ÎN TOATE ZILELE VIEȚII NOASTRE SĂ PETRECEM
ÎN LUMINA ÎNVIERII DOMNULUI

*

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea
Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

*

Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor dreptmăritorilor creștini din această de Dumnezeu păzită și binecuvântată eparhie, har, milă și pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

                                                     Motto:
„Degrab mergând, spuneți ucenicilor că a înviat
din morți
„. (Matei 28, 7)

Drept măritori creștini,

Ne aflăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, în plină primăvară. Soarele strălucește luminos pe bolta cerului și cheamă firea întreagă la viață nouă. Sămânța aruncată sub glie de harnicii noștri agricultori s-a trezit din somnul iernii și a ieșit la lumină. Câmpurile au înverzit, florile și pomii au înmugurit și s-au umplut de podoabă, codrii s-au îmbrăcat în haină nouă și răsună prin ei ciripitul păsărilor. Cât de minunată și binefăcătoare este primăvara firii!

Și noi am trecut printr-o „primăvară duhovnicească” în vremea sfântului și marelui post al Paștilor. Inimile noastre s-au deschis, au primit razele harului dumnezeiesc și s-au înnoit prin slujbele și binecuvântările Bisericii. Iar astăzi, Biserica ne cheamă să ne bucurăm și să ne veselim la praznicul cel mare al Învierii Domnului Iisus Hristos. Soarele vieții noastre sufletești a înviat din mormânt „cu moartea pe moarte călcând” și nouă ne-a dăruit viață veșnică.

Luând pildă de la primăvara firii, venim la voi în această sărbătoare preamărită și semănăm sămânța cea bună a Evangheliei Domnului, să vă zidim pe piatra dreptei credințe și să vă întâmpinăm cu îndătinatul salut creștinesc:

 „HRISTOS A ÎNVIAT !”

Iubiții mei fii duhovnicești,

A înviat Hristos cu adevărat, căci El este „Învierea și viața noastră” (Ioan 11, 25). S-a arătat „timp de patruzeci de zile” (Fapte l, 3) Sfintei Sale Maici, Mariei Magdalena și celorlalte femei mironosițe (Ioan 20, 11, 17 ; Matei 28, 3), ucenicilor, „în muntele unde le poruncise” (Matei 26, 32, 28, 10, 14). Sunt amintite și alte arătări: celor unsprezece apostoli fără Toma și apoi cu Toma; lui Petru, lui Iacob, tuturor apostolilor, adică și celor șaptezeci, și, de asemeni, „s-a arătat deodată la peste cinci sute de frați” (I Cor. 15, 67).

 Iubiți credincioși,

Păcatul râvnește, îmbolnăvește și omoară sufletul, chiar dacă omul este viu cu trupul. Învierea din moartea păcatului vine prin pocăință, iar pocăința o pune în mișcare credința în existența lui Dumnezeu, a unui Tată ceresc bun, a unei împărății veșnice a Lui, unde toți îngerii și sfinții Lui sunt pururea îndestulați și în fericire.

Popoarele păgâne, dinainte de venirea Mântuitorului, erau moarte în păcat, deși trăiau trupește și aveau civilizații remarcabile. Și ele, însă, din când în când, dar mai ales în împrejurări grele, își aduceau aminte de Dumnezeu și se pocăiau. Cei dintre aceste neamuri care s-au pocăit și au săvârșit fapte bune, întrecând pe semenii lor, au ajuns la Tatăl ceresc, care i-a îmbrățișat și le-a dat fericirea pierdută: aceștia sunt sfinții dintre păgâni.

Strămoșii noștri geto-daci fac parte dintre neamurile păgâne, care însă credeau în „nemurirea sufletului și în viața veșnică, râvna lor religioasă fiind caracterul cel mai de seamă al firii lor”. Iată motive ce ne fac să credem că vor fi fost și dintre ei sfinți ca cei despre care amintește Sfântul Vasile cel Mare.

Odată creștinați, strămoșii noștri și-au găsit sensul credinței lor în nemurirea în Hristos, cel înviat și înălțat de-a dreapta Tatălui în slavă multă. Au înviat deplin din păcatul strămoșesc și din cele personale, ridicându-se cu înlesnire, prin virtuți, la Părintele cel ceresc, la Hristos cel înviat, la toți sfinții care s-au umplut de harul învierii chiar din această viață.

Asemeni apostolilor care mergeau spre Emaus însoțiți de Mântuitorul Hristos și L-au rugat să rămână cu ei (Luca 24, 29) și strămoșii noștri L-au primit pe Hristos și L-au oprit la ei, căci și-au „găsit sensul credinței lor în nemurire”. Nu L-au respins, cum au făcut cei din Atena cu Pavel, căruia i-au spus „că-L vor asculta altă dată” atunci când le-a vorbit despre Învierea lui Hristos (Fap. Ap. 17-, 31, 32).

Pătrunderea și răspândirea creștinismului în provinciile romane de la Dunărea de Jos – inclusiv Sciția Mică (Dobrogea de astăzi) – sunt dovedite, însă, mai ales marele număr al martirilor creștini din aceste părți, care au pecetluit credința lor prin moarte mucenicească înainte de libertatea creștinismului acordată de Constantin cel Mare prin edictul de la Milan (313), de la a cărui promulgare se împlinesc anul acesta 1700 de ani, moment marcat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin proclamarea anului 2013 ca „An omagial al „Sfinților Împărați Constantin și Elena”.

Șuvoiul de credință ortodoxă venită întâi în Dobrogea, prin Sf. Ap. Andrei, prin urmașii lui și prin urmașii Sf. Ap. Pavel, care au predicat în sudul Dunării, s-a revărsat și la nordul Dunării, în Dacia Felix, transformând sufletul poporului nostru într-un popor creștin drept credincios. Prin împărtășirea învățăturii Domnului și prin Sfintele Taine fiecăruia „i s-a dat puterea să se facă Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan l, 12). Și într-adevăr, neamul nostru a devenit un neam care a înviat din vechea credință și din păcatele specifice lumii păgâne, ridicându-se spre Hristos, spre învierea spirituală.

Cronicarii noștri și călătorii străini vorbesc cu respect și entuziasm despre religiozitatea românilor manifestată în toată vatra românească. Vrednic de amintire este momentul dinainte de bătălia de la Vaslui, când Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, poruncește să țină post toată oștirea timp de patru de zile, după care se împărtășesc toți, pornesc la atac și câștigă bătălia contra puhoiului turcesc. Ca să mulțumească lui Dumnezeu și el și sfatul țării și oștenii și poporul petrec în post și rugăciune șase săptămâni, lucru nemaiîntâlnit în istorie, ceea ce arată credința puternică a întregului popor.

  Iubiții mei fii sufletești,

Toți binecredincioșii creștini din această viață suntem laolaltă în comuniune cu toți sfinții din veacuri adormiți întru nădejdea învierii și vieții veșnice; la Sf. Liturghie, pe sfântul disc, uniți în jurul Mielului lui Dumnezeu, adică a Sf. Agneț, ca părticele pe care le scoate preotul așezându-le în stânga și în partea de jos, căci în dreapta stă părticica pentru Maica Domnului. Însă și Sf. Liturghie este viața Mântuitorului, de la leagăn până la moarte, înviere și ședere de-a dreapta Tatălui întru slavă. De aceea se cuvine să participăm la Sf. Liturghie, să ne mărturisim și să ne împărtășim, ca să fim cu adevărat în comuniune cu toți sfinții și deci și cu toți sfinții noștri români.

Până la Întruparea Domnului și sfânta Lui Înviere eram în întuneric. Odată cu învierea și Pogorârea Sfântului Duh „toate s-au umplut de lumină…”, cum cântă Biserica în aceste zile. Este lumina Învierii lui Hristos, este lumina în care sunt înveșmântați sfinții care sunt părtași la „învierea cea-dintâi”, haina cea de la început în care ne-am îmbrăcat la Sfântul Botez.

Deci și noi, dacă suntem lumină prin luminarea cea din Botez, când „ne-am răstignit cu Hristos” și ne-am ridicat înfățișându-ne Lui „ca vii înviați din morți” (Romani 6, 13), se cuvine „să umblăm ca fiii luminii, pentru că roadă luminii este orice bunătate dreptate și adevăr” (Efeseni 5, 8 – 9).

În fața oricăror situații când trebuie să luăm o hotărâre, indiferent de importanța ei, să rugăm pe Sf. Maică, pe toți sfinții și pe ai noștri îngeri păzitori să mijlocească la Hristos, Lumina cea neapropiată, ca să ne lumineze mințile spre „a cerceta duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (Ioan 4, 1) și să putem alege Calea cea mai bună, bine plăcută lui Dumnezeu și, în duhul sfinților și strămoșilor noștri, în toate zilele vieții noastre să petrecem în lumina Învierii Domnului, și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Iubiți credincioși,

După cum spuneam, anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la faimosul edict de la Milan, prin care s-a acordat libertatea celor care doresc să își mărturisească credința în Hristos cel înviat din morți. Sfânta noastră Biserică a hotărât ca acest eveniment să fie comemorat în mod deosebit. De aceea și în eparhia noastră de Dumnezeu păzită s-a creat un program de manifestări cultural-religioase, pentru a da posibilitatea fiilor noștri sufletești să-și manifeste deschis credința lor în Dumnezeu, arătând întregul său tezaur spiritual și cultural, păzit de veacuri de înaintașii noștri.

Astfel, în Duminica Ortodoxiei, la Roman, a avut loc o procesiune sub genericul: Libertatea creștinilor dobândită prin Decretul constantinopolitan din anul 313. Astfel de procesiuni se vor organiza și în alte orașe și localități mai importante ale eparhiei, la care vă rog părintește să participați. Este de datoria noastră ca anul acesta, în mod special, fiecare fiu al Bisericii să facă un gest prin care să-și dovedească identitatea ortodoxă și să-și arate atașamentul său față de valorile perene ale credinței noastre.

Să nu ne fie teamă de a manifesta credința noastră într-o lume a îndoielilor și incertitudinilor, a sincretismului și a ofertei supraaglomerate a diversității religioase creștine sau necreștine! Veți dovedi că în această lume parcelată și fracturată de interese egoiste și meschine, experiența trăirii voastre cu Dumnezeu și prin Dumnezeu vă va da satisfacția supremei certitudini a vieților voastre transfigurate. Veți lichida din viața voastră nedumeririle, relativismele și superficialitățile pe care vi le-ați permis mai înainte de a cunoaște grandoarea simțirii lui Hristos înviat.

Cu astfel de gânduri, simțăminte și îndemnuri vă îmbrățișez în iubirea mea părintească și rog pe Hristos Domnul Cel ce ne-a dăruit viața veșnică prin Învierea Sa, să vă dea tuturor sănătate deplină, pace și belșug în săvârșirea faptelor bune.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, să fie cu duhul vostru” (Galateni 6, 18).

Al vostru părinte și păstor duhovnicesc de tot binele voitor și pururea către Domnul fierbinte rugător,

†Eftimie,
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Dată în reședința noastră arhiepiscopală de la Roman, mai 2013

Did you like this? Share it: