Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a zecea, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Unii susțin că „substanța divinității este lumea întreagă și cerul”, alții că „substanța zeului este de natură aeriană” și alții că este „sfera stelelor fixe”/ p. 250.

Oricum ar fi, substanța zeului este, prin urmare, de natură materială.

Natura este definită ca o forță de sine mișcătoare, care produce și păstrează în viață progenitura sa”, iar  destinul este „rațiunea în conformitate cu care se desfășoară lumea”/ Ibidem.

Așadar, cei ce vorbesc despre ceea ce a creat natura, exprimă o concepție antică și păgână. Și la fel cei care consideră destinul ceva real.

Stoicii susțineau raționalitatea naturii întrucât observau „analogia cu alcătuirea omului” și faptul că „țintește atât utilitatea cât și plăcerea” omului/ Ibidem.

Stoicii credeau în existența unor „genii tutelare, care simpatizează cu oamenii și veghează asupra treburilor omenești”, precum și în „eroi, adică în sufletele celor nobili care au supraviețuit corpurilor lor”/ Ibidem.

Unde anume au supraviețuit și cu ce influențează acest lucru viața oamenilor, nu ni se precizează.

Comete, stele cu barbă și stele făclii (lampadias) – ultimele două fiind fenomene rare/ p. 251.

„Natura este un foc artist ce pășește pe cale spre creație”/ Ibidem.

Sufletul uman „supraviețuiește morții. Totuși e pieritor, pe când sufletul universului, din care fac parte sufletele individuale, e nepieritor”. Unii spun însă că numai „sufletele înțelepților” vor continua să existe după moarte.

Însă și într-un caz, și într-altul, sufletele supraviețuiesc numai până la conflagrația universală/ Ibidem.

Sufletul are 8 părți/ p. 252.

Își imaginau că „sămânța umană, emisă de părinte în formă lichidă, este amestecată cu părți ale sufletului, unite în aceeași proporție cum se află și la părinți”/ Ibidem.

Ariston din Chios promova indiferența și asemăna raționamentele dialectice cu pânza de păianjen, fiind considerat „întemeietorul unei secte”/ Ibidem.

Herillos din Cartagina considera că scopul vieții este știința/ p. 253.

Dionysios, în schimb, în urma unei suferințe, a considerat că scopul vieții este plăcerea. A murit sinucigându-se prin înfometare/ p. 254.

Did you like this? Share it: