Istorie III. 21

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

71. Sadoveanu: mason de gradul 33

Mihail Sadoveanu[1] a intrat în masonerie în ianuarie 1927, fiind „inițiat” de prietenul său Grigore Ghica[2].

A devenit mason la Iași, în loja „Dimitrie Cantemir”. Alături de el au devenit masoni și Mihai Codreanu și Păstorel Teodoreanu.

Între 1928-1929 Sadoveanu a devenit „mare maestru” în loja națională. Din februarie și până în luna mai 1929 a trecut de la gradul 18 la gradul 33 în masonerie, ultimul grad, în „ritul scoțian antic”[3]. De ce atâta „grabă”?! Nu mai aveau oameni „capabili”?

Între 1934-1937 Sadoveanu a fost „mare maestru federal” în „francmasoneria română unită”[4].

În februarie 1937, de la nivel guvernamental, activitatea francmasoneriei a fost suspendată în România[5].

Și pentru că Sadoveanu începe să aibă înclinații socialiste, presa de dreapta a început să atace gazetele Dimineața și Adevărul pe care scriitorul le conducea[6].

Mișcarea legionară, în ziarul Porunca Vremii, în 1937, „a prezentat, număr de număr, câte o caricatură, în care Sadoveanu era înfățișat ca un mason ce orientează România către Rusia comunistă”[7], acuzându-l că trădează cauza națională[8].

Doctorul Ilie Rădulescu instiga lumea ca să îi ardă opera lui Sadoveanu.

Carol al II-lea a dizolvat masoneria română iar Biserica Ortodoxă Română a condamnat-o, la nivel sinodal, în 1937[9].

Însă autorul afirmă că această condamnare venită din partea Bisericii noastre a produs noi semne de întrebare și chiar ilaritate, pentru că atât regele cât și patriarhul fuseseră „simpatizanți și susținători ai masoneriei”[10].

După 23 august 1944 masoneria română „a ieșit din adormire”. În decembrie 1944, după căderea lui Antonescu, are loc „primul convent” al marii loje iar în 11 martie 1945 a fost reconstruit „supremul consiliu” din România.

Însă comuniștii nu au agreat masoneria…și le-au recomandat „să se autodizolve în liniște”[11].

Numai că cei 4 șefi ai masoneriei române de la acea dată, și anume: Mihail Sadoveanu, Mihai Ralea, N. D. Cocea și Victor Eftimiu s-au dat de partea comuniștilor[12].

Mihail Sadoveanu „a trădat” masoneria comuniștilor în iunie 1948. De aceea a ajuns numărul 4 în aparatul de stat comunist, conducătorul statului, Gheorghe Gheorghiu Dej, adresându-i-se lui Sadoveanu cu titlul de „excelență”[13].

Pedeapsa masonilor „trădători” a venit în 1961, când se pregătea propulsarea lui Nicolae Ceaușescu, „viitor membru al ultrasecretei loji masonice italiene Propaganda Due”[14].

Și Octavian Goga a fost mason.

Iar când evreul Marcel Shapira a reorganizat în exil ordinul masonic român, el fiind cel care l-a „inițiat” pe Ceaușescu în loja italiană, a dat sentința de condamnare pentru Sadoveanu.

Horia Nestorescu-Bălcești, în mod neoficial, a confirmat că Sadoveanu a fost omorât de masonerie pentru că a deconspirat comuniștilor listele masonilor români[15].

Și astfel Sadoveanu, pe 19 octombrie 1961, „a fost găsit în comă în compartimentul unui tren care-l transporta spre Iași, lovit în cap cu o piatră învelită într-o hârtie care purta însemne masonice, la puțin timp după plecarea garniturii din gară. A decedat aproape imediat”[16].

George Muntean, purtător de cuvânt al masoneriei române între 2000-2004, a confirmat omorârea lui Sadoveanu de către masonerie[17].

*

72. Cum se prelucrează lâna

Oile se tund către sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie și lâna e tunsă în așa fel, încât se mai lasă pe animal o lână de circa 3 centimetri, numită pai[18]. Adică nu e tunsă până la piele ci cu trei centimetri deasupra pielii.

Lâna se tunde cu foarfece mari, speciale și se începe tunsul de la pulpe, coadă și picioarele din spate și se termină cu lâna de pe burtă, spate și cap[19].

Lâna tunsă se lasă la înmuiat, în apă caldă, timp de 5-6 ore sau mai mult și se clătește în mai multe ape fierbinți. Se spală de mai multe ori pentru a se îndepărta grăsimea din ea.

Se clătește apoi cu apă rece, de mai multe ori, până când apa în care se spală rămâne albă.

Se usucă la soare și după ce e uscată se scarmănă. Se scarmănă cu mâna pentru ca firele să fie descâlcite.

După care urmează pieptănatul lânii, moment în care se separă părul (adică firele lungi) de lâna scurtă și moale.

Există un pieptene special pentru lână…iar din firele lungi se formează caierul. Caierul e trecut prin fușălăi, un instrument de lucru asemănător pieptenului, care elimină din caier „ghemotoacele de lână bătucită”[20].

Lâna scurtă și moale e pusă în caiere și e toarsă. Torsul lânii se face cu furca de tors și cu fusul.

Dacă din părul oii firul iese fin, subțire, răsucit, în schimb din lâna moale, numită canura, firul e mai gros și mai puțin răsucit.

Pentru răsucirea firului se folosește druga. Iar firele care trebuie vopsite se dau pe rășchitor[21].

(imagini)

Figurile 1-3 sunt din p. 14. Iar figurile 4-5 din p. a 15-a a cărții citate[22].

*

73. În jurul lui Avram Iancu

La Câmpeni[23], Avram Iancu și-a organizat „garda națională”[24].

A fost ajutat de tribunul Nicolae Corcheș, de centurionul Alexandru Bistran și de vice-tribunul Dionisie Popoviciu[25]. O altă ceată a fost constituită de preotul Simeon Prodan Probu, în satul Măgina, din apropierea Aiudului, la îndemnul și sub supravegherea lui Iancu[26]. O altă ceată la Cricău…

Și Iancu începe să fie numit Craiul Munților.

Abrudul l-a primit victorios în ziua de 24 octombrie 1848[27].

De la Cricău, Iancu a mers spre Teiuș[28]. Erau 20.000 de oameni cu Iancu în fața Teiușului…Pe 8 noiembrie atacau Aiudul. Pe 10 l-au ocupat[29].

Înconjoară Vințul de sus, o comună locuită de unguri[30]. De frică, ungurii de aici s-au refugiat la Turda, nu înainte de a-i omorî pe români. Le-au aruncat „cadavrele mutilate într’o groapă cu var din fața primăriei”[31].

Văzând această barbarie, românii s-au răzbunat și au dat foc localității. Pe 13 noiembrie 1848 Vințul de sus a ars complet[32].

Pe 20 noiembrie s-a discutat capitularea Turdei[33]. De la Turda Iancu a mers la Cluj[34]. De la Cluj s-a întors la Câmpeni și pe 30 noiembrie oastea lui s-a îndreptat către Gilău[35].

Pe 2 decembrie 1848 era la Cojocna[36]. În drum spre Huedin trece din nou prin Cluj[37]. De la Cojocna, presupune autorul, armata lui Iancu s-a aprovizionat cu alimente.

Pe 4 decembrie era la Săcuiori. Ajunge apoi la Rogojel, care era „cel mai însemnat punct strategic”[38].

Ungurii ard complet satele Trăiniș și Vișag, după ce le jefuiseră[39].

Iancu se întoarce la Câmpeni, apoi se duce la Sibiu. Tot în decembrie, după jumătatea lunii[40].

Comitetul național era condus de Simion Bărnuțiu. Membrii comitetului: Nicolae Bălășescu, A. Treboniu Laurian, Timotei Cipariu, Florian Micaș și Ioan Bran[41].

Pe 20 iulie 1849 Nicolae Bălcescu a venit în munți ca să trateze o împăcare a lui Iancu cu ungurii[42].

Pe 15 decembrie 1849 Iancu a fost arestat la Hălmagiu de către garnizoana nemțească. Dar poporul l-a scăpat de temniță[43].

Pe 20 februarie 1850 Iancu era la Viena. Și vorbește în latină cu împăratul[44].

Iancu se întâlnește cu Sfântul Andrei Șaguna la Sibiu[45]. Dar pe 21 februarie 1851, la Viena, Iancu își dă seama „că jertfele de sânge ale poporului său pentru cauza dinastiei au fost zădarnice”[46].

Iancu a fost arestat la Alba-Iulia în septembrie 1852[47]. Adoarme în dimineața zilei de 10 septembrie 1872, la Baia de Criș. Înmormântarea a avut loc pe 13 septembrie 1872 și a participat la ea „o imensă mulțime”[48].

A fost prohodit de 30 de preoți în frunte cu protoiereul Mihelțieanu, îngropându-l sub un gorun uriaș[49]. Sub acesta[50]:  (imagine).

Își făcuse testamentul în data de 20 decembrie 1850 și îl semnase ca „Avram Iancu, advocat și prefect emerit”[51].