Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 20 aprilie, 2013

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [40]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Lucrurile lui Dumnezeu sunt „nalte /…/ și-nfricate” (Ps. 65, 5-6), adică înfricoșătoare.

 „Pământul” – adică oamenii credincioși –, „să-nchină” Lui „cu față lină” (Ps. 65, 10): cei care pot sta senini în fața Lui.

Epitetul acesta se întâlnește rar ca determinativ al feței unor personaje umane. Mai adesea se vorbește despre fața lină a unei ape sau a câmpiei.

În psalmul lui Dosoftei, pământul este o sinecdocă, indicând o mulțime de oameni credincioși.

Așa încât, fața lină a pământului are sugestii mult mai adânci, care vizează o caracterizare umană, o trăsătură spirituală.

Dumnezeu este Cel ce-„ntrece toț[i] oamenii cu svatul,/ Și marea o-ntoarce cu uscatul” – reușită reformulare a afirmației că Dumnezeu usucă/ seacă marea – și Cel care orânduiește toate, „Că-Ș[i] domnește vecii cu tărie” (Ps. 65, 15-16, 20).

El îi pune pe oameni la încercare, pentru a-și dovedi caracterul („Când ne cercai, Doamne,-n strecătoare [sac],/ De ne-ardeai c-argint în herbătoare”, etc), dar tot El ajută celor care nu slăbesc în credință: „Ce Tu, Doamne, cu lesne ni-i trece/ Prin pară de foc, prin apă rece,/ Și către odihnă ne vei duce,/ La răpaos și la sălaș dulce” (Ps. 65, 31-32, 37-40).

Se reafirmă dorința de a vedea slava lui Dumnezeu, lumina Sa necreată, pe care am văzut-o exprimată în mai mulți psalmi: „Doamne, Tu te-ndură /…/ De-Ț[i] străluminează pre noi svânta față” (Ps. 66, 1-2), „Faceț[i] bucurie de svânta Lui față” (Ps. 67, 17).

Atrag atenția două versuri splendide care încearcă să contureze puterea lui Dumnezeu și dimensiunile manifestării Sale în fața întregii creații:

Tremura pământul de-a Ta strălucoare
Și s-aprindea ceriul de vărsa sudoare.
(Ps. 67, 33-34)

Întâlnim din nou imprecațiile care, din punct de vedere literar, formează numeroase imagini plastice:

Fum de sterevie[1] fața să le arză,
Și ca de foc ceară, răstopiț[i] să cază,

/…/

I-a pune movile ca și în pustie,
Să șază mormânturi, pentru gingășie[2].

/…/

Iară pre pizmașii vei lovi din frunte,
Di-or sta ca pologii[3] capete[le] căzute.

Vârv de păr din vină nu li s-a ierta-să,
Ce cu vârv măsura le vor da cea rasă.

N-or putea să scape nice-n vârv de munte,
Că din Bazan [Vasan] Domnul i-a prăvăli iute

Și-i va băga-n mare de-i vor vedea fundul,
Să le zacă-n [a]mestec oasele cu prundul.

Vei brodi [umbla] prin sânge, ca și de mainte,
Ce limpiia[4] cânii, de vei țânea minte.

Cându-ț[i] mergea Domnul la război în frunte,
De sta polignite [doborâte] stârvurile crunte [însângerate].

(Ps. 67, 5-6, 27-28, 97-108)


[1] Sterevie = funingine condensată.

[2] Gingășie înseamnă îngrășare. Se referă la lăcomia celor pe care Dumnezeu i-a scăpat din robia Egiptului și care s-au revoltat împotriva Lui pentru că au dorit mai mult mâncărurile din Egipt (deși erau modeste) decât libertatea și harul lui Dumnezeu.

[3] Pologi = snopi de iarbă secerați.

[4] A limpi = a bea cu limba, cu referire la câini sau pisici. Aici e vorba de câinii care ling/ beau sângele vrăjmașilor omorâți.

Amănunte postrecenzate despre Gogu Filosofu

Vrând să uite că e „de la țară” și că burta-i cea mare nu îl arată om cumpătat cu filosofia, Gogu Filosofu, sinecurist de tânăr, încearcă să explice, în lungi discursuri publice, cât de complicat e să nu ai ce spune.

La Sibiu a vorbit despre diferența dintre parabolă și amforă. Accentuând, îndeosebi, asupra părții centrale a amforei, acolo unde sensul metaforic se diferențiază net de cel gongoric.

La Iași: despre parteneriatul dintre socialismul de stânga și hăhăitul de dreapta. Insistând, nevoie mare, asupra faptului că oricând e nevoie de pupincurism, chiar și când vexațiile populare sunt alergice la refrene.

În Valea lui Mitică a vorbit despre indigestia curentă pe care a simțit-o, atunci când parabola a suscitat un non-sens practic…din cauză că școala naște, ca orice școală, și rebeli.

E nesigur din tinerețe.

Nu se regăsește.

Dar îi plac sarmalele…

Bineînțeles un atu important când scrii cărți puține și rare.

Dar Gogu Filosofu tocmai de aceea e apreciat în țara lui de ațipeală: pentru că nu intră în galop în starea de ațipeală a altora.

Își alege cuvintele. Mai se scarpină în barbă. Are un surâs decrepit pe care îl moțăie în stânga și-n dreapta.

Numai că nu știe să le facă pe cuvinte…să poarte adevăruri spre alții.

Poartă numai postrecenzări de sine de un huliganism greu de înghițit și, mai greu, de digerat.

Am înțeles că în legătură cu ultima însăilare auctorială va mai avea deschideri de carte…și de aplomburi și la Urlați, la Chitila, la Hanul lui Manuc, în Bangladeș, în Indochina, în Țara Lalelelor…indiferent dacă americanii nu știu limba română…sau conferențiază vara și nu iarna.

Pentru că Gogu Filosofu, cu morga sa de privitor de sus…la pigmeii pe care i-a întâlnit…sau urmează să îi întâlnească…nu se sinchisește să își arate toată petala de caracter pe care o mai are…sau n-a avut-o niciodată.

Și asta…atâta timp cât nu contează cât ești de filosof pe dinăuntru…ci contează cât ești crezut a fi de către alții…

Motiv logic, zic eu, să mai mănânci câte o ciorbă de burtă pe la unii, câte o indemnizație pe la alții…

Și așa România are nevoie de lucruri grave, foarte sfinte și înalte…

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén