Iubitorului şi cinstitorului de Hristos cler,

vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi

tuturor evlavioşilor drept-credincioşi creştini,

Har, îndurare, pace şi bucurie de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel ce a înviat din morţi, biruind puterea şi tirania morţii, iar de la noi, vrednică şi de netăgăduit mărturie

Hristos a Înviat !

Taina învierii Domnului din morţi ne întâmpină şi în acest an, după zile îndelungate de iarnă cu frig, multe dintre ele lipsite de soare şi lumină, să ne dea curajul întăririi în credinţă, care mai mult ca niciodată se cere mărturisită şi trăită, „spre dobândirea vieţii de acum şi a celei ce va să vină“ (I Tim. 4, 8).

Paştele cel nou pe care-l trăim şi ne bucurăm de taina Învierii Domnului din morţi ne adună pe toţi cei iubitori de Dumnezeu în bisericile Lui, unde ne întâmpină vestirea îngerului care a coborât din cer la mormântul cel dătător de viaţa, spunându-ne: „Hristos a înviat! Veniţi de vedeţi locul de îngropare, nu este aici, ci a înviat precum a zis mai înainte, mergeţi şi vestiţi tuturor că a înviat din morţi!“ (Matei 28, 6-7).

După săptămâna cea mare a Sfintelor Patimi, în care omenirea a trăit cea mai dramatică şi sângeroasă faptă pe care a săvârşit-o, trădând şi condamnând la moarte pe Dumnezeu-Omul venit pentru mântuirea (salvarea) ei, ne-a răsărit în ziua Învierii bucuria cea mare, pentru că Domnul a înviat, biruind puterea răului şi a morţii.

În acest tainic şi unic eveniment minunat, să luăm ca mărturie de netăgăduit a Învierii  mormântul lui Hristos cel plin de viaţă, care şi astăzi, ca şi atunci, în Ierusalim, mărturiseşte prin lumină şi bucurie Învierea lui Hristos şi viaţa cea veşnică a tuturor celor ce cred în El.

Din viaţa şi experienţa noastră zilnică, toţi ştim că mormântul este o mărturie inatacabilă despre plecarea unui semen dintre noi, o certitudine irevocabilă legată de călătoria fiecărui om în această lume; dincolo de mormânt, credinţa şi speranţa deschid calea spre veşnicie, aceasta fiind posibilă numai prin Învierea lui Iisus Hristos.

Sfintele Evanghelii prezintă taina mormântului lui Hristos ca mărturie evidentă, clară, palpabilă şi de nezdruncinat a biruinţei învierii Lui.

După moartea Sa pe cruce, Iosif şi Nicodim împlinesc ritualul aşezării Domnului într-un mormânt nou, care se afla aproape de Golgota, într-o grădină în afara Ierusalimului, martore ale îngropării Lui fiind sfintele femei pătrunse de durerea morţii Celui nevinovat. Fapta lui Iosif şi Nicodim arată că niciun om nu este exclus de la înviere şi viaţă, pentru că unul era membru al Sinedriului, celălalt fariseu, însă în taină se ataşaseră de Domnul, săvârşind şi slujind taina mormântului, cu speranţa învierii.

Mormântul în care a fost aşezat Domnul se afla într-o grădină şi era nou; acest fapt nu este lipsit de semnificaţie, deoarece în grădina raiului a căzut primul om, neascultând de Dumnezeu, prin el venind în lume suferinţa şi moartea; Iisus Mântuitorul, înviind în grădina de pe Golgota, ne va dărui putinţa de a reintra în rai (paradis), pe care l-am pierdut.

După îngroparea Lui, mormântul este păzit de cei ce voiau să-L dea uitării, crezând că totul s-a terminat cu moartea şi îngroparea Lui. De câte ori vor încerca duşmanii Lui, de-a lungul istoriei, să lupte împotriva Adevărului, să astupe gura slujitorilor Lui, să nimicească lucrarea Bisericii…

Strădania lor va fi zadarnică însă, ca şi a celor care au pecetluit mormântul. Fapta lor s-a întors împotriva lor, ostaşii care străjuiau mormântul au văzut Învierea, fiind primii care au mărturisit minunea, răsturnând şi ruşinând minciuna şi neadevărul.

În dimineaţa Învierii, mormântul cel purtător de viaţă, foarte aproape de cetate, era gol, împreună cu giulgiurile cu care fusese înfăşurat trupul Lui, care mărturiseau că Domnul a înviat din morţi. Nimeni dintre duşmanii Lui n-au contestat că mormântul era gol, evidenţa era de netăgăduit.

Mormântul gol, prezent până astăzi, ne mărturiseşte despre Înviere, ca eveniment istoric petrecut şi care până la sfârşitul veacurilor ne va chema să trăim noua realitate: aşa cum Hristos a înviat, fiind începutul învierii celor adormiţi, lăsând în urma Sa un mormânt gol, în acelaşi fel vor învia şi cei adormiţi şi ei vor părăsi mormintele lor. „Însuşi Domnul, întru poruncă, Se va coborî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi“ (I Tesal. 4, 16).

Drept-credincioşi creştini,

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos o mărturiseşte mormântul Lui aflat în Biserica Învierii din cetatea Ierusalimului, dar şi cei care L-au urmat şi au crezut în El şi L-au întâmpinat după Înviere. Prin mărturia lor credem şi noi în Înviere şi mărturisim în aceste zile sfinte că El a înviat din mormântul cel plin de lumină şi slavă, aducându-ne bucuria cea mare a vieţii veşnice.

Sf. Maxim Mărturisitorul (580-662) ne arată înţelesul tainic al mormântului, spunând că „mormântul şi crucea Domnului sunt nedespărţite, fiindcă prin acestea cunoaştem pe Iisus (Cuvântul), căci fără acestea înţelegerea Lui mai presus de cuvinte ne rămâne necuprinsă“ (Filocalia, vol. 2, p. 166, Bucureşti, 1993).

Sărbătoarea Sfintelor Paşti urmează unei perioade de pocăinţă a Postului Mare, prilej de cercetare a propriei vieţi, de cugetare şi problematizare a scopului vieţii noastre. Fiecare este chemat astăzi să descopere puterea Învierii şi a  iertării, să trăiască creştineşte prin ascultare de Biserica Celui ce a înviat din morţi şi prin împlinirea binelui, de care este mare nevoie.

În cei douăzeci de ani de libertate, nu ne-am descoperit ca slujitori ai binelui şi dreptăţii, ci, din nefericire, constatăm mereu multă îndărătnicie la cuvântul şi chemarea Mântuitorului Hristos, nerecunoştinţă şi neimplicare în a împlini binele. Lipsa responsabilităţii şi asumării este mereu prezentă. Profitul fără muncă cinstită şi înşelăciunea ne dezumanizează zilnic.

De aceea, sfânta zi a Învierii Domnului care ne întâmpină astăzi trebuie să ne dea puterea de a fi purtători de lumină şi de bucurii. „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!“ (Efes. 5, 8). Ori de câte ori ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, gustăm din izvorul cel de viaţă, spre viaţă, din lumina Lui devenim purtători de lumină, într-o lume în care întunericul, minciuna, calomnia, răutatea şi necredinţa sunt dominante.

Întoarceţi-vă către viaţă, părăsiţi calea morţii, fiţi iubitori de cel în suferinţă, ajutaţi-l, încurajaţi-l, călăuziţi-l pe calea Învierii şi a vieţii!

Învierea Domnului este sensul şi existenţa Bisericii. Fără Înviere totul este absurd şi fără sens. „Împotriva adevărului nu avem nicio putere“ (2 Cor. 13, 8). El biruieşte, şi cei ce mărturisesc adevărul şi Învierea umblă în lumină, fiind biruitorii morţii şi întunericului. „Cei care neagă învierea luptă împotriva Bisericii şi crucii lui Hristos, având ca sfârşit apropiat pieirea“ (Fil. 3, 20). Noi, cei ce-L urmăm şi la taina Învierii Lui participăm, „aşteptăm să intrăm în cetatea cea din ceruri, noul Ierusalim, unde ne aşteaptă Cel ce a biruit moartea, fiind Domnul domnilor“ (Apoc. 3,12).

Ziua Învierii este ziua biruinţei lui Hristos şi a noastră, a celor ce suntem chemaţi să mergem la mormântul Lui cel purtător de viaţă, ca raiul înfrumuseţat, şi, primind lumina, să o dăruim celor din umbră şi întuneric, fiind purtători de lumină şi mare bucurie.

Încredinţaţi de puterea Învierii, să ne mângâiem iertându-ne unul altuia, să mergem spre o viaţă nouă plină de lucrarea şi puterea Luminii care a strălucit din mormânt. În aceste zile de bucurie a biruinţei, a curajului şi reînvierii în credinţă, să ne mărturisim credinţa cu salutul nădejdii,

Hristos a înviat !

Către Mântuitorul Iisus Cel mort şi înviat mereu pururea rugător pentru voi toţi,

† CORNELIU,

EPISCOPUL HUŞILOR

Did you like this? Share it: