Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 23 aprilie, 2013

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [38]

Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

2. 6. Cărțile I și II ale Cronicilor

În I Cronici, Dumnezeu apare pentru prima oară la 4, 10 și anume ca „Dumnezeul lui Israil”. El l-a binecuvântat pe Igabis și a înmulțit hotarele lui, mâna Lui a fost cu el și i-a făcut cunoaștere [gnosin] [4, 10].

Dumnezeu îi ascultă pe cei care strigă către El în timpul războiului [5, 20]. Îi ascultă pentru că ei nădăjduiesc spre El [5, 20]. Îi ascultă tocmai pentru că ei se agață de ajutorul Lui, de prezența Lui, de manifestarea milei Lui față de ei.

În 5, 22 se vorbește despre războiul „de la Dumnezeu” [para tu Teu]. Pentru că e vorba de acela pe care El îl îngăduie. De războiul ca pedeapsă pentru păcatele oamenilor.

Și din I Cron. 5, 25 reiese foarte clar motivul războiului de la Dumnezeu: pentru că „au aruncat [itetisan] în Dumnezeul părinților lor și au curvit [epornefsan] în spatele dumnezeilor neamurilor pământului”.

De aceea Dumnezeul lui Israil a ridicat duhul lui Faluh și al lui Taglatfalnasar, regii Assurului, și i-a robit pe cei din semințiile lui Rubin și Gaddi [5, 26].

În LXX robia este mutare [metichia] [5, 41]. Iar robia în Babilon a fost îngăduită de Dumnezeu și s-a făcut „în mâna lui Nabuhodonosor” [5, 41]. Prin intermediul acestuia.

La 6, 34, cf. LXX, Moisis e prezentat ca „slujitorul lui Dumnezeu”. În 9, 11 găsim sintagma „igumenul/ povățuitorul casei lui Dumnezeu” [igumenos icu tu Teu].

Sintagma „casa lui Dumnezeu” apare și la 9, 26; 9, 27; 23, 28; 26, 27; 28, 21 iar „casa Domnului” la 23, 4; 23, 24; 26, 20; 26, 22; 28, 12**; 28, 13**; 28, 20; 29, 7; 29, 8.

Domnul a fost cu Finees [9, 20, MGK]. Pe când Saul „a murit în fărădelegile lui, pe care le-a făcut Domnului, după cuvântul Domnului” [10, 13, LXX]. Căci el a întrebat o ventrilocă și „nu L-a căutat pe Domnul” [uc ezitisen Chirion] [10, 13-14].

Iar căutarea Domnului înseamnă stăruirea în rugăciune, în cererea luminării de la El pentru fapte concrete de viață.

David a fost uns rege după cuvântul Domnului [11, 3]. Iar Domnul Pantocratorul era cu el [11, 19]. Sintagma Chirios Pantocrator se regăsește de 3 ori în I Cronici și anume la 11, 9; 17, 7 și 17, 24 iar în 29, 12 avem doar Pantocrator.

Împărăția lui David a fost întărită după cuvântul Domnului [11, 10]. Căci „Domnul face mântuire mare” [epiisen Chirios sotirian megalin] [11, 14].

David a vărsat apa înaintea Domnului [11, 18]. Iar Duhul S-a pus peste/ l-a îmbrăcat [enedise] pe Amase [12, 19, LXX]. O îmbrăcare conștientă, care l-a făcut să fie de partea lui David. Și Amase recunoaște faptul că David e ajutat de Dumnezeul lui [12, 19].

De aceea oamenii „veneau către David, întru putere mare, ca putere a lui Dumnezeu” [12, 23].

La 13, 2 David folosește sintagma „Domnul Dumnezeul nostru”. În 13, 6 regăsim sintagma: „Domnul Dumnezeu, Cel care stă/ șade [catimenu] pe Heruvimi”. Iar Domnul s-a mâniat cu urgie pe Oza și l-a lovit pentru că „a întins mâna lui pe chivot” [13, 10]. De aceea „a murit acolo, înaintea lui Dumnezeu” [13, 10].

Dumnezeu l-a binecuvântat pe Abeddara și toate ale lui, pentru în casa sa a rămas chivotul lui Dumnezeu [13, 14]. Iar în mâinile lui David El i-a dat pe străini [14, 10]. Fapt pentru care, atunci când a învins, David a mărturisit că „Dumnezeu a tăiat/ a zdrobit [diecopsen] pe vrăjmașii mei în mâna mea” [14, 11].

Și pentru că, din nou, David „a întrebat/ a cerut în Dumnezeu [irotisen…en Teo]” [14, 14], el a ieșit victorios [14, 17].

La 15, 12, David mărturisește nevoia de curățire a celor care duc chivotul Dumnezeului lui Israil. Forma verbală folosită e agnistite și ea apare în LXX doar la I Cron. 15, 12 și II Cron. 29, 5.

Și totodată David era conștient de faptul că de aceea i-a tăiat/ zdrobit Dumnezeu pentru că nu au căutat/ cerut în judecată [15, 13].

Istorie III. 13

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

47. Poemul Bĕtrânĭ al lui Goga

A fost publicat în p. 171 a revistei Luceafărul din data de 1 decembrie 1902[1]. Și semnat: Octavian.

A fost publicat în acest fel: (fotografie text).

 *

48. Cartea de citire

În 1902, la București, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc editau prima parte din Carte de citire[2].

Și în Prefața cărții (p. 3-4), autorii spun că scopul lor a fost acela de „a introduce treptat în sufletele școlarilor înțelegerea din ce în ce maĭ lămurita[ă] a viețiĭ nóstre naționale[3].

Primul fragment în proză e din Cântarea României, a lui Alecu Russo[4]. Despre bătălia de la Călugăreni începând cu p. 15.

Hora unirii începe în p. 29. E scrisă de Vasile Alecsandri[5] și are 8 strofe a câte 4 versuri fiecare.

Și autorii, pe de o parte, aleg texte fundamentale pentru înțelegerea poporului român iar, pe de altă parte, dau explicații despre ele și despre cei care le-au scris.

Poemele Rodica și Plugurile ale lui Alecsandri[6]. Peneș Curcanul, al aceluiași, în p. 42-48. Un text din Alexandru Odobescu[7]. Altul din Negruzzi, care se termină în p. 70.

Poemul Anul 1840, al lui Grigore Alexandrescu[8]. Umbra lui Mircea la Cozia: p. 100-102. Tot un poem al lui Alexandrescu.

De la p. 114 începe fragmentul din Amintiri din copilărie. Același care se va regăsi mai târziu și în manualele din timpul regimului comunist.

Capra cu trei iezi: de la p. 131. Poemul Daniil Sihastrul, al lui Dimitrie Bolintineanu, în p. 162.

Primul fragment din Eminescu e din Scrisoarea III. Începând cu p. 165. Și își încep lămuririle prin a spune că Eminescu „tae un drum cu totul noŭ în literatura nóstră”[9].

Doină, poemul lui Eminescu: p. 170-172.  Ce te legeni codrule, al aceluiași, în p. 175. Ultima dorință, tot al lui Eminescu, în p. 185.

Nunta Zamfirei, poemul lui Coșbuc: p. 194-199. La vatra rece, poem al lui Vlahuță: p. 238-240. Poeme ale lui Ștefan Octavian Iosif de la p. 250.  Iar balada Miorița de la p. 291.

Așa că autorii noștri au făcut o carte de citire cu texte de calibru și nu cu texte ușurele, ca pentru copii.

*

49. Poezia lui Daniel Turcea

În volumul Daniel Turcea[10], Epifania. Poezii, cu postfață de Artur Silvestri, Ed. Cartea Românească, București, 1982, 357 p., au fost introduse cele două volume publicate de autor în timpul vieții și poezii postume.

Cartea începe cu poeme din volumul Entropia (1970).  „Totul e să treci dincolo”: vers din poemul Zen[11]. Versuri libere, lungi sau scurte. Primele poeme au iz suprarealist.

În A treia, „Bach este miriapodul splendid/ Al cicatricilor noastre gotice”[12], pentru ca Einstein, mai târziu, să înțeleagă „că apa e adevărata sculptură[13].

Iar când vine vorba să desfacem „depărtarea dintre mine și tine”[14], găsim că ea „e mai rapidă  ca o mitralieră”[15].

„Pielea memoriei”[16]. Și când molima transformase totul „în mătase”, ne-am dat seama că „numai el cu femeia plecase”[17].

Câmpia Grodek e un poem dedicat lui Petre Stoica[18]. Iar dacă ai ajuns la „limpezimea unică”[19] în artă, nimeni nu te va ierta pentru reușita ta[20].

La Turcea, „aerul respiră păsări”[21], Trupul Domnului „sângeră lumină”[22] iar adevărul „e propria…cochilie” a lui Dumnezeu[23].

De la pagina 73 încep poemele din Epifania (o cântare a treptelor) (1978). O schimbare de ton. O poezie mult mai abstractă și științificizată, cu multe raportări religioase.

În poemul Cunoaștere, poetul spune: „a cunoaște cerul înseamnă a fi cerul[24].

Își dorește un „mormânt de scorțișoară” în Făgăduința[25]. Iar lumea e formată „din cuvinte” în Priveliștea înserării[26].

Noaptea are o catapeteasmă a ei[27]. Iar poezia e când „o floare carnivoră”[28], când „o ușă orbitoare [ce] s-ar [putea] deschide”[29].

Aseamănă sunetele cu niște insule[30]. Muzica se așează în încăpere[31]. Și există și „tăcere-nmiresmată”[32].

În poemul Dar, „numai taina rostește cuvintele/ vieții/ fără hotar”[33]. În Zbor, „cerul/ e o pasăre/ în Dumnezeu”[34]. Al doilea volum se încheie în pagina 215.

Postumele sunt intitulate Poeme de dragoste. Și încep odată cu p. 217.

Gândurile văzute ca „acoperământul” nostru[35]. Moartea ca poartă spre dincolo[36]. Însă și minunea e „o ușă”, care e deschisă „în plinătatea razelor”[37] luminii lui Dumnezeu.

Suferința ne curățește aidoma unei flăcări[38].

Poetul nu se teme să creadă și să cerceteze[39].

Iar necunoașterea mistică este „acoperământul…țesut peste ochi/, peste inimă”[40]. Acoperământul având aici conotație negativă.

Judecata de apoi va fi „un seceriș/ al secerișului/ când neghina/ va arde”[41].

„Geana unei peșteri”[42]. „Candela inimii” e aprinsă de „lumina lină”[43]. Și se simțea un cer care se adâncește[44].


[1] Luceafărul (revistă literară), anul I, nr. 11, 1 decembrie 1902, Ed. Tipografia „Poporul Român”, Budapesta, p. 171.

[2] A.[lexandru] Vlahuță și G.[eorge] Coșbuc, Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale, Partea I, Ed. Librăriei Socecŭ & Comp., București, 1902, 329 p.   

[3] Idem, p. 3.

[4] Idem, p. 5-7.

[5] Autorii îl numesc Alexandri.

[6] A.[lexandru] Vlahuță și G.[eorge] Coșbuc, Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale, op. cit., p. 32-33.

[7] Idem, p. 52-58.

[8] Idem, p. 84-86.

[9] Idem, p. 169.

[11] Daniel Turcea, Epifania. Poezii, cu postfață de Artur Silvestri, Ed. Cartea Românească, București, 1982, p. 7.

[12] Idem, p. 53.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 57.

[17] Idem, p. 60.

[18] Idem, p. 61.

[19] Idem, p. 64.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 66.

[22] Idem, p. 67.

[23] Idem, p. 71.

[24] Idem, p. 86.

[25] Idem, p. 99.

[26] Idem, p. 108.

[27] Idem, p. 133.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 143.

[31] Idem, p. 147.

[32] Idem, p. 177.

[33] Idem, p. 185.

[34] Idem, p. 186.

[35] Idem, p. 223.

[36] Idem, p. 225.

[37] Idem, p. 227.

[38] Idem, p. 232.

[39] Idem, p. 240.

[40] Idem, p. 258.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 259.

[43] Idem, p. 292.

[44] Idem, p. 310.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén