Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [36]

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Domnul îl alege rege pe Iu [Iou] [9, 2-3, 6]. Și Iu a fost rege „peste poporul Domnului, peste Israil” [9, 6]. Prin el Domnul a surpat casa lui Ahaab [9, 7; 10, 10].

Iu îl omoară pe Ioram [9, 24] pentru că aceasta a fost răsplata Domnului [9, 26]. Cuvântul Domnului se împlinește și în ceea ce o privește pe Iezabel: a fost mâncată de câini [9, 35-37].

Iu își arată râvna sa pentru Domnul Savaot [10, 16]: i-a lovit pe cei din casa lui Ahaab până i-a nimicit pe toți [10, 17]. Și la 10, 16 e singura ocurență a lui Savaot în II Regi.

Iu i-a ucis și pe toți slujitorii lui Baal [10, 25], a ars stâlpul lui Baal [tin stilin tu Baal] [10, 26] dar nu a distrus și junicile de aur [e damalis e hrise] din Vetil și Dan [10, 29].

Însă Domnul a socotit faptele lui bune ca lucru drept în ochii Lui, făgăduindu-i succesiune la tron pentru 4 generații [10, 30].

Cu toate acestea, de la 10, 31 aflăm, că Iu „nu a căutat să umble în Legea Domnului, Dumnezeului lui Israil, în toată inima lui”. De aceea, Domnul „a început…a frânge/ a nimici [singcoptein] în Israil” [10, 32].

Iodae a făcut făgăduință între Domnul și rege ca poporul să fie al Domnului [11, 17], pe când regele Ioas a făcut ce e drept înaintea Domnului [12, 3].

Ioahas „a făcut răul în ochii Domnului” [13, 2], fapt pentru care „s-a aprins urgia mâniei [orghisti timo] Domnului în Israil” [13, 3]. Însă când „s-a rugat Ioahas feței Domnului…l-a ascultat pe el Domnul, căci a văzut necazul [tin tlipsin] lui Israil” [13, 4]. Și El a dat mântuire lui Israil [13, 5].

Ioas, regele Israilului, a făcut răul în ochii Domnului [13, 11]. Însă lui Ioas, Profetul Elisee îi vorbește despre săgeata mântuirii [velos sotirias] – o sintagmă unică în LXX – și îi prorocește victoria împotriva sirienilor [13, 17].

La 13, 21 avem o mărturie clară despre învierea unui mort aruncat în mormântul Sfântului Elisee. Când cel mort s-a atins de oasele Sfântului, acesta a înviat și s-a ridicat pe picioarele lui. Adică o mărturie clară despre Sfintele Moaște făcătoare de minuni. Căci ele sunt pline de slava lui Dumnezeu și de aceea fac minuni.

Domnul S-a milostivit [ileisen] de Israil, l-a compătimit [ictirisen] și a privit către ei [epevlepsen pros aftus] pentru făgăduința Sa cu Avraam, Isaac și Iacov [13, 23]. Iar când Domnul privește către noi, atunci El este milostiv față de noi.

Și pentru iubirea Sa față de Sfinții Lui, Domnul nu a nimicit Israilul și nu i-a lepădat pe ei de la fața Lui [13, 23].

Regele Amessias a făcut ce e drept în ochii Domnului [14, 3] dar nici el nu a înlăturat înălțimile [14, 4]. Ieroboam însă a făcut răul înaintea Domnului [14, 24].

Cuvântul Domnului, Dumnezeului lui Israil, pe care El „l-a spus în mâna” Profetului Iona, s-a împlinit [14, 25]. Căci „Domnul a văzut umilința/ smerenia[1] [tin tapinosin] lui Israil [cea] amară foarte [picran sfodra]”, faptul că ei erau strâmtorați, lipsiți și părăsiți, neavând un ajutor [o voiton] [14, 26].

Și pentru că nu a vrut „să șteargă sămânța lui Israil de sub cer”, Domnul „i-a mântuit pe ei prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Ioas” [14, 27]. Pentru că Domnul conlucrează cu oamenii la împlinirea faptelor bune.

Azarias a făcut ce e drept în ochii Domnului [15, 3]. Și pentru că nu a îndepărtat înălțimile [15, 4], Domnul S-a atins [ipsato] de Azarias și acesta a fost lepros până la moartea lui [15, 5].

Zaharias a făcut răul în ochii Domnului [15, 9]. Și prin moartea lui s-a împlinit cuvântul Domnului spus prin Iu [15,12].

Manaim a făcut și el răul în ochii Domnului [15, 18]. La fel și fiul său, Facheias [15, 23-24], cât și Fachee, fiul lui Romelias [15, 27-28].

Regele Ioatam a făcut însă ce e drept în ochii Domnului [15, 34]. Însă nici el nu a înlăturat înălțimile dar „a zidit poarta Casei Domnului, cea de sus” [15, 35]. De aceea Domnul a început să trimită în Iuda atacatori [15, 37].

Ahaz nu a făcut ce e drept în ochii Domnului Dumnezeu [16, 2]. De aceea „l-a trecut în foc” [diighen en piri] pe fiul lui, „după urâciunile neamurilor, pe care Domnul le mutase de la fața fiilor lui Israil” [16, 3].

Însă expresia „l-a trecut în foc” poate fi înțeleasă ca o trecere idolatră prin foc a copilului dar și ca aruncare a lui în foc, ca ardere de tot adusă zeilor. În ambele cazuri gestul făcut era unul rău, pentru că avem de-a face cu închinarea la idoli.

În Biblia de la 1688 avem: „pre fiiul lui petrecea-l pren foc, după urâciunile limbilor”. În Biblia de la Blaj, din 1795: „pre fiiul său l-au trecut prin foc”. În VUL: „consecravit transferens per ignem” [l-a dăruit/ consacrat trecându-l prin foc]”, de unde deducem că a fost vorba doar de o trecere a lui prin foc ca o închinare idolatră.

Și WTT vorbește de o trecere a lui prin foc, și la fel fac și edițiile KJV [to pass through the fire], K21, GNV, BBE, BRP [a seu filho fez passar pelo fogo], BUL, R60,  RVA, RWB, SEV, LSG [passer son fils par le feu], L45 [ließ er seinen Sohn durchs Feuer], LXE, NAU, LND [passare suo figlio per il fuoco].

În BFC însă avem: „a dat pe fiul lui în jertfă [offrir son fils en sacrifice]”, în RSV: „l-a ars pe fiul lui ca o jertfă [burned his son as an offering]”, în NLV: „i-a dat pe fiii lui ca pe un dar ars” [gave his sons as a burnt gift].

Osie a făcut răul în ochii Domnului [17, 2]. Și când au început fiii lui Israil să păcătuiască [imarton] prin închinarea la idoli [17, 7], Domnul, prin Profeții și Văzătorii Lui, a chemat poporul la păzirea poruncilor Lui [17, 13]. Însă ei „nu au ascultat și s-a întărit spatele lor” [17, 14].

În VUL avem „induraverunt cervicem suam [s-a întărit gâtul lor]”. Tot despre întărirea gâtului, ca expresie a semeției, vorbește și WTT, SVV, MGK [esclirunan ton trahilon afton], MKJ, LUO, KJV.

Ei nu au păzit mărturiile Lui [17, 15] și au făcut răul în ochii Domnului, provocând astfel urgia Lui [17, 17]. De aceea „Domnul S-a mâniat foarte în Israil și i-a îndepărtat pe ei de la fața Lui” [17, 18]. Astfel a rămas numai seminția lui Iuda [17, 18].