Zi: 11 mai 2013

Iubiții mei,

Hristos a înviat!…

și ne-a confirmat faptul că după viața de acum există o altă viață și că aceasta e una transfigurată de slava Lui și că în ea vom merge în mod deplin: cu trupul și sufletul nostru.

Căci așa cum spunea Dumnezeiescul Pavel, murim cu trupuri fizice/ naturale însă înviem cu trupuri pnevmatizate/ duhovnicești [I Cor. 15, 44, GNT].

Și el o spunea despre toată lumea…ceea ce nu înseamnă că trupurile Sfinților, încă de aici, nu au început să aibă trăsăturile duhovnicești ale vieții veșnice.

Însă Sfântul Pavel a subliniat doar schimbarea/ transfigurarea lor de către Dumnezeu cât și faptul că aceleași trupuri ale noastre vor fi transfigurate și la fel și sufletele noastre…și nu vom învia cu niște trupuri și suflete altele decât ale noastre.

Iar trupul Domnului înviat este unul duhovnicesc.

La fel și sufletul Lui: e plin de lumina dumnezeirii Sale.

Și cu sufletul Său plin de slavă, unit cu dumnezeirea Lui, a biruit Iadul.

Așa cum vor fi și trupurile și sufletele noastre, duhovnicești, ca o consecință ontologic-soteriologică a Învierii Sale din morți, la învierea cea de obște.

Toți vom învia cu trupuri înduhovnicite de slava Lui însă conținutul interior al persoanei noastre va fi acela cu care am plecat de aici și care s-a accentuat în existența noastră veșnică.

Pentru că nicio clipă, rețineți!, nicio clipă nu ne vom pierde identitatea personală și conștiința de sine…ci aici și în veșnicie vom ști cine suntem, ce am făcut, ce vrem, cui slujim…

Acesta e motivul pentru care ne curățim continuu ființa noastră, prin Sfânta Spovedanie, de toată necurăția și de tot păcatul, și ne unim, prin Sfânta Împărtășanie cu Hristos, Dumnezeul nostru, pentru ca să fim plini de slava Lui.

Pentru că trebuie să ne zidim continuu întru El.

De aceea, adesea, noi subliniem importanța capitală a construirii de sine.

Cine se zidește ca om duhovnicesc și cultural, ca om care înglobează multă cunoaștere și experiență diversă, acela pleacă de aici, în veșnicie, cu ceea ce este și a făcut în sufletul și în trupul său.

De aceea, împlinirea de sine nu este exterioară ci interioară.

Ne împlinim interior nu pentru că facem studii, nu pentru că avem o familie, nu pentru că zidim case, Biserici, instituții ci pentru…ce am devenit în noi înșine în urma tuturor acestor înfăptuiri personale.

Dacă în noi am crescut în înțelegerea și în împlinirea voii lui Dumnezeu, în viața de sfințenie și în verticalitate umană atunci acesta e folosul vieții noastre pământești!

Dacă nu…n-avem niciun folos din toate acestea…pentru că nu le luăm cu noi.

Suntem doar ceea ce ne umple de viața lui Dumnezeu și de comuniunea cu oamenii și cu întreaga creație.

Dacă ne înțelegem rostul și locul în istorie și în viața cu Dumnezeu atunci suntem împliniți.

Iar în această duminică, prin încredințarea Sfântului Apostol Tomas de învierea Sa [In. 20, 19-31], Domnul ne pune înainte viața duhovnicească, viața plină de slava Lui, ca viață a ortodocșilor.

Căci ceea ce ne definește pe noi e tocmai credința ortodoxă, credința autentică, care ne umple de slavă veșnică.

Fiindcă acolo unde nu este autenticitate și totalitate a credinței nu e nici îndumnezeire.

Însă Tomas s-a atins de coasta Domnului…și ea era în foc [en ti pirini, cf. Penticostar, ed. gr.], era plină de slava Lui, fapt pentru care „necredința [lui Tomas] a rodit credință fermă” [apistia pistin vevean eghennisen, cf. Ibidem].

Pentru că el s-a încredințat de învierea Lui la contactul direct cu trupul Lui îndumnezeit.

A experiat contactul cu slava Lui…după cum îl experiem noi în toate Tainele și slujbele Bisericii.

Și ca să credem în El trebuie să ne lăsăm încredințați de El asupra realității Sale.

Ce s-a petrecut cu Sfântul Tomas se petrece cu fiecare dintre noi, când, din cauza a ceea ce citim, a ceea ce vedem, a ceea ce auzim, a ceea ce ne descoperă Dumnezeu…se formează în noi certitudinea existenței și a prezenței Lui în lume și în Biserica Sa.

Și pe această certitudine convertitoare se va zidi întreaga noastră viață duhovnicească și propovăduirea, mărturia noastră.

Tocmai de aceea nimeni nu mai poate să te convingă de contrariu…atunci când Dumnezeu ni Se face cunoscut în viața noastră.

De atunci încolo mergi până la moarte cu Dumnezeu, faci tot ce e plăcut Lui…pentru că primești încredințări peste încredințări ale voii Lui cu tine.

Nu mai ești singur, nu mai ești gol, nu mai ești neîmplinit…pentru că Cel ce te umple e Cel ce ți-a schimbat viața.

De aceea mărturia noastră pascală, Hristos a înviat!, are relevanță când e spusă de cineva care e om nou în Hristos.

După cum predica e relevantă dacă vine din ființa unui om care e plin de schimbări duhovnicești, de îndumnezeire.

Altfel ea vine de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri…pentru că nu atinge pe nimeni.

Însă cuvintele trebuie să atingă oamenii…pentru că cuvintele, pline de har, pline de simțire duhovnicească, îi schimbă pe oameni.

Ele sunt mereu vii, mereu actuale, chiar dacă forma lingvistică sau discursivă intră în desuetudine în timp.

Pentru că cuvintele duhovnicești sunt vii prin realitatea lor duhovnicească, prin prezența lor personalizatoare, transfiguratoare, pentru că vin de la cineva care experiază prezența și lucrarea lui Dumnezeu în sine.

Așadar, alături de Martorii Învierii Lui, alături de Sfinții Apostoli, de Sfintele Femei Mironosițe și, mai ales, de Maica Lui, trăim aceste sfinte zile pascale cu bucuria prezenței Lui cu noi.

Fără prezența Lui cu noi…orice actualizare a minunilor și a vieții Sale ar fi o singurătate elegiacă.

Însă cu Domnul slavei sărbătorile Lui sunt bucurii reale, entuziasme dumnezeiești, împliniri și clarificări de sine încântător de profunde, pentru că Cel pe care Îl prăznuim…ne prăznuiește de fapt.

Noi ne lăsăm bucurați de Dumnezeu, învățați de El, ne lăsăm simțiți de El până în adâncul nostru, pentru că Îl avem în noi pe Cel peste toate și cu El cântăm și prăznuim dumnezeiește.

De aceea, ca Sfântul Tomas, Îl recunoaștem, în mod deplin, ca Domn [Chirios] și Dumnezeu [Teos] al nostru [In. 20, 28]. Ca Dumnezeu și om, Care ne împlinește întreaga viață și ne umple întreaga veșnicie.

Iar El este Domnul pentru noi, pentru că ne-a răscumpărat, ca pe Israil, din robia Satanei și ne-a făcut ai Săi prin Botez și Dumnezeul nostru, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul omului pentru ca să ne ridice pe noi la comuniunea veșnică cu Prea Dumnezeiasca Treime.

Căci Domnul arată relația Sa iconomică cu noi și deoființimea cu noi, pentru că a luat trup din Prea Curata Stăpână și S-a făcut copărtaș cu noi la umanitate, pe când Dumnezeu arată deoființimea Lui cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, dându-ne nouă, datorită unității Sale personale, să ne facem dumnezei prin har în intimitatea cu Sine.

Așa că Tomas a mărturisit învierea Lui ca veridică, pentru că a experiat urmările Învierii Sale în trupul Său.

A simțit slava dumnezeirii Sale și I s-a închinat Lui.

Pentru că noi ne închinăm și slujim persoanei Sale divino-umane și prin toate Tainele și Slujbele Bisericii Îl chemăm pe El să vină duhovnicește la noi și să ne dea experiența unirii Sale duhovnicești cu noi.

Așa că în zilele Învierii Lui, în zilele praznicului Învierii Sale, adică în zilele în care lumina Lui se revarsă atotcuprinzătoare, să ne curățim simțirile și să Îl vedem pe El în slava Lui, în Sfintele Taine, în cărțile Bisericii, în Sfintele Icoane, în oameni și în tot ce există.

Să Îl vedem pe El, Dumnezeu și om cu adevărat și, prin El, să ne umplem de prezența Tatălui și a Duhului Sfânt, a întregii Treimi, pentru că numai cu Dumnezeu putem să simțim și să vedem cele ale lui Dumnezeu.

Așadar să ne dea Dumnezeu să ne bucurăm de prezența Lui cea veșnic îmbucurătoare și îndumnezeitoare, fără de care nu există viață veșnică.

Căci viața veșnică e cunoaștere și comuniune cu Treimea Cea Preasfântă și Preadumnezeiască, acum și pentru toți vecii. Amin!