Istorie III. 12

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

***

45. Din Jurnalul lui Ierunca

În rev. Destin (revistă de cultură  românească), Caietul nr. 15, Madrid, 1966, paginile 50-69 cuprind file din Jurnalul lui Virgil Ierunca. Fără ani, ci numai zile și luni.

Vântul rece, „aproape românesc”[1]. Și după ce a văzut filme „cu toptanul” le numește „opium popular al imaginii”[2] sau o minciună plină de reverie[3].

Despre oportunismele „optimiste” ale lui George Călinescu, care „dezgustă”[4]. Iar dacă Cioran e omul cu „apocalipse…cotidiene”, Eliade este „ciudat” sau „perfid”[5].

Într-o zi de 6 martie, la Biserica Ortodoxă din Paris, găsește un grup de legionari[6]. Nadine Crainic dorea „să se culce” cu André Breton[7]. Și își aduce aminte că chiulea de la Fizică și Chimie, la liceu, pentru ca să citească poezie[8].

Într-o zi de 11 martie îl vizitează pe Eugen Ionescu. Seara. Care i-a citit pagini traduse de el din Urmuz[9].

Eliade era entuziasmat de respectul pe care i-l acorda Gaston Bachelard[10].

Participă la o conferință a lui Paul „Evdokimof”[11]. Însă găsește că vorbitorul are „prea mult stil”[12].

Are o nevoie „aproape fizică de mirosul de tuș, de cerneală tipografică, de sgomotul mașinilor”[13]. Și îi place „atmosfera de bazar”[14].

Jurnalul lui vrea să nareze „tot ceea ce îi aparține exterior, în acord cu istoricitatea inmediată”[15]. El e „o poartă deschisă pentru tot ce poate fi deschis”[16], adică fără prea multe intimități.

Într-o zi de 31 martie…„prezența vie a lui Mircea Eliade e mai mult decât reconfortantă”[17]. Pe când în 3 aprilie…„Mircea Eliade…are o răbdare uluitoare în relațiile lui cu ceilalți”[18].

Pe 8 aprilie: Șerban Cioculescu umblă în zdrențe și…și-a vândut cărțile[19].

„Un verde indecent” în frunzele copacilor din Paris[20]. Și o noapte de Paști, pe 23 aprilie[21].

*

46.  Dicționarul limbii române din 1939

E vorba de lucrarea Prof. Dr. Aŭgust Scriban (1872-1950)[22] Dicţionaru limbiĭ româneştĭ (Etimologiĭ, înţelesurĭ, exemple, citaţiunĭ, arhaizme, neologizme, provincializme), Ed. Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939, 1447 p.

Iar din pagina de mulțumiri de la finalul cărții, aflăm că autorul a tipărit cartea cu ajutorul Bisericii Romano-Catolice din Iași.

A făcut dicționarul pentru că a vrut ca și românii să aibă un dicționar ca al lui Larousse[23]. Adică totul a început pe când era elev de liceu[24]…

Și a lucrat la el 20 de ani[25].

Însă în noiembrie 1913, când i-a scris lui Iacob Negruzzi și l-a anunțat că vrea să publice dicționarul, acesta i-a trimis un înscris oficial prin care l-a anunțat că Academia Română nu are bani ca să îl publice[26].

Și Casa Școalelor, în 18 iunie 1916, îl anunță că nu are bani[27].

Scopul său: am vrut „să dau Românului o carte care să-l facă mai cult și să-ĭ dezvolte conștiința națională”[28].

Și își semna cuvântul înainte în august 1928, la Iași, pe stradela Manolescu (Păcurari), nr. 4[29].

După o bogată introducere și explicații referitoare la redactare, textul propriu-zis începe odată cu p. 57.

Dă 5 forme pentru abia: abeá (în Moldova), abĭá (în Muntenia), abía (în Oltenia), abí (în Serbia) și abĭé (formă veche)[30].

Ablațiune = tăierea unei părți a corpului, pe când abluțiune = purificare religioasă[31].

Abruptamente (ex abrupto)[32], absint = pelin[33], absolutamente[34],  abstruz (lat. abstrusus) = abstract, greu de înțeles[35], abundant (lat. abundans) = care abundă[36], acaret e turcesco-arabic[37], catizmă și nu catismă, acatistier[38], accesibilitate (lat. accessibilitas)[39], acefal = fără cap[40], ácer = aștept, pândesc[41].

Aciditate (lat. aciditas) = acreală[42], adamantin = de diamant[43]/ diamantin, adăpătoare, adăpătură[44], adet = regulă[45], adiaforisesc = tratez cu indiferență[46], adinamie = debilitate, slăbiciune[47], adormitez  (lat. addormito) = a adormi.

Aferim = bravo, halal (interj.)[48], aforizm și nu aforism[49], afunzime = adâncime[50], agheazmă și aiazmă[51], preut și nu preot[52], agiograf = scriitor de lucruri sfinte/ scriitor bisericesc/ teolog[53], agrăiesc = grăiesc, cuvântez, vorbesc[54], aht, -uri = tristețe, dor, suspin, suferință sufletească[55], alaltăseară[56], alcalescent = care are proprietăți alacaline[57], capoțel = capot scurt[58], capugiu = portar al seraiului[59], coruptor = corupător[60], costei = pir[61].

Coșarcă = un coș mai mare[62], coteică = o cățea mai mică[63], cotineață = poiată = curnic[64], dostoianie = moștenire[65], gigea = frumos[66], ginecocrație = formă de guvernământ care permite și femeilor să guverneze (ca în Anglia)[67], giritic = prichindel[68], gârbaci = biciușcă =cravașă[69], gâtlan = cu gâtul gros[70].

Glagore = minte, pricepere[71], glăvățână = căpățână[72], gliptic = sculptural[73], gologănesc = mituiesc (se referă la micul bacșiș)[74], gorneag = vântul de vest, austrul[75], gorun = slodun = tufan[76], govetesc = dovedesc, arăt[77],  întorn = întorc[78], înțăglat = înțepenit[79], înveștire = îmbrăcăminte[80], învincătură = biruință, victorie[81], peculat (lat. peculatus) = delapidare, furarea banilor publici[82].

Pentacord = liră cu 5 coarde[83], perciunez = îndoi[84], pericopă = capitol scriptural[85], perierghie = curiozitate, interes[86], perj = prun[87], pertinamante = în mod pertinent[88], pesteală = zăbavă, întârziere[89], peșchir = șervet, prosop, ștergar[90], peșin = numerar[91], pidosnic = sucit, ciudat, excentric[92], sumuț (v. intr.) = descânt[93], superfetațiune (lat. superfetatio) = a concepe pe deasupra, lucru care se adaugă fără folos, abundență non-necesară[94].

Suplecat = supus, plecat[95], supraofertă[96], supsuoară și supțioară[97], tocmeală = întocmire, organizare, învoială, contract[98], zapt = stăpânire, luare, administrație[99], zariflâc = eleganță, cochetărie[100], mă zavergisesc = mă revolt, fac revoluție[101], zăcăriște = loc de zacere[102], zăbranic = testemel, broboadă de doliu[103], zăminteală = amestecătură[104], zărghit = țicnit, nebun[105].

Mi-a plăcut la August Scriban că a fost atent la proveniența cuvintelor, că a folosit limba populară, cu multele ei variante teritoriale și un mod de explicare pentru un cititor mediu. E o bucurie plină de surprize frumoase dicționarul său.