Zi: 3 aprilie 2013

Iubiții mei,

dacă în prima duminică a Postului Mare am ridicat Icoana, ca mărturie a prezenței lui Dumnezeu în Biserică și în lume iar în a doua duminică am avut coborârea prin acoperiș, adică trecerea peste toate prejudecățile, pentru a ne întâlni cu Hristos în smerenie, ca El să ne vindece întreaga ființă, acum, în a 3-a duminică, ridicăm Crucea Domnului în noi înșine și în mijlocul Bisericii, pentru a arăta că mântuirea vine din Jertfa Lui pentru noi și nu din perspicacitatea umană.

Că mântuirea e consecința iubirii Lui covârșitoare pentru noi și ea reprezintă o asumare a umanității în integralitatea ei, deci și a suferinței și a morții, și nu e un rezultat al eforturilor noastre umane.

Iar Sinaxarul zilei vorbește despre urcarea Lui pe Cruce ca despre slăvirea Lui și ne cere și nouă ca să ne asumăm nevoințele postului, pentru ca „să fim slăviți împreună cu El” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 317].

Însă asumarea Crucii, adică a suferințelor, a ispitelor de tot felul, a desconsiderării noastre pentru că credem și Îl iubim pe Dumnezeu, nu este o laudă în sine ci o durere imensă!

Nu pentru suferință vom fi slăviți, adică umpluți de slava Lui, ci pentru că Îl iubim pe El în ciuda tuturor…durerilor pe care demonii și oamenii ni le provoacă.

De aceea nu orice fel de suferință este o asumare a Crucii Lui ci acea suferință care ne umple de slava Lui.

Pentru că El S-a urcat pe Cruce și a învins suferința și moartea în trupul Lui, în sensul că Și-a umplut întreaga umanitate de slava Lui, prin aceea că le-a suportat și le-a depășit pe amândouă.

Suferința Sa nu L-a umplut de răzvrătire, de ură, de deznădejde ci de cea mai mare iubire pentru noi și de ascultare desăvârșită față de Tatăl Său.

De aceea și suferința noastră și durerea noastră și încercările noastre ne vor umple de slava Lui numai când lucrăm, în mijlocul lor, poruncile Domnului și Îl iubim pe El mai presus de orice.

Și numai acea viață, care e plină de voia lui Dumnezeu, este plină de slava Lui.

Așa că nu trebuie să căutăm suferința pentru suferință…ci trebuie să căutăm, în orice clipă, cum să Îi bine-plăcem lui Dumnezeu.

Iar Dumnezeu Își face simțită prezența în cel care e atent la toate poruncile Lui și la tot ce înseamnă delicatețe față de Sine.

Iar prezența Lui e dulceață și bucurie adâncă, mistică, dumnezeiască pentru că e depășire a toată asceza și așteptarea noastră.

De aceea nu trebuie să considerăm asceza/ nevoința noastră ca pe un echivalent al păcii lui Dumnezeu ci ca pe o expresie a căutării lui Dumnezeu.

Nevoința noastră e o căutare iubitoare, duioasă, sfâșietoare în dorul ei intens, a lui Dumnezeu.

Venirea Lui însă în noi, coborârea Lui în noi, umplerea noastră de slava Lui, e prea-marea Lui bunătate față de noi, tocmai pentru că Îl dorim pe El în mod curat și nu pentru că n-am mai avea niciun păcat, nicio cădere, nicio nedesăvârșire.

Dimpotrivă, El coboară la noi pentru ca să ne ajute să urcăm la El.

El merge împreună cu noi…pentru că Crucea Lui nu poate fi trăită de noi, după puterea noastră, decât împreună cu El, decât odihniți de El, decât înfrumusețați de către El.

Și înălțimea și adâncimea și lățimea Crucii asumată de către noi e formată din toată gândirea, simțirea și lucrarea transfigurate de slava lui Dumnezeu, prin care aflăm cât de profundă, de serioasă și de îndumnezeitoare e orice poruncă a Lui.

Așa că știm pentru ce suferim, știm care e nădejdea noastră, vedem împlinirea noastră ca pe o realitate și nu ca pe un ideal perpetuu…dacă vedem în noi schimbările dumnezeiești ale mântuirii personale.

Ele, schimbările veselitoare…ele, adâncirile personale ale slavei Lui…ele, cunoașterile noastre dumnezeiești de clipă de clipă…noile și mereu noile aprofundări ale prezenței Lui…sunt urmările asumării Crucii Sale.

Pentru că și în noi…postul, rugăciunea, metaniile, citirile, urmările Lui clipă de clipă…nasc înviere duhovnicească.

Nu sunt doar suferințe ale Crucii ci și revărsări de har ale Învierii Sale din morți.

Sau, mai degrabă, tocmai pentru aceasta Crucea Domnului împarte în două Postul Mare: pentru a arăta cât de serioasă, de dureroasă și de împlinitoare este Învierea Lui.

Căci tuturor ne place să fim Sfinți, să nu avem nicio patimă, nicio neplăcere, nicio ispită…însă nu toți vrem să mâncăm durere, fiere, insultă, răni, înjosiri, moarte…pentru ca să înviem întru El.

Și de aceea când vorbim despre Sfinți, când vorbim despre sfințenie, când vorbim despre cei de care lumea nu este vrednică…vorbim despre răstigniți transfigurați, despre îndurerați până la sânge care au depășit durerea, despre niște oameni care au depășit tot păcatul, toată patima, toată neputința în ei…pentru că aveau un dor mai mare decât toată dorirea acestei lumi: dorul Lui. Iubirea Lui.

Și dacă ne găsim în dorul de El…ne bucurăm cu El.

Dar dacă iubirea Lui nu e în noi…tot drumul acesta dureros și anevoios al postului e un chin…pentru că postul nu e o așteptare drăgăstoasă a Lui ci un obicei vetust, pe care suntem obligați să îl împlinim.

Și când există obligație…nu există entuziasm!

Însă numai entuziasmul sfânt, adică iubirea și încrederea nețărmurită în Dumnezeu se nevoiesc cu adevărat și lucrează cu adevărat în Biserică și atrag cu adevărat pe tot omul care e avid sau curios de noutate ontologică.

De aceea, iubiți confrați, ieșiți din groapa cu lei a păcatelor pentru ca să vedeți ce frumoasă e libertatea duhovnicească!

Ieșiți din întuneric la lumină!

Nu vă mai prefaceți că păcatul e ceva împlinitor, că ține de cald!

Și nu vă mai prefaceți că viața ortodoxă înseamnă tristețe și nu bucurie dumnezeiască!

Lăsați-L pe Dumnezeu să vă uimească cu noutatea mântuirii Lui!

Să vă arate cât prețuiește El suferința noastră, prin aceea că ne dă har peste har pentru puțină suferință, pentru puțină alergare, pentru puțină dăruire de sine.

Lăsați-L pe Dumnezeu să vă uimească și în clipa bucuriei și în clipa durerii și când nu mai știți ce să faceți și când nu mai găsiți nicio rezolvare a problemei voastre.

Pentru că El lucrează dumnezeiește, cu putere și cu frumusețe multă, și nimeni nu poate să-I stea împotrivă.

Căci a Lui e slava, a Lui e cinstea și a Lui e închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!