Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea, a opta, a noua, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

În brâul al 4-lea sunt nepăsătorii/ leneșii/ p. 400.

Virgiliu îi vorbește lui Dante despre amorul bun și rău/ p. 400-402.

„luna /…/ asemenea c-un ceaun de foc”/ p. 403.

În brâul al 4-lea și al 5-lea sunt leneșii, zgârciții și risipitorii/ p. 406 ș. u.

Alt vis/ 406-407.

„tutindeni”/ p. 408 – prescurtare la care a apelat Dosoftei în versificare (Coșbuc încearcă să confere o nuanță medievală limbii române în care traduce, recurgând la termenii poetici, cu rezonanță, ai lui Dosoftei, dar și la alte cuvinte ale limbii vechi cu valențe poetice);

Dante întâlnește aici un papă, care îi cere s-o anunțe de soarta sa pe nepoata sa, Alagia/ p. 409-411.

În brâul al 5-lea: avarii și risipitorii/p. 412 ș. u.

„a fapt” (perfectul simplu al lui a face, în româna veche, și care iese în evidență mai ales în versurile lui Dosoftei)/ detaliu din viața Sfântului Nicolae: ajutorul dat celor trei fecioare pentru a se căsători/ p. 413.

Întâlnirea cu Hugo Capet/ p. 413 ș. u.

Dante, ca și în trecut, amestecă aghiografiile și istoria reală cu mitologia.

„vicarul lui Sân-Pietru” / p. 421: titlu pe care și-l arogă papii, după schismă;

Autorul introduce în scenă un poet latin, Stațiu, despre care el afirmă că ar fi crezut într-o profeție despre venirea lui Hristos, pe care o aflase chiar de la Virgiliu, și s-ar fi botezat, pe vremea lui Domițian; Virgiliu însă nu crezuse și de aceea se afla în Iad sau în Limb (cu excepția acestei excursii pe care o face mai presus de condiția sa)/ p. 423 ș. u.

Duhurile/ umbrele se poartă…trupește (nu e prima dată și nici ultima)/ p. 424.

Brâul al 6-lea: lacomii/ p. 425 ș. u.

Ieșind din brâul al 5-lea, „un înger” îi șterge lui Dante al 5-lea P de pe frunte – adică păcatele respective, corespunzătoare fiecărui brâu/ p. 425.

Cu alte cuvinte, traversând Purgatoriul i se șterg treptat toate păcatele, Dante considerându-se un ales și un mântuit.

„genune”, cu sensul de iad/ p. 429.

Virgiliu spune că, împreună cu el, în primul cer al Iadului mai sunt și Anacreon, Euripide, Simonide/ p. 429 – alături de care însă Dante așază și personaje literare și mitologice, amestecând, ca întotdeauna, realitatea cu ficțiunea.

Virgiliu este „mai mult decât un tată” pentru Dante/ p. 432.

Brâul al 7-lea: desfrânații/ p. 445 ș. u.

Stațiu îi explică lui Dante cum pot sufletele să sufere de foame și de sete/ p. 446-450.

Este prima dată când Dante își pune această întrebare…

Traversarea lumii de dincolo e un favor pe care i l-a dat Beatrice lui Dante, pe care o considera o „Doamnă”, o sfântă, fără să ne dea argumentele necesare/ p. 453.

Apariția îngerului/ p. 458.

Virgiliu se consideră, ajungând aici, „vecin cu Dumnezeu”/ p. 459.

Însoțit de Virgiliu, Dante trece prin focul în care se aflau cei ce trebuia să-și termine penitența/ p. 460 ș. u.

Did you like this? Share it: