Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [7]
Traduceri patristice
*
vol. 4
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
***
Sfântul Augustin,
Episcopul Hipponei
(13 noiembrie 354-28 august 430,
pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)
*
Despre Sfânta Treime
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.
***
Dar, pentru că multe, în cărțile sfinte, despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu – care s-a făcut pentru mântuirea noastră, pentru a ne înnoi, ca omul Iisus Hristos să fie mijlocitor între Dumnezeu și oameni (I Tim. 2, 5) – sunt spuse în așa fel încât să arate că Tatăl este mai mare decât Fiul sau iarăși pentru ca să arate în modul cel mai clar [aceasta]; [pentru aceea] au greșit/ au rătăcit oamenii care au cercetat cu puțină atenție [minus diligenter scrutantes] sau au privit [neatent] înlănțuirea generală a Scripturilor, dar au îndrăznit să transfere acele lucruri care au fost spuse despre Hristos Iisus ca om [de Christo Jesu secundum hominem], către firea Sa care a fost veșnică înainte de întrupare și este veșnică [ejus substantiam quae ante incarnationem sempiterna erat, et sempiterna est].
Și ei spun că într-adevăr Fiul este mai mic decât Tatăl, pentru că este scris ceea ce Însuși Domnul a spus: „Tatăl este mai mare decât Mine” [Pater major Me est] (In. 14, 28).
Dar, [vorbind] în acest mod, adevărul arată însă că Fiul este mai mic și decât Sine Însuși.
Căci cum nu a fost făcut El mai mic decât Sine Însuși, care S-a golit pe Sine, luând chipul/ firea robului [formam servi accipiens] (Filip. 2, 7)?
Nici nu a luat El, așadar, chipul/ firea robului [formam servi] astfel încât să piardă chipul/ firea lui Dumnezeu [formam Dei], întru care era egalul Tatălui [in qua erat aegualis Patri].
Dacă, prin urmare, chipul/ firea robului a fost luată astfel încât nu s-a pierdut chipul/ firea lui Dumnezeu – pentru că în chipul robului și în chipul lui Dumnezeu este El Însuși același Fiu Unul-Născut al lui Dumnezeu Tatăl [Filius unigenitus Dei Patris]: în chipul lui Dumnezeu [fiind] egalul Tatălui, [iar] în chipul robului [fiind] omul Hristos Iisus, mijlocitor între Dumnezeu și oameni – cine nu înțelege, deci, că în chipul lui Dumnezeu El este mai mare decât Sine Însuși [Ipse Se Ipso major est], iar în chipul robului El este mai mic decât Sine Însuși [Se Ipse minor est]?
De aceea, nu este lipsit de rațiune [immerito] ca Scriptura să le spună pe amândouă, atât că Fiul este egalul Tatălui, cât și că Tatăl este mai mare decât Fiul.
În cea dinainte[1] se înțelege [că Fiul este în] chipul lui Dumnezeu, iar în cealaltă [că este în] chipul robului, fără nicio confuzie [sine ulla confusione].
Și această regulă pentru toate Sfintele Scripturi, stricând/ anulând aceste întrebări, este arătată nouă într-un capitol al unei Epistole a Sfântului Pavel, unde se dovedește că este evidentă această distincție.
A zis deci [Apostolul]: „Care fiind în chipul lui Dumnezeu, n-a considerat o răpire [rapinam] a fi egal cu Dumnezeu [aequalis Deo], ci pe Sine Însuși S-a golit, luând/ primind chipul robului, făcându-Se asemenea oamenilor [similitudinem hominum], afându-se/ ajungând în condiția unui om [habitu inventus ut homo]” (Filip. 2, 6-7).
Așadar Fiul lui Dumnezeu este egalul lui Dumnezeu Tatăl prin/ după fire, dar mai mic decât El prin condiție [umană].
În chipul robului pe care l-a primit este mai mic decât Tatăl, dar, pe de altă parte, în chipul lui Dumnezeu, în care era înainte de a-l primi pe acesta[2], este egalul Tatălui.
În chipul lui Dumnezeu, [El este] Cuvântul prin Care toate s-au făcut (In. 1, 3), iar, pe de altă parte, în chipul robului, „făcut din femeie [factus ex muliere], făcut sub Lege [factus sub Lege], ca să îi răscumpere pe cei care erau sub Lege [ut eos qui sub Lege erant, redimeret]” (Galat 4, 4-5).
Astfel, în chipul lui Dumnezeu [in forma Dei][3] l-a făcut pe om; în chipul robului [in forma servi] este făcut om.
Căci dacă numai Tatăl singur l-ar fi făcut pe om, fără Fiul, n-ar fi scris: „Să facem om după chipul și asemănarea noastră” [Faciamus hominem ad imaginem et similitudinem nostram]” (Fac. 1, 26).
Deci, pentru că chipul lui Dumnezeu a luat chipul robului [forma Dei accepit formam servi], atunci ambele [sunt] Dumnezeu și ambele [sunt] om[4] [utrumque Deus et utrumque homo].
Dar ambele [sunt] Dumnezeu datorită lui Dumnezeu care ia/ primește [chip de rob], și ambele om datorită omului/ chipului uman care este luat.
Prin această luare, niciunul nu s-a schimbat și nu s-a transformat în celălalt: căci dumnezeirea nu a fost schimbată/ transformată în creatură așa încât să înceteze să mai fie dumnezeire, nici creatura [nu s-a schimbat] în dumnezeire astfel încât să înceteze să mai fie creatură.
*
Capitolul VIII
15. De altfel, aceasta este ceea ce zice Apostolul: „Când toate vor fi supuse Lui, atunci și Fiul Însuși Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate” (I Cor. 15, 28).
Acestea au fost spuse fie pentru ca nimeni să nu creadă că firea/ condiția lui Hristos [habitum Christi] care a fost luată din creatura umană [ex humana creatura], va fi după aceea schimbată în dumnezeirea însăși [in ipsam divinitatem], sau, ca să ne exprimăm mai exact, în Dumnezeire [Deitatem], Care nu este o creatură, ci unitatea Treimii netrupească și neschimbabilă [unitas Trinitatis incorporea et incommutabilis] și fire consubstanțială și co-eternă/ împreună veșnică în/ cu sine însăși[5].
Sau dacă cineva susține, cum au gândit unii, fiind zis: „Și Fiul Însuși Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate”, pentru a ne face să credem că va fi o supunere, o schimbare și o transformare [conversionem], în viitor, a creaturii în însăși firea sau esența Creatorului [in ipsam substantiam vel essentiam Creatoris] – ceea ce înseamnă că ceea ce a fost firea creaturii ar fi [ar deveni] firea Creatorului – [acesta[6]] trebuie să recunoască cu certitudine acest fapt – despre care nu există nicio îndoială – că aceasta încă nu a fost făcută[7] când Domnul a zis: „Tatăl este mai mare decât Mine” (In. 14, 28).
Căci El a spus aceste cuvinte nu numai înainte de a Se înălța la cer, ci chiar și înainte de a suferi [patimile] și de a învia din morți.
[1] În prima afirmație.
[2] Chipul robului, firea umană.
[3] Ca Dumnezeu.
[4] Firea dumnezeiască și firea omenească sunt unite fără amestecare în persoana Domnului nostru Iisus Hristos, care este Dumnezeu și om.
[5] A fiecăreia dintre cele trei persoane ale Treimii.
[6] Care susține aceasta.
[7] Nu s-a transformat firea omenească în fire dumnezeiască.