Zi: 1 mai 2013

Lucruri de taină. Predică în Joia Mare

Leave a comment

Cina cea de Taina

Iubiții mei,

în Joia Mare prăznuim lucruri de taină.

Învățăm umilința și ascultarea de Dumnezeu prin spălarea picioarelor.

Învățăm că pentru a participa la Cină e nevoie de curăție a sufletului și a trupului.

Că Euharistia e pomenirea Morții și a Învierii Lui, în care ne împărtășim cu Hristos cel răstignit și înviat, cu Domnul slavei.

Că smerenia și dragostea sunt semnele adevăratei credincioșii.

Și că oricând putem fi un alt Iuda…care pleacă de la Cină…dacă încurcăm păcatele oamenilor cu voia lui Dumnezeu. Dacă considerăm că Biserica e condusă de oameni și nu de Dumnezeu prin oameni.

Din multele cântări ale acestor sfinte zile aflăm că Iuda L-a vândut din invidie pe Domnul dar, în primul rând, din împătimirea de bani.

Că L-a redus la obiectualitate…

Nu a vrut, mai degrabă, să Îl înlocuie…ci să Îl schimbe pe bani…

Să ia bani…în locul Lui…

De aceea, în loc să se lumineze la suflet prin spălarea picioarelor, Iuda „s-a întunecat…îmbolnăvindu-se din cauza iubirii de argint” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 582].

Cina cea de Taină, la care s-a intrat prin spălarea picioarelor, adică prin curățirea sufletului și a trupului, a fost „Masă hrănitoare de suflete” [Idem, p. 583]. Și în ea, în Euharistie, Domnul le-a arătat Ucenicilor Săi „Junghierea” Lui [Ibidem], Moartea Lui, „prin care ne-am izbăvit din stricăciune”[a] păcatului [Ibidem].

Sinaxarul zilei ne vorbește despre faptul că și lui Iuda Domnul i-a spălat picioarele [Idem, p. 585]…Ba, mai mult, se subliniază amănuntul că lui Iuda i-a spălat picioarele înaintea tuturor [Ibidem], pentru ca să nu se considere scos dintre Apostoli…deși Domnul îi cunoștea inima…

Însă această întâietate dată de milostivirea lui Dumnezeu…nu l-a făcut pe Iuda să își schimbe gândul…

Adică poți să faci rele…chiar dacă te spovedești și te împărtășești des…dacă nu vrei să te oprești de la rău.

Dumnezeu nu te oprește cu forța dacă vrei să păcătuiești…dar te ajută să reziști ispitei, dacă tu vrei să lupți cu tentația păcatului pe care o simți în tine. Dacă vrei să lupți cu patimile tale, cu obișnuințele tale păcătoase, cu învechirea ta în rele.

Și conduși de voia noastră îndreptată spre rău, ca și Iuda…facem ce ne taie capul…

Pentru că suntem liberi să alegem…dar noi alegem lucruri care ne vatămă, care ne omoară…

…Însă Domnul, deodată, anunță faptul că unul dintre Apostoli Îl va preda/ trăda/ părăsi [In. 13, 21, GNT]. Și când Iudas a luat bucățica dată lui de Domnul…„atunci a intrat întru acela Satanas” [In. 12, 26-27, GNT].

Și Satana l-a scos afară de la Cină…în noapte [In. 12, 30, GNT].

În noaptea depărtării de Dumnezeu…

Însă Domnul le spune Apostolilor Săi că acum a fost preaslăvit [edoxasti] Fiul omului [In. 13, 31, GNT]. Pentru că acum încep chinurile Sale pentru mântuirea noastră.

Căci Satanas îl duce pe Iudas să Îl vândă pe Domnul…vânzare care înseamnă predarea Lui spre chinuire și moarte.

De la Sfântul Matei înțelegem că și Iuda a participat la instituirea Sfintei Euharistii [Mt. 22, 15-20], pentru că la 22, 21 se vorbește despre mâna celui care Îl va da/ Îl va preda.

Însă de la Sfântul Ioan, aflăm că porunca iubirii, anunțarea venirii Mângâietorului, vorbirea despre vița cea adevărată și despre chinurile Apostolilor cât și rugăciunea Domnului din cap. 17 s-au petrecut după plecarea lui Iuda de la Cină.

Dar din toate amănuntele scripturale rezultă că Iuda nu a fost exclus…ci s-a exclus din rândul celor 12.

El a premeditat vânzarea. Pentru că, înainte de Cină, „diavolul i-a pus întru inimă [lui Iudas] ca să-L predea pe El” [In. 13, 2] spre vânzare.

Dacă acest lucru a făcut Iuda…Sfinții Apostoli „I-au urmat Păstorului ca niște miei, și împreună fiind cu Hristos, de Care nu s-au despărțit, cu dumnezeiescul cuvânt hrănindu-se, cu mulțumire au cântat” [Triodul, ed. cit., p. 587].

Pentru că unirea sacramentală cu Hristos presupune și unirea cu cuvintele Lui și cu El prin dragostea statornică față de El.

Căci trebuie să știm cu ce Dumnezeu ne unim și ce cere El de la noi.

Pentru că El cere de la noi să Îl cunoaștem în toată rectitudinea Lui dogmatică, adică potrivit adevăratului Său chip, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca Dumnezeu și om, Care ne îndumnezeiește pe noi tocmai pentru că noi suntem cu totul lipiți de El.

Adică ne împărtășim cu El pentru a fi tot mai uniți cu El și nu pentru alte motive puerile.

Și căutăm unirea cu El, pentru că El e vița și noi suntem mlădițele…și trebuie să curgă prin noi, prin mlădițe, viața Lui.

O cântare a Triodului din această zi ne vorbește despre faptul că și Iuda s-a împărtășit: „Cel fără de cuget a luat Trupul Tău cel dezlegător de păcat, și Dumnezeiescul Sânge care s-a vărsat pentru lume; dar nu s-a rușinat bând din acela ce-L vânduse cu preț” [Triodul, ed. cit., p. 587-588].

De la plecarea lui de la Cină…la reîntâlnirea cu El din grădină…

Și Triodul subliniază de această dată „sărutarea vicleană” a lui Iuda [Triodul, ed. cit., p. 588], despre care vorbește Mt. 26, 49.

Și o alta îl numește pe Iudas slugă (a patimii și a Satanei), viclean, pizmaș/ invidios și diavol, adică demonizat [Triodul, ed. cit., p. 588].

Fapt pentru care suntem îndemnați să nu ne despartă nimic de Domnul [Triodul, ed. cit., p. 590], pentru că nimeni nu ne poate da viața veșnică a Împărăției Sale în afară de El.

Picioarele spălate prin spovedanie și viață curată…împărtășirea cu Domnul întru conștiență…semnul adevăratei Ortodoxii e iubirea frățească…viața ortodoxă e plină de dureri și de persecuții din partea demonilor și a oamenilor…însă Prea Curata Treime coboară în noi prin slava Sa pentru ca să ne unifice interior [In. 17, 22, GNT].

Și întregul mesaj al acestei sfinte zile e unul de mare luminozitate și anume că toate pe care Domnul le-a făcut pentru noi le-a făcut din imensă iubire de oameni și că Moartea și Învierea Lui au fost pașii spre o tot mai mare intimizare a Lui cu noi.

Noi nu L-am cunoscut pe El în trup, mergând printre oameni…așa cum L-au cunoscut Sfinții Apostoli.

Dar noi cunoaștem marea Sa intimizare cu noi prin cuvintele Sale, prin împărtășirea cu Sine, prin unirea Lui duhovnicească cu noi, prin descoperirile Sale extatice față de noi.

De aceea Îl cunoaștem în noi înșine…sau El ni Se dezvăluie tot mai mult pe măsură ce iubirea și viața noastră sunt tot mai statornice în împlinirea voii Sale.

Lucruri de taină, iubiții mei…

Pe care le trăim, fiecare după măsura sa, în Biserica lui Dumnezeu și despre care putem da mărturie.

Putem și trebuie să dăm mărturie!

Căci putem să dăm mărturie despre ce a făcut ascultarea de Dumnezeu din noi, coborârea în smerenie, în atenție, în frumusețe…

Ce face din noi spovedirea păcatelor și împărtășirea cu Hristos, ce face din noi postul, curăția, rugăciunea, citirile sfinte…

Pentru că nu trebuie să ascundem lucrările lui Dumnezeu în noi ci trebuie să le mărturisim spre folosul tuturor.

Căci Dumnezeu ne vindecă de păcate, ne ridică la o viață nouă, ne îndumnezeiește pe fiecare zi.

Și acestea trebuie să fie știute de toți cei care doresc, cu tot dinadinsul, să trăiască în ritmurile veșnice ale Împărăției Sale.

Domnul să ne întărească în toate așteptările noastre!

Domnul să ne umple de slava Lui în toate durerile noastre!

Pentru că de la El, prin El și întru El putem să ne bucurăm cu bucurie negrăită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [42]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

 O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

  *

  vol. 1

***

Regina Saba binecuvintează pe Domnul Dumnezeul lui Salomon [9, 8]. Căci El a vrut să îi dea tronul de domnie [9, 8]. Pe când Roboam nu ascultă de popor, pentru că gestul lui „era întoarcere de la Dumnezeu” [10, 15].

Prin Sameas, Domnul oprește războiul între frați [11, 4]. Iar leviteii au venit să slujească la Ierusalim, pentru că Domnul „a dat inimii lor de a căuta pe Domnul Dumnezeu” [11, 16].

Domnul e drept [12, 6]. Și când vede întoarcerea oamenilor El oprește nimicirea [12, 7]. Căci mânia Domnului se întoarce de la cel care se întoarce la El [12, 12].

Viața lui Roboam e caracterizată negativ în 12, 14: „a făcut răul, căci nu și-a îndreptat inima lui [pentru] a căuta pe Domnul”.

Cei care luptă cu cei care sunt cu Dumnezeu nu au nicio reușită [13, 12]. Căci oastea care strigă către Domnul [13, 14] primește biruință de la El [13, 16].

Fiii lui Iuda s-au întărit tocmai pentru că „au nădăjduit spre Domnul Dumnezeul părinților lor [ilpisan epi Chirion Teon ton pateron afton]” [13, 18]. Iar pe Ieroboam Domnul l-a lovit și acesta a murit [13, 20].

Regele Asa a făcut ce e bine și drept înaintea Domnului Dumnezeu [14, 1]. Iar Domnul l-a odihnit pe el [14, 5]. Căci de la El e mântuirea și întărirea oamenilor și întru El ne încredem [14, 10].

Și armata lui Asa a învins pentru că „s-a făcut extazul Domnului peste ei [egheniti ecstasis Chiriu ep’ aftus]” [14, 13, LXX]. Au fost umpluți de slava Lui.

Peste Azarias s-a făcut/ a fost Duhul Domnului [15, 1] și el i-a vestit lui Asa că Domnul este cu ei și că ei nu trebuie să-L părăsească [15, 2]. Însă acolo unde El nu binevoiește, Domnul îi uimește pe ei în tot necazul [15, 6].

Profetul Anani vorbește despre încrederea în Domnul Dumnezeu [16, 7]. Și despre faptul că „ochii Domnului privesc în tot pământul, întărind în toate inima plină către El” [16, 9].

Domnul a fost cu Iosafat [17, 3] și i-a îndreptat domnia [17, 5]. Căci și inima lui s-a înălțat în calea Domnului [17, 6]. Iar extazul Domnului a fost peste toate regatele pământului din jurul lui Iudas și nu au făcut război împotriva lui Iosafat [17, 10].

Profetul Miheas Îl propovăduiește pe Domnul ca fiind viu. Și el vestește ce îi spune Dumnezeu [18, 13]. Și Miheas spune vedenia pe care a avut-o și în care fiii lui Israil erau risipiți în munți, ca oile care nu au păstor [18, 16].

Despre o altă vedenie a sa vorbește începând cu v. 18, în care L-a văzut pe Domnul „stând pe tronul Lui și  toată Puterea cerului sta de-a dreapta Lui și de-a stânga Lui” [18, 18].

„Duh mincinos” [pnevma psefdes] a vorbit prin profeții regelui [18, 22], cu îngăduința lui Dumnezeu [18, 20], însă cu adevărat Domnul a vorbit prin Miheas [18, 22].

Domnul l-a mântuit pe Iosafat în timpul luptei [18, 31]. Însă Iu îi vestește faptul, datorită unui păcat al lui, că mânie de la Domnul este peste el [19, 2].

Judecătorii nu trebuie să judece omului ci lui Dumnezeu [19, 6]. Adică să aibă în vedere faptul că judecățile lor trebuie să fie după voia lui Dumnezeu.

De aceea trebuie să aibă frica Domnului în tot ceea ce fac, pentru că „nu este după Domnul Dumnezeul nostru nedreptatea, nici a prețui fața, nici a lua daruri” [19, 7]. Iar cei care slujesc Domnului trebuie să facă toate „în frica Domnului, în adevăr și în toată inima” [19, 9].  Pentru că cei care păcătuiesc Domnului au parte de mânia Lui [19, 10].

Domnul este cu cel bun [19, 20]. El este Dumnezeu în cer și stăpânește toate regatele neamurilor [20, 6]. În mâna Lui este „tăria puterii [ishis dinastias]” [20, 6] și nimeni nu-i stă împotrivă [20, 6]. Căci este Cel care judecă [20, 12].

Și în urma rugăciunii lui Iosafat s-a făcut Duhul Domnului peste Oziil [20, 14] și acesta a vestit că rânduiala [i parataxis] este a lui Dumnezeu [20, 15] pentru că mântuirea este a Domnului [20, 17].

De aceea „Iosafat s-a plecat pe fața lui și tot Iudasul și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului [și] s-au închinat Domnului” [20, 18].

Și pentru că Domnul a dat războiul [20, 22], vrăjmașii s-au omorât unii pe alții [20, 23]. De aceea bărbații lui Iudas și ai Ierusalimului s-au întors cu toții acasă, „în bucurie mare, căci i-a bucurat pe ei Domnul dinspre vrăjmașii lor” [20, 27].

Din această cauză „s-a făcut extazul Domnului [egheneto ecstasis Chiriu] peste toate regatele pământului, în auzul lor, căci Domnul a făcut război [epolemisen] cu potrivnicii lui Israil” [20, 29].

Biblia de la 1688, ca și în celelalte dăți când LXX vorbește despre extaz în II Cronici, vorbește la 20, 29 despre groază: „Să făcu groaza Domnului preste”. Același lucru s-a perpetuat și în ed. BOR 1988, unde se vorbește despre „frica lui Dumnezeu”, cât și în ed. BOR 2001: „frica Domnului”.

Numai că extazul nu produce frică ci uimire dumnezeiască, vedere dumnezeiască.

Extazul dăruie o perspectivă foarte pozitivă despre Dumnezeu și relația cu El, pentru că erau uimiți de minunea aceasta imensă: că Domnul a luptat pentru Israil.

Însă edițiile românești au tradus VUL, unde găsim „pavor Domini” la 22, 29: spaima/ frica/ emoția Domnului. Pe care, dacă o interpretezi naturalist, fără atingere cu experiența duhovnicească, ajungi la groază.

Însă Dumnezeu nu insuflă groază depersonalizantă în oameni, frică cutremurătoare, mortală ci frică duhovnicească, plină de uimire, de simțire a slavei Sale.

De aceea ecstasis-ul din LXX explică cel mai bine starea pe care o produce prezența lui Dumnezeu sau înțelegerea lucrărilor Lui în lume. Căci numai o astfel de stare foarte pozitivă exprimă relația noastră cu Dumnezeu și nu frica paralizantă, care nu te lasă să mai faci nimic.

WTT vorbește, ca și VUL, despre pahad Elohim: teama/ tremurul/ spaima/ groaza lui Dumnezeu. La fel și MGK: „a căzut frica Domnului peste” [epepese fovos Teu epi].

În LXE: „s-a făcut o teroare/ o spaimă a Domnului peste [there was a terror of the Lord upon]”. În R60: „frică de Dumnezeu” [pavor de Dios]. NEG traduce WTT și vorbește despre „teroarea/ spaima Celui veșnic” [La terreur de l’Éternel].

Numai LXX explică prin extaz ce fel de lucrare iese de la Dumnezeu: de uimire, de copleșire, de cutremurare plină de iubire.

Domnul a adus pace în regatul lui Iosafat [20, 30]. Însă pentru un păcat al său, Eliezer i-a profețit că Domnul îi va sfărâma corăbiile [20, 37].