Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [45]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

  *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

 O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

   *

   vol. 1

 ***

2. 8. Cartea lui Neemia

Prima referire la Dumnezeu a cărții e în 1, 4. Pentru că Sfântul Neemia „s-a rugat înaintea Dumnezeului cerului”. Domnul este Dumnezeul cerului [o Teos tu uranu] iar El este Dumnezeu tare [ishiros], mare [megas] și înfricoșător [foveros] [1, 5]. El păzește făgăduința făcută față de oameni și este milostiv cu cei care Îl iubesc pe El și păzesc poruncile Lui [1, 5].

1, 6 vorbește despre urechea și ochii lui Dumnezeu. Căci Neemia își asumă păcatele sale și ale lui Israil în fața lui Dumnezeu [1, 6-7].

Și în 1, 11 găsim referire la urechea lui Dumnezeu, care e cu luare aminte întru rugăciunea oamenilor.

În 2, 4 apare, pentru a treia oară în această carte, sintagma Dumnezeul cerului. Și asta nu pentru ca să nege prin ea statutul lui Dumnezeu de Făcător al pământului, ci pentru ca să sublinieze faptul că Dumnezeul Cel adevărat e Dumnezeul Care e viu în cer.

Rugăciunea se face către Dumnezeul cerului [2, 4; 4, 3]. Iar mâna Lui este bună [2, 8; 2, 18]. Căci Dumnezeu dă oamenilor în inimile lor ce să facă [2, 12; 7, 5]. Îi luminează ce să facă. Îi îndeamnă ce să facă. Îi ajută să înțeleagă ce trebuie să facă. Cum să facă binele.

Sintagma Dumnezeul cerului apare și la 2, 19 iar la 4, 8 Dumnezeu e numit, din nou, drept Dumnezeu mare și înfricoșător.

Dumnezeu risipește planurile oamenilor [4, 9]. Le strică planurile rele. Intențiile potrivnice. Dorințele pătimașe. Și El luptă pentru noi [4, 14], când noi suntem de partea Lui.

Viața bună e viața trăită în frica lui Dumnezeu [5,  9; 5, 15]. Și Dumnezeu Își amintește de cel care face binele [5, 19; 13, 14; 13, 22; 13, 31].

E o mare diferență între cel care e trimis de Dumnezeu să facă ceva anume și cel care nu e trimis de El [6, 12]. Iar când oamenii se umplu de frica lui Dumnezeu, atunci cunosc că Dumnezeu e Cel ce împlinește lucrurile oamenilor [6, 16].

Tocmai în 8, 6 apare sintagma tradițională: Domnul Dumnezeu. Ea reapare la 8, 9; 9, 3**; 9, 4; 9, 5. Iar El este mare [8, 6]. Tot în 8, 6 găsim expresia: „s-au închinat Domnului pe fața [lor], pe pământ”. Cu sensul: s-au închinat Domnului, căzând pe fețele lor, jos, la pământ.

Domnul este tăria noastră [8, 10]. Iar citirea din Scriptură, mărturisirea de sine înaintea Domnului și închinarea în fața Lui reprezintă un tot unitar [9, 3].

Numele lui Dumnezeu este slăvit și mai presus de toată binecuvântarea și lauda [9, 5]. Și e slăvit pentru că, în primul rând, Dumnezeu e slăvit. Și singur El este Domnul și El a făcut cerul și cerul cerului și toată starea lor [pasan tin stasin afton] [9, 6], potrivit LXX.

Însă VUL vorbește despre „omnem Exercitum eorum” [toată Oștirea lor] [9, 6], cum apare și în ed. BOR 1988, adică referindu-se la Oștile cerești. La Puterile cerești.

Tot Domnul a făcut pământul și toate care sunt în el. Dar și mările și toate care sunt în ele [9, 6, LXX].

Domnul face vii toate [9, 6]. Și Lui I se închină Oștirile cerurilor [e Stratie ton uranon] [9, 6], adică aceleași Puteri cerești, create de El.

Cuvântul Domnului stă pentru că El e drept [9, 8]. El vede smerenia oamenilor și aude strigarea lor [9, 9]. El cunoaște când oamenii se semețesc [9, 10].

Domnul a coborât pe muntele Sina și i-a vorbit lui Israil din cer [9, 13]. A coborât prin slava Sa dar El e pururea în cer. Iar judecățile Lui sunt drepte, ale Lui sunt legile adevărului, învățăturile și poruncile cele bune [9, 13].

Dumnezeu e milostiv și îndurător [9, 17]. El este îndelung-răbdător [macrotimos] și mult-milostiv [polieleos] [9, 17]. Și e foarte important să subliniem faptul că macrotimos și polieleos, ca însușiri ale lui Dumnezeu, mai apar doar de două ori în LXX până acum și în ambele dăți împreună. E vorba de Ieș. 34, 6 și Num. 14, 18.

În comparație cu Neem. 9, 17, unde Dumnezeu e numit îndurător, în Neem. 9, 19 avem un substantiv plural și nu un adjectiv, vorbindu-se astfel despre îndurările [ictirmis] Lui. Și e pentru a doua oară în LXX când se vorbește despre îndurările lui Dumnezeu. Prima oară s-a vorbit în II Cron. 30, 9.

Însă, pentru că s-a vorbit despre El ca îndurător dar și despre îndurările Lui, de aici înțelegem că Dumnezeu ne revelează faptul că toate însușirile Lui sunt lucrătoare, se manifestă în relație cu creația Sa. Că tocmai de aceea ne vorbește despre ele pentru ca să înțelegem modul cum Se manifestă El vizavi de noi.

În 9, 20 se vorbește pentru prima dată în Neemia despre persoana și lucrarea Duhului Sfânt. Duhul e al lui Dumnezeu [to Pnevma Su] și El e caracterizat ca Duhul cel bun [to agaton].

Și Dumnezeu a dat Duhul Său cel bun pentru a-i înțelepți [sinetise] pe oameni [9, 20]; sinetise fiind unicat în LXX. Îl mai regăsim doar în ediția lui Theodotian[1] a cărții Sfântului Daniel, la 10, 14.

Dumnezeu îi înmulțește pe oameni [9, 23]. Și oamenii ajung să trăiască în plăceri datorită bunătății celei mari a lui Dumnezeu [9, 25].

Însă, cu totul de remarcat este faptul, că numai în cartea lui Neemia, la 9, 25 și la 9, 35, se vorbește în LXX despre bunătatea [agatosini] lui Dumnezeu. Și că la 9, 25 bunătatea Lui e caracterizată ca fiind mare [ti megali] iar la 9, 35 ca fiind multă [ti polli].

În 9, 27 îndurările lui Dumnezeu sunt legate de mântuirile Lui. Pentru că Dumnezeu, în îndurările Sale cele mari, le-a dat mântuiri fiilor lui Israil.

Iar sotiras [mântuiri] e alt unicat al LXX, prin care se exprimă multele salvări ale lui Israil de la nimicire. Pentru că Domnul i-a mântuit de multe ori din mâna vrăjmașilor lor [9, 27].

Domnul îi aude din cer pe cei care strigă către El și îi mântuiește în îndurările Sale cele multe [9, 28]. Căci omul va fi viu [zisete] în poruncile și judecățile Domnului dacă le va face pe ele [9, 29].

În 9, 30 avem expresia „și i-ai tras [ilchisas] pe ei ani mulți”. Cu referire la Dumnezeu. Dumnezeu i-a tras către Sine ani la rând pe cei care au dat/ au întors spatele necrezând și și-au întărit gâtul lor și nu au ascultat [9, 29].

Îndelunga Sa răbdare se traduce aici prin această continuă tragere/ invitare către comuniunea cu Sine.

Pentru că Domnul le-a mărturisit lor în Duhul Său (a doua pomenire a Sfântului Duh în Neemia), în mâna Profeților Săi [9, 30]. Însă pentru că ei nu au ascultat, El i-a dat în mâna popoarelor pământului [9, 30].

Despre îndurările cele multe ale lui Dumnezeu vorbește și 9, 31. Pentru că El e tare și milostiv și îndurător [9, 31].

În 9, 32 Dumnezeu este tare, mare, puternic și înfricoșător. El păzește făgăduința și mila Sa [9, 32]. Căci Dumnezeu e drept și face adevărul [9, 33]. Și tot Dumnezeu e Cel care ne bucură pe noi foarte mult [12, 43].

Dumnezeul nostru e Cel care întoarce blestemul întru binecuvântare [tin cataran is evloghian] [13, 2]. Iar urgia Lui se adaugă peste cei care pângăresc sabbatul [13, 18].

În 13, 22 se vorbește despre mulțimea milei [plitos tu eleus] lui Dumnezeu. Iar 13, 27 vorbește despre răutatea făcută înaintea lui Dumnezeu, anume aceea de a te căsători cu femei străine. Adică idolatre. Și acest fapt e caracterizat ca unul lipsit de credință [13, 27].

---