Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 6 aprilie, 2013

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [33]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Psalmul 55 ilustrează din nou încleștarea luptei cu vrăjmașii spirituali, cu zburătorii în văzduh, cei care „Sunt cu mulțâi strânș[i] asupră-mi să mă dea de râpă/ Și să bat de la nălțime să mă surpe-n pripă” (Ps. 55, 5-6).

Versurile acestea ne lămuresc faptul că omul din versul al treilea – ca și cu alte ocazii în Psaltire – ilustrează figurativ și metonimic mulțimea inamicilor spirituali:

Și să nu laș[i] toată zua om ce mi-i cu scârbă
Să mă lupte, să stropșască, să să puie-n gârbă.
(Ps. 55, 3-4)

Enumerația cu rol de intensificare a senzației de desfășurare a conflictului denotă faptul că Dosoftei stăpânește și tehnica tabloului dinamic, marțial, în care maeștrii s-au arătat cronicarii moldoveni.

Războiul acesta este nevăzut și lăuntric, are alt caracter decât cel din cronici, pentru că, așa cum spuneam, dușmanii „să bat de la nălțime” și nu sunt combatanți obișnuiți.

Și cu toate acestea, nu este mai puțin dramatic, dimpotrivă: Mi să strâmbă toată zua și stau de mă-ngână /…/ Să pun leșnici [pânditori], întind lațuri și stau de vinează” (Ps. 55. 11, 13).

Nădejdea de biruință este doar în „mila bogată” (Ps. 55, 22) a lui Dumnezeu, pentru care Îi aduce laudă:

Că mi-ai scos mișelul suflet de moarte cu jele
Și mi-ai șters ochii de lacrămi, iertându-mi greșele.
Și de lunicuș mi-ai datu-mi să mărg fără greață,
Slujindu-Ț[i] precum să cade,-n lucoare de viață.
(Ps. 55, 29-32)

Tensiunea confruntării spirituale este evidentă, ca și cea – pe de altă parte – a concentrării la rugăciunea către Dumnezeu, Singurul care poate înclina balanța în favoarea celui slab în fața unor asemenea inamici.

De fapt, acesta este un element definitoriu al psalmilor, acela că ilustrează situații limită și dau glas unor tensiuni psihice și spirituale copleșitoare.

Niciodată nu e vorba de sentimente firave sau îndoielnice, ori de situații relative, fără importanță capitală pentru viața celui care imploră intervenția dumnezeiască în existența sa.

Mergând mai departe, în psalmul 56 autorul introduce o altă variație prozodică, combinând, în strofe de câte 6 versuri, măsura de 12 silabe cu cea de 8 silabe:

Hie-Ț[i] milă, Doamne Svinte, hie-Ț[i] milă,
Că spre Tine mi-i nedejdea când am sâlă.
Și mișelul mieu de suflet Ție caŭtă,
Să-l acoperi cu aripa Ta cea lată,
Până să va trece toiul
Și va-ndărăpta pohoiul.

/…/

Ț[i]-ai trimisu-Ț[i], Doamne, mila ș-adevara,
De mi-ai curățât ponoslul și ocara,
Și mi-ai scos din lei mișelul mieu de suflet,
Ce gârbiia, [lei] pregiur [de] mine cu rău cuget.
Că de nu mi-ar părti[1] Domnul,
Turburat mi-aș dormi somnul.

Fiii lumii ș[i]-au ieșit din omenie,
Le sunt dinții lănci cu ostii de mânie
Slobozâte, și li-i limba spată iute,
Ascuțâtă-n doauă rosturi ca pre cute.
Dinții să li să jimbască[2]
Și limba să să tâmpască.

/…/

Că mi-i inema gătată să Te vază
Pre tot ceas, Dumnezău Svinte, lăsând rază.
Și cu slava mea sunt gata să mă mânec:
Scoală slava mea, te scoală de zî cântec
În lăută. Demineață
Mă voi scula cătră viață.

(Ps. 56, 1-6, 13-24, 31-36)

Și din acest punct de vedere, al variației prozodice, Psaltirea în versuri este o adevărată carte de poezie, în care Dosoftei a pus fundamentul liricii românești.

Coșbuc va apela mai adesea la acest tipar prozodic.


[1] De nu mi-ar lua partea.

[2] Să li se știrbească.

Istorie III. 9

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

30. Locul lui Anton Pann

În capitolul Anton Pann și datoria iluminării poporului[1], din cartea Ipostaze ale iluminismului românesc[2], Ovidiu Papadima a încercat să stabilească „locul lui Anton Pann în istoria literaturii românești”[3].

Și el înscrie cărțile lui Pann în categoria „cărților populare ale românilor”[4], desemnându-l pe autor ca om de geniu[5].

În pagina următoare îl numește: „o expresie aproape integrală a geniului popular românesc”[6] și unexponent al folclorului orășenesc al Bucureștilor”[7].

Însă Anton Pann a fost ignorat de „marii săi contemporani”[8], care „nu l-au băgat în seamă”, pentru că nu l-au considerat „scriitor” ci „un povestitor popular”, așa cum l-au considerat membrii Junimii pe Creangă[9].

Dar el a fost un tezaurizator „al graiului viu al oamenilor simpli”[10], un filosof popular care „a definit viața și lumea prin proverbe și zicători”[11].

*

31. Sălășluire rea

În poemul Prefață, cu care începe volumul Scrieri 1, al lui Miron Radu Paraschivescu, din 1969, poetul mărturisea că „un demon sălășluiește”[12] în el.

Și acesta îi pătrunde „gândul ca un ac”[13]. Și îl influențează să considere „că e rău tot ce-am crezut că-i bine[14], sădindu-i în suflet „răsadul îndoielii”[15]. Toate amănuntele reprezintă realități duhovnicești și nu imaginații.

*

32. Eliade despre Ortodoxie

Ortodoxie se numește articolul publicat de Mircea Eliade în ziarul Cuvântul, în 1927.

În Cuvântul[16], anul III, nr. 924, sâmbătă, 12 noiembrie 1927, p. 1-2. Republicat în Mircea Eliade, Lucrurile de taină, p. 73-76[17].

Și aici el spune că „Ortodoxia e, pentru noi [românii], Creștinismul autentic, care trebuie actualizat în proaspete și calde fapte sufletești. [Căci] trebuie să fim creștini – pentru a găsi un sens vieții[18].

Iar „Ortodoxia nu ne silește [la] nimic. Faptele pe care le facem sub înrâurirea ei sunt fapte firești, care nu mutilează viața”[19].

De aceea, pe „orice drum ar apuca o conștiință contemporană ajunge la creștinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va împlini târziu, spre sfârșit de viață tristă. Dar se va împlini. Și el va fi luminarea de pe urmă[20].

*

33. Doar de 40 de ani

Deși ni se pare că e dintotdeauna, telefonul mobil a devenit o realitate din aprilie 1973[21]. Inventatorul său fiind Martin Cooper[22], care lucra la Motorola[23].

(imagine)

„Primul model de telefon mobil cântarea nu mai puţin de 1, 4 kilograme și putea fi folosit 35 de minute, după care trebuia încărcat timp de 10 ore[24] și „se numea DynaTAC (DYNamic Adaptive Total Area Coverage)”[25].

În 1983, primul DynaTAC apărut pe piață costa 3.500 de dolari[26].

În 1990 aveau telefoane mobile doar un milion de americani, pe când în 2011, 87% din populația pământului avea telefon mobil[27].

*

34. Sabbatul vrăjitoarelor

Așa se numește tabloul lui Goya din 1798[28], în care Satana, sub forma unui țap mare, negru, încununat, primește jertfe de copii.

(imagine)

Cei trei prunci, din dreapta, atârnați de un lemn…sunt goi și spânzurați de gât. Însă diavolul dorește jertfă nouă…de la o mamă cu o față ștearsă.

Copilul cadaveric al vrăjitoarei care stă jos, în stânga, arată ce se va petrece cu toți copiii jertfiți Satanei.

Iar Satana pare „mai frumos” decât admiratoarele lui desfigurate

Ochi mari, drăcești, animalici…

În aer se observă lilieci zburând, care pot fi totodată și demoni.

Totul petrecându-se noaptea…sub o lună în nori…

*

35. Pecețile de pe acte

Pe un act din 22 martie 1645, domnul Vasile Lupu a pus această pecete[29]:

(imagine)

Antioh Cantemir, domnul Moldovei, în data de 13 februarie 1695 a pus următoarea pecete pe un act[30]:

(imagine)

Moise Movilă, tot domn al Moldovei, a folosit următoarea pecete pe 5 decembrie 1631[31]:

(imagine)

(imagine)

În fotografia de deasupra avem pecetea și semnătura Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei[32]. De pe un act de adeverire din data de 24 septembrie 1634.

Pecetea Sfântului Ștefan cel Mare legată de un hrisov[33]:

(imagine)


[1] Paginile 289-304.

[2] Ovidiu Papadima, Ipostaze ale iluminismului românesc, Ed. Minerva, București, 1975, 395 p.

[3] Idem, p. 289.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 290.

[6] Idem, p. 291.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 293.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 295.

[11] Ibidem.

[12] Miron Radu Paraschivescu, Scrieri 1. Primele. Declarație patetică. Cîntice țigănești. Laude și alte poeme. Versul liber, Ed. pentru Literatură, București, 1969, p. 7. Volumul are 509 p.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Condus din luna mai, a anului 1926, de Nae Ionescu, cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_C._Ionescu.

[17] Mircea Eliade, Lucrurile de taină. Eseuri, ed. îngrij., note și pref. de Emil Manu, Ed. Eminescu, București, 1995, 389 p.

[18] Idem, p. 73.

[19] Idem, p. 75.

[20] Ibidem.

[21] Se împlinesc 40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil, cf. http://jurnalul.ro/it/tehnica/se-implinesc-40-de-ani-de-la-prima-convorbire-cu-un-telefon-mobil-640564.html.

Articol nesemnat, de pe Jurnalul.ro, din data de 3 aprilie 2013, ora 10. 55.

[23] Se împlinesc 40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil, art. cit.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian [66]

Here, parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65.

***

Sacramentology

 2. 6. The Holy Mysteries of the Church and the Feeling of the Divine Grace

Symeonian sacramentology has a direct connection at the reality of God’s sight, for that in the Holy Mysteries you feel the presence of the divine grace, if you are received in ecstatic mode on the Holy Ghost.

Saint Symeon deals of all the Mysteries of the Church more or less, without as to write in express mode a special work about the Mysteries of the Church.

But his opera, after how we will see, has multiple and enough of important sacramentological traces, from which we can understand the role and the importance which he gave them in the mystical life of the Church[1].

*

2. 6. 1. The Holy Baptism and the Sight of God

We have remembered several times before now the defining role of Baptism in our life, the role of the sacramental gate through that we enter in the communion with the Most Holy Trinity.

The Holy Baptism is the moment of our entry in the relation with God and, in the same time, the moment of our creation as living members of the mystical body, secret of Christ, ie of the Holy Church.

And we begin the commentary at the sacramental theology of Symeon with a place very concise, in that speaks to us about what represents the Baptism in our life but and about the ghostual life:

„From the divine Baptism we receive the forgiveness of sins [tin ton imartimenon lamvanomen afesin] and we are, in the same time, release of curse [tis proin cataras elefterumeta] and through the coming of the Holy Ghost we are sanctified [aghiazometa].

But the perfect grace [tin telian harin], after how was said: „I will dwell and I will walk into them” [II Cor. 6, 16], we do not [receive] then [u tote].

For this thing is of those who have a safe faith [ton veveopiston] and show it from facts  [ton ergon].

Because, after Baptism, we incline towards evil facts and of shame and [through these] we cast with all this consecration [ton aghismon is apan apovallometa].

But, through repentance [metania], confession  [exomologhisi] and tears  [dacrisi] we take, on their measure [cata analoghian], first the forgiveness of sins, and, together with this, and  the sanctification of above of the grace[2].

The passage which we have quoted is an inexhaustible gold mine for the understanding of the role of Baptism in our life.

In the first row we find that we cannot cleanse from sins and we cannot fill of the Ghost through ourselves or only believing in Christ.

Saint Symeon binds the forgiveness of sins, our cleaning from the curse of sin and the coming of the Holy Ghost in us by the moment of receiving of the Holy Baptism, moment in that we enter in Church.

The Baptism is for him a consecration of us.  The sanctification is all one with the coming of the Ghost in us, which means the forgiveness, the deletion of sins from our being.

The forgiveness and the release of the curse are not aprioristic to the coming of the Ghost in us but just the coming of the Ghost means the cleaning of sins, the deleting of the curse from us and our indwelling by the Ghost.

The sanctification, our filling of holiness is a coming of the Ghost in us, ie a discovery, a sacramental experiencing in us of the coming of the Ghost.

Symeon is categorical in what regards the coming of the Ghost and he speaks of sanctification which the Ghost produces in us as about a personal reality.

He who baptizes refelt in the deep of his being the coming of the Ghost, this personal discovery, the personal interiorization of God with us, through the intermedium of His glory.

But exists a difference of degree, emphasizes our Father, between the feelings of the grace by those who are baptizing, by beginners, in comparison with those who are sunken in holiness or are perfect into it.


[1] Father Gheorghe Sima, into an article from the his period of youth, dedicated of Saint Symeon, said that at him, „the Holy Mysteries have…a christologic character, pnevmatologic and ecclesial and are not simple symbols and ceremonies”, acc. PhD Student Gheorghe Sima, The Work of the Holy Ghost in the Mystery of Repentance at Saint Symeon the New Theologian [Lucrarea Sfântului Duh în Taina Pocăinţei la Sfântul Simeon Noul Teolog], in rev. Theological Studies [Studii Teologice], XLII (1990), no. 3, p. 50.

[2] SC 51, Chapters, III, 45, 9-19, p. 93 / Ică jr. 3, p. 408.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén