Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

Dar cei care cred că firea umană în El va fi schimbată și transformată în firea Dumnezeirii – și s-a zis astfel: „Atunci și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate” (I Cor. 15, 28), [ei înțelegând] ca și cum ar fi zis: atunci Fiul Omului Însuși și firea omenească asumată de Cuvântul lui Dumnezeu se vor schimba în firea Lui, [a Celui] Care I-a supus Lui toate[1] – trebuie de asemenea să creadă și că aceasta se va petrece după ziua Judecății, când [Fiul] „va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui [tradiderit regnum Deo et Patri]” (I Cor. 15, 24).

Și, de aceea, chiar și potrivit acestei opinii/ credințe, Tatăl este totuși mai mare decât chipul robului care a fost primit din Fecioară.

Dar dacă unii afirmă și că omul Hristos Iisus a fost deja schimbat în firea lui Dumnezeu, [totuși] ei cu certitudine nu pot să nege că firea omului rămânea[2] [natura hominis manebat] [în El] atunci când El a spus, înainte de Patimi: „Căci Tatăl este mai mare decât Mine” (In. 14, 28).

De unde, în acord cu sensul în care s-a spus aceasta, nu există îndoială că decât chipul robului mai mare este Tatăl, Căruia în chipul lui Dumnezeu Îi este egal Fiul [Cui in forma Dei aequalis est Filius].

Dar când cineva îl aude pe Apostol spunând „Astfel, când va zice că toate au fost supuse Lui [Fiului], este evident că în afară de Cel [Tatăl] care I-a supus Lui [Fiului] toate” (I Cor. 15, 27), să nu considere că acestea trebuie înțelese despre Tatăl care I-a supus toate Fiului, astfel încât să creadă că Fiul Însuși nu poate să-Și supună toate Sieși.

Căci Apostolul face aceasta cunoscută filipenilor, zicând: „Căci petrecerea [conversatio] noastră în ceruri este, de unde și Mântuitor așteptăm, pe Domnul Iisus Hristos, Care va transfigura [transfigurabit] trupul smereniei noastre, ca să fie asemena trupului slavei Sale, după lucrarea Sa, prin care poate să-Și supună Sieși toate” (Filip. 3, 20-21).

Căci lucrarea Tatălui și a Fiului este nedespărțită [inseparabilis est].

În afară de asta, nu Însuși Tatăl a supus toate Sieși, ci Fiul le-a supus Lui, Care I-a predat Împărăția (I Cor. 15, 24) și a desființat orice domnie și orice stăpânire și putere.

După cum se vede, despre Fiul s-au spus acestea: „Când va preda”, a zis, „Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui, când va desființa orice domnie și orice stăpânire și putere” (I Cor. 15, 24).

El, Care a supus, este Cel care a desființat.

16. Nici să nu consideri că Hristos va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui ca să se lipsească pe Sine [de ea].

Pentru că [până] și aici [și aceasta] unii vorbitori în van/ creduli [vaniloqui] au crezut.

Când așadar s-a zis „va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui”, El [Fiul] nu a fost despărțit [de Tatăl], pentru că este împreună cu Tatăl unul Dumnezeu [simul cum Patre unus Deus est].

Dar cuvintele până când, care sunt așezate mai departe, îi decepționează pe cercetătorii neglijenți [incuriosos studiosos] ai Sfintelor Scripturi și ai controverselor.

Căci astfel urmează [textul]: „Căci El trebuie să împărățească, până când îi va pune [donec ponat] pe toți vrăjmașii Săi sub picioarele Sale” (I Cor. 15, 25); ca și cum ai spune că după ce i-a pus [sub picioarele Sale], nu ar mai împărăți.

Nici nu înțeleg [ei][3] că are aceeași semnificație ca și aceasta: „S-a întărit inima lui; nu se va tulbura până când nu [se] va vedea [donec videat] deasupra vrăjmașilor săi” (Ps. 111, 7).

Astfel [adică] atunci când îi va vedea, nu se va înfricoșa.

Ce este deci: „când va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui”? [Oare trebuie înțeles] în modul că Dumnezeu și Tatăl nu are Împărăția?

[Nu], ci că pe toți Drepții – în care acum împărățește, trăind prin credință, Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, omul Hristos Iisus – are să-i conducă la vedere [ad speciem], despre care vedere [visionem] zice același Apostol [cum va fi]:  „față către față” (I Cor. 13, 12).

Astfel s-a zis „când va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui”, ca și cum s-ar fi spus: Când îi va conduce pe credincioși la vederea/ contemplarea [ad contemplationem] lui Dumnezeu și Tatălui.

Deci a zis: „Toate Mi-au fost date/ predate [tradita sunt] de către Tatăl Meu. Și nimeni n-a cunoscut pe Fiul, decât Tatăl. Și nimeni n-a cunoscut pe Tatăl, decât Fiul și cel căruia va voi Fiul a-i descoperi [cui voluerit Filius revelare]” (Mt. 11, 27).

Atunci I se va descoperi/ arăta Tatălui de către Fiul, „când va desființa orice domnie și orice stăpânire și putere” (I Cor. 15, 24); adică, pentru ca să nu mai fie necesară administrarea asemănării [dispensatio similitudinum] prin Domniile, Stăpâniile și Puterile îngerești [per angelicos Principatus et Potestates et Virtutes][4].

Despre care Persoană se înțelege că nu în mod nepotrivit s-a spus în Cântarea Cântărilor [adresându-se] către Mireasă: „Asemenea aurului te vom face pe tine, cu încrustările argintului, până când/ în timp ce Împăratul este înclinat/ culcat la masa Sa” (Cânt. 1, 10)[5]; adică până când/ în timp ce Hristos este în locul Său tainic [Christus in secreto Suo est].

Pentru că „viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu: când Hristos va arăta viața voastră, atunci și voi cu El vă veți arăta în slavă” (Col. 3, 3-4).

Dar mai înainte, [aceasta] suflă/ respiră [flat][6]: „vedem acum prin oglindă, în ghicitură”, adică prin asemănări; [iar] „atunci [vom vedea] față către față” (I Cor. 13, 12).

17.  Această vedere/ contemplare este făgăduită nouă ca sfârșiul tuturor ostenelilor noastre și ca desăvârșirea veșnică a bucuriilor noastre.

Căci „suntem fiii lui Dumnezeu și încă nu s-a arătat ceea ce vom fi: pentru că știm când se va arăta, [că] vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea pe El așa cum este [videbimus Eum sicuti est]” (I In. 3, 2).

Căci El a spus slujitorului/ robului Său, Moise: „Eu sunt Cel ce sunt. Aceasta spune fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis pe mine la voi” (Ieș. 3, 14).

Pe aceasta o vom vedea/ contempla când vom trăi în veșnicie. Fiindcă astfel s-a zis: „Căci acesta este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, Unul Dumnezeu adevărat, și pe Cel pe Care L-ai trimis, Iisus Hristos” (In. 17, 3).

Acesta se va întâmpla când va veni Domnul și va lumina cele ascunse ale întunericului (I Cor. 4, 5), când întunericul morții [mortalitatis] acesteia și al stricăciunii va trece.

Atunci va fi dimineața noastră, despre care s-a zis în psalm: „Dimineața voi sta înaintea Ta și voi fi văzut [contemplabor]” (Ps. 5, 3).

Despre această vedere/ contemplare înțeleg că s-a zis: „Când va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui”.

Adică, atunci când îi va fi condus pe cei Drepți – întru care, acum, prin credință [fiind] trăitori, împărățește Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, Hristos Iisus – la vederea/ contemplarea [contemplationem] lui Dumnezeu și Tatălui.

Dacă vorbesc nebunește, să mă îndrepte cel ce știe mai bine. Pentru mine se vede a nu fi în alt fel[7].

Căci nu vom mai căuta nimic altceva când vom fi ajuns la acea vedere/ contemplare, care acum nu este[8], atâta vreme cât bucuria noastră [de acum] este în[tru] nădejde [gaudium nostrum in spe est].

„Dar nădejdea care se vede nu este nădejde: căci de ce ar nădăjdui cineva la ceea ce vede? Dacă însă nădăjduim [spre] ceea ce nu vedem, prin răbdare așteptăm” (Rom. 24-25), „până ce Împăratul este înclinat/ culcat la masa Sa” (Cânt. Cânt. 1, 10).

Atunci va fi ceea ce este scris: „Mă vei umple de bucurie/ desfătare [laetitia] cu fața Ta” (Ps. 15, 11). Decât acea bucurie. De nimic mai mult nu va mai fi nevoie, pentru că nu va mai fi nimic mai mult de dorit.

Se va revela deci nouă Tatăl și va fi nouă de ajuns.

Căci Filip a înțeles bine, așa încât să zică Domnului: „Arată-ne nouă pe Tatăl și ne este nouă de ajuns” (In. 14, 8).

Dar, totuși, încă nu înțelegea că ar fi putut să spună același lucru și în alt fel: Doamne, arată-Te nouă pe Tine și ne este de ajuns.

Pentru ca să înțeleagă aceasta, răspunsul către el de la Domnul a fost: „De atâta timp sunt cu voi și nu M-ați cunoscut pe Mine? Filipe, cine M-a văzut pe Mine, a văzut și pe Tatăl” (In, 14, 9).

Dar pentru că vroia ca el să trăiască prin credință mai înainte ca să poată vedea aceasta, a continuat și a zis: „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine este?” (In. 14, 10).

Căci, „cât suntem în trup, rătăcim [peregrinamur] de la Domnul. Căci prin credință umblăm, nu prin vedere” (II Cor. 5, 6-7).

Așadar, vederea/ contemplarea [contemplatio] este răsplata credinței, curățindu-se prin credință inimile celor răsplătiți, după cum este scris: „curățind prin credință inimile lor” (Fapt. 15, 9).

Dar că inimile noastre vor fi curățite pentru acea vedere/ contemplare, se dovedește cel mai bine prin această spusă: „Fericiți cei curați cu inima [mundicordes], că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).

Și că aceasta este viața veșnică, spune Dumnezeu în psalm: „Cu lungime de zile îl voi umple pe el și îi voi arăta lui mântuirea Mea” (Ps. 90, 16).

Așadar, sau dacă auzim: Arată-ne nouă pe Fiul, sau dacă auzim: Arată-ne nouă pe Tatăl, același lucru înseamnă. Căci Unul nu poate fi arătat fără Celălalt.

Așadar, [Tatăl și Fiul] Unul [Dumnezeu] sunt [Unum sunt], după cum și El [Fiul] a zis: „Eu și Tatăl Unul suntem” [Ego et Pater Unum sumus]” (In. 10, 30).

În sfârșit, pe baza nedespărțirii înseși [ipsam inseparabilitatem] [de ființă dintre Tatăl și Fiul], este suficient oricând ca să îl chemăm fie numai pe Tatăl, fie numai pe Fiul, ca să ne umple pe noi de bucurie cu fața Sa.

18. Așadar, nu este despărțit nici Duhul Amândurora, adică Duhul Tatălui și al Fiului[9]. Care, Duh Sfânt, este numit în mod propriu „Duhul Adevărului, pe Care această lume nu poate să Îl primească” (In. 14, 17).

Căci aceasta este bucuria noastră deplină [plenum gaudium nostrum], decât care nu este nimic mai mare: a ne bucura de Dumnezeul Treime [de Dumnezeul treimic], după a Cărui asemănare am fost făcuți.

Din această cauză, se vorbește uneori despre Duhul Sfânt în așa fel ca și cum El Însuși, singur, ar fi de ajuns pentru fericirea noastră [ad beatitudinem nostram].

Și El singur este de ajuns pentru că nu poate fi despărțit de Tatăl și de Fiul, după cum [și] Tatăl este de ajuns, pentru că nu poate fi despărțit de Fiul și de Duhul Sfânt și, la fel, Fiul singur este de ajuns, pentru că nu poate fi despărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt.

Ce a dorit așadar [să spună] – pentru că a zis: „Dacă Mă iubiți/ Mă cinstiți [diligitis] pe Mine, poruncile Mele să le păziți, și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mijlocitor [Advocatum] va da vouă, ca să fie cu voi în veci, Duhul Adevărului, pe Care această lume nu poate să Îl primească” (In. 15, 15-17) –, adică [despre] iubitorii lumii [dilectores mundi]?

Că „omul trupesc/ irațional nu pricepe [animalis homo non percipit] cele care sunt ale Duhului lui Dumnezeu” (I Cor. 2, 14).

Dar totuși s-ar putea părea, zicând aceasta: „și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mijlocitor va da vouă”, ca și cum Fiul singur nu ar fi de ajuns.

Pe când, în alt loc, s-a spus în așa fel ca și cum numai El singur ar fi pe de-a-ntregul de ajuns: „Când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăța [docebit] pe voi tot adevărul” (In. 16, 13).

De aceea, este Fiul despărțit aici, ca și cum El Însuși nu ar învăța tot adevărul sau ca și cum Duhul Sfânt ar împlini/ completa ceea ce Fiul ar fi putut să-i învețe mai puțin [minus]?

Să spună deci[10] [în această situație], dacă le place, că Duhul Sfânt este mai mare decât Fiul, despre Care s-au obișnuit să spună că este mai mic decât Acela.

Dar pentru că nu s-a zis că numai El singur sau că nimeni în afară de El [Duhul Sfânt] nu vă va învăța tot adevărul, de aceea ne dau voie să credem că și Fiul învață împreună cu El [Duhul Sfânt]?

Prin urmare [, zic ei], Apostolul L-a despărțit pe Fiul de la a ști cele ce sunt ale lui Dumnezeu, [fapt care se vede acolo] unde zice: „Așa și pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, nimeni nu le știe, decât Duhul lui Dumnezeu” (I Cor. 2, 11).

Așa încât, acești stricați [perversi] pot de aici[11] să spună că și Fiul nu învață despre cele care sunt ale lui Dumnezeu decât de la Duhul Sfânt, așa cum unul mai mare [îl învață] pe altul mai mic.

Căruia [Duhului Sfânt][12] Fiul Îi atribuie atâta [putere], încât spune: „Pentru că v-am spus vouă acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: vă este de folos ca Eu să Mă duc. Căci dacă nu voi pleca, Mijlocitorul [Advocatus] nu va veni la voi” (In. 16, 6-7).

Capitolul IX

Dar El a spus aceasta nu datorită vreunei inegalități între Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, ci ca și cum prezența Fiului omului la ei [Apostoli] ar fi fost un impediment [impedimento] ca să nu vină El [Duhul Sfânt], Care nu era mai mic, pentru că El Însuși [Duhul] nu S-a golit, luând chipul robului, precum [a făcut] Fiul (Filip. 2, 7).

Era necesar deci ca chipul robului să fie luat de la ochii lor, pe care privindu-l/ pironindu-se asupra lui, credeau că Hristos este numai ceea ce vedeau.


[1] Sfântul Augustin expune interpretarea dată de cei care credeau că firea umană pe care a luat-o Hristos se va transforma cândva în fire dumnezeiască. Aceasta înțelegeau ei din „Fiul Se va supune” lui Dumnezeu Tatăl: că umanitatea Fiului nu va mai exista, ci se va preschimba în dumnezeire.

[2] Era în Hristos.

[3] Cei despre care a vorbit mai sus: cercetătorii neglijenți.

[4] Adică nu va mai fi necesară mijlocirea Sfinților Îngeri pentru a primi descoperiri de la Dumnezeu. Deci acum mijlocesc Sfintele Puteri Îngerești pentru noi la Dumnezeu.

Pe de altă parte, de unde știa Sfântul Augustin această ierarhie cerească, dacă nu cunoștea opera Sfântului Dionisie Areopagitul și, prin urmare, dacă Sfântul Dionisie nu ar fi trăit și scris mai înainte?

[5] Textul Sfântului Augustin este acesta: „Similitudines auri faciemus tibi cum distinctionibus argenti, quoadusque Rex in recubitu Suo est”. Se menționează că este vorba de Cânt. Cânt. 1, 11 cf. LXX.

În LXX găsim într-adevăr: „asemenea aurului te vom face pe tine, cu încrustările argintului, până când/ în timp ce El, Împăratul, e înclinat pe spate/ culcat [omiomata hrisiu piisomen si meta stigmaton tu arghiru eos u o Vasilefs en anaclisi] (Cânt. Cânt. 1, 11-12).

[6] Adică: aceasta este viața pe care o respirăm acum.

[7] Alt mod de înțelegere a lucrurilor.

[8] Acum încă nu este acea desăvârșită vedere a lui Dumnezeu, față către față, când Sfinții Îl vor vedea așa cum este.

[9] Nici Duhul Sfânt nu este despărțit de Tatăl și de Fiul.

[10] Cei ce susțin aceasta.

[11] Din afirmația de mai sus.

[12] Susțin aceia mai departe.

Did you like this? Share it: