Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Stoicii afirmă existența a două principii în univers: materia și zeul. Primul este pasiv și al doilea activ. Zeul este veșnic și creatorul tuturor lucrurilor din univers, dar, în același timp, el este „rațiunea imanentă” a materiei/ Principiile sunt eterne și indestructibile, incorporale și fără formă, în timp ce elementele au formă și sunt destructibile, urmând să fie nimicite în „conflagrația universală”/ p. 247.

Zeul este unul și același lucru cu rațiunea, cu destinul și cu Zeus, el poartă încă multe alte nume”/ Zeul este „rațiunea seminală a universului” și a creat mai întâi cele patru elemente/ Ibidem.

Zeul „în anumite perioade de timp, absoarbe în sine întreaga substanță și din nou o creează din el însuși”/ Ibidem.

Ultima afirmație e foarte aproape, dacă nu identică, cu perspectiva budistă.

Dacă acesta este Zeul, cine sunt zeii? Nu ni se explică…

Dar lumea „este guvernată de rațiune și providență”. Iar această rațiune pătrunde în lucruri încât „lumea întreagă este o ființă vie, înzestrată cu suflet și rațiune”/ p. 248.

Filosofia greacă, departe de a fi ceea ce pretinde Diogene Laertios la începutul cărții, adică începutul cugetării și al înțelepciunii umane, este un  melanj evident de doctrine religioase. Fiecare curent sau școală e o alcătuire compozită de idei și concepții care nu de puține ori sunt antagonice, tocmai pentru că au fost împrumutate din multe părți…

Fără îndoială, grecii au adăugat speculațiile proprii, dar sistemele lor trădează păreri divergente, pe care încearcă să le omogenizeze într-un construct original.

Dacă ni s-ar fi păstrat Biblioteca din Alexandria sau alte biblioteci sau scrieri străvechi, din vechile civilizații orientale, nu s-ar mai putea susține preeminența gândirii grecești. Mircea Eliade avea dreptate când vorbea despre provincialismul percepțiilor de tip european-occidental.

Lumea se va distruge prin ardere și apoi se va transforma în apă/ Zenon, în Despre univers, a expus concepția stoicilor despre nașterea și sfârșitul lumii/ p. 248.

Lumea e „un animal dotat cu rațiune, viață și inteligență”, adică „o ființă însuflețită, înzestrată cu senzație”. Deoarece are suflet, de aici „reiese faptul că sufletele noastre sunt frânturi rupte din sufletul lumii”/ p. 248-249.

Soarele se hrănește „din Marea cea mare, fiind o falcă de foc dotată cu inteligență”, iar luna se hrănește „din apele dulci”/ p. 249.

Zeului creator al întregului univers i se dau mai multe nume: Dia, Zeus, Athena, Hera, Hefaistos, Poseidon, Demeter, etc./ p. 249-250.

După cum se observă, concepția expusă mai sus înseamnă o restrângere a politeismului, dar totuși nu în sensul monoteismului mozaic, ci mai degrabă tot al budismului. Pentru că zeii sunt probabil o manifestare sub diverse înfățișări a zeului.

Did you like this? Share it: