Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

 O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

  *

  vol. 1

***

Regina Saba binecuvintează pe Domnul Dumnezeul lui Salomon [9, 8]. Căci El a vrut să îi dea tronul de domnie [9, 8]. Pe când Roboam nu ascultă de popor, pentru că gestul lui „era întoarcere de la Dumnezeu” [10, 15].

Prin Sameas, Domnul oprește războiul între frați [11, 4]. Iar leviteii au venit să slujească la Ierusalim, pentru că Domnul „a dat inimii lor de a căuta pe Domnul Dumnezeu” [11, 16].

Domnul e drept [12, 6]. Și când vede întoarcerea oamenilor El oprește nimicirea [12, 7]. Căci mânia Domnului se întoarce de la cel care se întoarce la El [12, 12].

Viața lui Roboam e caracterizată negativ în 12, 14: „a făcut răul, căci nu și-a îndreptat inima lui [pentru] a căuta pe Domnul”.

Cei care luptă cu cei care sunt cu Dumnezeu nu au nicio reușită [13, 12]. Căci oastea care strigă către Domnul [13, 14] primește biruință de la El [13, 16].

Fiii lui Iuda s-au întărit tocmai pentru că „au nădăjduit spre Domnul Dumnezeul părinților lor [ilpisan epi Chirion Teon ton pateron afton]” [13, 18]. Iar pe Ieroboam Domnul l-a lovit și acesta a murit [13, 20].

Regele Asa a făcut ce e bine și drept înaintea Domnului Dumnezeu [14, 1]. Iar Domnul l-a odihnit pe el [14, 5]. Căci de la El e mântuirea și întărirea oamenilor și întru El ne încredem [14, 10].

Și armata lui Asa a învins pentru că „s-a făcut extazul Domnului peste ei [egheniti ecstasis Chiriu ep’ aftus]” [14, 13, LXX]. Au fost umpluți de slava Lui.

Peste Azarias s-a făcut/ a fost Duhul Domnului [15, 1] și el i-a vestit lui Asa că Domnul este cu ei și că ei nu trebuie să-L părăsească [15, 2]. Însă acolo unde El nu binevoiește, Domnul îi uimește pe ei în tot necazul [15, 6].

Profetul Anani vorbește despre încrederea în Domnul Dumnezeu [16, 7]. Și despre faptul că „ochii Domnului privesc în tot pământul, întărind în toate inima plină către El” [16, 9].

Domnul a fost cu Iosafat [17, 3] și i-a îndreptat domnia [17, 5]. Căci și inima lui s-a înălțat în calea Domnului [17, 6]. Iar extazul Domnului a fost peste toate regatele pământului din jurul lui Iudas și nu au făcut război împotriva lui Iosafat [17, 10].

Profetul Miheas Îl propovăduiește pe Domnul ca fiind viu. Și el vestește ce îi spune Dumnezeu [18, 13]. Și Miheas spune vedenia pe care a avut-o și în care fiii lui Israil erau risipiți în munți, ca oile care nu au păstor [18, 16].

Despre o altă vedenie a sa vorbește începând cu v. 18, în care L-a văzut pe Domnul „stând pe tronul Lui și  toată Puterea cerului sta de-a dreapta Lui și de-a stânga Lui” [18, 18].

„Duh mincinos” [pnevma psefdes] a vorbit prin profeții regelui [18, 22], cu îngăduința lui Dumnezeu [18, 20], însă cu adevărat Domnul a vorbit prin Miheas [18, 22].

Domnul l-a mântuit pe Iosafat în timpul luptei [18, 31]. Însă Iu îi vestește faptul, datorită unui păcat al lui, că mânie de la Domnul este peste el [19, 2].

Judecătorii nu trebuie să judece omului ci lui Dumnezeu [19, 6]. Adică să aibă în vedere faptul că judecățile lor trebuie să fie după voia lui Dumnezeu.

De aceea trebuie să aibă frica Domnului în tot ceea ce fac, pentru că „nu este după Domnul Dumnezeul nostru nedreptatea, nici a prețui fața, nici a lua daruri” [19, 7]. Iar cei care slujesc Domnului trebuie să facă toate „în frica Domnului, în adevăr și în toată inima” [19, 9].  Pentru că cei care păcătuiesc Domnului au parte de mânia Lui [19, 10].

Domnul este cu cel bun [19, 20]. El este Dumnezeu în cer și stăpânește toate regatele neamurilor [20, 6]. În mâna Lui este „tăria puterii [ishis dinastias]” [20, 6] și nimeni nu-i stă împotrivă [20, 6]. Căci este Cel care judecă [20, 12].

Și în urma rugăciunii lui Iosafat s-a făcut Duhul Domnului peste Oziil [20, 14] și acesta a vestit că rânduiala [i parataxis] este a lui Dumnezeu [20, 15] pentru că mântuirea este a Domnului [20, 17].

De aceea „Iosafat s-a plecat pe fața lui și tot Iudasul și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului [și] s-au închinat Domnului” [20, 18].

Și pentru că Domnul a dat războiul [20, 22], vrăjmașii s-au omorât unii pe alții [20, 23]. De aceea bărbații lui Iudas și ai Ierusalimului s-au întors cu toții acasă, „în bucurie mare, căci i-a bucurat pe ei Domnul dinspre vrăjmașii lor” [20, 27].

Din această cauză „s-a făcut extazul Domnului [egheneto ecstasis Chiriu] peste toate regatele pământului, în auzul lor, căci Domnul a făcut război [epolemisen] cu potrivnicii lui Israil” [20, 29].

Biblia de la 1688, ca și în celelalte dăți când LXX vorbește despre extaz în II Cronici, vorbește la 20, 29 despre groază: „Să făcu groaza Domnului preste”. Același lucru s-a perpetuat și în ed. BOR 1988, unde se vorbește despre „frica lui Dumnezeu”, cât și în ed. BOR 2001: „frica Domnului”.

Numai că extazul nu produce frică ci uimire dumnezeiască, vedere dumnezeiască.

Extazul dăruie o perspectivă foarte pozitivă despre Dumnezeu și relația cu El, pentru că erau uimiți de minunea aceasta imensă: că Domnul a luptat pentru Israil.

Însă edițiile românești au tradus VUL, unde găsim „pavor Domini” la 22, 29: spaima/ frica/ emoția Domnului. Pe care, dacă o interpretezi naturalist, fără atingere cu experiența duhovnicească, ajungi la groază.

Însă Dumnezeu nu insuflă groază depersonalizantă în oameni, frică cutremurătoare, mortală ci frică duhovnicească, plină de uimire, de simțire a slavei Sale.

De aceea ecstasis-ul din LXX explică cel mai bine starea pe care o produce prezența lui Dumnezeu sau înțelegerea lucrărilor Lui în lume. Căci numai o astfel de stare foarte pozitivă exprimă relația noastră cu Dumnezeu și nu frica paralizantă, care nu te lasă să mai faci nimic.

WTT vorbește, ca și VUL, despre pahad Elohim: teama/ tremurul/ spaima/ groaza lui Dumnezeu. La fel și MGK: „a căzut frica Domnului peste” [epepese fovos Teu epi].

În LXE: „s-a făcut o teroare/ o spaimă a Domnului peste [there was a terror of the Lord upon]”. În R60: „frică de Dumnezeu” [pavor de Dios]. NEG traduce WTT și vorbește despre „teroarea/ spaima Celui veșnic” [La terreur de l’Éternel].

Numai LXX explică prin extaz ce fel de lucrare iese de la Dumnezeu: de uimire, de copleșire, de cutremurare plină de iubire.

Domnul a adus pace în regatul lui Iosafat [20, 30]. Însă pentru un păcat al său, Eliezer i-a profețit că Domnul îi va sfărâma corăbiile [20, 37].

Did you like this? Share it: