Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

 O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

  *

  vol. 1

***

În II Cronici, prima referire la Dumnezeu e în 1, 1, unde se subliniază faptul că Domnul Dumnezeu a fost cu Salomon. Și Domnul „l-a mărit pe el întru înălțime” [1, 1]. Salomon jertfește înaintea Domnului [1, 6], după care, în acea noapte, Dumnezeu i S-a arătat lui Salomon în mod extatic și i-a dat voie să Îi ceară ceva [1, 7].

Și pentru că Salomon cere înțelepciune și înțelegere pentru ca să conducă poporul [1, 10], Dumnezeu îi dăruie înțelepciune, înțelegere, bogăție, averi și slavă unice [1, 12].

Lui Hiram, Salomon îi spune că Dumnezeul său este mare [megas] și mai presus de toți dumnezeii [2, 4]. Pentru că „cerul și cerul cerului nu poartă [u ferusin] slava Lui” [2, 5, LXX]. Nu sunt în stare să poarte slava Lui. VUL spune: „caelum et caeli caelorum capere Eum non queunt” [cerul și cerurile cerurilor nu sunt în stare să-L încapă] [2, 6].

Iar Hiram recunoaște că Salomon a devenit rege „în iubirea Domnului pentru popor” [2, 10, LXX], din cauza iubirii Lui și Îl mărturisește pe Domnul Dumnezeul lui Israil drept Cel „care a făcut cerul și pământul” [2, 11].

„Casa Domnului” [ton icon Chiriu] a fost zidită de Salomon nu oriunde în Ieusalim ci „în muntele Amoria [en ori tu Amoria], în care i S-a arătat Domnul [ofti Chirios] lui David, tatăl său” [3, 1]. Adică în locul unde David a avut o vedere extatică.

Și când s-a terminat zidirea templului, cu toții L-au mărturisit pe Domnul, pentru că El e bun și întru veac este mila Lui [5, 13]. Și când Îl lăudau pe Domnul, „casa s-a umplut de norul slavei Domnului” [o icos aneplisti nefelis doxis Chiriu] [5, 13].

Și slava lui Dumnezeu era atât de prezentă în templu încât „preoții nu mai puteau să stea să liturghisească [tu stine liturghin] de la fața norului, căci slava Domnului [doxa Chiriu] umpluse casa lui Dumnezeu” [5, 14].

Salomon amintește că Domnul „trăiește/ locuiește în întuneric” [tu cataschinose en gnofo] [6, 1]. Adică, după ființa Lui, El depășește orice înțelegere a vreunei creaturi a Sa.

Însă el I-a zidit casă numelui Său, unde El, Cel Sfânt, să locuiască întru veci [tu cataschinose is tus eonas] [6, 2], și anume: prin slava Lui. Căci de aceea s-a subliniat faptul că slava lui Dumnezeu a umplut casa Domnului: pentru ca să se arate modul cum locuiește Dumnezeu cu oamenii.

Și acolo unde El trimite slava Lui, acolo El locuiește printre oameni.

Salomon Îl binecuvintează pe Dumnezeu pentru că S-a revelat tatălui său [6, 4]. Și când vorbește despre revelație el folosește termenii: Cel „care a grăit în gura Lui către David” [6, 4]. Însă Cel care a vestit zidirea templului, tot El l-a și realizat, pentru că „în mâinile Lui a împlinit cele zise” [6, 4/ 6, 15]. Adică Salomon era conștient de faptul că Dumnezeu e adevăratul Creator al templului Său.

Domnul Dumnezeul lui Israil este incomparabil [6, 14]. Și El păzește/ ține făgăduința și mila față de slujitorii Lui [6, 14]. Iar a fi slujitorul Lui înseamnă, pentru Salomon, cel care merge înaintea Lui în toată inima [6, 14]. Cel care are toată inima la El.

Salomon cere să se încredințeze [pistotito] cuvântul Domnului spus lui David [6, 17]. Și anume acela că „Dumnezeu va locui cu oamenii pe pământ [catichisi Teos meta antropon epi tis ghis]” [6, 18]. Căci, cu toate că cerul și cerul cerului nu Îi sunt de ajuns lui Dumnezeu [6, 18], Salomon cere ca ochii Domnului să fie deschiși peste casa zidită de el și să asculte rugăciunea lui [6, 20].

De unde rezultă că Biserica lui Dumnezeu e locaș de rugăciune în primul rând, în care mergem înaintea Lui ca să fim auziți de El.

Și Salomon cere ca Domnul să audă rugăciunea sa și a poporului rostită în templu. Să o audă în locul sălășluirii Sale din cer și să miluiască [6, 21].

Iar dacă Domnul ascultă rugăciunile și îi miluiește pe oameni, El face și judecată [6, 23]. Iar judecata Domnului e aceasta: răsplătește celui nedrept după căile lui și răsplătește celui drept după dreptatea lui [6, 23]. Pentru că judecata Lui ține de faptele oamenilor. De felul lor.

Dumnezeu e milostiv cu păcatele oamenilor când aceștia se pocăiesc [6, 25; 6, 27]. Iar cerul se oprește și nu mai dă ploaie tocmai datorită păcatelor oamenilor [6, 26]. Însă toate greutățile venite peste pământ, din cauza păcatelor oamenilor [6, 28], sunt pentru ca oamenii să cunoască legătura lor și boala lor și să-și întindă mâinile lor către casa Domnului [6, 29].

Căci necazul, durerea, boala, păcatul sunt îngăduite de Domnul ca momente de acută simțire a nevoii ca Dumnezeu să fie prezent în viața noastră. Ele sunt pentru a ne trezi din marasm și a fi vii împreună cu Domnul.

El dă omului după căile lui pentru că cunoaște inima omului [6, 30]. Și, ca și în I Cronici, Domnul e mărturisit ca atotcunoscător al existenței umane pentru că „singur” [monos] cunoaște inima fiilor oamenilor [6, 30].

Mâna Domnului e puternică și brațul Lui e înalt [6, 32]. Și El îl ascultă și pe străinul care I se roagă [6, 33]. Domnul face dreptate [dicheoma] oamenilor [6, 35]. Iar înaintea Lui „nu va fi om care nu va păcătui” [uc este antropos os uh amartisete] [6, 36], fapt pentru care cu toții avem nevoie de iertarea Lui.

El face judecăți [crimata] și este milostiv cu poporul care a greșit Lui [6, 39]. Pentru că El vede și aude rugăciunea înălțată către El [6, 40].

Și Domnul Dumnezeu Se ridică întru odihna Lui iar chivotul e plin de tăria Lui [6, 41]. Pentru aceea preoții Domnului Dumnezeu se vor îmbrăca întru mântuire și fiii Săi se vor bucura în bunătăți [6, 41]. Pentru că El nu Și-a întors fața de la Hristosul/ Unsul Său [6, 42].

La finalul rugăciunii Sfântului Salomon s-a pogorât foc din cer și a mistuit jertfele iar „slava Domnului a umplut casa” [7, 1]. Și preoții nu au putut să intre în casa Domnului din cauza slavei Lui [7, 2].

Și „toți fiii lui Israil au văzut pogorându-se [eoron catavenon] focul și slava Domnului peste casă și au căzut pe fața [lor], pe pământ, pe pardoseală și s-au închinat”, slăvindu-L pe Domnul [7, 3].

Adică au avut parte de o vedenie colectivă, pentru că erau pregătiți pentru asta și s-au comportat ca atare: în mod profund evlavios.

După ce a terminat toate, Dumnezeu i S-a arătat lui Salomon noaptea și i-a vestit că a auzit rugăciunea lui și că a ales templul „întru casă a jertfei [is icon tisias]” [7, 12].

Domnul oprește cerul și nu mai plouă. El poruncește lăcustei să mănânce lemnul. El trimite moarte în poporul Lui [7, 13].

Dar dacă poporul se întoarce/ se rușinează, dacă se va ruga și va căuta fața Lui, întorcându-se de la căile lor rele, Domnul îi va auzi din cer și va fi milostiv cu păcatele lor și va vindeca pământul lor [7, 14].

El va vedea și va auzi rugăciunile lor [7, 15], pentru că Domnul a ales și a sfințit casa Lui [7, 16].

În 8, 14, Sfântul David e numit „omul lui Dumnezeu”.

Did you like this? Share it: