† DR. IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

Arhiepiscopul Craiovei &

Mitropolitul Olteniei

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS, IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, noaptea de Înviere este aşteptată cu emoţie sfântă de fiecare credincios. De la mic la mare, cu toţii venim la biserică să luăm lumină şi Sfintele Paşti. Este o noapte care ne apropie mai mult de credinţa şi de minunea Învierii din morţi a Mântuitorului, eveniment ce a dat un sens nou vieţii noastre şi existenţei umanităţii.

Această Sărbătoare este mai mult decât un simbol, ea este chemarea Mântuitorului Hristos Cel înviat: „Veniţi de luaţi lumină!”. Aceasta ne arată că a primi lumina credinţei înseamnă a crede în Dumnezeu, a nădăjdui în viaţa veşnică şi a înţelege rostul existenţei noastre pe acest pământ.

Adevărul creştin, în acest context, nu se limitează la cât trăim în această viaţă, ci cum ne pregătim să ajungem dincolo de moarte în Împăraţia Cerurilor. De aceea, Învierea Domnului reprezintă evenimentul unic, dumnezeiesc, care dă sens total întregii noastre existenţe.

Dreptmăritori creştini,

Învierea Domnului, după Sfintele Evanghelii, n-a fost văzută de nimeni, dar mulţi L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Sfinţii Evanghelişti consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos Domnul a ieşit din mormânt.

Tot din Sfintele Evanghelii mai aflăm că în prima zi a săptămânii, Duminica, femeile mironosiţe au venit cu miresme la mormântul Mântuitorului Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul Lui. Maria Magdalena ajunge prima la mormânt şi, uimită de vederea pietrei ridicate şi a mormântului gol, nu le mai aşteaptă pe celelalte femei, ci aleargă să vestească Apostolilor cele petrecute.

La mormânt ajung şi Sfinţii Apostoli Ioan şi Petru. Aceştia, în afară de prezenţa giulgiului şi a mahramei, care indicau că Mântuitorul a înviat, au văzut în mormânt şi altceva minunat. Din această clipă, Sfântul Ioan a crezut fără şovăială în Învierea Mântuitorului. Şi cei doi Apostoli vor merge imediat să vestească şi celorlalţi Învierea.

După aceste momente ale Învierii desfăşurate pe parcursul unei săptămâni, Domnul slavei în multe rânduri şi în multe chipuri S-a arătat ucenicilor şi la alţi credincioşi. Prin aceste arătări, El i-a încredinţat că a înviat cu adevărat şi că nu mai este dependent nici de spaţiu şi nici de timp.

Cu toate acestea, Domnul Se face în continuare accesibil simţurilor: poate fi văzut, auzit şi chiar pipăit. În felul acesta, El a arătat că Învierea Lui nu este o simplă revenire la viaţa pământească, ci este începutul altei vieţi: viaţa veşnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineaţa Învierii, trăsătura pătimitoare a acestuia. De acum, în Domnul începe transfigurarea lumii prin sfinţenie şi a fiecărui om în parte.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Mântuitorul Hristos S-a odihnit în mormânt Sâmbăta, odihnă ce semnifică încheierea activităţii consemnată de Vechiul Testament. În rânduiala slujbei din Sâmbăta Mare se spune că: „Ziua de astăzi mai înainte o a închipuit cu taină marele Moise, zicând: şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea! Că aceasta este Sâmbăta cea binecuvântată, aceasta este ziua odihnei întru care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu prin rânduiala morţii după trup, odihnindu-Se. Şi la ce era iarăşi întorcându-Se prin Înviere, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un Singur Bun şi Iubitor de oameni”.

În această zi de Sâmbătă, Biserica noastră pomeneşte pe cei adormiţi „întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”. Această odihnă se deschide şi se finalizează Duminica, în ziua a opta, a Învierii, când Însuşi Domnul cuprinde în iconomia Sa atât răstignirea şi punerea în mormânt, cât şi Învierea.

Deci, nu odihna în mormânt a Domnului reprezintă punctul culminant al mântuirii noastre, ci Învierea care este adevărata odihnă în Dumnezeu. Despre această zi de odihnă ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, care zice: „Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre».

Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu, s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării” [1].

Din aceste precizări ale Apostolului înţelegem că este vorba despre odihna deplină pe care o dă Învierea Domnului. Şi Sfântul Ioan Evanghelistul se referă la aceeaşi odihnă, când zice: „Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” [2].

Tâlcuind cele spuse de marele Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „odihna întâi este aceea a Sâmbetei în care Dumnezeu a încetat cu lucrurile Sale; a doua, aceea a pământului făgăduinţei, în care intrând iudeii, trebuiau să se odihnească de ostenelile cele multe; şi a treia este eea adevărată, a Împărăţiei Cerurilor, în care cei ce o vor câştiga, se vor bucura într-adevăr de ostenelile lor”. Această odihnă este cea pe care Domnul a făgăduit-o ucenicilor Săi şi urmaşilor acestora încă pe când era cu ei, când a zis: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” [3]. Ca atare, odihna este acel „astăzi” pe care-l subliniază Mântuitorul în Rugăciunea domnească [4], în făgăduinţa tâlharului de pe cruce, [5] sau la Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei [6].

Preacucernici părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori,

Cum constatăm din cele de mai sus, primei creaţii i-a urmat moartea, iar celei de a doua, datorită jertfei Mântuitorului, i-a urmat Învierea şi viaţa veşnică. Prin această jertfă mântuitoare şi prin Învierea cea de a treia zi, întregul neam omenesc devine viu şi nemuritor. Importanţa acestui eveniment a atras după sine şi sărbătorirea lui încă din momentul împlinirii acestui fapt unic, ziua Învierii fiind Duminica, Paştile Noului Testament [7].

În această zi, dis-de-dimineaţă, ca într-un nou început, Domnul S-a arătat mai întâi Maicii Sale, după aceea Mariei Magdalena, femeilor mironosiţe, lui Simon Petru, ucenicilor fără Toma, şi apoi când Toma era de faţă [8]. Mergând mai departe pe firul evenimentelor, şi Cincizecimea s-a petrecut tot în ziua întâi a săptămânii, Duminica, atunci când Apostolii erau din nou „toţi împreună la un loc” [9].

În această zi îşi are originea şi Sfânta Liturghie, compusă din cuvântul Evangheliei şi din „frângerea pâinii” [10], adică din Sfânta Euharistie. Importanţa acestei zile este subliniată de Sfântul Evanghelist Ioan în Apocalipsă, numindu-o: „Ziua Domnului” [11] sau Duminica.

Semnificativ în această numire este faptul că „Ziua Domnului” este deodată şi Ziua Învierii Domnului, ca fapt al biruinţei morţii, dar şi ca victorie asupra răului.

Aceasta ne arată că Învierea Domnului este în strânsă legătură cu învierea tuturor şi întâlnirea oamenilor cu Mântuitorul Hristos întru slavă. În felul acesta Biserica Ortodoxă pregăteşte pe credincioşi, prin prăznuirea Zilei Domnului şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului pentru a intra în odihna veşnică a Împărăţiei Cerurilor.

Iubiţii mei fii şi fiice sufleteşti,

Prin Înviere, Mântuitorul ne învaţă înainte de toate cât de necesar este să avem credinţă în El, să ne regăsim pe noi înşine, să dorim după Dumnezeu şi să ne însuşim marele dar al mântuirii. De asemenea, El ne învaţă cât de important este să ne întoarcem spre sufletele noastre, să ne readunăm mintea împrăştiată de patimi, să o direcţionăm spre inimă şi să ascultăm mai mult chemarea pe care ne-o adresează: „Iată stau la uşă şi bat.Dacă aude cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina împreună cu el şi el cu Mine” [12].

Astăzi, mai mult ca oricând, viaţa unora dintre fraţii noştri pare să se rupă din ce în ce mai mult de Biserică, favorizând indiferenţa religioasă şi necredinţa. După cum se ştie, secularizarea a început şi s-a consolidat în Occident, mai apoi a fost adusă şi răspândită şi la noi. Iar noi, de dragul modernismului, ne dispreţuim rădăcinile noastre autentice, neamul, familia, prietenii şi Biserica, ajungând să păşim desculţi printre spinii necredinţei.

Drept aceea, este necesar să ne întoarcem spre lumina Învierii şi cu ea în inimă şi în cuget să continuăm tradiţiile strămoşeşti, întregind astfel bucuria spirituală a acestui mare Praznic. Să menţinem de asemenea îndelung bucuria Învierii de a fi împreună, unii cu alţii în  familie, dincolo de orice încercări şi greutăţi pământeşti.

Este adevărat că mulţi oameni nu cunosc aceste bucurii ale Paştilor, fie că nu cred în Înviere, fie că nu s-au pregătit suficient să primească această Sărbătoare în mod creştinesc. De bună seamă, adevărata Sărbătoare a Învierii Domnului constă în mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Mântuitorului Hristos.

Pentru aceasta, bucuria noastră, a celor ce am venit la Sfânta Înviere, sperăm să nu fie numai pentru mediul nostru personal, individual, ci să fie o bucurie universală, aşa cum spune cântarea pascală: „Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuire şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”.

Totodată, Mântuitorul Hristos Cel înviat ne cheamă să rămânem statornici în credinţa ortodoxă strămoşească, aşa cum au trăit strămoşii noştri de-a lungul veacurilor şi cum ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel: „Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră!”[13]

Fie ca Mântuitorul Hristos, Cel ce a înviat din morţi, să tămăduiască sufletele şi trupurile noastre de toate suferinţele şi să ne îndrepte paşii spre tot lucrul bun.

Vă îmbrăţişăm pe toţi şi vă dorim să trăiţi aceste Sărbători Sfinte în pace şi sănătate:

Hristos a înviat !

AL VOSTRU CĂTRE HRISTOS DOMNUL

RUGĂTOR ŞI PERMANENT MIJLOCITOR

ÎN DUHUL SFÂNT,

† DR. IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei &

Mitropolitul Olteniei


[1] Evrei 4, 7-11.

[2] Apocalipsa 14, 13.

[3] Matei 11, 28.

[4] Matei 6, 11: „Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi”.

[5] Luca 23, 43: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai”.

[6] Evrei 4, 7: „Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre»”.

[7] Sfinţii Apostoli au continuat să intre sâmbăta în sinagogă, dar numai pentru că atunci puteau să predice Evanghelia celor ce veneau să se roage după legea iudaică (Faptele Apostolilor 13, 5, 14, 44; 14, 13; 17, 2).

[8] Cele spuse de Sfântul Evanghelist Ioan: „După opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: «Pace vouă»” (Ioan 20, 26) sunt prevestite de Domnul în Levitic, când hotărăşte: „În ziua întâi va fi adunare sfântă; nicio muncă să nu faceţi. Şapte zile să aduceţi jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să aduceţi arderi de tot Domnului: aceasta este încheierea sărbătorii; nicio muncă să nu faceţi” (Levitic 23, 35, 36, 39).

[9] Faptele Apostolilor 2, 1.

[10] Faptele Apostolilor 2, 42.

[11] Apocalipsa 1, 10.

[12] Apocalipsa 3, 20.

[13] II Tesaloniceni 2, 15.

Did you like this? Share it: