Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

 O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

  *

  vol. 1

  ***

Domnul l-a mântuit [esozen] pe David în toate drumurile sale [18, 13]. Pentru că l-a ferit de moarte și de păcate. Căci El face binele în ochii Lui [19, 13].

Și Dumnezeu e Cel care adaugă/ înmulțește poporul [21, 3]. Dar numărarea poporului, fără voia Sa, a fost lucru rău înaintea Lui [21, 7].

După ce David a recunoscuta păcătuit foarte [21, 8], Domnul, prin Profetul Gad, i-a pus înainte 3 pedepse [21, 9-12]. Iar David a ales să cadă „întru mâinile Domnului, căci multe foarte sunt îndurările/ milele [i ictirmi] Lui” [21, 13]. Și această formă de plural, îndurările/ milele, arată nenumăratele dăți în care El Și-a arătat mila Lui în mod personal și personalizat. Ținând cont de nevoia reală a omului.

Pentru că David L-a lăsat pe Domnul să aleagă pedeapsa, „Domnul a dat moarte [edochen…tanaton] în Israil”. Și au murit 70.000 de bărbați [21, 14].

Dar când Dumnezeu a trimis Înger întru Ierusalim ca să-l distrugă, El „S-a căit pentru rău” [metemeliti epi ti cachia] și a oprit nimicirea [21, 15]. Iar David a văzut, în mod extatic, pe Îngerul Domnului, care se oprise din nimicire [21, 16].

Domnul a auzit strigarea lui David. „L-a auzit pe el în foc din cer”. Trimițând foc din cer pe altar [21, 26]. După care Domnul l-a oprit cu totul pe Înger în a mai nimici poporul [21, 27]. Pentru că Îngerii se supun Lui și Îi împlinesc voia.

Domnul dă înțelepciune și înțelegere [sofian che sinesin] oamenilor [22, 12]. Și tot El este Cel care îi odihnește [22, 18; 23, 25].

Domnul nu l-a lăsat pe David să zidească templul pentru că a fost om războinic [antropos polemistis] și a vărsat sânge [28, 3]. Căci zidirile Domnului trebuie să se facă de oameni curați și sfinți.

De împlinirea poruncilor Domnului ține moștenirea pământului celui bun [28, 8]. Fiindcă Lui trebuie să Îi slujim „în inimă desăvârșită [en cardia telia] și cu suflet doritor” [psihi telusi] [28, 9].

Tot în 28, 9 se vorbește despre cunoașterea noastră de către Dumnezeu. Pentru că El „încearcă/ examinează/ testează [etazi] toate inimile și tot gândul [pan entimima] [nostru] îl cunoaște” [28, 9/ 29, 17]. Adică ne încearcă gândurile și sentimentele noastre, ceea ce dorim și facem noi, El știind tot ceea ce facem. De unde rezultă atotcunoașterea Lui în materie de existență umană.

Dumnezeiescul David ne îndeamnă să-L căutăm pe El, pentru că astfel El ni Se va descoperi nouă [28, 9]. Ni Se va descoperi în mod personal. Printr-o cunoaștere extatică și duhovnicească a lui Dumnezeu.

Dar dacă Îl părăsim pe El, El ne va părăsi până „întru sfârșit” [28, 9]. Iar părăsirea Lui e Iadul.

David i-a dat fiului său, Salomon, paradigmele templului [28, 11-14], aurul și argintul necesare [28, 15-18], „după compleșirea lui de înțelegerea lucrului paradigmatic [cata tin perighenitisan afto sinesin tis catergasias tu paradigmatos]” [28, 19].

În Biblia de la 1688 paradigma e pilda. În WTT: tabeni’t, care înseamnă tot paradigmă/ exemplu/ model/ pildă. VUL vorbește despre descriptionem [descriere, prezentare, înfățișare].

Din LXX se subînțelege faptul că toate înțelegerile lui David vizavi de viitorul templu sunt descoperiri dumnezeiești și nu planurile discreționare ale unui om care urmărește să facă un edificiu grandios.

VUL vorbește în mod explicit despre acest lucru: paradigmele „venerunt…Domini ad me” [au venit de la Domnul la mine] [28, 19].

MGK și mai explicit: „Domnul le-a descoperit [efanerose], scriindu-le prin mâna Lui către mine [grapsas dia tis hiros Aftu pros eme ]” [28, 19].

Și astfel Templul făcut de Salomon a fost făcut potrivit descoperirilor extatice trăite de David, așa după cum se făcuse și Cortul mărturiei: potrivit descoperirilor dumnezeiești trăite de Moisis.

Pentru că Biserica lui Dumnezeu trebuie zidită întotdeauna potrivit voii Lui, pentru că e „zidirea [i icodomi]…Domnului Dumnezeu” [29, 1]. Iar David ne cere „să ne umplem mâinile” [29, 5] cu daruri atunci când vrem să ajutăm Biserica Lui. Pentru că trebuie să lucrăm toate „în inimă plină de înflăcărarea/ de râvna lui Dumnezeu [en cardia pliri proetimitisan to Chirio]” [29, 9].

În rugăciunea sa, David Îl numește pe Domnul, Dumnezeul lui Israil, „Tatăl nostru” [o Patir imon] [29, 10], aidoma cu începutul Rugăciunii domnești. Și Îl mărturisește pe El ca fiind binecuvântat „din veac și până în veac” [29, 10].

Ale Domnului sunt măreția, puterea, fala, biruința și tăria, potrivit LXX [29, 11]. În MGK, la 29, 11, se vorbește despre măreția, puterea, cinstea, biruința și slava ca despre însușirile lui Dumnezeu.

Iar El stăpânește [despozis] peste toate în cer și pe pământ [29, 11, LXX] și de la fața Lui se tulbură tot regele și neamul [29, 11]. Căci Cel care știe toate cele ale noastre, toată intimitatea noastră, stăpânește peste întreaga Sa creație.

MGK vorbește la 29, 11 despre faptul că a Domnului e împărăția și că El este Cel înalt [o  Ipsumenos] și Cap [Chefali] mai presus de toate. Dacă o Ipsumenos este unic în MGK, denumirea lui Hristos de Cap al Bisericii, după cum știm, e marca limbajului paulin.

De la Domnul sunt bogăția și slava [29, 12, LXX]. El domnește peste toate. Domnește peste toată domnia [29, 12]. Și în mâna Lui sunt tăria și puterea [29, 12]. În mâna Pantocratorului este puterea de a mări și de a întări toate [29, 12].

De la Domnul sunt toate cele pe care le avem [29, 14]. De aceea, cele pe care I le dăm Lui sunt din ale Sale [29, 14; 29, 16], lucru pe care îl afirmăm continuu la Dumnezeiasca Liturghie.

În 29, 15, Sfântul David vorbește despre condiția umană înaintea lui Dumnezeu. Suntem străini [parichi] și trăim ca niște străini [paricuntes] înaintea Domnului [29, 15]. Căci „umbră [schia] sunt zilele noastre pe pământ și nu suntem [aici în mod] statornic [ipomoni]” [29, 15]. Pentru că drumul nostru e spre Împărăția lui Dumnezeu și nu spre o înveșnicire pe pământ.

Ale Domnului sunt toate [29, 16]. El încearcă inima și iubește dreptatea [29, 17, LXX]. MGK vorbește despre faptul că Domnul este „Cel care cercetează inima [o dochimazon tin cardian] și dorește întru dreptate [areschese is tin eftitita]” [29, 17].

Domnul lui David este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israil [29, 18, LXX] și El îndreaptă inimile oamenilor către Sine [29, 18]. Pentru că El dă „inimă bună” [cardian agatin] oamenilor [29, 19].

Și poporul „a mâncat și a băut înaintea Domnului…cu bucurie [meta haras]” [29, 22], pentru că au împlinit voia Lui.  Iar pe Salomon, Domnul l-a mărit înaintea a tot Israilul, pentru că i-a dat lui „domnie slăvită” [doxan vasileos] [29, 25].

Did you like this? Share it: