Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

47. Poemul Bĕtrânĭ al lui Goga

A fost publicat în p. 171 a revistei Luceafărul din data de 1 decembrie 1902[1]. Și semnat: Octavian.

A fost publicat în acest fel: (fotografie text).

 *

48. Cartea de citire

În 1902, la București, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc editau prima parte din Carte de citire[2].

Și în Prefața cărții (p. 3-4), autorii spun că scopul lor a fost acela de „a introduce treptat în sufletele școlarilor înțelegerea din ce în ce maĭ lămurita[ă] a viețiĭ nóstre naționale[3].

Primul fragment în proză e din Cântarea României, a lui Alecu Russo[4]. Despre bătălia de la Călugăreni începând cu p. 15.

Hora unirii începe în p. 29. E scrisă de Vasile Alecsandri[5] și are 8 strofe a câte 4 versuri fiecare.

Și autorii, pe de o parte, aleg texte fundamentale pentru înțelegerea poporului român iar, pe de altă parte, dau explicații despre ele și despre cei care le-au scris.

Poemele Rodica și Plugurile ale lui Alecsandri[6]. Peneș Curcanul, al aceluiași, în p. 42-48. Un text din Alexandru Odobescu[7]. Altul din Negruzzi, care se termină în p. 70.

Poemul Anul 1840, al lui Grigore Alexandrescu[8]. Umbra lui Mircea la Cozia: p. 100-102. Tot un poem al lui Alexandrescu.

De la p. 114 începe fragmentul din Amintiri din copilărie. Același care se va regăsi mai târziu și în manualele din timpul regimului comunist.

Capra cu trei iezi: de la p. 131. Poemul Daniil Sihastrul, al lui Dimitrie Bolintineanu, în p. 162.

Primul fragment din Eminescu e din Scrisoarea III. Începând cu p. 165. Și își încep lămuririle prin a spune că Eminescu „tae un drum cu totul noŭ în literatura nóstră”[9].

Doină, poemul lui Eminescu: p. 170-172.  Ce te legeni codrule, al aceluiași, în p. 175. Ultima dorință, tot al lui Eminescu, în p. 185.

Nunta Zamfirei, poemul lui Coșbuc: p. 194-199. La vatra rece, poem al lui Vlahuță: p. 238-240. Poeme ale lui Ștefan Octavian Iosif de la p. 250.  Iar balada Miorița de la p. 291.

Așa că autorii noștri au făcut o carte de citire cu texte de calibru și nu cu texte ușurele, ca pentru copii.

*

49. Poezia lui Daniel Turcea

În volumul Daniel Turcea[10], Epifania. Poezii, cu postfață de Artur Silvestri, Ed. Cartea Românească, București, 1982, 357 p., au fost introduse cele două volume publicate de autor în timpul vieții și poezii postume.

Cartea începe cu poeme din volumul Entropia (1970).  „Totul e să treci dincolo”: vers din poemul Zen[11]. Versuri libere, lungi sau scurte. Primele poeme au iz suprarealist.

În A treia, „Bach este miriapodul splendid/ Al cicatricilor noastre gotice”[12], pentru ca Einstein, mai târziu, să înțeleagă „că apa e adevărata sculptură[13].

Iar când vine vorba să desfacem „depărtarea dintre mine și tine”[14], găsim că ea „e mai rapidă  ca o mitralieră”[15].

„Pielea memoriei”[16]. Și când molima transformase totul „în mătase”, ne-am dat seama că „numai el cu femeia plecase”[17].

Câmpia Grodek e un poem dedicat lui Petre Stoica[18]. Iar dacă ai ajuns la „limpezimea unică”[19] în artă, nimeni nu te va ierta pentru reușita ta[20].

La Turcea, „aerul respiră păsări”[21], Trupul Domnului „sângeră lumină”[22] iar adevărul „e propria…cochilie” a lui Dumnezeu[23].

De la pagina 73 încep poemele din Epifania (o cântare a treptelor) (1978). O schimbare de ton. O poezie mult mai abstractă și științificizată, cu multe raportări religioase.

În poemul Cunoaștere, poetul spune: „a cunoaște cerul înseamnă a fi cerul[24].

Își dorește un „mormânt de scorțișoară” în Făgăduința[25]. Iar lumea e formată „din cuvinte” în Priveliștea înserării[26].

Noaptea are o catapeteasmă a ei[27]. Iar poezia e când „o floare carnivoră”[28], când „o ușă orbitoare [ce] s-ar [putea] deschide”[29].

Aseamănă sunetele cu niște insule[30]. Muzica se așează în încăpere[31]. Și există și „tăcere-nmiresmată”[32].

În poemul Dar, „numai taina rostește cuvintele/ vieții/ fără hotar”[33]. În Zbor, „cerul/ e o pasăre/ în Dumnezeu”[34]. Al doilea volum se încheie în pagina 215.

Postumele sunt intitulate Poeme de dragoste. Și încep odată cu p. 217.

Gândurile văzute ca „acoperământul” nostru[35]. Moartea ca poartă spre dincolo[36]. Însă și minunea e „o ușă”, care e deschisă „în plinătatea razelor”[37] luminii lui Dumnezeu.

Suferința ne curățește aidoma unei flăcări[38].

Poetul nu se teme să creadă și să cerceteze[39].

Iar necunoașterea mistică este „acoperământul…țesut peste ochi/, peste inimă”[40]. Acoperământul având aici conotație negativă.

Judecata de apoi va fi „un seceriș/ al secerișului/ când neghina/ va arde”[41].

„Geana unei peșteri”[42]. „Candela inimii” e aprinsă de „lumina lină”[43]. Și se simțea un cer care se adâncește[44].


[1] Luceafărul (revistă literară), anul I, nr. 11, 1 decembrie 1902, Ed. Tipografia „Poporul Român”, Budapesta, p. 171.

[2] A.[lexandru] Vlahuță și G.[eorge] Coșbuc, Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale, Partea I, Ed. Librăriei Socecŭ & Comp., București, 1902, 329 p.   

[3] Idem, p. 3.

[4] Idem, p. 5-7.

[5] Autorii îl numesc Alexandri.

[6] A.[lexandru] Vlahuță și G.[eorge] Coșbuc, Carte de citire pentru școlile secundare și profesionale, op. cit., p. 32-33.

[7] Idem, p. 52-58.

[8] Idem, p. 84-86.

[9] Idem, p. 169.

[11] Daniel Turcea, Epifania. Poezii, cu postfață de Artur Silvestri, Ed. Cartea Românească, București, 1982, p. 7.

[12] Idem, p. 53.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 57.

[17] Idem, p. 60.

[18] Idem, p. 61.

[19] Idem, p. 64.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 66.

[22] Idem, p. 67.

[23] Idem, p. 71.

[24] Idem, p. 86.

[25] Idem, p. 99.

[26] Idem, p. 108.

[27] Idem, p. 133.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 143.

[31] Idem, p. 147.

[32] Idem, p. 177.

[33] Idem, p. 185.

[34] Idem, p. 186.

[35] Idem, p. 223.

[36] Idem, p. 225.

[37] Idem, p. 227.

[38] Idem, p. 232.

[39] Idem, p. 240.

[40] Idem, p. 258.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 259.

[43] Idem, p. 292.

[44] Idem, p. 310.

Did you like this? Share it: