Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

  *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

  O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

 în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

    *

    vol. 1

***

3. Revelarea lui Dumnezeu în cărțile poetico-sapiențiale ale Scripturii vechitestamentare

3. 1. Cartea Psalmilor

Prima afirmație triadologică a cărții e aceea că Domnul cunoaște [ghinoschi] calea Drepților [1, 6]. Iar prima profeție mesianică e regăsibilă la 2, 2, unde se afirmă că împărații și arhonții pământului s-au adunat împotriva Domnului și a Unsului/ a Hristosului Său.

Domnul locuiește în ceruri [2, 4; 10, 4]. Și El va râde și îi va batjocori pe cei care I se împotrivesc [2, 4]. Domnul vorbește în urgia și în mânia Lui și îi tulbură pe cei care îi stau împotrivă [2, 5].

Despre urgia Lui a se vedea și la 1, 12; 6, 2; 7, 7; 9, 25 iar despre mânia Lui la 1, 12; 6, 2.

Ps. 2, 6-9 a fost înțeles în Biblia de la 1688, cât și în edițiile sinodale viitoare, ca o vorbire profetică despre relația dintre Tatăl și Fiul.

Tocmai de aceea Fiul a fost pus Împărat de Tatăl peste Sion [2, 6], peste muntele cel sfânt al Lui [2, 6; 3, 5]. Și Fiul vestește porunca Domnului, adică a Tatălui [2, 7]. Iar Tatăl a zis către Fiul: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” [2, 7]. Arătând prin aceasta că Tatăl Îl naște pe Fiul și că nașterea Fiului din Tatăl este una veșnică și continuă. E un continuu azi relația Fiului cu Tatăl, fără ca asta să însemne că Ei nu sunt veșnici și coeterni. Ci veșnicia Lor e un veșnic azi.

Fiul e încurajat să ceară de la Tatăl [2, 8]. Pentru că El vrea să Îi dea neamurile drept moștenire [tin clironomian] a Lui și marginile pământului ca stăpânire [tin catashesin] a Lui [2, 8].  Într-un cuvânt, Tatăl vrea să Îi dea tot pământul Fiului. Pentru că vrea ca El să fie crezut și propovăduit ca Fiul al Lui în toată lumea, atunci când Se va întrupa pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Fiul va paște neamurile în toiag de fier și ca pe vasul olarului le va zdrobi [2, 9]. De aceea Domnul trebuie slujit în frică [2, 11; 5, 8] și trebuie să ne bucurăm Lui în cutremur [2, 11]. În cutremurare duhovnicească.

Urgia Domnului ne face să pierim din calea cea dreaptă [2, 12]. Iar mânia Lui se aprinde în grabă [2, 12]. Însă sunt fericiți cei care nădăjduiesc spre El [2, 12; 4, 6; 10, 1; 12, 6].

Mântuirea e de la Domnul [3, 3; 3, 8; 3, 9; 6, 5; 7, 2; 9, 15; 11, 2; 12, 6]. Pentru că El este ajutătorul [antilimptor] [3, 4; 3, 6], slava [3, 4] și Cel ce înalță capul nostru [3, 4].

Domnul ne aude rugăciunea [3, 5; 4, 2; 4, 4; 5, 2; 5, 4; 6, 9; 6, 10; 9, 38]. El Se ridică pentru noi [3, 8; 7, 7; 9, 20; 9, 33] și îi lovește pe vrăjmașii noștri [3, 8]. De la El sunt binecuvântarea [3, 9; 5, 13], dreptatea [4, 2; 5, 9; 7, 18; 9, 5; 10, 7] și lărgimea interioară, duhovnicească [4, 2], pentru că El Se milostivește [4, 2] de noi.

Domnul îi face minunați pe Sfinții Lui [4, 4]. Însă la 4, 4 e și o referire profetică la Hristos, pentru că El este Cel Sfânt al lui Dumnezeu, pe Care El L-a făcut minunat în ochii noștri.

Lumina feței Domnului se însemnează peste noi [4, 7]. Pentru că ne împărtășim, în toată ființa noastră, de lumina Sa cea necreată. Și prin împărtășirea de lumina Lui ea devine o posesie dumnezeiască a persoanei noastre.

Dumnezeu ne dă veselie întru inimile noastre [4, 8; 5, 12] și pace [4, 9]. Pentru că Domnul ne face să locuim spre nădejdea în El [4, 9; 5, 12; 7, 2].

El ne înțelege [5, 2]. Căci Dumnezeu e Împăratul nostru [5, 3] și El ne vede pe noi când stăm înaintea Lui [5, 4] dar vede și tot ceea ce se petrece [9, 35].

Dumnezeu nu vrea fărădelegea [5, 5] și nu suportă viclenia [5, 5]. Pentru că El îi urăște pe toți cei care lucrează fărădelegea/ nedreptatea [5, 6; 10, 5], pe „bărbații sângiurilor”/ pe ucigași și pe înșelători/ pe oamenii vicleni [5, 7]. Domnul îi nimicește pe cei care spun minciuni, pe vicleni, pe lăudăroși [5, 7; 11, 5] și zdrobește brațul celor păcătoși și răi [9, 36].

Domnul are mare milă [5, 8; 6, 5; 12, 6]. Și El ne ajută să trăim liturgic [5, 8]. Pentru că El ne conduce/ ne învață/ ne povățuiește [5, 9] și tot El ne judecă [5, 11; 7, 9; 9, 9; 9, 17; 9, 20; 9, 26; 9, 39].

Sfinții se vor bucura întru veac împreună cu Domnul, pentru că El Se va sălășlui întru ei [5, 12]. Căci cei care Îl iubesc pe Domnul se vor lăuda întru El [5, 12].

Domnul ne-a dat arma buneivoiri [oplo efdochias] [5, 13]. Adică harul de a dori cele bune, cele proprii Lui. De aceea, El e Cel ce ne mustră și ne ceartă [6, 2; 9, 6] când facem cele contrare.

Domnul ne miluiește [6, 3; 9, 14] și ne vindecă [6, 3]. El Se întoarce spre noi [6, 5].

La 7, 8 se profețește Înălțarea Domnului, pentru că El Se va întoarce întru înălțime.

Domnul cercetează inimile și rinichii noștri [7, 10], sângiurile[1] [9, 13] și faptele noastre [9, 34; 10, 4]. Cu sensul că El cunoaște adâncurile ființei și ale vieții noastre. Pentru că El e Dumnezeu drept [7, 11; 10, 7] și de la El e ajutorul [7, 11; 9, 10; 9, 35] nostru și scăparea noastră [9, 10].

Dumnezeu îi mântuiește pe cei drepți la inimă [7, 11]. Și El este Judecător drept [7, 12; 9, 5; 9, 9] și tare și îndelung-răbdător [macrotimos] [7, 12]. De aceea „El nu aduce urgie în toată ziua” [7, 12]. Însă El e întotdeauna pregătit să pedepsească [7, 13-14] pe cei potrivnici și îi pedepsește [10, 6].

Sintagma Domnul cel Preaînalt apare pentru prima oară în Psalmi la 7, 18. Apoi reapare la 12, 6. Și e numit Prea Înalt la 9, 3.

Numele lui Dumnezeu e minunat [8, 2; 8, 10]. Iar măreția [i megaloprepia] Lui e mai presus de ceruri [8, 2]. Și măreția lui Dumnezeu e slava Lui.

Dumnezeu e lăudat și de sugari și de prunci[2] iar cerurile, luna și stelele sunt creația Lui [8, 4]. Însă și omul a fost creat de Dumnezeu și pe el l-a făcut cu puțin mai mic decât pe Îngeri [8, 6]. Și pe omul pe care El l-a făcut, l-a încununat cu slavă și cu cinste [8, 6]. Pentru că l-a umplut de slava Lui și de înțelepciune dumnezeiască.

Dumnezeu l-a pus pe om „peste lucrurile mâinilor Sale” [8, 7]. Pentru că pe toate le-a pus sub picioarele omului [8, 7-9]. Adică a pus sub stăpânirea lui întreaga creație.

Dumnezeu face minuni [9, 2]. Și adevărata raportare la Dumnezeu e veselia și bucuria în El [9, 3; 9, 15; 12, 6]. Pentru că Domnul rămâne/ împărățește întru veac [9, 8; 9, 36]. El e veșnic.

Domnul nu ne părăsește [9, 11]. El locuiește în Sion [9, 12] și nu uită strigătul săracilor către El [9, 13; 9, 33]. Domnul ne înalță din porțile morții [9, 14] și El pune legiuitori peste neamuri pentru ca să înțeleagă că sunt oameni [9, 21].

Cei păcătoși Îl provoacă/ Îl întărâtă pe Domnul [9, 25; 9, 34] dar El Își înalță mâna Lui [9, 33]. Iar prin înălțarea mâinii Lui se înțelege că El face dreptate.

Pământul e al lui Dumnezeu [9, 37]. Dar El e în templul Lui cel sfânt, căci El Își are tronul în cer [10, 4].

Despre ochii lui Dumnezeu se vorbește în 10, 4. Și ochii Lui privesc în interiorul persoanei noastre [10, 4]. Pentru că El vede adânc și la modul total persoana noastră și nu parțial sau conjunctural.

Ridicarea Lui de la 11, 6 e o vorbire profetică despre Întruparea Fiului. Pentru că atunci El S-a pus în mântuire, S-a dat spre mântuirea noastră și Tatăl a vorbit cu îndrăzneală prin Fiul [11, 6]. Sau Fiul a vorbit cu îndrăzneală despre Dumnezeu ca despre Prea Sfânta Treime, revelând astfel, în mod deplin, taina lui Dumnezeu.

Expresia „Mă voi îndrăzni în El [parrisiasome en Afto]”, de la 11, 6, e unică în LXX. Și în ed. Biblia de la 1688 ea s-a tradus cu acrivie.

Iar expresia vorbește despre desăvârșita relație de intimitate dintre Tatăl și Fiul, pe baza căreia Tatăl vorbește în Fiul întrupat cu îndrăzneală, prin intermediul Lui și Fiul vorbește cu îndrăzneală despre Tatăl în fața oamenilor.

Cuvintele Domnului sunt curate și sfinte [11, 7]. Iar Domnul ne păzește [11, 8] și ne ține/ ne păstrează [11, 8]. Căci după înălțimea Lui este foarte atent cu noi [11, 9].

Dumnezeu ne luminează ochii [12, 4]. Ochii sufletului. Ni-i luminează cu lumina Lui cea necreată. Pentru că El este Cel care face bine [12, 6].


[1] Corelativul existent în Biblia de la 1688 pentru ta emata.

[2] Ps. 8, 3 este o profeție mesianică referitoare la ziua Intrării Domnului în Ierusalim, când El a fost vestit ca Mesia de către prunci.

Did you like this? Share it: