 ani a devenit „băiat de prăvălie” în Craiova, la restaurantul Spirtaru din fața gării[94]. A muncit 6 ani aici, câte 18 ore pe zi[95].

Se trezea la 3 dimineața…

A făcut școala de meserii din Craiova, apoi școala de bele-arte la București. Și banii pe moștenire i-au trebuit ca să învețe în București. Când a ajuns la München avea doar un pol în buzunar…[96].

La Paris a fost prieten cu Matisse[97], cu Modigliani[98] și cu Guillaume Apollinaire[99]. Și considera statuia lui Haret, de la Universitate, drept „o oroare arhitectonică și plastică”, fapt pentru care de atunci „a terminat cu România”[100].

Brâncuși a fost în India, la Amsterdam, în Philadelphia[101]…Și ca orice artist adevărat, subliniază autorul, Brâncuși avea „nevoi puține”, neintrând în clasa celor care „sunt titanozauri și…bugetivori costisitori[102].

„Nu și-a trădat idealurile pentru un blid de pâine[103], a descifrat realitatea cu proprii ochi[104], a fost un om „al cumpătării”[105].

Vorbea cu tâlc, avea o ospitalitate homerică, ctitorea în materie de artă[106]. Nu-i discrimina pe oameni în funcție de rasa, credința sau statutul lor social[107].

Autorităților timpului de la Târgu-Jiu nu le-a plăcut proiectul sculptural al lui Brâncuși[108].

La 16 ani, la Craiova, a construit o vioară, la care a cântat multă vreme un lăutar[109]. Și a construit vioara „din scândurelele unei lădițe cu portocale aduse din Italia la Craiova”[110].

În munți, cât a stat la stână, a învățat să cânte la fluier și caval.

A cântat în corul Bisericii Ortodoxe Române din Paris, ca tenor[111].

Iubea muzica profundă și pe Bach, Beethoven, Mozart, Chopin. Iubea folclorul[112]. „Avea un patefon și o colecție de două mii de discuri cu muzică populară din lumea întreagă. Le-a cumpărat de la un muzicolog aflat la strâmtoare”[113].

Îi plăceau lăutarii țigani[114]. Mânca de obicei acasă[115]. Și „nu s-a căsătorit pentru a-și păstra libertatea de creație”[116]. Era lacto-vegetarian, își gătea singur și nu bea alcool decât atunci când avea musafiri[117].

„Recomanda căsătoria timpurie[118]. Îi plăcea să pună întrebări încuietoare[119]. Pleda pentru vin dar nu și pentru bere. Însă nu a mai băut vin și n-a mai mâncat carne spre bătrânețe[120].

Constantin nu iubea călătoria în sine[121], de dragul plăcerii de a colinda, „fiindcă era un țăran organic[122]. El călătorea pentru studiu[123].

A peregrinat prin Ungaria, Austria, sudul Germaniei și Elveția, pe jos, pentru a studia locurile[124]. A ajuns la Zürich, și-a amanetat ceasul de aur la Basel și a ajuns cu trenul la Lunéville. Pentru că la Lunéville „studiase în tinerețe Mihail Kogălniceanu”[125].

„A stat 53 de ani la Paris”[126]. A fost prieten cu Tudor Arghezi, a făcut câteva vacanțe în Munții Pirinei…și „a fost un artist internațional[127].

Brâncuși a practicat „dăltuirea directă” în diverse materiale[128]. Alături de „polisarea [polizarea] bronzului până când capătă strălucirea aurului și a azurului în lumina solară”[129].

Avea ideea Porții Sărutului înainte de 1922 și considera că pentru a o sculpta are nevoie de „două vagoane de piatră”[130].

La Paris a avut relații cu irlandezi, americani, israelieni, japonezi, sud-americani. L-a cunoscut pe James Joyce[131] dar și pe Eillen Lane[132], pe care o vedem în fotografia infra[133].

(fotografie)

Însă atât Petre Pandrea[134] cât și Peter Neagoe[135] au minimalizat credința ortodoxă a lui Constantin Brâncuși.

Domnișoara Pogany a fost pictoriță (1908-1916)[136]…și ea a fost „iubirea simplă și nemuritoare a lui Brâncuși”[137].

(fotografie)

Margit Pogany și Domnișoara Pogany

Din p. 68 aflăm că Petre Țuțea era fiu de preot. Și pofta de vorbă a lui Brâncuși rivaliza cu pofta de vorbă a lui Sorin Pavel și Petre Țuțea[138].

Constantin a dus „o viață de țăran cuminte”, fiind un om sociabil în amicițiile sale[139].

Își multiplica o operă[140]. Și i-a lăsat Franței, prin testament, atelierul[141].

Peter Neagoe l-a cunoscut în 1898 pe Constantin și…a murit în 1957, pe 16 martie[142], vegheat de el și de soția sa, Ana, care au venit de la New York la Paris pentru a-i fi aproape[143]. Neagoe a murit peste 3 ani, în 1960[144].

Amedeo Modigliani a fost ucenicul lui Brâncuși[145]. Constantin a fost prieten, la început, cu Picasso, datorită lui Apollinaire…dar s-a certat cu Picasso „o viață întreagă, cam din 1912 [și] până în 1957”[146].

Și Modigliani l-a cunoscut la 23 de ani pe Brâncuși[147], care i-a spus că el așteaptă și săptămâni întregi până câd piatra îi vorbește. Până are o imagine interioară asupra a ceea ce trebuie să facă cu o piatră pe care dorește să o sculpteze[148].

Brâncuși a cântat de la 26 până la 81 de ani la strana Bisericii Ortodoxe din Paris, din Place-Bouvais, știind muzică psaltică[149].

A avut o relație intimă cu Maria Tănase[150], pe care a întâlnit-o la Paris[151].

Când a fost prima dată în USA, la vamă, americanii l-au acuzat pe Brâncuși de „contrabandă cu obiecte de bronz lustruit”, considerând păsările măiastre drept „produse industriale[152].

La moartea lui Brâncuși, „Maria Tănase l-a plâns cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate[153].

Matisse, de la Paris, a avut „un schimb epistolar intens” cu Theodor Pallady, care se afla la București[154].

Pasărea măiastră are 29 de variante sau după V. G. Paleolog: 33 și 4 replici ale lui Brâncuși[155]. În p. 144, Petre Pandrea afirmă că „Brâncuși era un mare poet scăldat în apele și tematica simbolismului și a lui Eminescu”.

În carte avem o imagine din timpul montării Coloanei la Târgu-Jiu, în 1937[156]. Pe când, în pagina următoare, avem un portret al lui James Joyce făcut de Brâncuși.

N-a dorit să primească niciun ban pentru complexul sculptural de la Târgu-Jiu[157]. „Și-a construit singur mobilierul rustic de la Paris”[158].

A început să facă Oul în 1915[159]. Și l-a inclus „în opt medalioane din Poarta Sărutului[160].

Din 1912 a început să creeze Măiastra[161]. Domnișoara Pogany a început odată cu studiul în peniță din 1921[162]. Și a dăltuit-o în marmură în mod „plenitudinar abia după 19 ani de încercări și căutări[163].

Cocoșul l-a stilizat în 1924, din lemn de jugastru și arțar[164]. Peștele în 1922, în marmură albă[165].

Îi ura „pe snobi și pe milionari, pe negustorii de tablouri și de statui, pe colecționarii particulari harpagonici, dornici de a-i achiziționa operele pe prețuri de nimic[166].

„Prima versiune a Sărutului datează din 1908”[167].

Eugen Jebeleanu a avut o convorbire cu el la Paris, în 1956, publicată în Contemporanul, în iulie 1966[168].

Ne-au rămas de la Brâncuși „circa 720 de opere de statuar, de desenator și de pictor”, create între 1902-1957[169]. Iar în 1902, la Craiova, a început cu capul împăratului roman Vitellius și a sfârșit cu broaștele țestoase și cu Foca[170].

Brâncuși era cu 6 ani mai în vârstă decât Joyce. El se născuse la Hobița, în 1876 iar Joyce la Dublin, pe 2 februarie 1882[171].


[1] Anuarul Bucureștilor, pe anul 1906, ed. a XVI-a, Ed. Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1906, 468 p.

[2] Idem, p. 221.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 222.

[5] Idem, p. 223.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 225.

[8] Idem, p. 226.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 230.

[11] Idem, p. 241.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 242.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 244.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 245.

[19] Idem, p. 246.

[20] Idem, p. 247.

[21] Idem, p. 248.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 251.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 253.

[27] Idem, p. 262.

[28] Idem, p. 263.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 264.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 264-265.

[34] Idem, p. 265.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 271.

[37] Idem, p. 272.

[38] Idem, p. 275.

[39] Idem, p. 276.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 277.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 278.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 279.

[51] Idem, p. 279-280.

[52] Idem, p. 280.

[53] Idem, p. 282.

[54] Idem, p. 282-283.

[55] Idem, p. 283.

[56] Idem, p. 284.

[57] Idem, p. 285-286.

[58] Idem, p. 288.

[59] Idem, p. 289.

[60] Ibidem.

[61] Idem, p. 289-290.

[62] Idem, p. 290-291.

[63] Idem, p. 298.

[64] Idem, p. 302.

[65] Ibidem.

[66] Ibidem.

[67] Idem, p. 303.

[68] Idem, p. 304.

[69] Idem, p. 307.

[70] Ibidem.

[71] Ibidem.

[72] Idem, p. 309.

[73] Idem, p. 317.

[74] Idem, p. 319.

[75] Idem, p. 320.

[77] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, Ed. Minerva, București, 1967, p. 7. Cartea are 261 p.

[78] Idem, p. 8.

[79] Ibidem.

[80] Ibidem.

[81] Idem, p. 10.

[82] Ibidem.

[83] Idem, p. 11.

[84] Ibidem.

[85] Idem, p. 12.

[86] Idem, p. 18.

[87] Idem, p. 18-19.

[88] Idem, p. 19.

[89] Ibidem.

[90] Ibidem.

[91] Idem, p. 20.

[92] Idem, p. 21.

[93] Ibidem.

[94] Idem, p. 24.

[95] Ibidem.

[96] Ibidem.

[99] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Apollinaire.

Cf. Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 25.

[100] Idem, p. 26.

[101] Ibidem.

[102] Idem, p. 32.

[103] Ibidem.

[104] Ibidem.

[105] Idem, p. 33.

[106] Ibidem.

[107] Idem, p. 34.

[108] Idem, p. 35.

[109] Idem, p. 37.

[110] Ibidem.

[111] Ibidem.

[112] Ibidem.

[113] Ibidem.

[114] Idem, p. 39.

[115] Idem, p. 42.

[116] Ibidem.

[117] Ibidem.

[118] Ibidem.

[119] Idem, p. 43.

[120] Idem, p. 45.

[121] Idem, p. 48.

[122] Idem, p. 49.

[123] Ibidem.

[124] Idem, p. 51.

[125] Ibidem.

[126] Idem, p. 52.

[127] Ibidem.

[128] Idem, p. 54.

[129] Idem, p. 55.

[130] Idem, p. 59.

[132] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 61.

[133] Fotografiile care pun în paralel modelele și operele lui Brâncuși sunt preluate din locația: http://www.codrosu.ro/muzele-lui-constantin-brancusi-%E2%80%93-femeia-sursa-de-inspiratie-a-lui-brancusi/.

[134] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 62.

[135] Care a scris un roman despre viața lui Brâncuși. A se vedea: Peter Neagoe, Sfântul din Montparnasse, trad. în rom. [din engl.] de Sever Trifu, pref. de Ioan A. Popa, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, 286 p.

[136] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 65.

[137] Ibidem.

[138] Idem, p. 68.

[139] Idem, p. 70.

[140] Idem, p. 71-72.

[141] Idem, p. 72.

[143] Petre Pandrea, Brâncuși. Amintiri și exegeze, op. cit., p. 74.

[144] Ibidem.

[145] Idem, p. 80.

[146] Ibidem.

[147] Idem, p. 85.

[148] Idem, p. 86.

[149] Idem, p. 94.

[150] Idem, p. 102.

[151] Idem, p. 103.

[152] Idem, p. 105.

[153] Idem, p. 107.

[154] Idem, p. 113.

[155] Idem, p. 141.

[156] Idem, a 3-a imagine de după p. 144.

[157] Idem, p. 151.

[158] Idem, p. 159.

[159] Idem, p. 162.

[160] Ibidem.

[161] Idem, p. 164.

[162] Idem, p. 165.

[163] Ibidem.

[164] Ibidem.

[165] Idem, p. 168.

[166] Idem, p. 175.

[167] Idem, p. 177.

[168] Idem, p. 193.

[169] Idem, p. 203.

[170] Ibidem.

[171] Ibidem.

Did you like this? Share it: