Istorie III. 22

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

74. Nume din Facerea

În LXX, Protopărinții noștri sunt Adam și Eva. Iar Dumnezeu a sădit Paradisul în Edem (2, 8). Fison și Evilat în 2, 11. Ghion și Etiopia în 2, 13. Tigris, Assirios și Effratis în 2, 14.

Cel ucis e Abel. Cel care l-a ucis e Cain.

Ned (4, 16), Enoh, Gaidad, Maiil, Matusala, Lameh (4, 18), Ada, Sella (4, 19), Iovel (4, 20), Tovel, Noema (4, 22), Sit (4, 25).

Enos și Cainan în 5, 9.

Noe și fiii săi: Sim, Ham și Iafet (5, 32).

Hanaan (9, 25). Cunoscut din edițiile sinodale recente drept Canaan.

Gamer, Magog, Made, Iovan, Elisa, Tovel, Mosoh, Tiras (10, 2).

Ashanaz, Rifat, Torgama (10, 3). Hus, Mesrem, Psud (10, 6).  Sava, Evila, Savata, Regma, Savacata, Dadan (10, 7).

Nevrod (10, 8). Babilon, Oreh, Arhad, Halanni, Sennaar (10, 10).

Pe cetatea Ninevi (10, 11) noi o știm ca Ninive din edițiile sinodale recente.

Roovot și Halah (10, 11), Dasem (10, 12), Sidon (10, 5), Sodoma și Gomorra, Adama, Sevoim și Lasa (10, 19).

Eber (10, 21), Arfaxad, Lud, Aram (10, 22), Os, Ul, Gater (10, 23), Sala (10, 24), Falec, Iectan (10, 25), Elmodad, Salef, Asarmot și Iarah (10, 26).

Odorra, Ezil, Decla (10, 27), Abimeil, Savev (10, 28), Ufir, Evila, Iobab (10, 29), Massi, Sofira (10, 30), Ragav (11, 18), Seruh (11, 20), Nahor (11, 23), Tara (11, 24).

Lot (11, 27), Avram (11, 29).

Și Avram va deveni Avraam iar Sara va deveni Sarra.

Sihem (12, 6). Farao e cunoscut la noi ca Faraon. E Vetil în LXX și nu Betel. Hananei și ferezei la 13, 7. Egiptos/ Eghiptos e Egipt.

Zogora (13, 10), Mamvri (13, 18), Arioh, Ellasar, Hodollogomor, Targal (14, 1), Simovor, Balac (14, 2), Savi (14, 5), Horreos, Siir (14, 6), Amalic (14, 7).

Dan (14, 14), Hoba, Damascos (14, 15).

Melhisedec a fost rege în Salim (14, 18).

Eliezer (15, 2), Haldeos (15, 7), Cadis și Varad (16, 14), Agar l-a născut pe Ismail (16, 16).

Moab (19, 37), Amman (19, 38), Sur și Gherara (20, 1), Abimeleh (20, 4) iar Isaac e fiul Sfântului Avraam (21, 8).

Ohozat (21, 22), Hasad, Azav, Faldas și Batuil (22, 22).

În LXX avem Rebecca și nu Rebeca. Numele se poate pronunța și Revecca (22, 23).

Melha, Nahor (22, 23), Tavec, Gaam, Tohos și Moha (22, 24). Arboc (23, 2), Het (23, 7), Efron și Saar (23, 8), Laban (24, 29), Hettura (25, 1), Zemran, Iexan, Madan, Madiam, Iesboc, Sove (25, 2).

Teman, Navdeil (25, 3), Masma, Iduma (25, 14), Hoddad, Nafes, Chedma (25, 15), Isav (25, 25), Edom (25, 30), Ehtria (26, 21), Iudin, Veir, Vasemmat (26, 34), Harran (27, 43).

Iacov devine Israil. Iar soțiile sale sunt Rahil și Lia (29, 25).

Zelfa (29, 24), Valla (30, 5), Zabulon (30, 20), Dina (30, 21), Mesopotamia și Siria (33, 18), Emmor (33, 19), Luza (35, 6), Efrata (35, 16).

Iosif, Veniamin (35, 24), Neftali (35, 25), Gad, Asir (35, 26), Elivema, Ana, Sevegon, Eveos (36, 2), Naveot (36, 3), Elifas, Raguil (36, 4), Ada (36, 10), Omar, Sofar, Gotom, Chenez (36, 11), Tamna (36, 12), Nahot, Zare, Some, Moze (36, 13).

Ieus, Ieglom, Core (36, 14), Dison, Asar, Rison (36, 21), Soval, Golon, Manahat, Gevil, Sof (36, 23), Amada, Asvan (36, 26), Asar, Valaan, Zucam, Ioicam, Ucan (36, 27), Horri, Lotan (36, 29), Balac, Beor, Dennava (36, 32).

Asom (36, 34), Ghettem (36, 35), Samala, Masecca (36, 36), Saul (36, 37), Ahovor (36, 38), Arad, Varad, Fogor, Metevil, Matret, Mezoov (36, 39).

Gola (36, 40), Ilas, Finon (36, 41), Mazar (36, 42), Hebron (37, 14).

Pe Rubin (37, 22) noi îl cunoaștem ca Ruben.

Galaad (37, 25).

Petefris a fost eunucul lui Farao (37, 36). În edițiile sinodale recente Petefris e Putifar.

Iudas, Iras (38, 1), Ir (38, 3), Avnan (38, 4), Silom, Hasvi (38, 5), Tamar (nume de femeie, de unde Tamara) (38, 6).

Fares (38, 29), Zara (38, 30), Evreos (39, 17), Simeon (42, 24), Ghesem, Arabia (45, 10), Fallus, Asrom, Harmi (46, 9), Iemuil, Iamin, Aod, Iahin, Saar (46, 10).

Ghirson, Caat, Merari (46, 11), Issahar, Fua, Iasub, Zamvram (46, 13), Sedec, Allon, Aloil (46, 14), Angis, Savnis, Tasovan, Aidis, Aroidis, Aroilis (46, 16), Iesua, Ieul, Varia, Hovor, Melhiil (46, 17).

Manassis, Efrem, Mahir, Sutalaam, Taam (46, 20), Vala, Asvil, Ghira, Noeman, Aghis, Ros, Mamfin, Ofimin, Ghira (46, 21), Dan, Asom (46, 23), Neftali, Asiil, Goini, Issaar, Sillim (46, 24), Ramessi (46, 28), Sichima (48, 21), Levi (49, 5).

Iar cum LXX/ Septuaginta este ediția patristică a Bisericii Ortodoxe pentru Vechiul Testament, depărtările noastre de textul ei înseamnă tot atâtea falsificări ale revelației dumnezeiești.

*

75. Amintirile Dr. Adolf Stern

A început[1] să și le scrie la Kissingen, pe 14 iulie 1912[2]. Și l-a văzut pe Caragiale la Berlin înainte ca acela să moară[3]. Caragiale îl considera pe Beethoven „un titan”[4].

L-a cunoscut și pe Maiorescu în 1911 și își amintește „zâmbetul său fin și glasul său melodios”[5].

Autorul considera naționalismul românesc „un naționalizm fals și orb[6]. Însă cred că se referă la fanatismul etnic…și nu la iubirea de neam a românilor, care e legitimă.

De aceea considera că România e „bună” dar „întocmirea” ei, adică clasa politică, e rea[7]. Pentru că „poporul român, în păturile sale adânci, nu răspunde de isprăvile norodului de politiciani, cari au pus la cale prigoana evreilor și exploatează o prejudecată atavică, spre a-și asigurà puterea, și spre a scăpà de concurență supărătoare”[8].

Adolf Stern s-a născut în 1848 și și-a sărbătorit ziua de naștere, fără să știe dacă e o dată precisă, pe 6 noiembrie[9]. Numele său real: Abner[10].

Mama lui, la căsătorie, avea 14 ani iar tatăl său 18 ani[11].

O vară la Jilava, pe când avea 7 ani[12]. Hoinărea prin Cișmigiu[13], numea șodron ceea ce eu știu că se numește șotron[14] și a învățat la școala de pe lângă sinagoga mare din București, în 3 ani, ebraica, româna și germana[15].

La 9 ani, în română, a scris un acrostih la înscăunarea lui Cuza Vodă[16]. Însă dacă a învățat româna nu a învățat și ebraica[17]

Citează din Tertullian în p. 17. Apoi din Minucius Felix[18]. Pe fratele lui îl chema Leopold și studia politehnica la Viena[19].

Autorul îl citește pe Eminescu și îl consideră un poet de geniu[20].

În 1866 era în clasa a 7-a și studia la Liceul Matei Basarab din București[21]. Și îl plăcea pe Cuza, pentru că acesta le-a dat dreptul evreilor, născuți în spațiul românesc, să ceară cetățenia română[22]. Însă legea nu a fost aplicată[23].

A participat la depunerea jurământului regelui Carol pe Dealul Mitropoliei[24]. Dar a fost oripilat de românii care strigau: „Jos jidanii!”[25].

Deplânge devastarea templului din strada Sfânta Vineri de către românii șovini[26]. Carol se întoarce de la Ploiești și „dă din caseta lui privată șase mii de galbeni pentru repararea templului”[27].

E oripilat însă și de I. C. Brătianu[28], care îi declară pe evrei „o plagă socială, o lepră”[29].

Merge și studiază la Berlin[30]…și își dă seama că „nemții nu prea mănâncă pâine la masă”[31].

Traduce poemul dramatic Clopotul, al lui Schiller[32], pe care îl publică la București în 1869[33]. De la Berlin pleacă la Lipsca pentru ca să studieze Dreptul[34].

În octombrie 1869 era la Paris[35].

În 1866, C. A. Rosetti, fiind ministru al Cultelor, a cerut închiderea școlilor evreiești „înstrăinătoare de țară”[36].

Folosește grafia Hajdeu pentru Hașdeu[37]. Îl scrie pe Ploiești ca Ploești[38].

Pe 21 octombrie 1890 ține o cuvântare în loja „Fraternitate”[39]. Adică era și el mason…

În 1876 s-au înființat alte 3 loji masonice, cea din Turnu-Severin fiind numită, în onoarea lui, Steaua Română[40].

A tradus pe Hamlet și a închinat traducerea reginei Elisabeta[41]. Însă Xenopol a afirmat că Stern „nu prea știe românește”[42]. Dar Maiorescu, pe care Stern îl vizita, a spus că traducerea „este foarte bună”[43]. Și dacă ai mulți lăudători poți trece în fața vulgului drept mare literat chiar dacă nu ești.

În p. 192 folosește grafia Hașdeu. Se prea poate ca Hajdeu din p. 104 să fie o eroare de tipar.

Pe 12 martie 1877, prin decret, a ajuns „Agent Consular al Statelor-Unite”[44] ale Americii. O funcție „curat onorifică”[45], zice el.

Eminescu, în p. 194, devine „un formidabil dușman al bieților evrei” din România.

Însă nu numai că devine „dușmanul” evreimii românești, ci, în aceeași pagină, Eminescu, „silit de ananghie”, adică din lipsă de bani, își năimește/ vinde „pana sa măiastră” în domeniul presei.

Citează din articolul Elenismul al lui Eminescu, din 10 octombrie 1876[46]. După care din articolul Evreii și conferința, din 9 ianuarie 1877[47].

După ce termină cu Eminescu, pe Iorga îl găsește și mai rău. Iorga este „maarele Don Quijote al antisemitismului român din zilele noastre”[48] și el „pângărea” în mod brutal catedra universitară[49] cu afirmațiile sale la adresa evreilor din România.

Tot în p. 195, Iorga este „pristav [crainic/ vestitor oficial] al naționalismului sălbatec” și „om pătimaș, fanatic, zăcaș [invidios/ răzbunător] la inimă”, care se numește „savant” în mod impropriu.

Și autorul îi neagă pe alții acuzându-i de șovinism, de intoleranță, de exclusivism, el făcând același lucru ca să „își apere” etnia.

Pe 11 aprilie 1877 trupele rusești trec Prutul și minimalizează autoritățile române[50]. Pe 15 iunie 1877 armata rusă trecea Dunărea dar e învinsă, de turci, de două ori la Plevna[51].

În ziua de marți, 19/ 31 iulie 1877, Marele Duce Nicolae îi scrie, în franceză, Domnitorului Carol și cere ajutorul armatei române[52].

Carol îl lasă să aștepte. Primește încă două telegrame pe 6 și 10 august[53].

Nicolae îi cedează conducerea armatei ruse lui Carol[54].

Pe 20 august 1877 grosul Armatei române trece Dunărea sub ochii domnitorului[55]. Înainte de aceasta Carol a ținut un scurt cuvânt soldaților, spunându-le, spre final[56]: (imagine text).

Pe 30 august 1877: asaltul general asupra Plevnei[57].

Grivița e cucerită pe 30 august 1877 dar 2.000 de soldați și 40 de ofițeri sunt omorâți sau răniți în luptă[58].

Pe 19 februarie 1878, după tratatul de la San Stefano, făcut fără participarea României, prin articolul 19, România pierde, în favoarea Rusiei,  sandjacul [teritoriul] Tulcea și insulele Deltei și Șerpilor[59].

Îl laudă însă pe P. P. Carp: un om „fără teamă și fără prihană” [60], care are „curajul convingerei”[61].  Însă laudele sunt interesate. Pentru că Carp militează pentru cauza evreilor din România și anume aceea de a dobândi cetățenie românească.


[1] Dr. Ad.[olf] Stern, Din viaţa unui evreu-român, Ed. Tipografia Progresul, București, 1915, IV p. + 375 p.

[2] Idem, p. III.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. IV.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. V.

[7] Idem, p. VI.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 8.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 10.

[12] Idem, p. 11.

[13] Idem, p. 14.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 14-15.

[16] Idem, p. 15.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 17.

[19] Idem, p. 24.

[20] Idem, p. 33.

[21] Idem, p. 35.

[22] Idem, p. 38.

[23] Idem, p. 39.

[24] Idem, p. 41.

[25] Idem, p. 51.

[26] Idem, p. 53.

[27] Idem, p. 54.

[28] Idem, p. 59.

[29] Idem, p. 60.

[30] Idem, p. 65.

[31] Idem, p. 66.

[32] Idem, p. 68.

[33] Idem, p. 68, n. 1. Într-o ediție recentă românească, poemul poate fi downloadat de aici:

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/163627.pdf.

[34] Idem, p. 71.

[35] Idem, p. 81.

[36] Idem, p. 101.

[37] Idem, p. 104.

[38] Idem, p. 119.

[39] Idem, p. 166.

[40] Idem, p. 186.

[41] Idem, p. 189.

[42] Idem, p. 190.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 193.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 194.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 195.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 196.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 197.

[54] Idem, p. 198.

[55] Ibidem.

[56] Idem, p. 199.

[57] Idem, p. 200.

[58] Idem, p. 202.

[59] Idem, p. 211.

[60] Idem, p. 274.

[61] Idem, p. 275.

De ce nu-mi ajung cărțile altora (cap. 7)

Astă seară am înțeles, dintr-o dată, de ce nu…mai am ce cumpăra. De ce nu îmi mai găsesc…cărți care să îmi placă pe de-a-ntregul. De ce cărțile multireferențiale, cărțile pline de mult și de mare și de profund și de viu nu se găsesc pe toate părțile.

Pentru că eu sunt scriitor!…Da, de aia nu se mai găsesc: pentru că eu sunt scriitor și nu cititor!

Și am gusturi prea mari în comparație cu tristețea din jur. Cu tristețea din suflete. Cu lipsa de implicare. De căutare. De bucurie.

Și pentru ca să citesc…trebuie să îmi scriu aceste cărți, aceste bucurii, aceste înțelegeri.

Adică trebuie să mă întorc la surse. La marile opere. Pe care trebuie să le comentez, să le introduc în mine, să mă așez lângă ele, cu ele, printre ele…

Tot azi mi-am dat seama, privind la înregistrarea ultimei sale conferințe, că Părintele Rafail Noica e teleormănean în vorbire, chiar dacă s-a mutat la munte și a trăit în Occident.

Că nu degeaba are rădăcinile la Vitănești, prin tatăl său, și că adresarea directă, vorbirea din popor, glumele cu sare…sunt mult mai aproape de dialogul cu omul, cu realitatea.

Că dincolo de fandoselile care nu țin de cald rămân realitățile care ne transfigurează.

Vorbind despre libertatea de sine alături de Fericitul Sofronie Saharov, despre faptul că s-a simțit liber, neconstrâns, lângă el…mi-am dat seama că am trăit aceeași libertate alături de Fericitul Ilie și că această libertate pe care o am în mine, libertatea de a mă ruga, de a iubi, de a crea, de a crede în oameni…e tot mai vagă în jur. Tot mai sclipoasă. E o aparență înșelătoare…

Și m-am gândit, mergând pe drum, văzând reclamele indiferente, oamenii tot mai dulci cu ei și tot mai reci cu alții…că la 3 zile după moartea mea lucrurile vor fi la fel.

Se vor naște alți oameni.

Vor păcătui oamenii crezând că fac lucruri bune.

Vor exista președinți care nu au ce face, unii vor mânca semințe, alții vor înjura soarele că e prea pripit iarna.

Voi fi uitat, pentru ca să nu fiu valoros sau voi fi plâns, tocmai pentru că unii mă vor crede de neînlocuit în ființa lor.

Trebuie să îmi scriu cărțile! Pe fiecare zi trebuie să îmi scriu cărțile cu încrederea că încă n-am scris nimic. Că ce a fost ieri e doar o părere, chiar dacă cărțile, ca și anii, se adună și nu te fac să te simți un începător.

Dar eu trebuie să uit că am zeci de cărți în spate și trebuie să scriu mai departe…

Însă e totuși lamentabil…că din majăra de cărți din librării, eu nu am putut să mă împac cu nicio carte în această seară. Nici ieri, nici mâine, nici peste 10 ani.

– Poate că e doar o stare de moment…și că mâine va apărea cineva, care îți va domoli inima…

–  Nu zic nu…pentru că literatura, ca și viața duhovnicească, e un domeniu în care marii oameni sunt neanunțați. Ei vin când nu-i așteaptă nimeni. Uneori împotriva tuturor

Cu siguranță că e mai greu să te împaci cu ideea că ai lângă tine un om mare, imens. Dar a avea lângă tine un om imens nu e o traumă…ci o mare binecuvântare.

E  o traumă doar când ești invidios precum Cain. Și ai vrea, cu ceva pus în pahar sau cu un picior în fund…să îl arunci în hău.

Însă asta e bucuria prostului! Și prostia e marea traumă, care doare, doare imens…

Căci de aceea cărțile sunt tot mai mici: pe premisa că oamenii nu au ce citi. Că nu au ce citi dacă e mult ci au de citit doar dacă e frugal…doar dacă e cu nimicuri.

Însă nimicul realist al pornografiei, nimicul spectacular al filmului cu lungi și goale victorii, desenul animat 3D și cu voce umană, oroarea care te ține treaz îți spun tocmai contrariul: că postmodernul stă ca prostul ore în șir la minciuni…tocmai pentru că nu are ce citi. Sau pentru că nu are cadru, nu are prietenie de citit și de vorbit, de luat la întrecere în materie de înțelegere.

Pentru că Veta vorbește cu Maricica la servici tocmai despre ce a făcut Carla și Fredy în film. Dă amănunte. Se spetește cu amănunte.

După care vorbește despre rețeta ei de găluște și despre cum fiul ei a fost „maltratat” la școală de învățătoare, pentru că i s-a cerut să învețe și despre cum, la etajul trei, cineva, face sex…chiar și când toată lumea se roagă.

Suntem o societate care nu are ce citi.

Suntem o societate care e învățată că o ștampilă a notăriței costă 150 de lei dar un poem nu costă nimic. Că o operație de tăiat mațe costă sute de euro dar o carte de teologie e o floare la ureche. Că e mai importantă o tunsoare decât o spovedanie.

Suntem o societate prostită și uitucă. Ne place să fim duși de nas…și uităm consecințele.

„Poate că sunteți prea tranșant aici. Oamenii nu mai au nevoie de oameni care știu tot ci au nevoie să se ardă cu focul”.

Adormise cu copilul în brațe. Cerșea în fața bisericii italiene. Tocmai pentru că suntem aproape 3 milioane de inși în acest oraș…ea primise numai 3 lei

Uneori, prin ceea ce primești, îi vezi și pe ceilalți. Uneori oamenii sunt cei care te văd. Și dacă doar puțini te văd…poți trage concluzia neadevărată…că doar atâția te-au observat.

Însă oamenii te observă cu atenție. Te măsoară din cap și până-n picioare. Se uită la ce ai în picioare, cum îți stă haina pe tine, de ce zâmbești, de ce ai o ață pe umăr, de ce nu ai spus când ai zis…de cine nu te-ai ferit când nu trebuia…de ce n-ai zis ca să zici…

Sunt sigur însă că soarele va sta pe cer și la 15 ani după moartea mea. Că oamenii se vor schimba doar în aparență. Că și ei vor avea nevoie de ceva de neînlocuit…și că…toată veșnicia vom avea nevoie de continuu

O seară liniștită ca toate serile care au sau nu au liniște. Despre care nimeni nu va ști ce să spună…mai mult decât am scris.