Istorie III. 10
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde
o privești
*
Vol. 3
*
***
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.
***
36. Ziariștii de la Furnica
În numărul 192[1], din 15 mai 1908 al revistei Furnica, autorii de articole au nume vesele.
Articolul Take e un accident…e semnat de Coco[2]. În aceeași pagină semnează Cyrano și Box.
Mascalzoni și Gogu Trufandache semnează în pagina 3. Ghiță de la Gambrinus a scris despre Nea Matache Pisălog[3]. Două epitafuri de la Mișu Studentul[4]. Iar Nae Saltimbancu scria știri în p. 11.
*
37. Pe deasupra comuniștilor sau de lângă ei
Deasupra lui Ceaușescu, în ziua de 1 mai 1965, zi de manifestație populară, era scris, cu litere mari: „Proletari din toate țările uniți-vă”[5]. Iar proletarii erau oamenii muncii…cei care duceau România pe brânci.
La al 8-lea congres al UTC, din iulie 1965, era doar sigla PCR pe peretele din față[6]: (fotografie).
Pe 1 mai 1966 Ceaușescu era tuns bros[7]. Și când s-a dus la Ipotești, tot în 1966, a dat nas în nas cu o statuie imensă a lui Mihail Eminescu[8], în fața căruia s-a simțit…așa cum era el.
Când s-a dus însă la Uzinele Chimice Pitești, pancarta mare, de pe stâlpi, era cu: Bine ați venit iubiți conducători…fără diacritice[9].
Căci comuniștilor nu le plăceau, se pare, diacriticele…lucru moștenit în era onlineului, în care unii români scriu comunistic, adică fără diacritice.
La Bacău, alături de Dej, aparatul de fotografiat i-a prins zâmbetul lui Nicolae Ceaușescu. Fără expresivitate…Pe când domnișoara cu părul făcut coc, din cealaltă parte a lui Dej, privește în partea opusă lui Ceaușescu[10].
Dar cei din spate îi susțin zâmbetul…cu propriile lor zâmbete șterse. Entuziasm: minus zero.
La Băltățești le-au dat ștergare[11]. La C.A.P. N. Bălcescu și-a luat halat alb, de medic[12]. La Mănăstirea Neamț a privit pictura Bisericii cu mâinile la spate[13]. La Brăila, tot fără diacritice: Trăiască Partidul Comunist Român[14]. La Galați s-a prins în horă[15].
În 1966 s-a sărbătorit centenarul Academiei Române. Și deasupra prezidiului era scris, în latină: Centum anni Academiae rei Republicae Socialistae Romaniae[16].
Între 25-28 noiembrie 1974 a fost Congresul al XI-lea al PCR[17]. La care au participat și niște…șoimi ai patriei[18] bine selecționați.
*
38. Psaltirea în versuri a lui Ioan Prale
Ioan Prale (1769-1847)[19] și-a editat Psaltirea la Brașov, în 1827. Are 202 pagini în BAR, CRV 1322. Titlul integral: Psaltirea Prorocului şi Împărat David. În versuri alcătuită.
Exemplarul pe care îl consult a fost donat Academiei Române de către ÎPS Iosif Naniescu al Moldovei[20].
(fotografie)
Textul propriu-zis începe în p. 21. Iar versificarea psalmului 50 începe în p. 74:
„Miluimă Dumnezăe
după mila Ta cea mare,
Și îm șterge fărdelegea
după multaț îndurare.
De ame nelegiuire
mai vârtos mă limpizăște,
Cum și de ame greșală
mă pre mine curățăște”…
„Scoatemă tu Dumnezăe dintr’a vrăjmașilor clește”[21], „frumoasele de pustie”[22], „nu de poftă să lipsiră”[23], „niște duh carele trece”[24], „mântuirea lui aproapei/ de cei ce să tem de dânsul”[25], „sufletul mil veselește,/ că mil urcaiu spre săț vie”[26].
„Gata inima me este/ Dumnezăe și iar gata: / Voiu cânta și lăudavoiu”[27].
Textul versificării se încheie în p. 193. De la p. 194 începe Lexiconul, care se încheie în p. 198. Ultima pagină editată a cărții…
*
39. Nicolae Carandino povestindu-ne despre Constantin Tănase
Însemnările lui Carandino încep la p. 27[28] și sunt scrise pe un ton laudativ.
„Tănase are un bun simț teatral, un instinct al notei, al glumei, al cuvântului just”[29].
Pe cine a cunoscut dintre personalități[30], a avut părinți săraci și a trăit din munca lui[31], s-a născut pe 5 iulie 1880[32].
S-a născut în Vaslui, pe strada Hușului[33]. Părinții: oameni gospodari dar neștiutori de carte[34]. Numele lor: Ion și Elena[35].
Era alintat Costică de către părinți[36]. Începe școala la 7 ani[37], la 12 ani părea de 16 pentru că era dezvoltat fizic[38], a studiat la liceul Mihail Kogălniceanu și a plecat la Iași, pentru ca să se înscrie la școala militară[39].
Însă e respins la examen…în locul său intrând un fiu de colonel, chiar dacă era „pirpiriu” pe lângă Tănase[40].
A fost trimis de părinți la Brăila…unde „s-a simțit mai străin decât oriunde”[41]. După ceva timp se întoarce acasă[42].
Devine învățător suplinitor la Cursești datorită lui Ion Adam[43]. Pleacă la București pentru a se înrola în Regimentul 1 de Geniu[44].
De un viitor primar al capitalei e numit „Tănăsică omul lui Dumnezeu”[45], pentru că acesta era distrat de „veselia contagioasă”[46] a lui Constantin.
A cântat în corul Bisericii Popa Tatu, din București, ca bariton, pentru 12 lei pe lună, apoi pentru 15 lei[47].
Pe 28 august 1902 a părăsit armata, după ce fusese 3 ani militar[48].
Stă cu chirie în București pentru că dorește să se înscrie la Conservator[49]. Unde stă? Pe bulevardul Elisabeta, în dreptul podului Sfântului Elefterie, într-o cameră modestă, care îi fusese închiriată de către un grec[50].
În timp ce se apropiau examenele de admitere…el și colegul de cameră, Bârlogeanu, nu aveau bani de mâncare[51]…
La examene…cu haine umile[52]. Unde s-a simțit străin și caraghios printre ceilalți competitori[53].
Nottara era în comisie[54]. Și Tănase le-a recitat Naiul, cobza și vioara[55]…și „toată comisia a izbucnit în râs”[56]. Astfel a fost admis la clasa de comedie[57].
E dat afară din casă și peregrinează prin mansarde[58]. Închiriază un pat în Calea Plevnei, pentru 6 lei pe lună[59]. Pereții erau plini de igrasie, geamurile murdare, mizerie[60]…
E dat afară și de aici și se întoarce la regiment[61]. Se reangajează militar și participă la cursurile de la Conservator în haină militară[62].
Astfel, cu banii strânși din armată a cumpărat un pian cu 150 de lei[63]. Își cumpără și bicicletă[64].
Devine plutonier[65]. La recomandarea lui Eduard Wachman ajunge să cânte în corul Mitropoliei, unde era plătit cu 35 de lei pe lună[66]. Însă colegii din corul Mitropoliei îl marginalizează continuu, ridiculizându-l pentru că era sărac[67]. Însă Tănase era om de bună cuviință și timid[68].
În primul său rol la teatru a uitat replica lungă[69]…și toți „s-au strâmbat de râs”[70].
În anul al 3-lea de Conservator îl cunoaște pe generalul Manu, ministrul de Război[71]. Datorită lui iese din armată și se angajează ca actor[72].
S-a înzăpezit la Turnu Măgurele, după ce a jucat Marchizul de Priola, în timp ce trebuia să se cunune civil la București[73].
Prima soție: Iosefina Reitman[74].
La Roșiori de Vede, Constantin Tănase a fost acompaniat de cineva care cânta la trombon[75].
E înrolat pentru război și luptă în Bulgaria[76]. Take Ionescu venea ca să asculte cum era zeflemisit de către Tănase[77].
George Enescu îl anunță pe Constantin Tănase că nemții vor ataca România[78].
Și însemnările se termină în anul 1939[79]…
[1] Rev. Furnica, nr. 192, joi, 15 maiu 1908, 11 p.
[2] Idem, p. 2.
[3] Idem, p. 6-7.
[4] Idem, p. 7.
[21] BAR, CRV 1322, p. 80.
[22] Idem, p. 86.
[23] Idem, p. 104.
[24] Ibidem.
[25] Idem, p. 112.
[26] Idem, p. 113.
[27] Idem, p. 141.
[28] Nicolae Carandino, Viața de haz și de necaz a lui Constantin Tănase, cu pref. de Vartan Arachelian, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, 251 p.
[29] Idem, p. 33.
[30] Idem, p. 34.
[31] Idem, p. 35.
[32] Ibidem.
[33] Idem, p. 36.
[34] Ibidem.
[35] Ibidem.
[36] Idem, p. 37.
[37] Idem, p. 38.
[38] Idem, p. 43.
[39] Idem, p. 50.
[40] Idem, p. 51-52.
[41] Idem, p. 53.
[42] Ibidem.
[43] Idem, p. 54, 63.
[44] Idem, p. 65.
[45] Idem, p. 69.
[46] Ibidem.
[47] Idem, p. 73.
[48] Idem, p. 76.
[49] Idem, p. 78.
[50] Ibidem.
[51] Idem, p. 79.
[52] Ibidem.
[53] Idem, p. 80.
[54] Idem, p. 81.
[55] Idem, p. 82.
[56] Idem, p. 83.
[57] Idem, p. 84.
[58] Idem, p. 87.
[59] Idem, p. 89.
[60] Idem, p. 90.
[61] Idem, p. 91.
[62] Ibidem.
[63] Idem, p. 92.
[64] Ibidem.
[65] Idem, p. 94.
[66] Idem, p. 101-102.
[67] Idem, p. 102.
[68] Ibidem.
[69] Idem, p. 104-105.
[70] Idem, p. 105.
[71] Idem, p. 109.
[72] Idem, p. 110.
[73] Idem, p. 119.
[74] Idem, p. 128.
[75] Idem, p. 144.
[76] Idem, p. 174.
[77] Idem, p. 194.
[78] Idem, p. 201.
[79] Idem, p. 221.