† G H E R A S I M,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL RÂMNICULUI

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTCREDINCIOȘILOR CREȘTINI, DIN ACEASTĂ DE DUMNEZEU PĂZITĂ EPARHIE: HAR, MILĂ, PACE ȘI BUCURIE, ARHIEREȘTI ȘI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI.

Preacucernici și Preacuvioși Părinți, Preacuvioase Maici și
Iubiți fii și fiice duhovnicești,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu mare bucurie duhovnicească prăznuim astăzi, în perioada celui mai frumos anotimp al anului, după un răstimp de pregătire sufletească, slăvita zi a Învierii Domnului. Ne aflăm în plină primăvară, când soarele strălucește luminos pe bolta cerului și cheamă întreaga fire la o viață nouă.

Câmpurile au înverzit, florile și pomii s-au umplut de podoabă. Codrii s-au îmbrăcat în haină nouă și răsună de simfonia miilor de păsări. Toate se îmbracă în veșmânt nou și renasc, ne îmbie la înnoirea vieții și tresaltă de bucurie că Hristos a înviat.

Bunii creștini mărturisesc că s-au pregătit pentru acest mare praznic în vremea Sfântului și marelui Post al Paștelui, și-au primenit inimile, au primit razele binefăcătoare ale harului dumnezeiesc, înnoindu-și sufletele prin slujbele și binecuvântările Bisericii.

De aceea, Biserica îndeamnă în această noapte sfântă ca toată suflarea să participe la vestirea celei mai mari minuni care stă la temelia credinței noastre zicând: Cerurile să se veselească după cuviință și pământul să se bucure și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică (Tropar din Canonul Învierii).

Aceeași fire înconjurătoare și întreaga natură ce s-a trezit la o nouă viață ne cheamă la bucurie. Astăzi, cu mic cu mare, toți cei care participăm la slujba de Înviere, ne luminăm din lumina cea strălucitoare și nepieritoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cel ce S-a mărit pe Sine și a pătimit dându-Și viața ca preț de răscumpărare pentru noi, a ieșit din mormânt ca un Biruitor, a sfărâmat pecețile iadului ca un Stăpân peste cei vii și peste cei morți și S-a făcut pârgă a învierii noastre ca un Domn și de Viață Făcător.

Iubiți fii duhovnicești,

Sfânta Înviere este izvorul nădejdii noastre în Dumnezeu și arvună a Învierii celei de obște la care vom fi și noi părtași, având deplină încredere în biruința vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului și a binelui asupra răului.

Noi credem cu tărie în acest adevăr de netăgăduit, pentru că el se sprijină pe glasul îngerului, pe vestirea mironosițelor, pe propovăduirea apostolilor, pe sângele martirilor, pe învățătura soboarelor și pe mărturisirea Bisericii. Acum primim încredințarea că Cel ce a pătimit de bună voie și a fost răstignit pentru mântuirea neamului omenesc, a înviat a treia zi și ne-a deschis ușile împărăției cerurilor.

Aceasta înseamnă că am primit mântuirea prin jertfa de răscumpărare adusă pentru păcatele noastre de Fiul lui Dumnezeu și am devenit fiii Tatălui Ceresc, pentru că în fața noastră s-au deschis porțile spre veșnicie.

De aceea, Sfântul Ignatie al Antiohiei numește ziua învierii ziua în care a răsărit viața noastră, ziua în care a înviat Hristos („Istoria Bisericească Universală”, vol. I, Ediția a II-a, București, 1975, pag.7), dar și garanția învierii noastre, pentru că Dumnezeu Tatăl din mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morți ne-a născut din nou spre nădejde vie, prin nașterea nestricăcioasă, neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri (I Petru I, 3-4). Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El (I Tesaloniceni IV,14).

Deci, prin această credință vom fi în permanentă comuniune cu Dumnezeu Tatăl, dar și cu moșii și strămoșii noștri ce au mărturisit același crez, pentru care mulți și-au dat viața apărând pământul nostru binecuvântat de Dumnezeu dintru început, în care S-a slăvit continuu preasfânt numele Lui.

Credința în Învierea lui Hristos este garanția Învierii noastre pentru că El Însuși a spus: Eu sunt Învierea și Viața; Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac (Ioan XI, 25-26), pentru că toți cei ce caută pe Domnul vor fi vii (Amos V, 6 ).

Iubiții noștri,

Învierea Domnului ne-a adus acest dar al vieții veșnice și ori de câte ori o prăznuim, prăznuim pe Cel ce ne-a dat dreptul de a fi împreună cu El, atât în călătoria vieții de aici, cât și după trecerea din această viață. Cu alte cuvinte, învierea noastră sufletească cât și dobândirea vieții veșnice sunt rodul Învierii lui Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne învață atât de lămurit acest adevăr.

Noi nu nădăjduim în Hristos numai pentru viața aceasta căci dacă nădăjduim în Hristos numai pentru viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Însă Hristos a Înviat și S-a făcut pârga celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (I Corinteni XV, 20-23).

După cum Hristos Cel sculat din morți – arăta Sfântul Nicolae Cabasila – nu mai moare și moartea nu mai are nici o tărie asupra Lui, tot așa, nici mădularele Lui nu vor mai vedea moartea în veac. Pentru că, în ce chip, ar putea gusta moartea cele care pururi stau în strânsă legătură cu inima Celui ce nu moare… Și numește împărăția Tatălui tocmai strălucirea cu care S-a arătat plin de lumină înaintea apostolilor, care au văzut acea împărăție ca pe o lumină coborându-se cu putere mare peste fața oamenilor. Și vor străluci drepții cu aceeași putere și mărire ca și Hristos, ei pentru că s-au învrednicit de așa fericire, iar El, de bucuria de a fi părtaș la fericirea lor.

Deci, Învierea lui Hristos este dovada cea mai puternică a dumnezeirii Lui (Romani I, 14), dar este și garanția învierii noastre și stă la temelia trupului tainic care este Biserica.

Așadar, credința noastră în Învierea lui Hristos este temelia nădejdii în viața veșnică. Nici moartea nu o va putea despărți de Hristos, căci ori de trăim, ori de murim, ai Domnului suntem (Romani XIV, 8).

Sfântul Apostol Pavel, Cel ce s-a întâlnit cu Hristos cel Înviat pe drumul Damascului, Sfinții Evangheliști și toți ucenicii, ca martori oculari, ne încredințează că l-au văzut pe Domnul, au vorbit cu El și au mâncat cu El.

Această întâlnire cu Hristos cel Înviat le-a dat ucenicilor temeiul, îndreptățirea și îndatorirea de a mărturisi ceea ce au văzut, adevărul în care trebuiau să creadă, calea pe care trebuiau să meargă și viața pe care trebuiau s-o ducă, dar și încredințarea că tot ceea ce propovăduise Iisus era de la Dumnezeu, luându-și în serios misiunea de a merge și învăța și pe alții.

Așa au ajuns învățăturile lui Iisus până la noi, și noi credem în ele și credem în El, că a fost Fiul lui Dumnezeu, prin tot ceea ce a învățat, prin întreaga Lui viață și, mai ales, prin Învierea Sa din morți. Învierea este temeiul care dă putere absolută învățăturilor Sale, adevărul că Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu, prin aceea că a înviat din morți. Dacă Hristos a înviat și dacă noi vom învia și vom avea de dat socoteală de felul cum i-am urmat învățăturile, se cuvine să lucrăm în așa fel, încât învierea noastră să fie înviere spre viață, nu spre judecată.

Iubiții noștri,

Anul acesta, în Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română, cu prilejul aniversării a 1700 de ani de la Edictul de la Milan (313), suntem chemați să devenim mărturisitori ai libertății creștine, așezându-i pe cei întocmai cu Apostolii, drept modele în cinstirea Sfintei Cruci și grija față de Biserică și față de sfintele altare.

Prin contribuția la promovarea învățământului catehetic, prin apărarea dreptei credințe cât și prin opera social-filantropică pe care au dezvoltat-o, Sfinții Împărați Constantin și Elena rămân modele de urmat în toate vremurile.

De asemenea, ca semn de prețuire față de înaintașii noștri care au apărat credința creștină, s-au jertfit pe altarul Bisericii și al neamului, transmițând-o urmașilor lor, creând o adevărată teologie românească, Biserica îi așează la loc de aleasă cinstire și prețuire, publicându-le opera și aniversându-i la momentele importante ale vieții și devenirii lor.

Unul din marii teologi ortodocși ai veacului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae este comemorat anul acesta în Patriarhia Română, la împlinirea a 110 ani de la nașterea sa și 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Prin teologia sa vastă, profundă și bogată, creând o teologie în duhul rugăciunii tainice care restabilește legătura între revelația biblică, tradiția părinților, cântarea liturgică și rugăciunea personală, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine și un apărător al demnității umane.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

În această zi a bucuriei supreme – Ziua Învierii – când Hristos S-a ridicat din mormânt ca un Atotputernic, zdrobind încuietorile iadului și slobozind pe cei legați acolo de veacuri, moartea a fost doborâtă, viața a fost propovăduită și mântuirea noastră s-a împlinit. Astăzi, să ne facem vestitori ai acestei minuni dumnezeiești prin permanenta desăvârșire morală, aducând laudă și preamărire Stăpânului a toate, Care ne învață zicând: Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan VIII,12).

A înviat Hristos – învață Sfântul Chiril al Alexandriei – călcând moartea, ca și pe noi să ne izbăvească de stricăciune și, oprind tânguirea din pricina ei, să ne încredințeze să strigăm plini de bucurie: Ai întors plânsul meu în bucurie, ai rupt sacul meu și m-ai îmbrăcat în veselie (Ps. 29,12).

Învierea lui Hristos să ne facă fii credincioși ai Luminii Sale și să ne alunge din suflete orice urmă de îndoială, să ne sporească credința, iubirea milostivă și pacea. Pentru Părintele Stăniloae: Lumina Lui Hristos nu e numai înțelegere a sensului vieții, ci o hrană a vieți cele adevărate. Căci odată ce știi că viața are un sens, nu mai ești plictisit de ea, nu-ți mai scade voința de-a trăi. Iar când știi prin Lumina lui Hristos care este viața adevărată la care vei ajunge, te pregătești pentru ea. Nu te mai consumi în plăceri trupești trecătoare, ci sporești în tine viața de curăție și de dragoste din Duhul dumnezeiesc, care-ți sporește zi de zi bucuria de-a fi.

Trebuie să cunoașteți că dreapta credință pe care a împărtășit-o Biserica, a călăuzit în tot decursul istoriei pe înaintașii noștri. Ei au păstrat-o și au apărat-o, de multe ori cu prețul vieții lor. Nu s-au despărțit de ea și nu au amestecat-o cu alte învățături străine pentru că au împletit rugăciunea cu munca, credința cu fapta, poruncile cu omenia și iubirea de adevăr cu dreptatea.

De aceea, vă îndemn să umblați cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un singur Domn, o credință, un botez (Efeseni IV, 2-3, 5).

Să fim buni și drepți, stăruind în fapta cea bună. Să ne iubim unii pe alții ca frații și să ne purtăm cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos (Filipeni I, 27), având aceeași iubire în suflet, aceeași cugetare (Filipeni I, 27).

Tradiția Ortodoxă nu prezintă Învierea Domnului ca pe un act singular, ci ca pe o stare de comuniune cu cei mai înainte adormiți, pentru ca în felul acesta să devină mărturie pentru comuniunea noastră, în misiunea liturgică și socială, devenind arvună a propriei noastre învieri.

Cele vechi să le părăsiți și să vă îmbrăcați în omul cel nou, căci cel ce trăiește în Hristos este făptură nouă (I Corinteni V, 17), în înfierea dumnezeiască cu Cel ce ne-a născut, o părtășie nu numai cu numele de dincolo, ci una adevărată, prin Sânge, prin Trup, prin Viață (Sf. Nicolae Cabasila). Să umblați întru El, înrădăcinați și zidiți fiind într-Însul … pentru că întru El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii (Coloseni II, 6-9).

Împărtășindu-vă aceste învățături ale dreptei credințe și îndemnuri părintești, rog pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat, să vă binecuvinteze viața și să vă ajute să petreceți praznicul Învierii cu sănătate, bucurie și pace, sporind în tot lucru bun și bine plăcut lui Dumnezeu și folositor oamenilor.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al Vostru, Părinte duhovnicesc de tot binele voitor și pururi rugător către Domnul,

† G H E R A S I M,
ARHIEPISCOPUL RÂMNICULUI

Dată în Reședința Noastră Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, la Praznicul Învierii Domnului, din Anul mântuirii 2013.

Did you like this? Share it: