Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [53]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

  *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

  O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

 în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

    *

    vol. 1

***

2. 13. Cartea I Esdras[1]

Slujitorii templului, pentru a sluji cele sfinte, se sfințeau pe ei înșiși Domnului [1, 2]. Pentru că ei slujeau Domnului Dumnezeu [1, 4; 1, 25; 6, 1; 8, 63; 9, 8; 9, 39; 9, 46].

Faptele lui Iosias s-au îndreptat înaintea Domnului, în inimă plină de evlavie [en cardia pliri efsevias] [1, 21]. Pentru că îndreptarea în fața lui Dumnezeu e tocmai adâncirea în evlavia față de El.

Pe când, dimpotrivă, a păcătui și a face lucruri neevlavioase înseamnă a face rele întru Domnul [1, 22; 8, 89]. A face fapte care atentează la relația noastră cu Dumnezeu.

De aceea și „Domnul S-a ridicat peste Israil” [tu Chiriu anestisan ipi Israil] [1, 22]. Cu sensul că le-a stat împotrivă sau i-a pedepsit pentru păcatele lor.

Dumnezeu îi trimite pe oameni să facă un anume lucru [1, 25]. Și El este împreună cu cei pe care îi trimite [1, 25] și îi îndeamnă/ îi grăbește [1, 25] spre împlinirea lucrului.

În ed. Biblia de la 1688 s-a tradus Chirios met’ emu epispefdon estin [1, 25] prin „Domnul cu mine sârguind iaste”. Traducere preluată și în ed. BOR 1988.

Noi am traduce aici expresia grecească prin Domnul este cu mine [ca] Cel care îndeamnă/ grăbește. Sensul acesta se regăsește și în ed. BOR 2001: „cu mine este Domnul și El mă mână înainte”. În VUL avem „Dominus mecum est festinans [Domnul este cu mine [ca] Cel care grăbește].

Și nu trebuie să ne împotrivim celor pe care Domnul îi trimite [1, 25].

Cuvintele Profetului Ieremias erau „din gura Domnului” [1, 26; 1, 45]. Iar Ioachim a făcut răul înaintea Domnului [1, 37]. La fel a făcut și fiul lui [1, 45].

Dumnezeul părinților [1, 48; 4, 62; 9, 8] lor a trimis pe Îngerul Lui ca să-i cheme [1, 48]. Dar ei își băteau joc de trimișii Lui și îi batjocoreau pe Profeții Lui [1, 49]. De aceea Domnul S-a mâniat pe ei [1, 49; 8, 85] și i-a dat pe mâna haldeilor [1, 49], „întru plinirea cuvântului Domnului [spus] în gura lui Ieremias” [1, 54; 2, 1].

Pentru că de aceea se împlinesc cuvintele Profeților: căci ele sunt cuvinte de la Domnul. Sunt spuse de El prin gura lor.

Domnul a ridicat duhul lui Chiros [2, 1]. Și El este Domnul lui Israil și Domnul Cel Preaînalt [2, 2]. Și Domnul îi arată pe împărați [2, 2] și tot El a cerut rezidirea templului [2, 2]. Pentru că „Domnul a locuit în Ierusalim” [2, 3].

Domnul a ridicat duhul [2, 5] tuturor celor care au venit să rezidească casa Domnului. Și prin ridicarea duhului se înțelege aici umplerea lor de har, de râvnă pentru zidire.

După o apologie fulminantă a lui Zorobabel pentru adevăr, acesta Îl numește pe Dumnezeu: „Dumnezeul adevărului [o Teos tis alitias]” [4, 40]. Iar împăratul Darios, după care și Zorobabel, Îl numește Împăratul cerului [4, 46; 4, 58].

De la Domnul e victoria/ biruința [4, 59] și înțelepciunea [4, 59; 4, 60; 8, 23]. Și a Lui e slava [4, 59]. Domnul e Stăpânul părinților [4, 60]. Și El ne dă odihnă și ușurare [4, 62].

Harul este de la Domnul [6, 5; 8, 77]. Și El e Cel care ne arată bunăvoință [episcopis] [6, 5] în timpul încercărilor.

Domnul este Cel care a făcut cerul și pământul [6, 12]. Și El este Domnul Cel ceresc al lui Israil [6, 14] și Dumnezeul Cel Preaînalt [6, 30; 8, 19; 8, 21; 9, 46]. Iar prin porunca Lui se împlinesc toate [7, 4].

Trebuie să Îl căutăm pe Domnul [7, 13], căci El schimbă planurile oamenilor [7, 15] și ne întărește mâinile spre lucrurile Sale [7, 15].

Domnul ne dă să avem o călătorie bună [8, 6; 8, 50]. Și toate pe care le facem trebuie să fie după voia Domnului [8, 16; 9, 9]. Pentru că El este singurul Domn [8, 25] și El dă în inima oamenilor ca să cinstească casa Lui [8, 25].

Avem curaj bun [eftarsis] cu ajutorul Domnului Dumnezeu [8, 27]. Iar rugăciunea și postul se fac înaintea Domnului [8, 49].

Tăria Domnului este cu cei care Îl caută pe El „întru toată îndreptarea” [is pasan epanortosin] [8, 52]. În toată îndreptarea vieții lor după cuvintele Domnului. Iar după rugăciunea către Domnul, ei L-au găsit ca fiind milostiv [8, 53].

Mâna cea puternică a Domnului [tin cratian hira tu Chiriu] e peste noi și ea ne mântuiește de tot vrăjmașul [8, 60].

Rușinarea înaintea Domnului e din cauza păcatelor noastre [8, 71-72]. Din cauza lor ne rușinăm de la fața Domnului [8, 71]. Pentru că păcatele noastre se înmulțesc peste capetele noastre iar necunoașterile noastre se ridică până la cer [8, 72].

De la Domnul însă este mila [8, 75] pentru ele. Și El ne descoperă pe luminătorul [fostira] nostru în casa Domnului [8, 76]. Adică pe omul duhovnicesc.

Dar sintagma Luminătorul nostru este și o profeție mesianică, pentru că se referă la Hristos Dumnezeu, la Cel care S-a descoperit pe Sine adesea în casa Domnului. Care a vorbit despre Sine în templu.

Pentru că numai luminătorul duhovnicesc, omul plin de harul lui Dumnezeu, poate „să ne dea hrană în vremea robiei noastre” [8, 76]. Hrană duhovnicească, hrana adevărului dumnezeiesc.

Domnul nu ne părăsește [8, 77]. El ușurează [ecufisas] păcatele noastre [8, 84] și ne face să avem din nou rădăcină [rizan] [8, 84]. Înrădăcinare în viața cu El. Ba, mai mult, noi suntem rădăcină [8, 84; 8, 85] și sămânță [8, 84] îngăduite de Dumnezeu.

Trebuie să dăm mărturisire și slavă Domnului Dumnezeului părinților noștri [9, 8]. Pentru ca să nu cunoaștem urgia Lui [9, 13].

În 9, 46 avem cea mai extinsă sintagmă teologică a cărții prin care Sfântul Esdras Îl numește pe Dumnezeu. Și anume el a adus binecuvântare Domnului Dumnezeului Celui Preaînalt, Dumnezeului Savaot Pantocratorul [to Chirio Teo Ipsisto Teo Savaot Pantocratori].

Închinarea se cuvine Domnului [9, 47], pentru că „ziua Domnului este sfântă” [9, 52]. Iar Cel ce ne va slăvi [doxasi] este Domnul [9, 52]. Aceasta fiind o altă profeție referitoare la îndumnezeirea Sfinților.

*

2. 14. Cartea Susanna[2]

Susanna era foarte frumoasă și cu frica lui Dumnezeu [1, 2]. De aceea, atunci când a fost îndemnată să desfrâneze, ea a ales să nu păcătuiască înaintea Domnului [1, 23].

În momentul când s-a adus mărturie mincinoasă împotriva ei, Susanna „a căutat întru cer”, pentru că „inima ei nădăjduia către Domnul” [1, 35].

Iar în timpul judecății ea a strigat cu glas mare către Dumnezeul Cel veșnic [1, 42] și Cunoscătorul celor ascunse [ton cripton Gnostis][3] [1, 42]. Pentru că El cunoaște toate mai înainte de facerea lor [1, 42].

Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu numai că a făcut și face toate ci El cunoaște toate mai înainte ca să le facă, după cum știe tot ce se va petrece cu creația Sa odată cu facerea ei. Pentru că El are o cunoaștere anterioară și posterioară facerii lumii.

Dumnezeu cunoaște minciunile spuse la adresa noastră [1, 43]. Și El a ascultat glasul ei [1, 44] și de aceea a ridicat duhul cel sfânt al lui Daniil, care pe atunci era un copil [1, 45].

Și văzând cum vorbește copilul Daniil, bătrânii poporului au înțeles că Dumnezeu i-a dat bătrânețe [presvion] [1, 50]. Adică i-a dat darul dumnezeiesc de a judeca înțelept ca un bătrân.

Îngerii lui Dumnezeu ascultă de El [1, 55] și ei îi nimicesc pe cei mincinoși [1, 59]. Pentru că Dumnezeu îi mântuiește pe cei care nădăjduiesc către El [1, 60].

*

2. 15. Cartea Vil[4]

Daniil nu se închina idolului Vil [1, 3] ci Dumnezeului lui [1, 4]. Iar Dumnezeul lui este Dumnezeul Cel viu [1, 5; 1, 25], Cel care a făcut cerul și pământul și Care are stăpânirea [chiriian] a tot trupul [1, 5].

Domnul Dumnezeu [1, 25] este Dumnezeul Sfântului Daniil.

Iar Îngerul Domnului l-a luat de creștetul capului [tis corifis] pe Sfântul Profet Amvacum [1, 35-36] și „ținându-l de părul capului lui l-a pus pe el în Babilon, deasupra gropii, în repeziciunea duhului lui” [1, 36].

Loc în care ni se revelează faptul că, în mod dumnezeiește, oamenii pot călători sau se pot deplasa cu o repeziciune uluitoare. Sau că așa se deplasează acum Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu, pentru ca să împlinească voia Lui.

Dumnezeu a ajutat pe un Profet al Său prin intermediul altui Profet. Pentru ca să îi învețe pe amândoi despre purtarea Lui de grijă față de Sfinții Săi. De aceea și Amvacum îi prezintă lui Daniil mâncarea pe care i-a adus-o ca pe una trimisă lui de Dumnezeu [1, 37].

Dumnezeu Și-a amintit de Daniil [1, 38], pentru că El nu îi părăsește pe cei care Îl iubesc pe El [1, 38]. Și în timp ce Daniil mânca, Îngerul Domnului l-a readus îndată pe Amvacum la locul lui [1, 39].

Căci Domnul Dumnezeu este mare și nu este altul în afară de El [1, 41].