Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 15 aprilie, 2013

Istorie III. 12

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

***

45. Din Jurnalul lui Ierunca

În rev. Destin (revistă de cultură  românească), Caietul nr. 15, Madrid, 1966, paginile 50-69 cuprind file din Jurnalul lui Virgil Ierunca. Fără ani, ci numai zile și luni.

Vântul rece, „aproape românesc”[1]. Și după ce a văzut filme „cu toptanul” le numește „opium popular al imaginii”[2] sau o minciună plină de reverie[3].

Despre oportunismele „optimiste” ale lui George Călinescu, care „dezgustă”[4]. Iar dacă Cioran e omul cu „apocalipse…cotidiene”, Eliade este „ciudat” sau „perfid”[5].

Într-o zi de 6 martie, la Biserica Ortodoxă din Paris, găsește un grup de legionari[6]. Nadine Crainic dorea „să se culce” cu André Breton[7]. Și își aduce aminte că chiulea de la Fizică și Chimie, la liceu, pentru ca să citească poezie[8].

Într-o zi de 11 martie îl vizitează pe Eugen Ionescu. Seara. Care i-a citit pagini traduse de el din Urmuz[9].

Eliade era entuziasmat de respectul pe care i-l acorda Gaston Bachelard[10].

Participă la o conferință a lui Paul „Evdokimof”[11]. Însă găsește că vorbitorul are „prea mult stil”[12].

Are o nevoie „aproape fizică de mirosul de tuș, de cerneală tipografică, de sgomotul mașinilor”[13]. Și îi place „atmosfera de bazar”[14].

Jurnalul lui vrea să nareze „tot ceea ce îi aparține exterior, în acord cu istoricitatea inmediată[15]. El e „o poartă deschisă pentru tot ce poate fi deschis[16], adică fără prea multe intimități.

Într-o zi de 31 martie…„prezența vie a lui Mircea Eliade e mai mult decât reconfortantă[17]. Pe când în 3 aprilie…„Mircea Eliade…are o răbdare uluitoare în relațiile lui cu ceilalți”[18].

Pe 8 aprilie: Șerban Cioculescu umblă în zdrențe și…și-a vândut cărțile[19].

„Un verde indecent” în frunzele copacilor din Paris[20]. Și o noapte de Paști, pe 23 aprilie[21].

*

46.  Dicționarul limbii române din 1939

E vorba de lucrarea Prof. Dr. Aŭgust Scriban (1872-1950)[22] Dicţionaru limbiĭ româneştĭ (Etimologiĭ, înţelesurĭ, exemple, citaţiunĭ, arhaizme, neologizme, provincializme), Ed. Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939, 1447 p.

Iar din pagina de mulțumiri de la finalul cărții, aflăm că autorul a tipărit cartea cu ajutorul Bisericii Romano-Catolice din Iași.

A făcut dicționarul pentru că a vrut ca și românii să aibă un dicționar ca al lui Larousse[23]. Adică totul a început pe când era elev de liceu[24]

Și a lucrat la el 20 de ani[25].

Însă în noiembrie 1913, când i-a scris lui Iacob Negruzzi și l-a anunțat că vrea să publice dicționarul, acesta i-a trimis un înscris oficial prin care l-a anunțat că Academia Română nu are bani ca să îl publice[26].

Și Casa Școalelor, în 18 iunie 1916, îl anunță că nu are bani[27].

Scopul său: am vrut „să dau Românului o carte care să-l facă mai cult și să-ĭ dezvolte conștiința națională”[28].

Și își semna cuvântul înainte în august 1928, la Iași, pe stradela Manolescu (Păcurari), nr. 4[29].

După o bogată introducere și explicații referitoare la redactare, textul propriu-zis începe odată cu p. 57.

Dă 5 forme pentru abia: abeá (în Moldova), abĭá (în Muntenia), abía (în Oltenia), abí (în Serbia) și abĭé (formă veche)[30].

Ablațiune = tăierea unei părți a corpului, pe când abluțiune = purificare religioasă[31].

Abruptamente (ex abrupto)[32], absint = pelin[33], absolutamente[34],  abstruz (lat. abstrusus) = abstract, greu de înțeles[35], abundant (lat. abundans) = care abundă[36], acaret e turcesco-arabic[37], catizmă și nu catismă, acatistier[38], accesibilitate (lat. accessibilitas)[39], acefal = fără cap[40], ácer = aștept, pândesc[41].

Aciditate (lat. aciditas) = acreală[42], adamantin = de diamant[43]/ diamantin, adăpătoare, adăpătură[44], adet = regulă[45], adiaforisesc = tratez cu indiferență[46], adinamie = debilitate, slăbiciune[47], adormitez  (lat. addormito) = a adormi.

Aferim = bravo, halal (interj.)[48], aforizm și nu aforism[49], afunzime = adâncime[50], agheazmă și aiazmă[51], preut și nu preot[52], agiograf = scriitor de lucruri sfinte/ scriitor bisericesc/ teolog[53], agrăiesc = grăiesc, cuvântez, vorbesc[54], aht, -uri = tristețe, dor, suspin, suferință sufletească[55], alaltăseară[56], alcalescent = care are proprietăți alacaline[57], capoțel = capot scurt[58], capugiu = portar al seraiului[59], coruptor = corupător[60], costei = pir[61].

Coșarcă = un coș mai mare[62], coteică = o cățea mai mică[63], cotineață = poiată = curnic[64], dostoianie = moștenire[65], gigea = frumos[66], ginecocrație = formă de guvernământ care permite și femeilor să guverneze (ca în Anglia)[67], giritic = prichindel[68], gârbaci = biciușcă =cravașă[69], gâtlan = cu gâtul gros[70].

Glagore = minte, pricepere[71], glăvățână = căpățână[72], gliptic = sculptural[73], gologănesc = mituiesc (se referă la micul bacșiș)[74], gorneag = vântul de vest, austrul[75], gorun = slodun = tufan[76], govetesc = dovedesc, arăt[77],  întorn = întorc[78], înțăglat = înțepenit[79], înveștire = îmbrăcăminte[80], învincătură = biruință, victorie[81], peculat (lat. peculatus) = delapidare, furarea banilor publici[82].

Pentacord = liră cu 5 coarde[83], perciunez = îndoi[84], pericopă = capitol scriptural[85], perierghie = curiozitate, interes[86], perj = prun[87], pertinamante = în mod pertinent[88], pesteală = zăbavă, întârziere[89], peșchir = șervet, prosop, ștergar[90], peșin = numerar[91], pidosnic = sucit, ciudat, excentric[92], sumuț (v. intr.) = descânt[93], superfetațiune (lat. superfetatio) = a concepe pe deasupra, lucru care se adaugă fără folos, abundență non-necesară[94].

Suplecat = supus, plecat[95], supraofertă[96], supsuoară și supțioară[97], tocmeală = întocmire, organizare, învoială, contract[98], zapt = stăpânire, luare, administrație[99], zariflâc = eleganță, cochetărie[100], mă zavergisesc = mă revolt, fac revoluție[101], zăcăriște = loc de zacere[102], zăbranic = testemel, broboadă de doliu[103], zăminteală = amestecătură[104], zărghit = țicnit, nebun[105].

Mi-a plăcut la August Scriban că a fost atent la proveniența cuvintelor, că a folosit limba populară, cu multele ei variante teritoriale și un mod de explicare pentru un cititor mediu. E o bucurie plină de surprize frumoase dicționarul său.


[1] Rev. Destin, Caietul nr. 15, Madrid, 1966, p. 50.

[2] Idem, p. 51.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 52.

[7] Idem, p. 53.

[8] Idem, p. 54.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 56.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 57.

[14] Idem, p. 58.

[15] Idem, p. 59.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 61.

[18] Idem, p. 62.

[19] Idem, p. 64.

[20] Idem, p. 66.

[21] Ibidem.

[23] Aŭgust Scriban, Dicţionaru limbiĭ româneştĭ (Etimologiĭ, înţelesurĭ, exemple, citaţiunĭ, arhaizme, neologizme, provincializme), Ed. Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939, p. 13.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 14.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 16.

[29] Idem, p. 18.

[30] Idem, p. 58.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 59.

[33] Idem, p. 60.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 61.

[37] Idem, p. 62.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 63.

[40] Idem, p. 64.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 65.

[43] Idem, p. 68.

[44] Idem, p. 69.

[45] Idem, p. 69-70.

[46] Idem, p. 70.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 76.

[49] Idem, p. 77.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 78.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Idem, p. 80.

[55] Ibidem.

[56] Idem, p. 82.

[57] Idem, p. 84.

[58] Idem, p. 228.

[59] Idem, p. 229.

[60] Idem, p. 353.

[61] Idem, p. 354.

[62] Idem, p. 355.

[63] Idem, p. 356.

[64] Ibidem.

[65] Idem, p. 444.

[66] Idem, p. 557.

[67] Idem, p. 558.

[68] Idem, p. 559.

[69] Idem, p. 561.

[70] Idem, p. 562.

[71] Idem, p. 563.

[72] Ibidem.

[73] Idem, p. 564.

[74] Idem, p. 567.

[75] Idem, p. 568.

[76] Idem, p. 569.

[77] Idem, p. 670.

[78] Idem, p. 702.

[79] Idem, p. 705.

[80] Idem, p. 707.

[81] Ibidem.

[82] Idem, p. 957.

[83] Idem, p. 961.

[84] Idem, p. 963.

[85] Idem, p. 965.

[86] Idem, p. 966.

[87] Idem, p. 967.

[88] Idem, p. 970.

[89] Idem, p. 971.

[90] Idem, p. 972.

[91] Ibidem.

[92] Idem, p. 977.

[93] Idem, p. 1265.

[94] Idem, p. 1266.

[95] Idem, p. 1267.

[96] Idem, p. 1268.

[97] Ibidem.

[98] Idem, p. 1328.

[99] Idem, p. 1427.

[100] Ibidem.

[101] Idem, p. 1428.

[102] Idem, p. 1429.

[103] Ibidem.

[104] Idem, p. 1430.

[105] Idem, p. 1432.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [38]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Mergând mai departe, regăsim acea precizare, frecventă în versurile dosofteiene, că Împărăția Cerurilor este „svânta Ta casă”, având „curțâle cele desfătate”, și „Biserica Ta cea svântă” (Ps. 64, 10-13).

Și în Ps. 41 pomenea de „svânta Ta casă” și de „corturi tinse în funi de mătasă”. Iar în Ps. 47, despre „svânta cetate/ Din măgura svântă /…/ Cetate frumoasă/ De piatră vârtoasă /…/ Pre coaste de munte/ Cu ulițe multe /…/ Cu curț[i] desfătate,/ Cu pânzele nalte”.

Aceste descrieri sunt simptomatice în psalmii versificați de Dosoftei.

Cum spuneam și mai devreme, ele corespund aserțiunilor din cazanii, potrivit cărora sfinții se vor desfăta în „curțile și în polatele [cămările] cetăței ceii de sus, carea o au zidit însuși Dumnedzău. […] [Acolo sunt] curțile céle luminate a Împăratului ceresc, unde iaste tot veselie și bucurie și cântări neîncetate. Acolo iaste viiață fără de moarte. […] Raiul iaste zidit de Dumnedzău sus la răsărit, pre munți înalți și frumoși, unde-s vânturi vésele, nice foarte calde, nice foarte răci, și văzduh luminat. Că Raiul stă mai sus de pământ, ca o curte împărătească mai sus decât alte case” [1].

Sigur că Dosoftei detaliază atunci când ne descrie o cetate de piatră, „pre coaste de munte”, având „ulițe multe”, „curți desfătate” și steagurile înălțate („pânzele nalte”): semn al păcii, al tihnei și îndestulării, și al biruinței.

Cât despre mătasea corturilor, vom mai vorbi…

Ideea următoare pare exprimată în mod tautologic, dar Dosoftei urmărește, dimpotrivă, efectul stilistic:

Ne rugăm și noi, Dumnezău sfinte,
Să ne-asculți la ceas de rugăminte.
(Ps. 64, 15-16)

Ne rugăm să ne auzi când ne rugăm: nu este, cum ar părea, o bâlbâială a celui care se roagă sau o neștiință de a-și formula cererea.

Dosoftei urmărește să inducă sentimentul de profundă umilință a celui care se roagă.

E important, mai înainte de toate, ca Dumnezeu să accepte să intre în dialog cu omul.

Prezența Lui în acest dialog este cu adevărat esențială, este cu adevărat scopul rugăciunii, mai importantă chiar decât conținutul rugăciunii și decât împlinirea cererii celui ce se roagă.

De aceea și umilința – având conștiința acestei prezențe – este pe măsură, și Dosoftei o subliniază recurgând la repetiția nu numai a procesului activ (Ne rugăm /…/ la ceas de rugăminte), cât și a subiectului inclus: „Ne rugăm și noi.

Este o modalitate de a insista pe starea de necesitate a sinelui rugător. Și el are nevoie mai întâi de Dumnezeu, și apoi de împlinirea rugăciunii.

O imagine plastică și chiar o metaforă revelatorie, involuntară sau nu, reiese și din versurile următoare:

Că Svinția-Ta ești așezare
Pre uscat tuturor și pre mare.
(Ps. 64, 17-18)

Dumnezeu este „așezare” celor de „pre mare”. El întrupează toată stabilitatea și siguranța, împotriva a tot ceea ce înseamnă oceanul incertitudinii în fața unui om.

Și pentru cei ce stau „pre uscat”, pentru cei netulburați de patimi, și pentru cei care sunt „pre mare”, zbuciumați sufletește, Dumnezeu este rațiunea așezării lor.

Marea, și mai ales valurile ei, sunt un simbol alegoric și pentru cei mândri, care se înalță de trufie, dar pe care Dumnezeu îi tulbură:

Tu sprijinești munțâi în vârtute,
Când turburezi marea cu vânt iute.
De valuri, de urlet să-ntrestează
Toț[i] păgânii și să spământează.
Și de semne ce văd îi ia teamă…
(Ps. 64, 19-23)

Dacă munții reprezintă simbolul celor sfinți, marea simbolizează pe cei agitați de vanitate și de patimi multe.


[1] Varlaam, Carte romănească de învățătură [Cazania, 1643], vol. II: Textul, ediție îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 22, 80, 256.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén