Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

74. Nume din Facerea

În LXX, Protopărinții noștri sunt Adam și Eva. Iar Dumnezeu a sădit Paradisul în Edem (2, 8). Fison și Evilat în 2, 11. Ghion și Etiopia în 2, 13. Tigris, Assirios și Effratis în 2, 14.

Cel ucis e Abel. Cel care l-a ucis e Cain.

Ned (4, 16), Enoh, Gaidad, Maiil, Matusala, Lameh (4, 18), Ada, Sella (4, 19), Iovel (4, 20), Tovel, Noema (4, 22), Sit (4, 25).

Enos și Cainan în 5, 9.

Noe și fiii săi: Sim, Ham și Iafet (5, 32).

Hanaan (9, 25). Cunoscut din edițiile sinodale recente drept Canaan.

Gamer, Magog, Made, Iovan, Elisa, Tovel, Mosoh, Tiras (10, 2).

Ashanaz, Rifat, Torgama (10, 3). Hus, Mesrem, Psud (10, 6).  Sava, Evila, Savata, Regma, Savacata, Dadan (10, 7).

Nevrod (10, 8). Babilon, Oreh, Arhad, Halanni, Sennaar (10, 10).

Pe cetatea Ninevi (10, 11) noi o știm ca Ninive din edițiile sinodale recente.

Roovot și Halah (10, 11), Dasem (10, 12), Sidon (10, 5), Sodoma și Gomorra, Adama, Sevoim și Lasa (10, 19).

Eber (10, 21), Arfaxad, Lud, Aram (10, 22), Os, Ul, Gater (10, 23), Sala (10, 24), Falec, Iectan (10, 25), Elmodad, Salef, Asarmot și Iarah (10, 26).

Odorra, Ezil, Decla (10, 27), Abimeil, Savev (10, 28), Ufir, Evila, Iobab (10, 29), Massi, Sofira (10, 30), Ragav (11, 18), Seruh (11, 20), Nahor (11, 23), Tara (11, 24).

Lot (11, 27), Avram (11, 29).

Și Avram va deveni Avraam iar Sara va deveni Sarra.

Sihem (12, 6). Farao e cunoscut la noi ca Faraon. E Vetil în LXX și nu Betel. Hananei și ferezei la 13, 7. Egiptos/ Eghiptos e Egipt.

Zogora (13, 10), Mamvri (13, 18), Arioh, Ellasar, Hodollogomor, Targal (14, 1), Simovor, Balac (14, 2), Savi (14, 5), Horreos, Siir (14, 6), Amalic (14, 7).

Dan (14, 14), Hoba, Damascos (14, 15).

Melhisedec a fost rege în Salim (14, 18).

Eliezer (15, 2), Haldeos (15, 7), Cadis și Varad (16, 14), Agar l-a născut pe Ismail (16, 16).

Moab (19, 37), Amman (19, 38), Sur și Gherara (20, 1), Abimeleh (20, 4) iar Isaac e fiul Sfântului Avraam (21, 8).

Ohozat (21, 22), Hasad, Azav, Faldas și Batuil (22, 22).

În LXX avem Rebecca și nu Rebeca. Numele se poate pronunța și Revecca (22, 23).

Melha, Nahor (22, 23), Tavec, Gaam, Tohos și Moha (22, 24). Arboc (23, 2), Het (23, 7), Efron și Saar (23, 8), Laban (24, 29), Hettura (25, 1), Zemran, Iexan, Madan, Madiam, Iesboc, Sove (25, 2).

Teman, Navdeil (25, 3), Masma, Iduma (25, 14), Hoddad, Nafes, Chedma (25, 15), Isav (25, 25), Edom (25, 30), Ehtria (26, 21), Iudin, Veir, Vasemmat (26, 34), Harran (27, 43).

Iacov devine Israil. Iar soțiile sale sunt Rahil și Lia (29, 25).

Zelfa (29, 24), Valla (30, 5), Zabulon (30, 20), Dina (30, 21), Mesopotamia și Siria (33, 18), Emmor (33, 19), Luza (35, 6), Efrata (35, 16).

Iosif, Veniamin (35, 24), Neftali (35, 25), Gad, Asir (35, 26), Elivema, Ana, Sevegon, Eveos (36, 2), Naveot (36, 3), Elifas, Raguil (36, 4), Ada (36, 10), Omar, Sofar, Gotom, Chenez (36, 11), Tamna (36, 12), Nahot, Zare, Some, Moze (36, 13).

Ieus, Ieglom, Core (36, 14), Dison, Asar, Rison (36, 21), Soval, Golon, Manahat, Gevil, Sof (36, 23), Amada, Asvan (36, 26), Asar, Valaan, Zucam, Ioicam, Ucan (36, 27), Horri, Lotan (36, 29), Balac, Beor, Dennava (36, 32).

Asom (36, 34), Ghettem (36, 35), Samala, Masecca (36, 36), Saul (36, 37), Ahovor (36, 38), Arad, Varad, Fogor, Metevil, Matret, Mezoov (36, 39).

Gola (36, 40), Ilas, Finon (36, 41), Mazar (36, 42), Hebron (37, 14).

Pe Rubin (37, 22) noi îl cunoaștem ca Ruben.

Galaad (37, 25).

Petefris a fost eunucul lui Farao (37, 36). În edițiile sinodale recente Petefris e Putifar.

Iudas, Iras (38, 1), Ir (38, 3), Avnan (38, 4), Silom, Hasvi (38, 5), Tamar (nume de femeie, de unde Tamara) (38, 6).

Fares (38, 29), Zara (38, 30), Evreos (39, 17), Simeon (42, 24), Ghesem, Arabia (45, 10), Fallus, Asrom, Harmi (46, 9), Iemuil, Iamin, Aod, Iahin, Saar (46, 10).

Ghirson, Caat, Merari (46, 11), Issahar, Fua, Iasub, Zamvram (46, 13), Sedec, Allon, Aloil (46, 14), Angis, Savnis, Tasovan, Aidis, Aroidis, Aroilis (46, 16), Iesua, Ieul, Varia, Hovor, Melhiil (46, 17).

Manassis, Efrem, Mahir, Sutalaam, Taam (46, 20), Vala, Asvil, Ghira, Noeman, Aghis, Ros, Mamfin, Ofimin, Ghira (46, 21), Dan, Asom (46, 23), Neftali, Asiil, Goini, Issaar, Sillim (46, 24), Ramessi (46, 28), Sichima (48, 21), Levi (49, 5).

Iar cum LXX/ Septuaginta este ediția patristică a Bisericii Ortodoxe pentru Vechiul Testament, depărtările noastre de textul ei înseamnă tot atâtea falsificări ale revelației dumnezeiești.

*

75. Amintirile Dr. Adolf Stern

A început[1] să și le scrie la Kissingen, pe 14 iulie 1912[2]. Și l-a văzut pe Caragiale la Berlin înainte ca acela să moară[3]. Caragiale îl considera pe Beethoven „un titan”[4].

L-a cunoscut și pe Maiorescu în 1911 și își amintește „zâmbetul său fin și glasul său melodios”[5].

Autorul considera naționalismul românesc „un naționalizm fals și orb[6]. Însă cred că se referă la fanatismul etnic…și nu la iubirea de neam a românilor, care e legitimă.

De aceea considera că România e „bună” dar „întocmirea” ei, adică clasa politică, e rea[7]. Pentru că „poporul român, în păturile sale adânci, nu răspunde de isprăvile norodului de politiciani, cari au pus la cale prigoana evreilor și exploatează o prejudecată atavică, spre a-și asigurà puterea, și spre a scăpà de concurență supărătoare”[8].

Adolf Stern s-a născut în 1848 și și-a sărbătorit ziua de naștere, fără să știe dacă e o dată precisă, pe 6 noiembrie[9]. Numele său real: Abner[10].

Mama lui, la căsătorie, avea 14 ani iar tatăl său 18 ani[11].

O vară la Jilava, pe când avea 7 ani[12]. Hoinărea prin Cișmigiu[13], numea șodron ceea ce eu știu că se numește șotron[14] și a învățat la școala de pe lângă sinagoga mare din București, în 3 ani, ebraica, româna și germana[15].

La 9 ani, în română, a scris un acrostih la înscăunarea lui Cuza Vodă[16]. Însă dacă a învățat româna nu a învățat și ebraica[17]

Citează din Tertullian în p. 17. Apoi din Minucius Felix[18]. Pe fratele lui îl chema Leopold și studia politehnica la Viena[19].

Autorul îl citește pe Eminescu și îl consideră un poet de geniu[20].

În 1866 era în clasa a 7-a și studia la Liceul Matei Basarab din București[21]. Și îl plăcea pe Cuza, pentru că acesta le-a dat dreptul evreilor, născuți în spațiul românesc, să ceară cetățenia română[22]. Însă legea nu a fost aplicată[23].

A participat la depunerea jurământului regelui Carol pe Dealul Mitropoliei[24]. Dar a fost oripilat de românii care strigau: „Jos jidanii!”[25].

Deplânge devastarea templului din strada Sfânta Vineri de către românii șovini[26]. Carol se întoarce de la Ploiești și „dă din caseta lui privată șase mii de galbeni pentru repararea templului”[27].

E oripilat însă și de I. C. Brătianu[28], care îi declară pe evrei „o plagă socială, o lepră”[29].

Merge și studiază la Berlin[30]…și își dă seama că „nemții nu prea mănâncă pâine la masă”[31].

Traduce poemul dramatic Clopotul, al lui Schiller[32], pe care îl publică la București în 1869[33]. De la Berlin pleacă la Lipsca pentru ca să studieze Dreptul[34].

În octombrie 1869 era la Paris[35].

În 1866, C. A. Rosetti, fiind ministru al Cultelor, a cerut închiderea școlilor evreiești „înstrăinătoare de țară”[36].

Folosește grafia Hajdeu pentru Hașdeu[37]. Îl scrie pe Ploiești ca Ploești[38].

Pe 21 octombrie 1890 ține o cuvântare în loja „Fraternitate”[39]. Adică era și el mason…

În 1876 s-au înființat alte 3 loji masonice, cea din Turnu-Severin fiind numită, în onoarea lui, Steaua Română[40].

A tradus pe Hamlet și a închinat traducerea reginei Elisabeta[41]. Însă Xenopol a afirmat că Stern „nu prea știe românește”[42]. Dar Maiorescu, pe care Stern îl vizita, a spus că traducerea „este foarte bună”[43]. Și dacă ai mulți lăudători poți trece în fața vulgului drept mare literat chiar dacă nu ești.

În p. 192 folosește grafia Hașdeu. Se prea poate ca Hajdeu din p. 104 să fie o eroare de tipar.

Pe 12 martie 1877, prin decret, a ajuns „Agent Consular al Statelor-Unite”[44] ale Americii. O funcție „curat onorifică”[45], zice el.

Eminescu, în p. 194, devine „un formidabil dușman al bieților evrei” din România.

Însă nu numai că devine „dușmanul” evreimii românești, ci, în aceeași pagină, Eminescu, „silit de ananghie”, adică din lipsă de bani, își năimește/ vinde „pana sa măiastră” în domeniul presei.

Citează din articolul Elenismul al lui Eminescu, din 10 octombrie 1876[46]. După care din articolul Evreii și conferința, din 9 ianuarie 1877[47].

După ce termină cu Eminescu, pe Iorga îl găsește și mai rău. Iorga este „maarele Don Quijote al antisemitismului român din zilele noastre”[48] și el „pângărea” în mod brutal catedra universitară[49] cu afirmațiile sale la adresa evreilor din România.

Tot în p. 195, Iorga este „pristav [crainic/ vestitor oficial] al naționalismului sălbatec” și „om pătimaș, fanatic, zăcaș [invidios/ răzbunător] la inimă”, care se numește „savant” în mod impropriu.

Și autorul îi neagă pe alții acuzându-i de șovinism, de intoleranță, de exclusivism, el făcând același lucru ca să „își apere” etnia.

Pe 11 aprilie 1877 trupele rusești trec Prutul și minimalizează autoritățile române[50]. Pe 15 iunie 1877 armata rusă trecea Dunărea dar e învinsă, de turci, de două ori la Plevna[51].

În ziua de marți, 19/ 31 iulie 1877, Marele Duce Nicolae îi scrie, în franceză, Domnitorului Carol și cere ajutorul armatei române[52].

Carol îl lasă să aștepte. Primește încă două telegrame pe 6 și 10 august[53].

Nicolae îi cedează conducerea armatei ruse lui Carol[54].

Pe 20 august 1877 grosul Armatei române trece Dunărea sub ochii domnitorului[55]. Înainte de aceasta Carol a ținut un scurt cuvânt soldaților, spunându-le, spre final[56]: (imagine text).

Pe 30 august 1877: asaltul general asupra Plevnei[57].

Grivița e cucerită pe 30 august 1877 dar 2.000 de soldați și 40 de ofițeri sunt omorâți sau răniți în luptă[58].

Pe 19 februarie 1878, după tratatul de la San Stefano, făcut fără participarea României, prin articolul 19, România pierde, în favoarea Rusiei,  sandjacul [teritoriul] Tulcea și insulele Deltei și Șerpilor[59].

Îl laudă însă pe P. P. Carp: un om „fără teamă și fără prihană” [60], care are „curajul convingerei”[61].  Însă laudele sunt interesate. Pentru că Carp militează pentru cauza evreilor din România și anume aceea de a dobândi cetățenie românească.


[1] Dr. Ad.[olf] Stern, Din viaţa unui evreu-român, Ed. Tipografia Progresul, București, 1915, IV p. + 375 p.

[2] Idem, p. III.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. IV.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. V.

[7] Idem, p. VI.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 8.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 10.

[12] Idem, p. 11.

[13] Idem, p. 14.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 14-15.

[16] Idem, p. 15.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 17.

[19] Idem, p. 24.

[20] Idem, p. 33.

[21] Idem, p. 35.

[22] Idem, p. 38.

[23] Idem, p. 39.

[24] Idem, p. 41.

[25] Idem, p. 51.

[26] Idem, p. 53.

[27] Idem, p. 54.

[28] Idem, p. 59.

[29] Idem, p. 60.

[30] Idem, p. 65.

[31] Idem, p. 66.

[32] Idem, p. 68.

[33] Idem, p. 68, n. 1. Într-o ediție recentă românească, poemul poate fi downloadat de aici:

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/163627.pdf.

[34] Idem, p. 71.

[35] Idem, p. 81.

[36] Idem, p. 101.

[37] Idem, p. 104.

[38] Idem, p. 119.

[39] Idem, p. 166.

[40] Idem, p. 186.

[41] Idem, p. 189.

[42] Idem, p. 190.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 193.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 194.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 195.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 196.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 197.

[54] Idem, p. 198.

[55] Ibidem.

[56] Idem, p. 199.

[57] Idem, p. 200.

[58] Idem, p. 202.

[59] Idem, p. 211.

[60] Idem, p. 274.

[61] Idem, p. 275.

Did you like this? Share it: