Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

În II Regi, Dumnezeu Își face simțită prezența atunci când Ohozias vrea să ceară sfat de la idolul Baal muscă, dumnezeul Accaronului [1, 2]. Căci Îngerul Domnului îi vorbește lui Iliu Tesvitin și îl trimite să se întâlnească cu trimișii regelui, ca să le amintească faptul că există Dumnezeu în Israil [1, 3].

Iar lui Ohozias, Domnul îi vestește moartea [1, 4].

Conducătorul peste 50 îl recunoaște pe Iliu drept omul lui Dumnezeu [1, 9]. Însă Iliu coboară foc din cer și îl mistuie pe el și pe cei dimpreună cu el [1, 10].

Se petrece același lucru încă odată [1, 12]. Însă cu al 3-lea trimis, Îngerul Domnului îl lasă să meargă la rege [1, 15]. Și în acest fel Iliu îi spune în față lui Ohozias că Domnul îl va omorî [1, 16]. Iar cuvântul Lui se împlinește [1, 17].

Fără nicio pregătire prealabilă, II Reg. 2, 1 ne vorbește despre voia Domnului cu Iliu. Și anume despre faptul că Domnul vrea să îl ridice [to anaghin] pe Iliu „în vârtej de vânt ca întru cer” [en sissismo os is ton uranon]”.

Iliu îi spune lui Elisee că Domnul îl trimite în Vetil [2, 2]. Însă Elisee, care Îl mărturtisește pe Domnul ca fiind viu și mărturisește și faptul că sufletul lui Iliu e viu, îl însoțește la Vetil [2, 2].

Fiii Profeților din Vetil cunoșteau faptul că Domnul îl va lua în acea zi pe Iliu pe deasupra [epanoten] capului lui Elisee [2, 3]. O cunoaștere mistică, duhovnicească. Dar Elisee le confirmă faptul că și el știe acest lucru [2, 3].

Domnul îl trimite pe Iliu întru Ieriho, iar Elisee mărturisind din nou că Domnul e viu și sufletul lui Iliu e viu, adică plin de slava lui Dumnezeu, îl însoțește [2, 4].

Fiii Profeților din Ieriho cunoșteau și ei ridicarea lui Iliu și îi vorbesc despre ea lui Elisee în aceiași termeni ca și cei din Vetil [2, 5]. Și le confirmă și lor Elisee că știe despre ce se va petrece [2, 5].

Domnul îl trimite pe Iliu la Iordanis [2, 6]. Și Elisee făcând aceeași mărturisire de credință îl însoțește [2, 6]. Tocmai după trecerea apei în mod minunat [2, 8], Iliu îi vorbește lui Elisee despre luarea [analimftine] lui [2, 9]. Și Elisee cere, în mod imperativ: „Facă-se dar îndoite peste mine [cele aflate] în duhul tău [ghenitito di dipla en pnevmati su ep’ eme]!” [2, 9]. Adică să aibă de două ori mai mult har, mai multă putere duhovnicească în sufletul său, în comparație cu Iliu.

Iliu îi spune că a cerut lucru greu, dar că se va face cu el aceasta dacă îl va vedea când va fi luat [analamvanomenon] de la el  [2, 10].

Însă atât la 2, 9 cât și la 2, 10 Iliu vorbește despre luarea lui de la Elisee dar nu spune cine îl va lua. Nu vorbește deloc despre faptul că va fi luat de Domnul dar atât Elisee, ca și fiii Profeților, cunoșteau acest lucru.

Luarea lui Iliu e narată la 2, 11: „Și erau ei mergând, mergând și vorbind și, iată!, car de foc [arma piros] și cai de foc [ippi piros] și i-a despărțit [diestilan] prin mijloc pe amândoi, și a fost luat [anelimfti] Iliu în vârtej de vânt ca întru cer [en sissismo os is ton uranon]”.

După cum se observă nici în 2, 11 nu ni se spune cine l-a luat pe Iliu. Însă pentru că la 2, 11 se repetă expresia din 2, 1, unde s-a spus că Domnul va face aceasta, de aici cunoaștem că luarea lui Iliu a fost făcută de Domnul. Pentru că această luare a lui Iliu de către Domnul a fost una dumnezeiască și ce a văzut Elisee a fost o vedenie.

Tocmai de aceea, carul și caii de foc, cât și vârtejul de vânt, sunt amănuntele extatice ale vedeniei văzute de Elisee în momentul când Iliu a fost luat de către Domnul la cer și nu fenomene meteorologice sau, și mai rău, ufologice.

Pentru că nu „extratereștrii” l-au răpit pe Iliu și nici nu l-a luat o tornadă de pe pământ și l-a omorât, ci el a fost luat de Domnul.

2, 12 confirmă faptul că Elisee a văzut luarea duhovnicească a lui Iliu și atunci l-a numit Părinte al lui. Iar carul de foc văzut extatic l-a numit „carul lui Israil”.

Tot în 2, 12 ni se spune că Elisee l-a văzut pe Iliu ridicându-se până când nu l-a mai văzut. Iar din 2, 13 aflăm că Iliu i-a aruncat pielea de oaie [tin milotin] atunci când a fost luat de Domnul, pentru că aceasta a „căzut deasupra lui Elisee” [epesen epanoten Elisee].

Și astfel înțelegem de ce fiii Profeților au insistat pe adverbul epanoten. Pentru că prin vederea lui extatică și prin aruncarea pielii de oaie, deasupra lui, de către Iliu, Elisee a primit harul lui Dumnezeu.

Elisee, cu pielea de oaie a lui Iliu, numai când a vrut să cunoască unde este Însuși Dumnezeul lui Iliu, a lovit apele și ele s-au despărțit [2, 14], așa după făcuse și Iliu la 2, 8.

Iar fiii Profeților din Ieriho au văzut în mod duhovnicește faptul că „Se odihnise Duhul lui Iliu peste Elisee” [epanapepafte to Pnevma Iliu epi Elisee] [2, 15]. Însă acest verb la perfect mediu, epanapepafte, e unicat în LXX și el indică faptul că umplerea cuiva de slava lui Dumnezeu înseamnă o împlinire a lui Dumnezeu într-un om Sfânt. Pentru că atunci când Dumnezeu Se odihnește în cineva El Se simte împlinit/ Se simte bine în acela.

Însă pentru ca Dumnezeu să Se odihnească în cineva trebuie ca acela să trăiască sfânt, să trăiască după voia Lui. Tocmai de aceea acest verb al odihnirii este foarte folosit în experiența ortodoxă, el exprimând, deopotrivă, acțiunea lui Dumnezeu în cei Sfinți cât și acțiunea Sfinților în viața noastră. Pentru că Dumnezeu, Care Se odihnește în Sfinții Lui și îi odihnește, îi face pe Sfinți să dorească să ne odihnească pe noi. Adică să ne umple pe noi de slava cu care ei sunt umpluți de Dumnezeu.

La 2, 15, fără doar și poate, sintagma to Pnevma Iliu [Duhul lui Iliu] nu-l poate avea decât majusculat pe Duh. Pentru că ea nu se referă la sufletul Profetului ci la Duhul lui Dumnezeu, Care Se odihnea în Iliu. În sens contrar, am vorbi despre o fantasmagorică „posedare” a lui Elisee de sufletul lui Iliu.

Însă 2, 15 vorbește despre o realitate duhovnicească foarte profundă: Duhul lui Dumnezeu, adică harul Duhului Sfânt, s-a odihnit în Elisee după cum se odihnise în Iliu și în toți Sfinții de până atunci.

Iar fiii Profeților au văzut duhovnicește umplerea lui Elisee de slavă pentru că și ei erau plini de slava lui Dumnezeu.

De aceea „au venit întru întâmpinarea lui și i s-au închinat lui pe pământ” [2, 15].

Însă din 2, 16 înțelegem că fiii Profeților nu știau că Domnul l-a luat la cer pe Iliu. Pentru că ei credeau că l-a luat Duhul Domnului și l-a aruncat [erripsen] în Iordanis sau în munți sau pe dealuri [2, 16]. Dar din ceea ce spun ei înțelegem că fiii Profeților cunoșteau că Domnul poate să mute pe cineva, în mod duhovnicește, dintr-un loc în altul. Și puteau să cunoască acest lucru din propria lor experiență duhovnicească sau din a altora.

În 2, 21, Domnul vindecă apele din Ieriho. Iar copiii mici din Vetil [2, 23], pe care Elisee i-a blestemat „în numele Domnului”, au fost sfâșiați de doi urși [2, 24].

Ioram „a făcut răul în ochii Domnului” [3, 2]. Iar Iosafat recunoaște că în Elisee este cuvântul Domnului [3, 12].

În 3, 14, Elisee folosește sintagma Domnul Puterilor pentru prima dată în II Regi și Îl mărturisește pe El ca viu. Iar Domnul Puterilor cerești este Cel înaintea Căruia el stă [3, 14]. Stare înaintea Lui despre care vorbise și Iliu la I Regi 17, 1 și 18, 15.

Dar când „a fost peste el mâna Domnului” [3, 15], Elisee le spune din partea Domnului să facă pârâu [ton himarrun] din gropile gropilor [3, 16].

Did you like this? Share it: