Pastorala pascală a PS Timotei Lauran [2013]

† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu,

Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2013

Hristos este Iubirea care se Dăruieşte!

 *

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru,

iar de la noi părinteşti binecuvântări!

 

„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? / Necazul, sau strâmtorarea sau prigoana, sau foametea, / sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (…) / Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, /nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, / nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi / de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”.

(Romani 8, 35; 8, 38-39).

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Hristos a Înviat!

Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşire 3, 14) a fost răspunsul lui Dumnezeu către Moise, atunci când acesta l-a întrebat pe Cel cu Care vorbise în rugul aprins: „Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?” (Ieşire 3, 13). Şi a mai zis Dumnezeu: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam în neam!” (Ieşire 3, 15).

Ne aducem cu toţii aminte de acest emoţionant dialog al lui Dumnezeu cu Moise, de chemarea pe care i-a făcut-o lui Moise, de răspunsul acestuia şi mai apoi de felul în care, prin el, Domnul avea să fie eliberatorul poporului Său din robia egiptenilor. Moise proorocul a mărturisit lumii întregi, nouă, celor de astăzi, dar şi celor de după noi, că Dumnezeu este viu, că există şi că este principiul de existenţă a tot ce este creat şi necreat.

La plinirea vremii (Cf. Galateni 4, 4), Dumnezeu L-a trimis în lume pe unicul Său Fiu pentru ca să ne descopere încă un lucru minunat, anume că El este iubire (Cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care încă de la începutul creării lumii a arătat-o omului. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-și împărtăși iubirea.

Însă omul, datorită ispitei venite din partea celui rău, a căzut în neascultare faţă de Tatăl său, îndepărtându-se de Acesta. Dar, pentru că iubirea nu cade niciodată, a făcut Dumnezeu posibilă reîntoarcerea omului la El, prin Fiul Său, Care ne-a răscumpărat pe fiecare dintre noi şi ne-a reaşezat în demnitatea de fii şi moştenitori ai Lui, ai celei mai însemnate averi, ai iubirii celei nestricăcioase şi ai vieţii veşnice. Iată, pe scurt, care este temeiul sărbătorii de astăzi, motivul bucuriei acestei minunate zile.

Sfântul Apostol Pavel avea să o spună şi el corintenilor că: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 20-22).

Hristos a înviat şi vine să ne spună din nou că a înviat pentru noi şi că ne dăruieşte dragostea Sa.

El înviază azi şi în sufletul nostru şi astfel ne dă mărturie viaţa Sa plină de iubire. El vine să ne spună că fiecare în parte valorează mai mult decât lumea întreagă şi că, rămânând în comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic, niciodată.

Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi, fiecăruia: că ne iubeşte mai mult decât orice şi că nimic nu-L face mai fericit decât să împartă iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfârşeşte niciodată şi nu se împuţinează și nici se ştirbeşte în vreun fel.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Dacă iubirea lui Dumnezeu este deplină, iubirea noastră este nedesăvârşită. Datorită acestui fapt noi încă o căutăm și încercăm să ne regăsim prin iubire. În definitiv, aceasta este dorința omului dintotdeauna: a iubi şi a fi iubit.

Mântuitorul Hristos spune: „Eu şi Tatăl meu una suntem” (Ioan 10, 30). Ei bine, această unitate este o comuniune de iubire a celor trei Persoane dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Sfântă și nedespărțită a Cărei fiinţare este «fără-de-început» şi care ne dă nouă, oamenilor, prin Fiul, experienţa vie a Iubirii, ca o pregustare a îndumnezeirii făgăduite nouă.

Avem, aşadar, nevoie de Fiul, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel Care ni Se dăruieşte nouă, ca prin El să Îl avem pe Dumnezeu ca viaţă a noastră.

Sfântul Simeon Noul Teolog, într-una din catehezele sale despre iubire, ne învaţă că aceasta, Iubirea, are multe nume, după cum multe sunt şi formele ei: „Multe sunt numele ei (iubirii), multe faptele ei, mai multe încă semnele, şi încă şi mai multe însuşirile ei dumnezeieşti, dar firea ei este una şi de asemenea întru toate privinţele de negrăit pentru toţi (…), neînţeleasă în raţiunea ei, neapropiată în slavă, nepătrunsă în sfaturile ei, veşnică pentru că este fără-de-început, nevăzută pentru că e gândită dar nu este înţeleasă” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 1 Despre Iubire, Cateheze, Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, p. 23).

În doar câteva rânduri, Sfântul Simeon ne desluşeşte ceea ce căutăm şi după care, conştient sau mai puţin conştient, alergăm cu toţii, iubirea, care este, după cum am văzut, de neatins, pentru că este nepătrunsă şi neînţeleasă, dar, în acelaşi timp, ea este acel ceva fără de care nu putem supravieţui. Este precum aerul pe care nu-l vedem, dar fără de care nu putem trăi.

Dragii mei,

Dacă iubirea lui Dumnezeu, despre care am încercat să spunem câte ceva din cele pe care sfinţii părinţi ni le-au descoperit, este atât de înaltă şi în esenţă de nepătruns cu mintea, oare iubirea pe care o trăim şi respirăm zilnic are ea aceeaşi substanţă?

Cu siguranţă că ne-am dori-o de aceeaşi profunzime, trăită cu aceeaşi intensitate precum o are Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar suntem conştienţi că nu o putem avea. Dacă nu-L căutăm pe Dumnezeu şi nu ne unim cu El, cu siguranţă că nu putem avea iubirea Lui decât în parte, precum în parte se manifestă şi dorinţa noastră.

În zilele noastre, ceea ce numim iubire are multe forme. Putem vorbi şi de multele ei însuşiri. Chiar ne grăbim adesea să le numim şi să le definim cât mai în amănunt, însă mă îndoiesc că astfel îi înţelegem cu adevărat rostul.

Dacă rămânem superficiali, mulţumindu-ne să gustăm din ceea ce greșit patimile ne îmbie și ne oferă sub forma iubirii, vom rămâne fără îndoială nemângâiaţi și neîmpliniţi în dorul nostru.

Dar, atunci când căutarea noastră este în Dumnezeu și este sinceră, eforturile noastre se încununează negreşit cu biruinţa Lui Hristos pentru noi și cu darul vieţii Sale. De aceea, căutaţi-L pe Domnul!, ne îndeamnă şi psalmistul David, pe Hristos Cel mort şi înviat pentru noi și gustaţi din bucuria Învierii Lui!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune atât de frumos: „Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-se din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Penticostar, Utrenia Învierii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1973, p. 27).

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă multă mângâiere şi alinare în suferinţe, bine ştiind că El a suferit mai înainte pentru noi şi că a biruit. Ne-a iubit şi a biruit. Să-L iubim şi noi, ca biruinţa Lui să fie şi a noastră!

 

Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Madrid, Sfintele Paşti 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *