Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

  *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

  O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

 în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

    *

    vol. 1

***

2. 11. Cartea lui Tobit

În această carte, Dumnezeu este numit, în primul rând, Cel Preaînalt [1, 4]. În 1, 12 se vorbește despre Dumnezeu iar în 1, 13, pentru a doua oară, Îl numește Cel Preaînalt. Și Cel Preaînalt dă har și chip [harin che morfin] oamenilor [1, 13].

Dumnezeu e drept și, la fel, toate lucrările Lui. Iar căile Lui sunt milostenii, adevăr și judecată adevărată. Pentru că Domnul judecă drept întru veac [3, 2].

El Își amintește de oameni și caută spre ei [3, 3]. Iar multele judecăți ale lui Dumnezeu sunt adevărate [3, 5]. Căci El cere oamenilor ca să umble în adevăr înaintea Lui [3, 5].

Sintagma Domnul Dumnezeu apare pentru prima dată în 3, 11. Iar numele Lui e sfânt și cinstit în veci [3, 11; 8, 5], pentru că pe El Îl binecuvintează toate faptele Sale întru veac [3, 11]. Și fapte ale Lui sunt făpturile Sale. Cele pe care El le-a făcut.

Rugăciunea este auzită „înaintea slavei lui Dumnezeu [enopion tis doxis tu Teu]”, cf. 3, 16, Tobit (S). Însă în Tobit 3, 16 avem faptul că rugăciunea este auzită „înaintea slavei marelui Rafail [enopion tis doxis tu megalu Rafail]”.

Dar din 3, 17, unde se spune că el, Rafail, a fost trimis să-i vindece pe amândoi, înțelegem că în locul lui Rafail e Dumnezeu. Că e vorba de o eroare grafică.  Pentru că slava cea mare nu poate fi decât a lui Dumnezeu iar Rafail e unul dintre Arhanghelii Săi.

În Biblia de la 1688 avem: „înaintea mărirei marelui Dumnezău” [3, 17]. La fel și în VUL: „in conspectu gloriae summi Dei” [3, 24].

Dumnezeu nu Își întoarce fața de la noi dacă nici noi nu ne întoarcem fața de la tot săracul [4, 7]. Pentru că dar bun e milostenia înaintea Celui Preaînalt [4, 11].

Pentru că Îi slujim Lui, Dumnezeu ne răsplătește imediat [4, 14]. El ne face drepte căile noastre și ne dă toate bunătățile [4, 19]. Dar tot El e Cel ce ne smerește [4, 19].

Trebuie să ne temem de Dumnezeu și să ne îndepărtăm de tot păcatul. Pentru că El dorește să facem ce e plăcut înaintea Lui [4, 21].

„Dumnezeu locuiește în cer [en to urano icon Teos]” [5, 17] dar El trimite pe Îngerul Lui [o Anghelos Aftu] ca să meargă împreună cu noi [5, 17].

Domnul e Cel care dă viață oamenilor [5, 20]. Iar în 5, 22 Îngerul lui Dumnezeu e numit „Înger bun”, care merge împreună cu noi și ne dă călătorie bună.

Și pentru prima dată în LXX găsim sintagma Milostivul Dumnezeu [ton eleimona Teon] la Tob. 6, 18. Acesta ne mântuie și ne miluiește pe noi [6, 18]. Iar El, Cel milostiv, ne dăruie pe cele foarte bune [ta callista] [7, 12].

Dumnezeu e „Domnul cerului și al pământului” [7, 17]. Și El dă har în locul mâhnirii noastre [7, 17]. Domnul e Cel ce ne miluiește [8, 4; 11, 16]. Și pe El Îl binecuvintează cerurile și toate făpturile Sale [8, 5]. Și astfel, așa după cum explicam și noi, e ctisis [făpturile] de la 8, 5 sunt sinonime cu ta erga [faptele] de la 3, 11. Pentru că făpturile Lui sunt cele pe care El le-a făcut.

Domnul e Cel care l-a făcut pe Adam și El i-a dat lui ajutor pe Eva [8, 6]. Iar pe Domnul Îl binecuvintează, cu binecuvântare curată și sfântă, toți Sfinții Lui și toate făpturile Lui și toți Îngerii Lui și toți aleșii Lui întru toți vecii [8, 15].

Domnul ne bucură [8, 16]. El face cu noi după mila Lui cea mare [8, 16]. În 8, 17, pentru prima și singura dată în Tobit, Dumnezeu e numit Stăpân și El ne dă viață „în sănătate, cu bucurie și milă” [8, 17].

În 10, 11, El e numit „Dumnezeul cerului” iar în 10, 13: „Domnul cerului”.

Domnul ne ajută să revenim acasă [10, 13]. Și adevărata bucurie e cea înaintea Domnului [10, 13]. În 11, 14, Tobit îi binecuvintează pe toți Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu și o receptează pe nora lui ca pe cea pe care Dumnezeu  a adus-o în casa sa [11, 17].

Îngerul Domnului ne învață să Îl binecuvântăm pe Dumnezeu, să ne mărturisim Lui și să Îi dăm mărire [12, 6]. Să mărturisim tuturor minunile pe care le-a făcut El în viața noastră [12, 6; 12, 22]. Căci e lucru bun să Îl binecuvântăm pe Dumnezeu, să înălțăm numele Lui și să arătăm, cu cinste, „cuvintele faptelor lui Dumnezeu” [12, 6].

În 12, 12 Dumnezeu e numit Cel Sfânt de către Arhanghelul Rafail. Și Arhanghelul Lui ducea pomenirea rugăciunii [to mnimosinon tis prosefhis] lui Tobit înaintea Domnului [12, 12].

Rafail era cu Sfântul Tobit când acesta făcea binele [12, 13]. Și Dumnezeu l-a trimis pe Rafail ca să-l vindece pe Tobit și pe nora lui, pe Sarra [12, 14].

Și în 12, 15 Rafail își dezvăluie identitatea și le spune că el este „unul dintre cei 7 Sfinți Îngeri, care purtăm rugăciunile Sfinților și intrăm înaintea slavei Celui Sfânt [is ton epta Aghion Anghelon i prosanaferusin tas prosefhas ton Aghion che isporefonte enopion tis doxis tu Aghiu]”.

Rafail a împlinit „voia Dumnezeului nostru” [12, 18]. Apoi s-a înălțat la Cel care l-a trimis [12, 20].

Faptele lui Dumnezeu sunt mari și minunate [12, 22]. Iar El este „Dumnezeul Cel viu întru veci” și El are Împărăția Lui [i Vasilia Aftu] [13, 2]. Împărăție a lui Dumnezeu a cărei realitate va fi foarte dezbătută în Noul Testament dar care, iată, fusese revelată de mult.

Dumnezeu pedepsește și miluiește, coboară întru Adis/ Iad și ridică de acolo și nimeni nu poate să ne scape din mâna Lui [13, 2].

Pentru că El este Domnul nostru și Dumnezeu. El e Tatăl nostru întru toți vecii [13, 4]. Și astfel Tobit Îl numește pe Domnul, ca și Sfântul David în I Cron. 29, 10: Tatăl nostru.

În 13, 7, El e numit Domnul dreptății [ton Chirion tis dicheosinis]. E prima apariție textuală a sintagmei în LXX. Și tot la 13, 7, Dumnezeu e numit, tot pentru prima dată în LXX, Împăratul veacurilor [ton Vasilea ton eonon]. La 13, 11 va fi numit din nou drept Împăratul veacurilor.

Intimitatea lui Tobit cu Domnul se vede din folosirea sintagmei Dumnezeul meu [13, 9]. Și tot aici folosește sintagma Împăratul cerului [13, 9; 13, 13].

Ne bucurăm de măreția [tin megalosinin] lui Dumnezeu [13, 9]. Iar megalosini este un sinonim al slavei lui Dumnezeu.

Dumnezeu va pedepsi Ierusalimul, cetatea sfântă, pentru faptele celor care locuiesc în ea [13, 10]. Iar în 13, 15 găsim sintagma Domnul Drepților [ton Chirion ton Dicheon].

Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu vor fi fericiți pentru că se vor bucura de pacea Lui [13, 15]. Iar cei care s-au întristat de toate bătăile Lui se vor bucura văzând toată slava Lui și se vor bucura întru veac [13, 16]. Două fericiri care amintesc de cele evanghelice.

Tot în 13, 16, Dumnezeu e numit Împăratul Cel mare [ton Vasilea ton megan]. Iar 14, 6 vorbește profetic despre ziua, când „vor binecuvânta toate neamurile pe Domnul”. Pentru că Dumnezeu e Cel ce mântuiește [14, 10].

Did you like this? Share it: